Suportul de grup pentru persoane supraponderale( si nu numai)

Incepand din 22 septembrie, in cadrul Asociatiei Supra (www.asociatia-supra.ro) voi porni un grup de suport pentru persoane supraponderale. Intalnirile vor fi saptamanale, in fiecare joi , in intervalul 18-19.30, in Bucuresti, vis-a-vis de Plaza Mall Drumul Taberei.

Intrarea si iesirea sunt libere, fiecare participa dupa cum simte nevoia, iar costul unei sedinte este de 45 de lei.

De ce un grup de suport? Consider ca in acest moment sunt destule informatii disponibile despre  CE ar trebui sa faci , insa totusi ceva nu functioeaza pana la capat. Cred ca energia grupului si acceptarea pe care le vei gasi aici ar putea fi  un ultim ingredient care sa te impinga mai departe.

Vorbind despre acceptare, sunt binevenite si persoanele care nu vor sa faca ceva in directia slabirii in acest moment al vietii lor, insa se confrunta cu discriminare si sfaturi din partea celorlalti, iar pentru asta se simt furioase. De asemenea, sunt binevenite persoanele care , conform normelor medicale si parerilor celorlalti , sunt normoponderale, insa ele sunt nemultumite de aspectul lor.

Ce vom face?

-vom asculta cu atentie povestea fiecaruia si ce nevoi are

-vom explora cauzele emotionale ale surplusului de greutate

– vom cauta impreuna modalitati alternative , usor aplicabile

-vom dezbate studii stiintifice, ce e mit si ce este realitate

-vom accepta in mod practic ca fiecare este diferit

Ce nu vom face?

-nu vom da sfaturi

-nu vom judeca

Pentru inscriere, intra pe linkul de mai jos:

http://www.asociatia-supra.ro/grupul-de-suport-supra

 

 

 

Povestea baietelului ratacit (pentru copiii care refuza toaletarea)

A fost odata o mamica tare fericita ca avea un baietel. Il botezase Codru, caci ii placea tare mult padurea si plimbarile lungi prin aerul racoros.

Mamica lui Codru il iubea foarte mult si avea multa grija de el: ii dadea sa manance, il schimba, ii canta sa adoarma mai usor , se ocupa sa fie mereu curat si ingrijit, ii taia unghiutele de la maini si picioare, il pieptana ca sa ii stea parul intr-un anumit fel in care el arata cel mai dragut.

Zilele treceau si Codru crestea frumos inconjurat de iubirea mamei sale.

Insa intr-o zi, la plimbarea obisnuita in padure, Codru, un baietel zdravan de 3 ani, a inceput sa alerge plin de energie si s-a departat cam mult de mama lui, care nu mai reusea sa il prinda din urma. Deodata i-a iesit in cale un porc mistret, care este asa, un fel de arici mai mare. Porcul mistret era fermecat si a inceput sa ii vorbeasca:

– Codru, vrei sa vii cu mine sa imi vezi puii?

– Daaa, zise Codru, caruia ii placeau toate vietuitoarele padurii, dar mai ales puiutii.

S-a dus si s-a jucat cu puii porcului mistret si a ramas cu ei, uitand complet de mama lui. Zilele treceau si Codru traia in padure.Manca fructe din padure , se juca cu animalele si facea ce voia toata ziulica.

Dupa un timp a inceput sa exploreze si zone mai indepartate si a gasit un lac. Si-a privit chipul in apa si nu s-a recunoscut: parul ii crescuse neingrijit,parca ar fi avut crengi in cap in loc de par,  iar  unghiile aratau ca niste gherute;  hainele erau foarte murdare si stateau tepene pe el, ca si cum ar fi fost coaja unui copac. Pentru prima data, I s-a facut dor de casa lui si de mama lui cea iubitoare.

S-a intors la porcul mistret si i-a spus “ vleau la mama mea” . Porcului I s-a facut mila de baietel, l-a suit in spinare si l-a dus la marginea padurii, unde se intalnisera prima data. Acolo mama plangea trista pe un bustean. El a alergat catre ea si ea l-a luat in brate, plangand fericita.

