Sindromul impostorului profesional

Încerc să îmi amintesc când am simțit pentru prima data că cineva se uită la mine ca și cum aș vrea să fur ceva , să obțin niște merite care nu mi se cuvin . Mi-a venit în minte atmosfera de la admiterea în liceu , dar cred că de fapt mai trăisem acea experiență pe la olimpiadele din gimnaziu . Apoi la BAC, admiterea la facultate , (aproape) toate examenele din facultate.
Știu că m-am întrebat de ce trebuie să fie atmosfera atât de apăsătoare , de ce suntem priviți cu toții ca niște infractori, în timp ce profesorii supraveghetori se transformaseră în gardieni . Adică eram considerați vinovați până la proba contrarie. Mă gândeam în sinea mea “ Nu ar trebui să fie altfel asta , să ne simțim susținuți, încurajați ? Nu ar trebui să conteze intenția noastră de a promova , de a realiza ceva ?”.
Deși învățam , înghețam de fiecare dată când eram întrebată ceva ce nu știam . Se presupunea că trebuia să știu totul , altfel era jale . Complicat când trebuie să reții o mulțime de noțiuni teoretice care nu fac sens în capul tău .Și , desigur , erau profesorii care întrebau lucruri pe care nu le predaseră sau nu făceau parte din programa de examinare . Ferească Sfântul să spună cineva “ Dar nu ne-ați predat asta “ . În anul I de Medicină am avut noroc de restanțe la anatomie pe ambele semestre .( Eu cred că profesorul de atunci avea normă de restanțieri .)Și zic “ noroc” cu toată asumarea , pentru că la un examen am primit subiect din celălalt semestru.
fraud 1
Cunosc persoane care ar avea ceva de oferit lumii , dar nu îndrăznesc să creeze conținut de teama criticilor . Și este adevărat că mulți știu să critice , nu să ofere un feedback constructiv .Deh, ce au învățat și ei, la rândul lor . Cei mai îndrăzneți ( sau aș putea să zic inconștienți ?) se apucă și fac câte un pas mic în fiecare zi, învață din greșeli și în cele din urmă ajung chiar buni în ceea ce fac .

Mi-am dat seamă despre mine că pot să creez , pot obține rezultate atunci când sunt relaxată .Dacă stă cineva cu ochii pe mine ca pe butelie , mă concentrez să îmi apăr spatele și rămân fără sufienta energie constructivă .

Uite-o pe Petronela Rotar , autoare de 6 cărți deja, apărute la Editură Herg Benét , își conștientizează sentimentul de impostor declanșat de o doamnă profesoară cu ștaif, care a venit să o certe la lansarea ultimei cărți . Păi dacă doamnei profesoare nu îi place cum scrie și ce scrie , poate să urmărească alți scriitori mai pe placul dumneaei , nu văd vreun câștig din această interacțiune . Din partea mea, felicitări că scrie și că ajută oamenii care se regăsesc în poveștile ei . “ Privind înăuntru “ este o carte pe care eu o recomand clienților la începutul terapiei , ca să înțeleagă mai bine ce urmează să facem .

Povestea asta cu impostorul este absolut subiectivă , în sensul în care mereu vor fi critici și vor fi susținători . Dacă aștepți să te placă toată lumea ca să faci ceva , poți să fii sigur că nu vei mai face.
Pe de altă parte , e adevărat că există și habarniști care se dau cunoscători și chiar păcălesc lumea .
De unde știi că nu ești chiar tu unul dintre ei ? Ce întrebări ai putea să îți pui să te asiguri că știi /poți face un lucru ca lumea , cu rezultate ? La ce feedback ai putea acorda atenție ? Cum ai putea opri criticul interior și cum ai putea porni atitudinea reflexiva , acea atitudine care analizează situația la rece , fără dramă și fără așteptări ?
Iar în final, răspunde la întrebările “ Ce contează cel mai mult pentru mine ? De fapt, ce vreau să obțin ?”

