Conferinţa lui Larry Cohen -martie 2019, Bucureşti (o zi în 2 pagini )

Larry Cohen este psiholog şi psihoterapeut american , autorul metodei playfull parenting.

La invitaţia Otiliei Mantelers, discipola sa, a susţinut o nouă conferinţă la Bucureşti , pe 16 martie .

Am fost prezentă în sală şi vreau să punctez câteva noţiuni cu care am plecat acasă.

Dar înainte de a nota elemente esenţiale ale învăţăturii sale, trebuie să spun despre el: pare un om prietenos , mai degrabă modest şi timid , decât un om obişnuit să conferenţieze în faţa a sute de oameni .Asta nu înseamnă că nu poate ţine sala sub control, ci mai degrabă este o demonstraţie live din ceea ce predă , şi anume că poţi fi relaxat şi lider în acelaşi timp, poţi direcţiona cu duhul blândeţii .

Cele 4 teme despre care a vorbit au fost :

Conectare

Limite

Emoţii

Joacă

La partea de conectare a început prin a ne ruga să dăm un exemplu de conectare din dimineaţa respectivă. Mi-am amintit cum fiică-mea m-a întrebat dacă sunt nervoasă , iar eu i-am explicat că sunt doar grăbită şi preocupată să nu uit ceva. A comentat că nu îmi ştie toate feţele, că arătam la fel ca atunci când sunt nervoasă. (Ce oglindă bună !)

Apoi Larry a subliniat frica de deconectare a copilului şi cum metoda time out nu este pe gustul lui , căci unui copil în criză îi face mai mare rău deconectarea .Sugerează pentru un copil care are un tantrum metoda “ time in” pe canapea , adică să stai cu el până se linişteşte.Mult timp în copilărie , şi chiar în tinereţe , nu îmi plăcea să spun “ noapte bună” , căci îmi dădea senzaţia de încheiere , ca şi cum după nu mai puteam să spun nimic . Încheiere, adică deconectare . Atunci nu ştiam să explic, doar repetam întruna că nu îmi place să zic “ noapte bună “ , părând nepoliticoasă probabil.

Un exerciţiu pe care ni l-a arătat pentru conectare este exerciţiul cu palmele : stăm faţă în faţă cu copilul , şi palmele noastre stau faţă în faţă cu ale lui, la o distanţă mică, fără să se atingă .” Împingem “ imaginar cu palmele noastre în ale copilului , care se depărteaza . Ideea e să se păstreze aceeaşi distanţă, adică să mergem în tandem. Apoi invers, palmele copilului “ împing “ palmele noastre . După care putem să le unim . Vom aplica o forţă uşoară fiecare din noi, în aşa fel încât să rămânem în echilibru, apoi o forţă moderată , ca pe final să fie o forţă mare, aşa încât să fie nevoie să ne sprijinim pe unul dintre picioare ca să nu ne deplasăm. Nu doar că vei lăsa copilul să câstige , dar te vei lăsa învins cu surle şi trâmbiţe , te vei tăvăli pe jos învins. Larry nu consideră că trebuie obişnuit copilul de acasă cu înfrângerile(că viaţa e dură şi nu îl va menaja nimeni ) , ci că acasă îşi construieşte încrederea în el cu care va face faţă lumii. Deasemenea, dacă îl laşi să câştige, vei vedea cum va lăsa la rândul lui copiii mai mici să câştige.

Tot la partea de conectare – arta ascultării , eu am învăţat-o sub denumirea de “ ascultare activă “ .

Aici este nevoie să ai un partener cu care să exersezi , pentru că nu iese din prima. O persoană vorbeşte din suflet şi cealaltă persoană ascultă cu toată atenţia. Fără întreruperi, fără sfaturi sau “ şi eu “ , accepţi emoţiile şi asiguri confidenţialitatea . Am facut şi noi exerciţiul în sală , am avut un partener care a ascultat fără să mă întrerupă şi am apreciat asta . Când am schimbat rolurile m-a întrebat să dau feedback, voia să facă un fel de dialog, căruia nu i-am dat curs şi, pentru că a terminat de vorbit ce era dispus să împărtăşească înainte să se termine timpul, a început să se simtă inconfortabil pentru că mă uitam doar , fără să spun nimic. Deci este un exerciţiu care pare simplu, dar e atât de greu de realizat, pe cât de simplu pare. Larry îl recomandă ca tehnică de relaxare pentru părintele care este supraîncărcat : atunci când simţi că explodezi, ca să nu te descarci pe copil , pui mâna pe telefon pentru 5 minute şi îţi suni partenerul în ale ascultării , care nu este neapărat partenerul de viaţă , poate fi oricine cu care faci această convenţie.

Despre Limite Larry spune că trebuie puse şi recomandă o carte “ Don’t let the pigeon drive the bus “.

Sunt de acord cu el, limitele fac parte din educaţie , copilul nu are de unde să ştie până unde poate să meargă , el testează.Aici depinde şi de limitele individuale ale fiecărei familii , dar cred că întrebările de bază atunci când stabilim limite sunt “ Se pune pe el în pericol? “ “ Îi pune pe alţii în pericol ?”, “ Îi deranjează pe alţii?” .