-Codru, ce bine ca te-am regasit! Sunt foarte fericita! Acum trebuie sa am grija sa arati din nou ca un baietel, nu ca un animalut.

Au mers impreuna acasa , mama i-a facut gris cu lapte, apoi l-a bagat in cada, i-a facut o baie cu multa spuma si  i-a taiat unghiile  si parul. I-a dat haine curate, si chiar un pic de parfum, ca de bun-venit.

Acum Codru arata din nou ca un baietel.

 

sursa foto: http://www.one.ro

 

O mama de doi se mobilizeaza sa slabeasca- interviu

La pachet cu bucuria de a fi mama vine si frustrarea de a nu mai avea timp pentru tine. Dupa 6 ani de mamiceala si 2 copii, Elena a reusit sa se mobilizeze si sa faca ceva pentru ea.

1.Stiu ca ai avut peste 80 de kg. Care crezi ca au fost factorii cei mai importanti care au concurat impotriva vointei tale, astfel incat sa mananci peste necesitati?

Cred ca neconstientizarea efectiva a cantitatii.Adica mancam fara sa ma gandesc ca e prea mult, sau ca e hipercaloric. Mancam ca intr-un automatism.Plus statul acasa. Plus depresia de dupa nastere, care ma facea sa fiu foarte neinteresata de lucrurile din jur.

2. Ai inceput sa te ingrasi dupa ce ai nascut primul copil?

In timpul sarcinii.

3.Si apoi ai continuat dupa ce ai nascut sau ai ramas cu greutatea de la nastere, pe care nu ai mai putut sa o dai jos?

Am continuat sa pun kilograme. Mancam multe dulciuri.Cred ca de stres.Dupa nasterea primului copil am fost foarte hormonala.

4.Cate kg aveai la o luna de la nastere si cate la un an?

In jur de 70 la nastere si 80 la un an🙂.

5.Si maximul?

83 la 5 ani.

6.Inainte de a fi insarcinata, ai mai avut istoric de luat in greutate?

Da, dar doar cateva kg in plus, pe care le dadeam jos ulterior. Mi-am schimbat si stilul de viata, de la multa miscare, la stat acasa, fara preocupare si fara activitate.

7.Aveai o munca ce implica miscare?

Nu neaparat, dar ma mobilizam sa merg mult pe jos. In facultate alergam tot centrul pe jos.

8.Care era greutatea ta in copilarie?

Putin peste medie, cu 4-5 kg in plus.

9.Care a fost momentul in care ai constientizat ca trebuie sa faci ceva?

Cand am terminat cu alaptatul celui de-al doilea copil.

10.Te-ai gandit cumva si in timpul cat erau ei mici ca vei face ceva  dupa ce termini cu bebeliceala? Ca o parte a reluarii „vietii normale” inseamna si o greutate mai mica?

Da!

11.Dar totusi au fost cativa ani de compromis.Cum ai rezistat? De unde iti luai energia pentru activitatile zilnice si, mai ales, pentru speranta?

Din pauzele de la copii, cand ramaneau cu buni si ieseam din casa. :)) Ti-am zis eu ca eram hormonala – ma sufoca statul in casa/parc.

12.Momentul de constientizare a fost si momentul in care ai inceput sa faci ceva efectiv sau ai mai amanat?

Cand am constientizat, am si actionat imediat, si asta m-a incurajat.

13. Cat a durat cu totul pana ai ajuns la greutatea ta dinainte de sarcina? Cat a durat de ai avut kg in plus si cat procesul de slabire?

In 6 ani am tot pus, un an a durat sa slabesc.

14. Ce ai facut efectiv pentru a slabi?

Abonament la sala si dieta. Si ma uitam la o emisiune care pentru mine era motivationala: „Extreme weight loss”, oameni care prin miscare si dieta, cu ajutorul unui specialistst, slabeau intr-un an cateva zeci bune de kg.