 

Sursa foto: pixabay.com

Instrument de lucru cu copiii -Kitul pentru dezvoltarea atenției și a memoriei

Ce să mai facem cu copiii noștri, care nu au stare pe scaun ?

Într-o lume agitată și digitalizata , va trebui să găsim antidot, soluții să ne înțelegem unii cu alții.

Oferta de instrumente de lucru cu copiii fiind restrânsă – vorbesc aici de cele accesibile tuturor, nu de testele profesionale pentru psihologi-, mă bucur de câte ori găsesc un site/furnizor de asemenea materiale.

Am de la Jucării Vorbărețe (www.jucarii-vorbarete.ro ) Kitul pentru dezvoltarea atenției și a memoriei , care constă în 40 de cartonașe cu animale , pe fiecare cartonaș fiind o ghicitoare în versuri și câte trei întrebări din poezie și din imagine .

IMG-3682

Setul fiind destinat preșcolarilor , mi-am zis să îl testez la grădiniță . Pentru copiii mai mici , de 3 ani , poate fi mai degrabă un instrument de învățare : ei vor învăța cum se numește fiecare animal , ce caracteristici are , ce sunete emite. Cei mici nu vor avea răbdare pentru toate cartonașele odată , așa încât recomand împărțirea în calupuri de 5-7 inițial , calup care poate fi crescut progresiv , în acest fel antrenând și concentrarea .

9b67db41-5bc1-46fe-9379-05985b39c4b1

La 5 ani un copil poate deja să rezolve ghicitoarea , pe care eu o citesc fără să îi arăt imaginea , iar cartoanele sunt trase de el din pachet . Nu poate reține caracteristicile din ghicitoare ale animalului fără antrenament , deci aici ar fi de lucrat , și nici imaginea nu o poate înregistra- va răspunde la întrebările referitoare la imagine privind-o . Își va crește atenția concentrându-se să numere ce este de numărat .

Dacă depășim vârsta preșcolarității cartoanele rămân în continuare utile pentru ciclul primar , unde copilul poate reține imaginea și ghicitoarea, astfel că va răspunde la întrebări din memorie.

Recomand cu drag acest material atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice.

Standarde duble

Standardele duble reprezintă o lege pe care o aplicăm preferenţial, atunci când ne convine.

Un exemplu pe care multă lume îl înţelege cu uşurinţă este referitor la locurile de parcare: dacă noi ne grăbim, putem să lăsăm maşina pe avarie să blocheze o altă maşină, iar când noi suntem blocaţi, ce ne mai enervăm şi ce îl mai certăm pe vinovat (în gând sau cu voce tare !).

Facem rapid judecăţi de valoare referitoare la erorile altor persoane : “ Dar cum a greşit un calcul atât de simplu ? E tâmpit , clar, ce să mai ?” ( Fără să ne mai gândim că poate a fost doar neatent, poate obosit, sau poate nu e punctul lui forte şi are alte calități în alte domenii ce nouă ne sunt complet străine ) . Când este vorba să fim noi judecaţi rapid, după aparenţe, ne simţim nedreptăţiţi, răniţi sau…ceilalţi sunt tâmpiţi , nu sunt în stare să ajungă la adevăratul nostru Sine !

Bagă de seamă când gândeşti despre alţii că sunt răi, leneşi, necinstiţi, proşti sau urâţi. Oare de ce o faci? Simţi nevoia să te compari ca să ai o părere mai bună despre tine ?

Cum îmi spunea o clientă în cabinet nevoia ei : “ vreau să îmi spui că voi fi bine “ . “ Ok, îţi spun, dar tu nu poţi să îţi spui? Ai nevoie de mine ? “ . “ Păi pe mine nu mă cred” . “ Nu te crezi pe tine şi pe mine mă crezi ?” , se pare că avem nevoie de alţii să ne confirme pe noi, direct sau indirect.