Partea despre emoţii

Alternative la ţipat, lovit sau time out

-calmarea sistemului limbic , atât al părintelui, cât şi al copilului

întâlnirea pe canapea (timp pentru reconectare )

împlineşte nevoile nerostite, cele din spatele comportamentului agresiv (când un copil mic ţipă seara , îl culci sau îl hrăneşti )

-conectează-te înainte de a da directive (copilul nu răspunde cerinţelor logice ale adultului pentru că are mai întâi nevoie să iasă din sfera emoţionalului )

4 argumente împotriva lovirii copilului

1.Nu este moral

2.Va învăţa teoria şi va ajunge să o pună în practică, să lovească la rândul lui

3.Eficienţa – nu este eficient pe termen lung (evident, dacă poţi face asta când copilul este mic , devine nefiresc să faci acelaşi lucru cu copilul tău adolescent )

4.Impactul este unul negativ pe termen lung, devine o voce interioară pe care o duce cu el în viaţă

Ce poţi face când eşti supraîncărcat

-suni un prieten 5 minute

îţi reconfortezi copilul interior de faţă cu copilul tău

Reţete de jocuri

IMG-9558

Pentru anxietate : tremurat la comandă, râs fals, plâns fals

Pentru plictis : te întinzi şi eliberezi tensiunea cu zgomot

Oglindirea emoţiilor : îi copiezi poziţia corpului . Prin oglindire mesajul pe care îl transmiţi este “ te văd “ . Când te apleci către el (calm, liniştit, nu ameninţător) înseamnă că îl accepţi , îi primeşti emoţiile , vei fi acolo alături de el. Dacă întorci spatele, mesajul este că nu vrei să îl vezi şi nu îl accepţi.

O metodă de management emoţional al copiilor este de a da emoţia altcuiva , unei jucării de pluş, de exemplu.

Tips pentru “ play zone “

– foloseşte podeaua

-lasă-l pe copil să fie expertul

-prosteşte-te (într-o seară aveam eu chef de ceva prosteală şi când Sofia a spus ceva de Rafael -fratele ei- , eu am întrebat cu cel mai serios aer din lume cine este Rafael. Fratele meu, copilul tău, răspunde ea. Nu, eu te am doar pe tine. A intrat în joc în sensul în care se distra şi voia să îmi aducă argumente că mai am un copil: uite camera lui, uite patul lui. Nu , asta e camera de musafiri. Păi uite-l pe el. Cine, ăsta ? Ăsta e colegul tău de grădiniţă . A fost foarte amuzant , drept pentru care a cerut şi altă dată să mai jucăm jocul .)

-prefă-te

– foloseşte inversarea de roluri ( odată când mă striga fiică-mea de 100 de ori în 5 minute ca să îmi spună un cuvânt sau două de fiecare dată , am simţit cum mi se urcă sângele în cap; am început fără vreun avertisment să o strig ca să îi spun că văd un copac pe stradă, că mi-e sete, să o întreb ce a vorbit cu prietena ei şi de fiecare dată aveam grijă să o strig înainte să apuce să termine ce avea de spus ;i s-a părut drăguţă interacţiunea pentru primele 3 strigaturi, apoi şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, ca în final să spună direct “ bine, am înţeles, nu te mai strig atâta “)

-o atitudine jucăuşă este mai importantă decât anumite jocuri punctuale

-adu o anumită problemă în “ play zone” , ia-o în joacă, găsiţi soluţiile în joacă , apoi faceţi transferul în realitate

-zâmbeşte

 

Reclame

Miracol in lumea emotiilor -episodul frica

Din cartea ” Miracol in lumea emotiilor ” , de Dragos Iulian Matei, Bianca Nita ,Paula-Steluta Dobrinoiu , carte care se gaseste de cumparat si pe care o recomand cu multa caldura , am extras si pe alocuri modificat o parte astfel incat sa poata fi o poveste de sine statatoare si sa se potriveasca in cadrul atelierului ” Ce facem cand ne e frica?” , atelier destinat copiilor de 6-10 ani.

Imaginile sunt din carte si pot fi folosite pentru colorat in timpul lecturarii povestii.

Mai jos povestea :

Leutul pe nume Miracol calatorea cu o nava spatiala in lumea sa interioara.

La rascrucea Fricii observa 3 calareti . Unul dintre ei mergea cu sabia scoasa, ca si cum se pregatea de lupta ,si Miracol decise ca acesta era calaretul luptator. Al doilea , imbracat in haine frumoase, viu colorate,zambea mult. Era de parca zambetul nu ii parasise aproape niciodata fata luminoasa.Asta era calaretul zambitor. Cel de-al treilea calaret mersese tot drumul cu bratele incrucisate si mai incet decat ceilalti doi. Asta era calaretul fara chef de viata .

La rascruce drumul se impartea in 3:

“ Calea luptei cu emotia – mergi pe aici daca vrei sa lupti cu frica “ , citi calaretul luptator pe unul dintre panouri.

“ Calea iubirii emotiei -mergi pe aici daca vrei sa iti iubesti frica “, citi calaretul zambitor.

“ Calea ignorarii emotiei -mergi pe aici daca esti gata sa ignori frica “ , citi cel de-al treilea calaret, cel fara chef de viata , care parea sa nu fie interesat de nimic.

In nava, Miracol isi intreba ghidul ce inseamna sa ignori.

“ Inseamna sa te faci ca ceva nu exista, desi vezi bine ca exista “ .

IMG-8101 (1)

-Eu merg pe calea luptei , asa cum am invatat de la parintii mei. Ei au fost luptatori si asa sunt si eu !spuse indarjit calaretul luptator si porni in goana pe primul drum, cu sabia scoasa, ca la atac.

-Eu merg pe calea ignorarii , spuse calaretul fara chef de viata , stand cu bratele tot incrucisate .Toti cei pe care ii stiu au ignorat mereu frica. Asa voi face si eu, zise, si porni pe cea de-a treia cale.

-Eu merg pe calea iubirii, m-am saturat de lupta si nu imi place sa ignor ceea ce exista . In plus, ma simt bine cand iubesc, spuse calaretul zambitor si porni pe calea iubirii.

Primul calaret porni, asa cum facea mereu, pregatit pentru lupta, cu armura pe el si sabia in mana . Dar nu intalni pe nimeni cu care sa se lupte.

Deodata ajunse la o oglinda. Isi vazu reflexia in oglinda venind spre el, dar crezu ca alt calaret il ataca.Calaretul se lovi de oglinda si totul in jur se prabusi ca o lume de sticla ce se sparge incet si fara zgomot.

Calaretul se trezi intr-o padure fermecata , in mijlocul unui luminis.Aici, un ursulet pufos si cu picioruse de iepuras statea intins pe un sezlong ca din licurici.