15. Ce fel de dieta si cum ai perceput-o? A fost greu/usor?

O dieta conceputa de mine pe baza sfaturilor pe care le primeau si oamenii din emisiune, si anume ceva ce as putea sa SUSTIN PENTRU TOT RESTUL VIETII, NU UN HEIRUP GEN DIETA CU CIORBA DE VARZA. Am micsorat portiile si am aruncat dulciurile din casa. De atunci nu mai tin dulciuri in casa, le-am inlocuit cu fructe. Nu mai mananc grasimi. Am inlocuit carnea de porc cu peste si snacksurile cu nuts. In rest mananc orice, dar in cantitati mai mici. Am bratara fitness astfel incat sa pot vedea cate calorii ard, in zilele cu efort mare imi permit o inghetata de ciocolata. :))

Nu a fost greu.

16. Daca ar trebui sa oferi o recomandare persoanelor care acum trec prin aceeasi situatie, care ar fi ea?

Sa-si concentreze atentia si asupra lor, asupra a ceea ce simt si a ceea ce sunt. Si odata intrati in procesul asta, sa nu renunte.Rezultatele vor veni. Sa se documenteze temeinic, nu sa urmeze diete gata facute, sa citeasca despre nutritie si sport si sa aleaga doar ce li se potriveste pe termen lung.

 

sursa foto: http://www.pixabay.com

 

De la 161 kg la 76, deci se poate (interviu)

1.Care crezi ca au fost factorii cei mai importanti care au concurat impotriva ta ( a vointei tale) astfel incat sa mananci mai mult decat aveai nevoie?

-Am mancat intr-adevar mai mult decat aveam nevoie si principalul factor a fost lipsa de educatie in domeniul nutritional, alimentar, nu am stiut CAT trebuie sa manace un om normal, la mine in familie se manca mult, nu am stiut CE trebuie sa manance un om normal, nu am stiut ca trebuie sa imi ALOC TIMP pentru chestia asta. De la inceput parintii mei m-au hranit intr-un mod gresit si am inceput sa iau proportii de mic- la 12 ani eu eram deja gras. Pe la 18, 19 ani, cand am devenit independent, am continuat la fel  din obisnuinta, lipsa de preocupare, pe scurt LIPSA DE EDUCATIE. Educatia este cea care iti spune ca traim in vremuri moderne, nu sunt taranul de acum 100 de ani care lucra campul cu plugul facand munca fizica si in concluzie nu trebuie sa mananc 4000 de kcalorii pe zi.

Am observat ca persoanele care sunt in mod natural slabe,mananca putin.Lucrurile pe care eu le citesc in carti, asemenea persoane le spun intr-un fel care arata ca pentru ele au fost transmise prin generatii, din gura-n gura.S-au creat cunostintele empiric, nu stiintific.

Un alt factor a fost nevoia de a avea energie pentru performanta intelectuala, nevoia de a face ceva in viata. Dulciurile ma ajutau sa am mai multa energie. Medicamentele pe care ulterior le-am luat pentru tulburarea de atentie au inlaturat nevoia de dulciuri.

Un alt treilea factor a fost tulburarile emotionale, nu stiam cum sa imi traiesc viata si atunci imi tratam anumite emotii prin mancare. Mancarea are multe efecte, poate sa ne faca sa fim euforici, ne poate linisti cand suntem agitati. In zilele de acum imi gasesc alte preocupari din care sa obtin placere, cum ar fi un curs de improvizatie, ma duc la film/ teatru, ma intalnesc cu o prietena.

Un al 4 lea factor ar fi cercul vicios nenorocit in care am intrat din cauza acestor lucruri.Eu am ajuns sa am 161 kg, greutate la care faci apnee de somn- pentru ca nu ma odihneam ma trezeam simtindu-ma ingrozitor si pentru a ma simti mai bine mancam dulciuri si beam cafea. Apoi ma simteam foarte complexat fata de altii, nu aveam prietena, sexualitatea era inexistenta , lucruri care ma faceau sa ma simt rau si iarasi sa bag mancare.

2.Inteleg ca toata viata ta a fost un cerc vicios si nu a existat un moment declansator  ?