Tu eşti singura persoană care face regulile, tu hotărăşti cât de bine este ceea ce ai făcut, cât de bine este ceea ce faci, pentru că tu eşti singura care ai decis Cine şi Ce eşti cu adevărat şi Cine vrei să fii; dacă nu îţi place Cine eşti acum, schimbă pur şi simplu, alege altceva. Nu mai aştepta confirmări de la alţii, nu te mai compara – I-am spus tatălui meu că este mai bine decât multe alte persoane de vârsta lui şi mi-a replicat că nu e bună comparaţia, că fiecare a trăit în condiţii diferite de viaţă , şi a trebuit să îi dau dreptate-fiecare persoană are lupta ei, Crucea ei de dus.

Revenind la subiectul din titlu, găsesc că standardele duble reprezintă o lipsă de integritate menită să îi năucească pe cei din jur , şi aici mă gândesc în special la copii şi la partenerul de viaţă. Îmi şi imaginez o mamă care se declară vegetariană , dar gustă din cremvurştii de casă ai unei prietene pe care o place şi cu care îşi doreşte să fie în relaţii. Mesajul pentru copii? Regulile sunt făcute ca să fie încălcate !

standarde duble

Sau o soție care preferă fructele şi legumele bio (netratate, deci cam mici ), iar când soţul îi aduce de la piaţă 20 kg de prune mici pentru gem se supără că are mult de curăţat. Mesajul pe care îl înţelege soţul ? O, nu, nu va înţelege că trebuie discutat în prealabil “ scopul şi durata vizitei “ , va înţelege că orice face nu e bine şi deci mai bine nu mai face nimic !

 Vă urez timp de introspecţie să vă identificaţi standardele duble şi, dacă se poate , să le eliminaţi . Adică, dacă faceţi o regulă a voastră, respectaţi-o şi atunci când nu vă e favorabilă, acest lucru este menit să crească integritatea voastră şi încrederea celor din jur !

 

Articol publicat initial in revista InfoOtopeni , decembrie 2018

Depresia e o boală , nu o fiţă

Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM V),diagnosticul de tulburare depresivă majoră se pune astfel :

Cel puțin 5 din următoarele 9 simptome au fost prezente în cursul aceleiași perioade de 2 săptămâni și reprezintă o modificare față de nivelul anterior de funcționare ; cel puțin unul dintre simptome este fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii .

1.Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei , aproape în fiecare zi.

2.Diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi

3.Scădere ponderală semnificativă involuntară sau creștere în greutate

4.Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi

5.Agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi

6.Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi

7.Sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă ori inadecvată

8.Diminuarea capacității de gândire sau concentrare , ori indecizie

9.Gânduri recurente de moarte , ideație suicidară recurentă fără un plan anume sau tentativă de suicid

Acum niște modificări neuronale care se întâmplă în depresie :

Davidson și colab.(2002) trăgeau concluzia că indivizii depresivi ce prezintă hipoactivare în diferite regiuni ale cortexului prefrontal ,pot fi deficitari în implementarea comportamnetului orientat spre un scop și în depășirea răspunsurilor automate , ceea ce se manifestă prin perseverare în afectele negative și atitudini disfuncționale.

Maiberg și colab (1997) au observat că subiecții cu istorie de tulburare depresivă majoră aflați în remisie prezentau o anormalitate de flux sangvin în timpul unei proceduri de inducere a stării de tristețe în zona cortexului prefrontal subgenual (cortex infralimbic ).Această procedură de inducție constă în contemplarea unui material autobiografic trist și în mod normal conduce la subiecții normali la o creștere a fluxului sangvin în cortexul subgenual .

S-au observat anormalități în activitatea și morfologia neuronilor nucleului accumbens la pacienții depresivi , care induc stări de anhedonie și scăderea reactivității emoționale la stimuli recompensatori .