-Ma bucur sa te vad! Spuse iepurasul cu o voce calda.

-….? Nu cred ca ne cunoastem…Cine esti si ce vrei ?intreba grav calaretul ? Si unde sunt?

-Mai ai sa ma intrebi si cine esti tu, iar tortul e complet! Rase usor draguta aratare.

-Ce tort?! Razi de mine? Raspunde ! Suiera amenintator calaretul luptator , intinzand sabia spre ursulet.

-Hei, hei! In primul rand, ai putea sa pui sabia aceea jos, pentru ca aici, in lumea ta interioara, nu este nici o lupta, spuse ursuletul.

-Ba da! Peste tot sunt dusmani! Asa m-au prevenit cei dragi: “ Ai grija la pericolele vietii . Va trebui sa lupti mult ca sa invingi !” Iar ei nu ma minteau !

IMG-8102 (1)

-Prietene, aici nu este nici o lupta si nici un razboi, crede-ma pe cuvant!

-Ba da, ce stii tu? Urla calaretul si taie o creanga .Imediat simti o durere si se incovoie de suferinta.Au! Doaaaareeee!

-Doare pentru ca aici esti in lumea ta interioara.

-Si ce? Lupt cand am chef si cu cine am chef. Lupt pentru a reusi in viata !striga calaretul si il ataca pe ursulet .

Dar ursuletul disparu ca prin magie , iar calaretul isi infipse sabia in pamant.

-Auuuuu! CE durere insuportabila ! Ce se petrece ?!…striga calaretul rostogolindu-se pe pamant.

Calaretul luptator continua sa se raneasca singur in lumea sa interioara; se lupta cu el insusi si sa ranea cu propria sabie ascutita.

-Gata! Nu mai lupt, spuse extenuat calaretul. Vad ca pe mine ma ranesc de fapt…

-Ma bucur ca ai inteles, ii spuse ursuletul plutind in fata lui.

-Deci…nu e nici o lupta…

-Poate ca mai demult a fost o lupta. Dar acum lupta a luat sfarsit,ii sopti ursuletul.

-Nu se poate ! Nu se poate ! Tipa calaretul.Lupta este viata mea ! Nu stiu altceva!

-Hai sa vedem ! Ce bine ti-a facut lupta pana acum?

-Am suferit mult, asa este, spuse calaretul si cazu in genunchi. Incepu sa planga strangand sabia in mana dreapta. Am suferit foarte mult…

Avea capul lasat in jos si plangea ca un copil.

-Poate ca nu a fost niciodata o lupta…spuse ursuletul cu o voce plina de afectiune.

-Si eu m-am imbracat toata viata in zalele astea, cu armura aceasta grea si am purtat mereu sabia cea mare degeaba ?

-La intrebarea asta doar tu iti poti raspunde. Ce stiu eu e ca aici totul e calm si linistit.Doar tu te agiti si te ranesti.

-Si ce sa fac eu fara lupta?De cand eram mic am invatat sa lupt. Sa lupt pentru mine, pentru viitorul meu, pentru ceilalti, pentru familia mea. Ce sa vor face ceilalti fara lupta mea?

-Pot sa te intreb ceva? Ce se intampla cand vezi un luptator ?

-Pai…lupt si eu. Oare de aceea toti care ma vedeau fie luptau, fie fugeau?Pentru ca eu eram mereu pregatit de lupta? Sa stii ca ai dreptate !Mereu ma intrebam de ce nu am si eu parte de prieteni si de intelegere. Cu asa sabie, armura si dorinta de lupta, cine avea curaj sau dorinta sa vorbeasca cu mine?

-Daca ai incerca sa lasi sabia si armura, eu as putea sa iti fiu priten.

-Tu? Frica? As vrea sa am un prieten, dar am auzit ca Frica nu ma va lasa sa fac ce vreau daca ii devin prieten. Voi deveni un fricos si nu vreau .

-Chiar crezi asta?Ce se intampla cand cineva se lupta cu tine si te infrange?

-Plec, ma antrenez si ma intorc si mai puternic, gata pentru o noua lupta. Si…incerc sa ma intorc atunci cand cel cu care ma lupt se asteapta mai putin .

-Asa sunt si eu ! Sunt o parte din tine, spuse ursuletul.

-Da? De aceea cand ma luptam cu o emotie ea venea mereu si mai puternica, parca exact atunci cand nu ma asteptam ?intreba calaretul luptator cu un ton de parca ar fi descoperit ceva foarte important pentru el.

-Da, cand te lupti cu noi, emotiile, ne intoarcem si mai puternice, asa cum ai face si tu, spuse Frica.

-Imi pare rau, spuse calaretul si lasa jos sabia.Dar nu imi vei face rau?

-Dimpotriva, sunt aici ca sa te protejez. Asta am vrut mereu. Vei vedea.

Calaretul isi dadu jos si armura si se simti usurat.

Intorcandu-se la aceeasi rascruce de unde plecase, Frica parca era si mai mare decat inainte, insa de data aceasta nu il mai speria.

Dar calaretul fara chef de viata, cel care a plecat pe drumul ignorarii , ce o fi facut?

In aventura sa pe calea ignorarii , calaretul fara chef de viata intalni tot felul de lucruri pe care le ignora.

Mergand, vazu o groapa care ii striga sa o ocoleasca , dar o ignora si calul cazu in ea.

-Hei! Ce se intampla?

-Aloooo! Se auzi din intuneric.

-Cine e?! Striga calaretul infricosat.

-Sunt eu, groapa pe care ai ignorat-o mai devreme.

-Ia te uita! O groapa vorbitoare !

-Ei bine, da! O groapa vorbitoare pe care o deranjeaza cand e ignorata .

-Pai, asa sunt eu ! Ignor orice problema care apare, spuse calaretul cu seninatate.

-In primul rand ca eu sunt o “ provocare “, nu o problema.