Da. Prima data cand am constientizat ca sunt gras a fost la 12 ani, cand mi-au spus ai mei ca sunt gras si au inceput regimurile. Dar regimul nu are efect fara rezolvarea problemelor de fond pe care tocmai le-am enumerat.

Pe la 20 si ceva de ani aveam peste 100 de kg, am slabit la un moment dat la 85 cu un regim slab in carohidrati, dar nici asta nu e o solutie pe termen lung. Apoi am continuat sa iau pana la 161 de kg, cand ma simteam groaznic, desi regimuri tineam in continuu, niciodata nu am renuntat la ideea de a slabi.

3.Care a fost momentul de cotitura si ce a dat rezultate?

Am inceput sa ma educ cu ajutorul cartilor si am facut psihoterapie timp de 3 ani cu un psihoterapeut foarte bun, asa incat am reusit sa schimb cursul razboiului.Am slabit pana la 135 de kg si ma mentineam.Acum aproximativ un an mi-am facut operatie de micsorare a stomacului si a urmat o perioada foarte grea in care am suferit foarte mult pentru ca eram mereu in hipoglicemii. Nu a fost doar operatia cea care m-a slabit, ci si faptul ca eu am facut efort, am pus maximum de presiune asupra organismului: am tinut o dieta mai severa decat imi cereau medicii, acceptand sa fiu ametit, acceptand sa sufar. Consider o minciunica sloganul “ slabeste fara infometare” . Ca sa slabesti trebuie sa fii in restrictie calorica, asta inseamna ca ti-e foame. Foamea inseamna suferinta.

Acum am 76 de kg, sunt aproape normoponderal  ( ar trebui sa am maximum 74).

4.Au existat momente in care te-ai descurajat?

Da, au fost multe momente in care m-am descurajat. Am suferit si de depresie, am luat antidepresive, pe care le consider foarte bune. E adevarat ca au efecte secundare, dar macar iti arata cum este sa nu fii depresiv si daca vezi cum e sa nu fii depresiv macar o luna- doua, incepi sa tinzi spre starea aia si fara antidepresive.

Da, am fost si la psihiatru, unde mi-a fost greu sa ma autoconving sa merg pentru ca treaba asta poarta in societatea noastra o stigma.

Citind noaptea studii pe care uneori nu le intelegeam si tot documentandu-ma, am inteles ca problema slabitului este una foarte complexa, careia nimeni nu i-a dat de cap inca, dar am mai inteles in acelasi timp ca exista speranta, poate urmatorul studiu ma va invata.

La psihiatru am mers pentru ca am inteles ca exista “ binge eating” (mancatul in exces ca urmare a unor stimuli emotionali), care se poate trata. Psihiatrul mi-a dat un dopaminergic dimineata si un antiepileptic seara. Acum continuu , cu aprobarea medicului, sa iau dopaminergicul cu o luna inainte de Paste si Craciun, astfel incat, atunci cand zboara prin fata mea sarmalele, eu am o vointa mult crescuta.Sarbatoresc si cu mancare, dar nu mai fac excese.

Slabitul este o treaba foarte complicata si trebuie sa folosim toate mijloacele care ne stau la dispozitie, sau macar sa le incercam.Evident, as putea sa trec sarbatorile si fara Bupropion si fara sa ma ingras, dar e bine sa stiu ca exista si il pot folosi atunci cand simt nevoia.

5. Ai putea spune despre cei care au fost grasi o buna perioada din viata si au slabit ca sunt “ grasi in remisie”, la fel cum stau lucrurile pentru alcoolici sau fumatori?

Da, cred ca este foarte adevarat. Instictul de a manca prea mult ca raspuns la anumiti stimuli inca exista in mine, exista amintirea unor euforii date de mancare.Pe masura ce invat noi modalitati de a-mi crea o stare de bine, cum ar fi cumparatul unei haine intr-un mod care imi face placere, putin sport intr-un mod care sa imi faca placere, chiar si iesitul la restaurant pentru experienta, nu pentru mancare, creierul se obisnuieste cu acestea si riscul se diminueaza.

Medicul meu mi-a spus ca 20% din cei care se opereaza de stomac se ingrasa inapoi.