Spre deosebire de grupul de control care prezentau o activare a cortexului cingulat stâng la executarea unei sarcini Stroop , pacienții depresivi prezentau activare slabă a cingulatului drept și în schimb , o puternică activare a prefrontalului vntrolateral stâng .

Expunerea repetată la stres are consecințe morfologice asupra creierului , producând atrofieri ale dendritelor și moarte neuronală în zona CA3 hipocampica . S-a presupus că acest lucru e posibil prin hipersecreția de glucocorticoizi (cortizol ). Deoarece hipocampul este implicat în reglarea secreției de cortizol printr-un mecanism de feedback negativ , disfuncțiile hipocampice conduc la o scădere a reglării inhibitoare a axei hipotalamus-hipofiză -corticosuprarenale ,care la rândul său conduce la creșterea cortizolului . Deci, este vorba de un cerc vicios , în care stresul produce o secreție de cortizol , care distruge celulele hipocampice ,ceea ce duce la o secreție și mai crescută și la o afectare și mai mare.

Depressed

Administrarea unui antidepresiv de tip fluexetina (Prozac ) conduce la o creștere a proliferării celulare la nivel hipocampal .

Sunt persoane care se tem de medicație , de teama dependenței . În acest caz , ar trebui să aibă tratament medicamentos până la refacerea celulelor hipocampului , cu condiția să nu se mențină stresorul inițial care a determinat distrugerea lor .

Adică nu poți fi supus unui stres continuu și să pretinzi să nu fii afectat . Iar odată ce ai fost afectat , e mai greu spre imposibil să îți revii singur, cu un simplu efort de voință . Îndemnurile celor dragi de tipul “ Ieși la o plimbare , viața e frumoasă , ia uite ce soare e afară “ nu își găsesc rezonanța în pacientul cu tulburare depresivă .

Pentru că este afectată capacitatea de gândire și concentrare , o altă modalitate de tratare a depresiei este antrenamentul cognitiv prin probe relativ simple , de a ține minte o înșiruire de câteva numere aleatorii , de a număra înapoi de la 100 din 3 în 3 .

Evocarea autobiografică este deasemenea de ajutor în tratament , calea cea mai scurtă de stimulare a evocării fiind prin intermediul mirosurilor de bază , precum cafea, vanilie, portocală , ceapă, usturoi.

Depresia este o boală , nu este o toană care se poate modifica cu un simplu efort de voință .Așa cum , când își rupe cineva piciorul , primește medicamente pentru durere, ghips și concediu medical , iar nu sfatul “ Ridică-te și mergi “ , tot așa , în cazul depresiei , trebuie să primească tratament medical și psihologic , nu sfatul “ Bucură-te de viață , nu vezi că ai toate motivele ?”

Scrisoare de la o cititoare

Am primit pe mail o scrisoare , la care mi-am dorit să răspund public și am cerut acordul persoanei care a scris-o . Sigur că puteam la fel de bine să îi răspund în privat , dar am convingerea că în această situație se regăsește multă lume și sper să fie de ajutor , nu neapărat răspunsul , cât regăsirea în această situație ; simplul fapt de a vedea că și alții se confruntă cu ceea ce te confrunți tu poate fi eliberator.

“ Bună ziua , mă numesc M. și am 32 de ani. Vă scriu ca să vă cer sfatul , o părere despre situația mea .

Sunt divorțată și am doi copii , unul de 5 și unul de 3 ani. Locuiesc cu părinții mei și cei doi copii , care , două weekenduri pe lună , merg la tatăl lor. De 7 luni sunt într-o relație cu P., care are 39 de ani , și el divorțat.