( Atunci cand intampinam o dificultate in viata putem sa o privim ca pe o problema sau…ca pe un joc pe care putem sa il rezolvam pentru a ne fi mai bine. O provocare e …un fel de problema pe care o privim jucaus , gandindu-ne cu optimism la solutia sa.)

-Vei intalni multe ca mine in viata ta, iar daca le vei ignora, vei cadea in ele asa cum ai cazut si in mine, o biata groapa.

-Si atunci ce sa fac? Ignorarea pare cea mai simpla solutie…

-Nu stiu, dar in orice caz, mie nu imi place sa fiu ignorata.

-De fapt, cred ca …nimanui nu ii place sa fie ignorat! Hei! Oare nici fricii nu ii place sa fie ignorata ?intreba calaretul ingrijorat ca alesese calea gresita.

-Sigur ca nu, spuse ursuletul cu picioare de iepure , care aparuse deodata cu o lumina placuta si calda care lumina totul in jur.

-Hei, unde suntem?Tu cine esti? Intreba calaretul.

-Suntem in lumea ta interioara, iar eu sunt Frica.

-Serios? Nu stiam ca esti asa de draguta si nici ca lumea mea interioara e atat de mare si minunata!Dar spune-mi: ce era cu groapa ?

-Groapa e o veche prietena de-a mea, Provocarea.Am rugat-o sa ma ajute ca sa pot discuta cu tine.

-Ce vrei sa discuti cu mine?Vrei sa ma domini?Sa ma ajuti sa nu mai fac nimic din ce imi doresc?striga deodata calaretul.

-Nicidecum.Vreau sa te ajut sa intelegi ca nu imi place cand ma ignori. Noua, emotiilor, nu ne place sa fim ignorate, la fel ca si Provocarilor.Tie iti place sa fii ignorat?

-Pai…Nu…

-Si ce faci cand esti ignorat ?

-Pai…Revin si…incerc si mai tare sa fiu luat in seama .

-Asa si eu, Frica.Ma intorc si mai puternica , atunci cand nu te astepti.Si sper ca, daca tot revin, imi vei acorda si mie atentie!

-Ce interesant! Deci chiar daca ignoram lucrurile…ele tot exista.Si daca ignoram Frica, ea vine si mai puternica. Iarta-ma si multumesc.De acum nu te voi mai ignora, spuse calaretul . Descaleca si isi imbratisa Frica.

Sa-l urmarim acum pe calaretul zambitor , cel care a plecat pe Calea Iubirii.

Mergea si zambetul lui crestea cu fiecare pas, cu inima bucurata de frumusetile care erau tot mai multe.

“ Ce minunat e atunci cand frumusetea creste cu fiecare pas ! “ gandi el.Astfel , nici nu observa cand ajunse pe o insula de vis, cu o plaja cu nisip alb si fin.Aceasta era Insula Neinfricatilor, care candva fusese Insula Fricosilor.Stramosii celor de pe aceasta insula au invatat sa mearga pe Calea Iubirii si sa-si iubeasca emotiile, mai ales Frica, tocmai pentru a nu se intoarce mereu si mereu si mai puternica. Ei au invatat sa se inteleaga cu frica lor si au aflat si cum sa o transforme in curaj atunci cand simteau nevoia.

Sa ne intoarcem acum la leutul Miracol, cel de la inceputul povestii.

El isi chema Frica lui prin intermediul unei carti cu oameni carora le era frica.

-Simt ca am nevoie sa te intreb ceva, ii spuse el Fricii.

-Iti raspund cu mare drag la orice intrebare.

-Daca ma iubesti, de ce cateodata nu ma lasi sa fac ce imi doresc?Adica imi este frica si nu pot face ce vreau.De exemplu, cand eram mai mic si voiam sa inot, imi era frica si nu am putut…De ce nu ma lasai?

-Stii, eu am o super-putere ca si tine.Super-puterea ta este magia, iar a mea este fuga.

-Fuga?

-Da, fuga.Eu stiu sa fug ca nimeni altcineva.

-Nu inteleg ce legatura are asta cu mine si inotul…

-Mi se parea ca ai putea fi in pericol si iti trimiteam super-puterea mea de a fugi.Fugind puteai sa scapi de pericol.Daca te inecai?Daca fugeai de pericol, adica de a inota, erai in siguranta, nimic rau nu ti se putea intampla.

-Pai da… asa ma gandeam si eu la inceput.

-Cred ca de aceea ti-am trimis super-puterea mea.Pentru ca gandul tau m-a chemat ca sa te apar.

-Da, eu m-am gandit ca sunt in pericol sa ma inec si tu…tu mi-ai trimis super-puterea de a fugi?

-Imi pare rau ca super-puterea mea te oprea sa faci ce iti doreai.Voiam doar sa te protejez. Hai sa facem acum o alta intelegere: desi eu iti trimit super-puterea mea de a fugi, tu nu trebuie sa fugi mereu.

-Aaaaa…cum adica?

-Desi uneori simti Frica, adica pe mine, poti alege sa te porti curajos.Asa fac Neinfricatii. Iar daca tu iti iubesti Frica, vei observa cand te vizitez, adica vei sti cand simti frica.

-Inteleg…Si la ce ma ajuta sa stiu cand imi este frica?

-Pai, e cam asa : daca vei stii cand iti trimit super-puterea de a fugi, vei putea alege ce sa faci – fugi sau esti curajos.

-Sa iti mai spun ceva : mie imi e frica de intuneric cand sunt singur.Dar acum, ca te iubesc, draga Frica, ma simt curajos.Si stiu ca pot sa dorm singur pe intuneric. Ce bine e sa imi iubesc Frica !

-Ce bine e sa fiu si eu iubita! Toti imi ziceau ca sunt rea …, spuse Frica lasandu-si ochisorii in jos.