6.De unde ti-ai luat energia pentru lupta pe care dus-o?

Este o intrebare grea, pentru ca trebuie sa recunosc deschis ca nu stiu.Pur si simplu detin trasatura asta de caracter de a nu renunta niciodata. Chiar daca intr-o anumita perioada nu pot sa fac ceva, nu renunt.Ce-as fi putut sa fac?  Tatal meu mi-a spus sa ma gandesc cum ar fi sa am 60 de ani , sa fiu la fel de gras ca acum si sa ma intreb cum ar fi fost daca as fi facut operatia.

Energia mi-am luat-o din psihoterapie, din reusitele partiale, din faptul ca i-am vazut pe altii care au reusit.

Am invatat sa traiesc viata asta cu bucurie si atunci cand iti place viata, automat ai si energie pentru a face ceva mai greu cum este slabitul. Si slabitul este intr-adevar foarte greu de facut cand ai mai mult de slabit.

7. Ce ai recomanda persoanelor care vor si ele sa se apuce de slabit?

-Se poate,nu renuntati niciodata, folositi toate mijloacele care va stau la dispozitie, de la nutritionist, la sport, la studiu, la psihoterapie, operatii. Inamicul poate fi combatut, dar printr-o combinatie de tehnici, folositi tot ceea ce este validat stiintific.

 

sursa foto: http://www.sidereel.com

 

 

 

Gandesc supraponderalii diferit fata de normoponderali?-Concluziile studiului comparativ realizat pe 78 de subiecti

Pornind de la intrebarea „de ce supraponderalii, atunci cand pierd in greutate, nu isi pot mentine noua greutate pe termen lung?”, am defalcat-o in alte intrebari mai mici, la care se putea raspunde utilizand anumite teste.

Intrebarile care isi puteau gasi raspuns concret au fost:  Sa fie obezitatea un simptom al credintelor irationale despre mancare?Supraponderalii au credinte irationale referitoare doar la mancare sau au si credinte irationale generale intr-o masura mai mare fata de normoponderali?

Concluziile studiului au fost urmatoarele:

• Supraponderalii au inregistrat un scor EAT (Testul atitudinilor in ceea ce priveste mancarea) mai mare comparativ cu grupul de control
• Respondenții cu variația greutații la varsta adulta > 20% (G max/G min > 120%) ȋnregistrează cele mai mari IMC-uri
• Persoanele cu IMC > 26 sunt ȋn mai mare măsură ȋngrozite de a fi supraponderale față de cele cu IMC < 24
• Supraponderalii sunt conștienti ȋn măsură mai mare de conținutul caloric al mȃncării față de normoponderali
• Normoponderalii sunt preocupați ȋn măsură mai mare de dorința de a fi slabi, față de supraponderali
• Supraponderalii se gȃndesc ȋn mai mare măsură că ard calorii atunci cȃnd fac sport comparativ cu normoponderalii
• Supraponderalii se simt ȋn mai mare măsură conștienți de grăsimea de pe corp față de normoponderali
• Persoanele cu IMC > 26 au ȋnregistrat scoruri mai mari la itemii care măsoară credințele iraționale față de mȃncare comparativ cu subiecții cu IMC < 24 in cadrul IFBS (Testul de credinte irationale despre mancare)
• Subiecții cu IMC >26 au ȋnregistrat scoruri similare cu subiecții cu IMC< 24 la itemii care măsoară credintele raționale față de mȃncare in cadrul IFBS
• Scorul mediu/median pentru subscala raționalitate ȋn cadrul testului de credințe și atitudini generale (GABS) este mai mare la normoponderali decat la supraponderali.
• In cazul subscalelor pentru iraționalitate, la 5 din 6 scorurile medii și mediane ale supraponderalilor sunt mai mari decat cele ale normoponderalilor.

IMC este indicele de masa corporala si se calculeaza ca raport intre greutate si patratul inaltimii.

Interpretarea psihologica a rezultatelor

Surpraponderalii stiu cate calorii are mancarea pe care o mananca, totusi simplul fapt de a sti ce ar trebui sa mananci nu asigura o dieta sanatoasa sau o greutate normala. Aici ar trebui sa intre in discutie automatismul comportamentului alimentar.