Problema mea este că nu mă pot aduna să merg într-o direcție , nu mă pot concentra pe un singur lucru pe care să îl duc la capăt , simt că programul meu este segmentat , viața mea cu totul este un haos. La serviciu fac lucrurile din obișnuință , nu mă simt concentrată sau creativă , nici măcar nu mă entuziasmează ceva , nu mă bucură. Când ajung acasă vreau să le ofer timpul meu copiilor , dar jocurile lor mă plictisesc și când încep să se certe și să țipe , îmi vine să îmi smulg părul din cap . Undeva ,pe fundal, rulează continuu și ideea îndatoririi de a-mi vedea prietenul , care își dorește să fie cu mine , să ne vedem , el nu are copii și oricum pare că are mai multă energie decât mine .Nu pot să îmi fac un program clar , de care să mă țin , că mereu sună telefonul și apare câte o urgență . De exemplu aseară , când am venit acasă de la sală și voiam să mă prăbușesc eu cu gândurile mele , m-a sunat o mătușă să o ajut într-o privință și m-a ținut jumătate de oră la telefon .

Reușesc să umplu atât zilele de weekend , cât și pe cele din cursul săptămânii cu tot felul de activități , doar ca la sfârșit să am sentimentul că “ mi-am pierdut timpul “ . Adică nimic nu mă mulțumește .

Urmăresc activitatea profesională a diverselor persoane pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului și le văd cum înfloresc , cum au o carieră la care adaugă zi de zi câte o cărămidă , cum încep să culeagă rezultate . Mi-ar plăcea și mie să fiu așa , să mă pot concentra și să urmăresc un scop la care să lucrez zi de zi, dar ceva mă oprește , parcă merg cu frâna de mână trasă .

Vedeți , eu cred în potențialul meu , cred că aș avea ceva de oferit lumii , doar că nu mă pot aduna . Nu pot fi perseverentă nici măcar cu sarcini simple , cum ar fi mersul la sală regulat sau programul de masă .

Cum aș putea să îmi fac planuri , dacă nu pot să îmi stăpânesc programul zilnic ?

Programul meu zilnic este ca un cal nărăvaș, de nestăpânit .

Ce pot să fac să mă organizez mai bine și să fiu mulțumită ?

Este o boală ceea ce am eu , s-au inventat pastile pentru asta ?

Mulțumesc că citiți și pentru eventualul răspuns ,

M”

Vreau să încep răspunsul prin a spune că înțeleg suferința ta. Nu este ușor lucru să crezi în tine, în potențialul tău , și totuși să nu poți face ceva în privința asta . E ca și cum ai fi un prizonier într-o celulă și te-ai uita pe geam la oamenii care se bucură de libertate .

Ai văzut vreodată cum se rezolvă un cub Rubik? Este acel cub cu fețe colorate diferit , la care poți amesteca pătrățelele. Când este amestecat , poți regăsi toate culorile pe o singură față și , pentru a-l face la loc, îți vine să iei bucată cu bucată și să o pui la locul ei. Doar că nu se poate în felul acesta , el trebuie învârtit și sucit și, dacă nu te-a învățat cineva algoritmul , vei crede că nu se mai poate reface , că , odată ce s-a stricat , așa rămâne .

rubik-cube-penang-malaysia-september-creative-solution-shortcut-conceptual-using-paint-brush-60826656

Acum gândește-te la viața ta ca la un cub Rubik amestecat .

Inițial nu erau multe aspecte de controlat în viața ta , erai doar tu și trebuia să îți organizezi programul tău , când dormi , când înveți, când te distrezi . Atunci fiecare culoare era pe o față a cubului .

Pe măsură ce ai înaintat în vârstă s-au adăugat noi sarcini , din roluri diferite , te-ai angajat , ai devenit soție, apoi mamă , apoi mamă singură , apoi din nou parteneră . Și fiecare rol înseamnă o nouă mutare a cubului , în sensul amestecării pătrățelelor .

Nu este o boală ceea ce ai tu și nu necesită pastile , cel puțin nu unele cunoscute până acum 🙂 .

Ești într-o perioadă a vieții în care este normal haosul !