-Nu esti rea.Doar ca…mereu am auzit sfaturi sau critici legate de “ Frica”. Unii ma sfatuiau sa nu imi fie frica, unii chiar imi spuneau ca sunt las sau alte lucruri. Altii radeau de mine pentru ca imi era frica.Unii spuneau sus si tare ca frica nu e deloc buna. Si uite-asa am ajuns sa ma lupt cu tine, draga Frica…

-Acum inteleg. M-ai ajutat sa vad ca sunt si eu buna la ceva si…ca nu sunt rea.Ce bine e sa ma simt iubita! Multumesc !

Miracol isi imbratisa Frica si adormi impreuna cu ea, asa cum vazuse ca fac Neinfricatii.

 

 

Concluzii :

Lupta cu frica sau ignorarea ei sunt mecanisme adaptative , dar nu si cele mai eficiente din punct de vedere psihologic

Voi cum faceti fata fricii?

IMG-8105 (1)

Povestea broscuţei Rica ( Bune maniere -clasa I )

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti…

A fost odată o broscuţă micuţă şi drăgălaşă . Ea era o broscuţă ţestoasă şi locuia cu mama ei şi cu tatăl ei ( unde credeţi ? ) În mare ? În ocean ? Sau la Zoo ? Poate în parcul din oraşul nostru !

Ei bine, locuia unde vreţi voi să locuiască , că eu am uitat. Dar sunt alte lucruri pe care le-am ţinut minte : pe broscuţa noastră o chema Rica şi avea 7 ani , aşa că mergea în clasa I . Îi plăcea, îşi făcuse noi prieteni şi îi plăcea şi de Doamna. Care Doamnă ? Doamna Învăţătoare, desigur.

Într-o zi mama ei a venit la şcoală să vorbească ceva cu Doamna . În timpul ăsta , Rica , dornică să îi povestească mamei ce a mai făcut – doar nu o văzuse de 4 ore !!- o trăgea spre ea :

“Mami, să îţi arăt ce am colorat !”

“ Da , puiuţ, stai să vorbesc cu Doamna “

Peste 1 minut Rica o trage iar pe mama spre ea

“ Mami, dar unde mergem acum?”

“ Imediat , pui”

Peste alte doua minute Rica vorbeşte peste mama, fără să o mai tragă spre ea .

Draga mea, ţi-am spus, când vorbesc doi adulţi, e politicos să aştepţi să termine.

În drum spre casă , Rica observă pe o alee un peşte foarte gras. Şi tocmai atunci , un muc nesuferit , care o deranjase toată ziua, se hotărî să iasă afară. Aşa că , cu o labuţă scobindu-se în nas, uită de orice politeţe şi strigă : “ Ia uite mami ce peşte graaaas ! E cât un porc !”

Rica , draga mea , hai să mergem acasă , cred că îţi este foame şi ai uitat cu totul bunele maniere , va trebui să mai exersăm.

Ajunseră acasă şi fiecare intră în camera ei să îşi schimbe hainele . Asta, închipuiţi-vă , la broscuţele ţestoase durează fooooaaarte mult, în primul rând pentru că ele se mişcă foarte lent şi în al doilea rând pentru că trebuie să îşi dea jos şi casa din spate.

Rica găsi în camera ei o plăntuţă de care nu îşi amintea , era o plăntuţă colorată cu galben şi portocaliu şi se entuziastmă aşa de tare , că vru să i-o arate mamei şi să o întrebe de unde a apărut. Aşa că o zbughi la mama în cameră şi dădu buzna fără să bată la uşă . Mama , fără carapace şi fără nici o haină îi răspunse : “ Du-te să te schimbi şi îţi voi răspunde când te vei întoarce şi vei bate întâi la uşă “ .

Se aşezară în sfarşit la masă . Ricăi îi era foarte foame, ar fi mâncat cu “ o gură de lup”, dacă asta ar fi fost posibil. Aşa că , înghesuind diverse frunze de salată, melcişori, peşti sau sepie, hrana nu ajungea toată la destinaţie, adică în gură, ci mai ajungea şi pe alături , iar Rica, grăbită, se ştergea cu dosul palmei.

Ce foame îţi este, îi spuse mama. Foloseşte şi un şervet, te rog !

Bine , mama , am să folosesc, dar acum m-am săturat, mă duc la prietena mea caracatiţa .

Te-a invitat ?

Păi când să mă invite , dacă nu ne-am văzut?

Poate vrei mai bine să o inviţi tu la tine?

Dar Rica nu mai auzi. Trecu pe lângă mama , o lovi din greşeală şi îşi continuă drumul la prietena ei .

Bună, Tiţa, am venit să ne jucăm împreună. Ce făceai ?

Bine, coloram o planşă pentru şcoală .

Şi pot să colorez şi eu?

Nu, am doar una şi e pentru şcoală .

Bine, şi Rica plecă mai departe fără să îşi ia rămas bun.

Seara , la culcare , mama alese să vorbească cu Rica în loc de povestea de seară.

Draga mea, hai să recapitulăm regulile bunelor maniere. Şi apoi să vedem ce ai făcut tu şi cum trebuia să faci de fapt:

1.La şcoală ai întrerupt conversaţia mea cu Doamna.

Nu trebuie să întrerupi conversaţia unor adulţi decât dacă este o urgenţă. Altfel, trebuie să aştepţi până când adulţii termină de vorbit.Iar dacă este o urgenţă, întotdeauna să întrerupi discuţia cu “ vă rog să mă scuzaţi că vă întrerup “

2. Pe stradă ai strigat tare despre acel peşte că este gras. Nu trebuie să comentăm aspectul fizic al altcuiva , decât dacă este un compliment şi ne adresăm direct, nu vorbim despre cineva ca şi cum nu ar fi de faţă.

3. Ai băgat labuţa în nas. Nasul trebuie suflat în batistă sau în şerveţel.

4.Ai intrat în camera mea fără să baţi la uşă. Când vrei să intri în camera cuiva , baţi la uşă şi aştepţi răspunsul înainte de a intra.

5.Ai mâncat fără şerveţel în poală şi te-ai şters cu labuţa la gură. La masă ţinem un şerveţel în poală şi îl folosim la nevoie, să ştergem gura sau mâinile.