Subscalele pentru irationlitate „nevoia de confort”si „evaluarea globala a propriei valori”sunt cele in care supraponderalii inregistreaza cele mai mari diferente fata de normoponderali. Studiul de fata nu ne spune daca exista o legatura de cauzalitate intre greutatea corporala si ceea ce masoara respectivele subscale, insa se poate incerca modificarea lor in cadrul psihoterapiei pentru a vedea daca exista si modificari consecutive ale greutatii.

Ceea ce este interesant si contraintuitiv este faptul ca la subscala pentru rationalitate din testul „Credinte irationale despre mancare” supraponderalii au inregistrat scoruri similare cu normoponderalii, insa la subscala pentru rationalitate din  testul „Credinte si atitudini generale” supraponderalii au scoruri mai mici fata de normoponderali. Cu alte cuvinte, supraponderalii sunt mai rationali in ceea ce priveste mancarea fata de alte aspecte ale vietii!

 

sursa foto:www.descopera.ro

 

Cursul de genetică- pledoarie pentru curiozitate

Ştiați că:

-există o modificare genetică care ȋi face pe bărbați să ȋși ȋnceapă viața sexuală mai repede decȃt media, dar să nu ȋși dorească căsătorie și copii ?( m-am ȋntȃlnit odată cu un domn de 56 de ani care mi-a spus că „nu s-a căsătorit ȋncă, mai copilărește”)

-oamenii nu puteau consuma carne gătită pȃnă acum 10.000 de ani, cȃnd s-a produs o mutație a genei răspunzătoare de enzima care o digeră?

-oamenii nu puteau digera laptele de la animale pȃnă ȋn urmă cu 9000 de ani, din același motiv cu enzima?

-poți transmite urmașilor prin ADN stresul resimțit ȋn perioada precedentă conceperii lor, deși tu nu ai o modificare genetică ȋn sensul ăsta?

-ceea ce ești tu astăzi e datorită modificărilor ȋn ADN produse de virusuri?

-ȋntre 30 si 90% din celulele ficatului sunt modificate (imperfecte) și asta pare, conform ultimilor cercetări, sa ȋl facă mai rezistent?

Nu mi-am echivalat examenenul de genetică de la Medicină. Oricum uitasem de acum 15 ani. Şi mi s-a părut fascinant!

Un coleg nemultumit că trebuie să ȋsi ȋncarce memoria cu hormoni și chestii tehnice a remarcat că nu ȋti trebuie, ca și psiholog, să știi lucrurile astea. „Crezi că ȋi vei spune omului de pe canapea ce face serotonina?” Iar altcineva i-a răspuns „Depinde, dacă a fost student la Spiru, poate că ȋi spui”.

Mie mi se pare fascinantă genetica și ce poate ea sa facă. Circulă acum un filmuleț cu un experiment care are la bază studiul ADN-ului: mai mulți oameni sunt chemați să opineze ȋn legatură cu originea lor, apoi dau o mostră de salivă și apoi se ȋntorc să afle dacă au avut dreptate sau nu . Cei care se credeau o rasă (natie) pură, au aflat cu surprindere că au ȋn vene sȃnge de pe jumatate de glob. Unii chiar au remarcat că un astfel de experiment ar reduce considerabil vrajba dintre oameni.Ȋti dai seama? Ai mai avea resentimente vis-a-vis de unguri/turci/nemți sau orice dacă ai ști că o parte din tine este ungur/turc/neamț? Filmulețul surprinde excelent emoțiile lor.

Genetica mi se pare fascinanta, dar mai am si alte curiozități: de exemplu, cum apar broaștele de iarbă la mine ȋn curte in fiecare vară? Hibernează? Cum? Unde? Mi-ar trebui un curs exhaustiv de biologie. Aș putea să mă distrez ȋntreband primii zece oameni despre treaba asta . Ipoteza mea este că mă vor ușui, că au treburi mult mai importante (de exemplu ,să salveze Universul de la extindere).