Problema care îți dă ție bătăi de cap este atitudinea ta referitoare la haos , faptul că asta te frustrează . Dar tot aici ai puterea să intervii . Ai înțeles deja că nu poți schimba prea mult datele problemei ( nu poți renunța la rolul de mamă pentru a avea mai mult timp să te organizezi cum îți place ) , ceea ce poți schimba este atitudinea față de tine în primul rând . Nu mai cere de la tine să le realizezi pe toate deodată . Iartă-te dacă te autocondamni pentru că ai ratat niște ocazii , a te condamna îți consumă inutil energia pe care o poți folosi în altă direcție . Păstrează-ți planurile de a realiza ceva important , dar fă câte ceva mic în fiecare zi .

Succes și să auzim de bine !

 

sursa foto : http://www.dreamstime.com

Importanța și efectele în timp ale moștenirii culturale

Pentru că de multe ori spunem “ asta a fost demult, nu are rost să mai dezgropăm morții “ sau “ ce-a fost a fost , nu mai contează , important e ce vom face de acum înainte “ , vreau să analizez aceste credințe în paradigma psihoterapiei . Ne sunt ele de folos ? Putem face altceva decât am făcut până acum doar pentru că decidem asta ?

Am găsit în cartea lui Malcom Gladwell “ Excepționalii “ o poveste adevărată , continuată cu un experiment , la distanță de 100 de ani.

IMG-2308

Întâmplarea se referă la un conflict dintre două familii rivale din orașul Harlan (Kentucky, S.U.A.) din secolul XIX. Pornit de la un scandal între doi fii la un joc de poker , unde s-au acuzat reciproc că trișează și s-au încăierat , unul omorându-l pe celălalt, conflictul a degenerat și s-a încheiat după mai multe bătălii în care au murit mai mulți oameni.

Această întâmplare nu ar fi atras prea mult atenția sociologilor dacă nu ar fi fost altele asemenea în ținuturile din jur , ceea ce însemna deja un tipar . Într-o regiune cu nu mai mult de 15000 de locuitori , într-un timp de cca 140 de ani , au fost înregistrate 1000 de condamnări pentru omor.

Analizând contextul general și originea locuitorilor , s-a ajuns la concluzia că aceștia, emigranți din regiunile de graniță ale Scoției și Irlandei , aveau profund înrădăcinat simțul onoarei . Era ceea ce îi mâna pe ei în luptă . Lupta agresivă a fost explicată prin ocupația lor solitară (erau păstori obișnuiți să nu depindă de alții și obligați să învețe a se apăra singuri de pericole ). Puteai fi în siguranță dacă te fereai de certuri și adultere . Cu talhăriile nu prea se ocupau . Dar pentru onoare mergeau până la moarte.

Acum experimentul : la începutul anilor ‘90 doi psihologi de la Universitatea din Michigan -Dov Cohen și Richard Nisbett- au strâns laolaltă mai mulți studenți și au început să îi insulte . Cei din grupul de control nu aveau parte de nici o insultă , aveau doar de îndeplinit o sarcină simplă, în timp ce colegii lor erau împinși pe un coridor îngust și numiți “ găozar “ . Măsurătoarea fiziologică au făcut-o luând probe de salivă și măsurând testosteronul și cortizonul , cea comportamentală prin strângerea de mână și măsurând distanța la care se retrăgeau din calea unui individ mai mare și mai periculos decât ei pe acel coridor îngust de o persoană , cea cognitivă prin completarea unei situații cu potențial agresiv ( se dădea ipoteza când un bărbat făcea avansuri vizibile la o petrecere unei femei logodite , însoțită de logodnicul ei și participanții la experiment trebuiau să continue scena ).

Rezultatele experimentului au arătat diferențe clare între cei care au fost insultați și ceilalți. Dintre cei insultați , cei din nordul Statelor Unite au fost amuzați , iar nivelul cortizonului chiar a scăzut, ca și cum ar fi încercat inconștient să își dezamorseze propria furie . Cei din sudul Statelor Unite erau cu adevărat furioși , cu nivelurile hormonale mult crescute, cu strângeri de mâini mult mai ferme și ferindu-se de obstacolul viu la doar o jumătate de metru ( față de 1-1,5 m cei din nord sau chiar 3 m cei din sud , grupul de control neinsultat ).