6.Te-ai autoinvitat la prietena ta. E politicos să îi invităm la noi pe ceilalţi , nu să ne invităm pe noi la ei, am putea să îi deranjăm.

7.Te-ai lovit de mine din greşeală şi ai uitat să îţi ceri scuze.

8.Când ai întrebat-o ce face, ea a răspuns şi a întrebat ce mai faci şi tu ? Căci aşa este politicos, când cineva te întreabă ce mai faci, după ce răspunzi, să îl întrebi şi tu pe el ce mai face !

9.Când ai plecat de la ea , ai ţinut minte să spui “ la revedere ?”

Căsătorie fără s_x (Intro)

O relaţie împlinită este responsabilă, reciprocă şi plină de respect. Doi oameni care sunt într-o relaţie împlinită pot face schimb de roluri , adică nu este acelaşi partener mereu în nevoie şi celălalt să îl salveze. Într-o relaţie de cuplu , la aceste ingrediente se adaugă şi sexul. Relaţia sexuală face diferenţa dintre o relaţie şi o relaţie de cuplu. Doar că …nu neapărat.

Nu puţine sunt cuplurile în care , după primii ani, viaţa sexuală se reduce drastic , până la dispariţia totală. “ Parcă i-a făcut cineva o vrajă după ce au apărut copiii” , zice cineva.

Energia sexuală este susţinută de noutate, mister, nesiguranţă, chiar şi de pericol, elemente pe care le ai din plin la începutul relaţiei. Cu timpul stabilitatea, siguranţa, previzibilitatea , experienţele-ancoră preiau controlul , ele fiind inhibitori ai erosului . Cât de excitant poţi să găseşti pe cineva pe care îl vezi zilnic cum face pipi timp de mai mulţi ani ?

În cercul strâmt al verighetei sunt înghesuite idealuri profund contradictorii.(…) Dă-mi confort şi dă-mi tot ce-i mai bun .Dă-mi lucruri pe care le ştiu şi dă-mi noutate .Dă-mi continuitate şi dă-mi surprize.

Casatorie

Îndrăgostiţii din ziua de azi caută să aducă sub acelaşi acoperiş dorinţe care s-au aflat dintotdeauna în zone diferite .” , spune Esther Perel în “ Regândirea infidelităţii “ .

Ritmuri diferite

Este o realitate faptul că unii parteneri au nevoie să facă sex mai des decât partenerii lor. Un cuplu căsătorit de mai bine de 20 de ani s-a prezentat în terapie din acest motiv. Când terapeutul i-a întrebat cât de des fac sex, soţul a răspuns “ o dată la doua săptămâni”, iar soţia a răspuns “ de două ori pe săptămână “ . Sigur, realitatea era una singură, doar percepţiile erau diferite.

Ce poate face partenerul care vrea mai mult ?

Poate să îşi inhibe dorinţa şi să se concentreze pe alte lucruri . Dar chiar poate ? Tata Freud n-ar fi de acord.Pulsiunea sexuală se numeşte “ pulsiune” tocmai pentru că nu răspunde vocii raţiunii, ea îşi are propriul ritm. Persoana care încearcă să o controleze şi nu reuşeşte sfârşeşte prin a se simţi vinovată , murdară , inadecvată.

Într-un studiu exhaustiv pe un eşantion mai mare de 100.000 de cupluri din mai multe ţări referitor la comportamentul sexual, psihologii au ajuns la concluzia că partenerul care îşi doreste mai puţin va trebui să accepte şi să satisfacă nevoia celuilalt. Din iubire şi pentru a nu-l forţa pe celălalt să apeleze la o a treia persoană ( externalizarea serviciilor ).

is

Negocierea

Personal , consider optim ca cei doi să discute deschis pe marginea subiectului şi să cedeze cu rândul, nu doar unul să impună ritmul în funcţie de nevoia lui. Atunci când un partener îşi strigă nevoia, iar celălalt nu o aude şi îi tot explică(verbal sau nonverbal) să renunţe să mai ceară , eşecul e garantat.

Dacă cere în continuare , e enervant, dacă se opreşte din cerut pentru că a primit din altă parte, este un nemernic care trebuie să dea socoteală (nu doar bărbaţii se află în această situaţie ).

Acasă mieluşel, taur în afară

Literatura de specialitate prezintă cazuri în care un partener este lipsit de dorinţă acasă , în timp ce viaţa sexuală se desfăşoară în altă parte.Aici trebuie investigat cu cine identifică partenerul în aşa fel că nu îl poate vedea ca pe un partener sexual ( adică bărbatul care vede în soţie pe mama sa , ori invers, soţia care vede în soţ pe tatăl său ). Întrebarea esenţială este : cum pot aduce acea pasiune acasă ?

Într-un studiu de caz un bărbat a divorţat de soţie pentru a se căsători cu amanta; după ce aceasta i-a devenit soţie legitimă, nu au mai avut relaţii intime şi el a continuat ceea ce făcea şi până atunci, dar cu o altă persoană. În această situaţie , bărbatul ar trebui să facă terapie individuală pentru a înţelege şi vindeca ce anume îl împiedică să poată face sex cu soţia , oricare este aceasta .

Abuzul de tip GASLIGHTING – Când celălalt te face să crezi că ești nebun

Jurnal de cuplu

Gaslighting este o formă de abuz psihologic prin manipulare, prin care agresorul își deziluzionează victima făcând-o să se simtă instabilă, nesigură de propria realitate sau chiar nebună. Termenul „gaslighting” vine de la filmul cu același nume „Gas Lighting” din 1940 și chiar așa este folosit și în literatura clinică și de specialitate.

Această tehnică de manipulare psihologică este practicată de către abuzator asupra victimei pe o perioadă îndelungată de timp, având ca efect pierderea încrederii victimei asupra propriei capacități de a distinge ce e real de iluzie. În acest mod, abuzatorul („gaslighter” în termeni de specialitate) dobândește putere și control total asupra victimei, deoarece aceasta își pune toată încrederea numai în percepția lui.