Revenind la genetică și la motivele pentru care un psiholog o invață: după mine, este una dintre cele mai utile. Pe mine mă face un expert mai stapȃn pe el, mai riguros. Nu trebuie să ȋi povestesc cuiva asta, dacă o știu eu, se va vedea/simți. (Un psiholog ar trebui să știe asta!) Iar apoi, poate că va veni ȋn cabinet cineva care este ȋntr-adevar un om de știință, nu aș vrea să mă simt inferioară, posibil ca relația terapeutică să aibă de suferit.

 

sursa foto: http://www.sanatate.bzi.ro

Viata e frumoasa- despre clisee si asteptari nerealiste

„Viata este frumoasa. Nu a ta, a ta e de cacat. Dar asa, in general, e frumoasa”.

M-am simtit validata cand am citit asta si m-am pus pe ras. Cred ca lumea este plina de clisee, iar asta cu viata care e frumoasa ma enerveaza maxim.Ori ca oamenii se plang -de orice, ca n-au timp, ca n-au bani, ca seful pune presiune, – ori ca nu se plang, dar asteapta mereu un ceva pentru a fi fericiti si pana atunci sunt incordati.

Dupa capul meu, daca spui ca viata e frumoasa, ar trebui sa te vad zburdand asa, ca pe Alinutza, cu cozile in vant, sa ai un zambet tamp pe fata si o oarece relaxare existentiala.

Din aceeasi categorie cliseistica mega-enervanta este venirea pe lume a unui copil, ah, ce bucurie, ce binecuvantare, sa va traiasca, sa fiti fericiti! Lasa noptile nedormite, a , astea trec, nu-i nimic, copii mici, griji mici, copii mari, griji mari, sa vezi tu mai incolo! Aa, o sa fie si mai rau? Mai bine imi pun streangul de gat de pe acum!

Si ce il mai iubeste bunicul pe mititel! Si bunica, si tusica! Alo, bunicul, bunica, tusica, vreau si eu o zi de la Dzeu sa ma odihnesc, luati la voi acasa pentru o zi pe lumina ochilor nostri? Aaa, sigur, l-as lua cu placere, dar nu pot maine, am ora la dentist, iar tusica merge cu bunica la inmormantarea lui vecinu’, il stii pe vecinu’, s-a mutat in locul lui domnu Istrate, bietul domnu Istrate, ca de treaba mai era, stii ca iti dadea martisor in fiecare an? Si deci acuma cine a murit, domn Istrate sau cine s-a mutat in locul lui? Pai acum a murit domnul Paturca, s-a mutat in locul lui domn Istrate acum vreo doi ani.

Asa, carevasazica, sa ne lamurim oleaca: iubirea asta de nepot presupune eliberarea de dopamina cand privesti pozele puse de ma-sa pe Facebook si cand te lauzi cu ele pe la vecinii inca ramasi in viata. Doamna mama, nu te astepta ca iubirea sa vina musai la pachet cu preluarea pe termen nedeterminat a micii minuni. Si cand totusi se intampla, caci lumea e diversa, sa stii ca bunica stie intotdeauna mai bine, doar ea te-a crescut si pe tine -sau pe husband-deci stie mai bine. Lucrurile au ramas la fel ca acum 35 de ani si ea are o memorie perfecta!( Alzheimerul afecteaza ultimile amintiri, insa cele de demult sunt din ce in ce mai clare!)

Alta treaba pe care trebuie sa o intelegi tu, cea care beneficiezi de ajutor gratuit de la bunici, este ca nu poti sa pui conditii. Vezi sa nu ii dai ciocolata, sa nu il iei in brate, sa nu il legani pe picioare, bla, bla. Adica poti sa le pui, daca vrei sa te simti o mama responsabila, dar e culmea sa te si enervezi ca nu sunt respectate.

Am si o veste buna pe final, daca ai rezistat pana acum, ca m-am mai racorit si eu putin: nu se bulverseaza copilul ca are alte reguli la bunici  fata de regulile impuse de tine acasa, copilul e versatil, se adapteaza, stie exact ce si cu cine ii merge.

 

sursa foto: http://www.a1.ro