Observațiile celor doi psihologi se referă la cultura onoarei în acțiune a celor din sud.

Interpretarea autorului :” Una este să tragi concluzia că un grup de oameni care trăiesc în circumstanțe similare cu cele în care trăiau strămoșii lor se comportă foarte asemănător cu aceștia .Dar tinerii din sud participanți la studiul de pe culoar nu trăiau în aceleași circumstanțe ca strămoșii lor englezi.Probabil că unii nici nu aveau strămoși englezi.Faptul că au crescut în sud a fost o pură întâmplare .Niciunul dintre ei nu era păstor.Și nici nu aveau părinți păstori.Trăiau la sfârșitul secolului XX, nu la sfârșitul secolului XIX.Erau studenți la Universitatea din Michigan , în unul dintre cele mai nordice state americane , ceea ce însemna că erau suficient de cosmopoliți pentru a călători sute de mile .Totuși , nimic din toate astea nu a contat.Se comportau ca și cum ar fi trăit în Harlan, Kentucky, în secolul al XIX-lea.”

Concluzia autorului :” Moștenirile culturale sunt forțe deloc de neglijat.Au vieți îndelungate și rădăcini adânc înfipte.Rezistă, generații la rând, practic intacte , chiar dacă între timp au dispărut toate condițiile economice , sociale și demografice care le-au produs , și joacă un rol atât de important în determinarea atitudinilor și comportamentului , încât întreaga noastră percepție a lumii trece prin filtrul lor .”

Dacă evenimente întâmplate pe vremea stră-stră-stră-stră-stră-străbunicilor noștri ne mai afectează încă viața, avem vreo putere să le schimbăm , avem noi un cuvânt de spus ?

Da , putem să le schimbăm , încet și cu răbdare , odată ce devenim conștienți de ele . După ce scormonim trecutul , care contează întotdeauna .

Dacă studenților din sud le explică experimentatorii că au această înclinație spre agresivitate primită în dar pe post de moștenire culturală , ei vor putea să se observe în situații limită, să își conștientizeze reacțiile automate și să aleagă conștient o altă reacție , până când devine un tipar . De remarcat că această agresivitate se manifestă doar când sunt provocați , în rest fiind mai mult decât politicoși . Dacă îi întrebi să se descrie , ar putea spune despre ei că sunt pașnici și politicoși și nici nu ar minți. Așa sunt de obicei.

Concluzia mea : trecutul contează și merită scormonit pentru a ne cunoaște pe noi înșine .Recomand cartea “ Excepționalii “  a lui Malcom Gladwell .

Povestea pasarii fermecate Semrug

Extrasa dintr-o carte grea, despre supravietuire , povestea pasarii fermecate Semrug este o metafora despre gasirea potentialului in fiecare din noi. O poveste tatara pe care o recomand in egala masura copiilor si adultilor .

 

Pasarea fermecata Semrug traia in varful celui mai inalt munte, atat de inalt ca nimeni n-a putut sa ajunga in varful lui, nici pe jos, nici calare, oricat de sus ar fi urcat.Nimanui nu i-a fost dat s-o vada pe Semrug-nici animalelor, nici pasarilor, nici oamenilor.Se stia doar ca penele ei sunt mai frumoase decat toate rasariturile si apusurile din lume luate la un loc.

Candva, zburand deasupra unei tari indepartate pe nume China , lui Semrug i-a cazut o pana , si intreaga China s-a acoperit de stralucire , iar chinezii au devenit pictori iscusiti.Semrug nu era doar neobisnuit de frumoasa ;intelepciunea ei era nemarginita cum e oceanul.