În majoritatea cazurilor, victima își pierde stima de sine, încrederea în sine, iar în cele mai grave dintre cazuri, victima își pierde cu totul sănătatea mentală.

Acest proces de spălare a creierului se realizează treptat, astfel că…

Vezi articolul original 1.142 de cuvinte mai mult

Miracol in lumea emotiilor

-O poveste despre imprietenirea cu furia pt copii de 6-10 ani-

Ursuletul Miracol dormea in camera sa , ghemuit, foindu-se in pat. Dormea si visa ca se certa din nou cu un coleg de scoala, ursuletul Puf.Se certau si parca isi auzeau gandurile unul altuia:

“Vreau sa fim prieteni”

“ Si eu”, gandi Puf.

“ Dar nu stiu cum sa ma port…”

“Nici eu”.

“ Ce ciudat…”, gandi Miracol. “ Vrem sa fim prieteni si totusi parca o forta nevazuta ne face sa ne certam “.

“Da…Si mie mi se pare ciudat…” se auzira si gandurile lui Puf.” Hei, oare de ce nu se pot intelege si prietenii mei cu mine?”, striga Miracol in gand. “ As vrea sa am puteri magice si sa fiu si eu un super-erou iubit de toata lumea, cu multi-multi prieteni” .

Deodata se facu intuneric si Miracol ramase singur cateva momente. O nava spatiala aparu luminata in roz si verde. Oaaaau !

“ Haide sa facem o calatorie magica in lumea ta interioara, pe planeta emotiilor “ , se auzi o voce care venea dinspre nava.

“ Maaamaaaa, vorbeste nava !”

“ NU este nava, sunt eu, Zana Simtirea , ai auzit de mine?”

“ Paaai…nu chiar, dar ma bucur de cunostinta “

“ Urca alaturi de mine. Vom face o calatorie fulger si vom ajunge iute ca gandul “

Si, intr-adevar, ca prin magie, intr-o clipita de ochi, ajunsera pe o planeta cu mai multi locuitori, cu totii erau variante ale lui Miracol colorate in diferite culori. Adica era el , ca si cum s-ar privi in oglinda, dar colorat in rosu, roz, verde, galben, albastru”

Zana ii spuse: fa cunostinta cu emotiile tale: cea galbena este frica, cea rosie este furia, cea verde este bucuria, tristetea este albastra, iar roz este increderea.

Buimacit, Miracol incepu sa isi imbratiseze emotiile.

Furia incepu sa vorbeasca:” Ce bine e sa fiu si eu imbratisata! Oamenii nu prea fac asta, ba chiar mai deloc…Ce bine ma simt! Multumesc!”

“ Eu iti multumesc pentru ca m-ai ajutat ieri in parc sa nu arat ca un papa lapte si sa ii iau apararea surorii mele in fata acelui bataus care voia sa ii strice jucariile “

“ Tu ai facut totul. Eu doar ti-am trimis super-puterea mea- super puterea de a te apara si de a-i apara pe ceilalti “

“ Si eu care credeam ca furia e rea …”

“Totul fals…Daca vrei, putem fi o echipa si putem lucra impreuna “

“Echipa cu furia? Oare nu e rau sa ne certam cu colegii, prietenii sau parintii? Nu e rau sa ne certam , asa , in general ?”

“ Cateodata iti mai trimit din greseala super puterea de a te apara . Cand se intampla sa fie asa, imi poti spune cu dragoste ca nu ai nevoie de ea. Atunci, impreuna, o vom transforma in super-puerea de a iubi.”

“ Dar cum sa fac? Mereu ma iei prin surprindere .Mereu ma trezesc certandu-ma cu cineva si abia apoi imi dau seama ca am gresit.”

Uite, iti daruiesc aceste imagini, ca sa ma poti recunoaste.Si atunci vom putea decide impreuna ce e mai bine pentru tine: sa aperi sau sa iubesti”

IMG-2873

Miracol privi imaginile si vazu oameni care simteau furie.

“ Cu timpul, vei vedea ca in spatele meu se pot ascunde si alte emotii, precum Frica sau Tristetea “ , spuse Furia.

“ In spatele Furiei se poate ascunde Frica sau Tristetea?” se minuna Miracol.

“ De multe ori in spatele meu se ascund alte emotii “ incuviinta Furia.

“ Si de ce nu am aflat asta pana acum?”

“ Cu cat ma accepti mai mult, cu atat vei afla mai multe despre mine. Cand simti o emotie, poti alege cum sa te porti. Emotia o simti. Dar cum te porti…poti alege”.

“ Da, doar ca imi vine mereu sa tip cand simt furie” .

“ Stiu, draga Miracol. Dar cum se simt ceilalti cand tu tipi?”

“ Nu se simt bine si apoi nici eu nu ma simt bine pentru ca…cei la care am tipat…ma ocolesc. Si ma simt si vinovat dupa.”

“ A tipa sau alte purtari agresive, precum a imbranci, nu sunt usor de acceptat de catre ceilalti . De aceea multi nu vor sa ma cunoasca.”, spuse Furia.

“ Cum asa ?”

“ Confundand furia cu purtarea violenta, fiintele ma evita. Evitandu-ma pe mine, Furia, ei se gandesc ca evita purtarea agresiva, ofta Furia.”

“ Da. Pentru ca de multe ori imi vine atat de tare sa tip si…cateodata chiar asa si fac. Este bine cand am nevoie sa ma apar, dar cateodata iese tare dureros pentru mine.”

“ Daca ma vei recunoaste atunci cand apar si nu ma vei alunga, vom putea invata impreuna.”

“ Asa usor este? Uraaa!”

“Usor nu este. Insa dupa un timp vei vedea ce bine este sa poti sa alegi cum te porti atunci cand simti o emotie” .

“ Si daca te alung? Pare mai simplu asa .”