Semrug

Odata, toate pasarile Pamantului au plecat in zbor la o serbare , ca sa se veseleasca impreuna si sa se bucure de viata. Dar n-au prea avut parte de serbare :papagalii au inceput sa se certe cu cotofenele, paunii cu corbii, privighetorile cu vulturii…Din cauza ciorovaielii lor, s-a iscat in lume mare tevatura, de au zburat toate frunzele din copaci, iar animalele, speriate, s-au ascuns in barlogurile lor.

Trei zile a batut din aripi pupaza inteleapta , incercand sa linisteasca pasarile furioase .In cele din urma s-au potolit si i-au dat cuvantul : ” Nu se cuvine sa ne irosim vremea si puterile in lupte si certuri ” a spus ea. „Trebuie sa alegem din randurile noastre un han care sa ne conduca si al carui cuvant greu sa puna capat oricarei ciondaneli .” Pasarile au fost de acord. Dar pe cine sa aleaga ? Au inceput din nou sa se certe si era cat pe ce sa se incaiere din nou, daca pupaza n-ar fi stiut ce era de facut. ” Sa zburam la Semrug si s-o rugam sa ne fie han. Cine alta decat ea , cea mai frumoasa si mai inteleapta de pe Pamant , ne-ar putea fi conducator ?” . Vorbele pupezei au fost pe placul pasarilor , care s-au adunat pe loc intr-un stol mare , dornic sa porneasca la drum. Stolul s-a  ridicat pe cer si s-a indreptat spre cel mai inalt munte din lume , in cautarea stralucitoarei Semrug.

Pasarile au zburat zi si noapte, fara sa doarma si fara sa manance ,stoarse de ultimele puteri si intr-un tarziu au ajuns la poalele muntelui cautat. Aici au fost nevoite sa renunte la aripi si sa mearga pe jos, caci pe varful acela nu se putea ajunge decat pe calea suferintei.

is (1)

Mai intai poteca de munte le-a dus in Valea Nazuintelor, unde au pierit pasarile a caror dorinta de a-si atinge telul nu era destul de mare.

Apoi au traversat Valea Iubirii, unde au cazut la pamant fara suflare cele ce sufereau de dragoste neimpartasita .

In Valea Cunoasterii au pierit cele care nu aveau mintea curioasa si inima deschisa la nou.

In cruda Vale a Indiferentei au pierit majoritatea pasarilor -acelea care nu au putut sa impace in inima lor durerea si bucuria , iubirea si ura, dusmanii si prietenii, viii si mortii.

Pasarile ramase au ajuns in Valea Unirii, unde fiecare dintre ele s-a simtit unita cu toate si toate s-au simtit unite cu fiecare in parte. S-au bucurat pasarile obosite dand de gustul dulce al unirii. Dar s-au bucurat prea devreme !

In Valea Incurcaturilor , zguduita de furtuni, ziua se amesteca cu noaptea, realitatea -cu povestea. Uraganul a maturat tot ce invatasera cu truda pasarile in lunga lor calatorie si in suflet li s-a instapanit pustiul si deznadejdea. Drumul parcurs li se parea inutil , iar viata pe care o traisera, irosita. Multe au pierit aici rapuse de disperare , au ramas in viata numai treizeci, cele mai puternice. Cu penele jumulite, sangerand, istovite de moarte,s-au tarat pana la ultima vale.

Si acolo, in Valea Renuntarii, le astepta doar o intindere nesfarsita de apa  si deasupra ei, tacerea vesnica.Mai departe incepea Taramul Vesniciei, unde cei vii nu pot intra. Si atunci pasarile au stiut ca au ajuns la salasul lui Semrug si, dupa bucuria care crestea in inimile lor, si-au dat seama ca ea e aproape . Ochii li s-au inchis de la lumina orbitoare ce invadase lumea , iar cand i-au deschis, nu s-au vazut decat pe ele . In clipa aceea au inteles: ele toate erau Semrug. Fiecare in parte si toate laolalta .

 

Surse foto : http://www.linkmesh.com

http://www.thegift.ro