“ Daca ma alungi…Eu iti trimit super-puterea mea oricum.”

“ Da? De ce ?”

“ Pentru ca poti avea nevoie sa te aperi si nu vreau sa te ranesti sau sa te simti rau . Asa sunt eu. Nu am ce sa fac sau unde sa dispar” .

“ Asta cam asa e. Unde sa te duci? Zise Miracol dand din umeri “.

“ Sunt aici, in lumea ta interioara. Unde sa ma duc? Ce sa fac? Trimit super-puterea fara sa stiu daca ai nevoie de ea.”

“ Acum macar stiu de ce tip si pot sa cer scuze fara sa cred ca sunt rau . In plus, pot sa invat sa ma port din ce in ce mai bine cand simt furie. Dar chiar, cum pot sa ma port cand simt furie? “ intreba Miracol dintr-o data .

“ Ai putea sa spui ca simti furie si ca doresti…ce iti doresti cand simti furie.”

“ De exemplu, atunci cand parintii imi cer sa invat, iar eu nu vreau sa fac asta, ci sa ies afara, as putea sa spun Simt furie pentru ca acum imi doresc altceva decat ce vreti voi sa fac” .

“Ar fi super .”

“ E mult mai bine decat sa tip .”

“ Si eu cred la fel “ , incuviinta Furia.

“ Ce altceva as mai putea sa fac?”

“ Mai poti sa :

-iti schimbi pozitia corpului, te poti ridica de pe scaun/pat si sa faci cativa pasi

-alergi pe afara

-sari coarda

– desenezi /scrii pe o hartie ce te supara

-vorbesti cu parintii tai despre ceea ce te-a infuriat

-numeri in gand de la 1 la 10 , fiind atent la respiratia ta

-te intrebi: “ De ce m-am infuriat?” “ Ce imi doream de fapt sa se implineasca si nu s-a realizat ?”

Multumesc, ma simt mult mai bine acum, am invatat o multime de lucruri noi! Tu ce ai invatat ?

 

Adaptare dupa cartea ” Miracol in lumea emotiilor”, de Dragos Iulian Matei, Bianca Nita, Paula Steluta Dobrinoiu, editata la editura Aramis

Despre provocarea internarii in Caminul de Batrani

Cand batranul traieste singur sau cand ceilalti din casa sunt plecati la serviciu mai toata ziua ,la un moment dat, devine periculos pentru el sa ramana singur si se pune problema angajarii unui ingrijitor. Doar ca este greu sa gasesti pe cineva de incredere dispus sa faca aceasta munca, iar uneori , avand nevoie de asistenta 24/24 , ar trebui gasite doua astfel de persoane. Si atunci apare in discutie posibilitatea internarii in caminul de batrani.

Principala problema a celor care isi interneaza parintii este vinovatia. Desi au toate argumentele rationale pentru care aceasta este cea mai buna solutie, se simt groaznic de vinovati, iar ca treaba sa fie treaba, se gasesc si cunoscuti care sa puna decizia sub semnul intrebarii, iar cel internat intreaba cu ochii inlacrimati “ De ce m-ai adus aici ?” “ Cand ma iei acasa ?” .

is (1)

O alta intrebare frecventa a apartinatorilor este “ Oare cat de mult stie ? Pare ca doar face pe prostul, uneori stie niste lucruri la care nu m-as fi gandit ca ar mai putea sa le stie.”

Raspunsul este ca sunt zile si zile, momente si momente , uneori cu mai multa luciditate, alteori cu mai putina. Iar notiunile invatate demult si foarte des repetate de-a lungul vietii sunt mult mai bine fixate decat ce a facut de dimineata.

Sunt persoane cu care pot discuta politica, literatura, geografie sau istorie, dar nu isi aduc aminte ca am trecut cu fiica-mea in vizita pe la ei cu 4 zile in urma. “ Adevarul este ca am inceput sa uit, de ce sa o dau cotita ? Am inceput sa uit, varsta…”

Principala problema a persoanei care se interneaza este, in mod previzibil, adaptarea . Dar adaptarea la o asemenea schimbare pune oricui probleme, nu doar unui varstnic . Unii dintre ei poate ca au trait toata viata lor de adult intr-o singura casa , unde sperau ca isi vor gasi sfarsitul si dintr-o data, tot ce au crezut este dat peste cap. De aceea, proaspat internatii vorbesc ca si cum au venit pentru o zi, o saptamana sau un sezon, dupa care urmeaza sa se intoarca acasa . Deunazi un proaspat internat mi-a spus “ Nu ma simt deloc bine, tusesc si nu ma pot odihni noaptea, maine ma voi intoarce acasa “ . Cand l-am intrebat “ Si credeti ca acasa veti tusi mai putin ?” , mi-a raspuns “ Ei, nu, ziceam si eu asa, ca ma intorc, dar nu ma intorc” . Este mai degraba o ultima incercare de a pastra controlul.

images

Unii dintre ei sunt atasati de casa si ar dori sa o viziteze, ca au “ o splendoare de apartament de 3 camere , cu tot ce-i trebuie in el, care sta gol “. Pare ca le pare rau pentru apartament. Altcineva mi-a spus ca are convingerea ca ar mai fi putut merge in picioare , daca ar fi ramas acasa, probabil si simtindu-se mai confortabil, dar si cu motivatia treburilor gospodaresti. Dar doar unii sunt nostalgici dupa casa, sunt si persoane care apreciaza ca sunt ingrijite si nu trebuie sa faca nimic.

Parerea mea : la camin au un program riguros de masa, sunt schimbati, imbaiati ,primesc medicatia la ore fixe si pot socializa ( pot sau sunt obligati de imprejurari ), au asistenta nonstop, fiecare dintre aceste aspecte fiind cu dificultate obtinute acasa. Sigur ca tanjesc dupa contactul cu cei dragi, dar daca acestia vin in vizita des, cred ca este cea mai buna varianta pentru o persoana care nu se mai poate ingriji singura.

 

surse foto: http://www.antena3.ro