Povestea broscuţei Rica ( Bune maniere -clasa I )

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti…

A fost odată o broscuţă micuţă şi drăgălaşă . Ea era o broscuţă ţestoasă şi locuia cu mama ei şi cu tatăl ei ( unde credeţi ? ) În mare ? În ocean ? Sau la Zoo ? Poate în parcul din oraşul nostru !

Ei bine, locuia unde vreţi voi să locuiască , că eu am uitat. Dar sunt alte lucruri pe care le-am ţinut minte : pe broscuţa noastră o chema Rica şi avea 7 ani , aşa că mergea în clasa I . Îi plăcea, îşi făcuse noi prieteni şi îi plăcea şi de Doamna. Care Doamnă ? Doamna Învăţătoare, desigur.

Într-o zi mama ei a venit la şcoală să vorbească ceva cu Doamna . În timpul ăsta , Rica , dornică să îi povestească mamei ce a mai făcut – doar nu o văzuse de 4 ore !!- o trăgea spre ea :

“Mami, să îţi arăt ce am colorat !”

“ Da , puiuţ, stai să vorbesc cu Doamna “

Peste 1 minut Rica o trage iar pe mama spre ea

“ Mami, dar unde mergem acum?”

“ Imediat , pui”

Peste alte doua minute Rica vorbeşte peste mama, fără să o mai tragă spre ea .

Draga mea, ţi-am spus, când vorbesc doi adulţi, e politicos să aştepţi să termine.

În drum spre casă , Rica observă pe o alee un peşte foarte gras. Şi tocmai atunci , un muc nesuferit , care o deranjase toată ziua, se hotărî să iasă afară. Aşa că , cu o labuţă scobindu-se în nas, uită de orice politeţe şi strigă : “ Ia uite mami ce peşte graaaas ! E cât un porc !”

Rica , draga mea , hai să mergem acasă , cred că îţi este foame şi ai uitat cu totul bunele maniere , va trebui să mai exersăm.

Ajunseră acasă şi fiecare intră în camera ei să îşi schimbe hainele . Asta, închipuiţi-vă , la broscuţele ţestoase durează fooooaaarte mult, în primul rând pentru că ele se mişcă foarte lent şi în al doilea rând pentru că trebuie să îşi dea jos şi casa din spate.

Rica găsi în camera ei o plăntuţă de care nu îşi amintea , era o plăntuţă colorată cu galben şi portocaliu şi se entuziastmă aşa de tare , că vru să i-o arate mamei şi să o întrebe de unde a apărut. Aşa că o zbughi la mama în cameră şi dădu buzna fără să bată la uşă . Mama , fără carapace şi fără nici o haină îi răspunse : “ Du-te să te schimbi şi îţi voi răspunde când te vei întoarce şi vei bate întâi la uşă “ .

Se aşezară în sfarşit la masă . Ricăi îi era foarte foame, ar fi mâncat cu “ o gură de lup”, dacă asta ar fi fost posibil. Aşa că , înghesuind diverse frunze de salată, melcişori, peşti sau sepie, hrana nu ajungea toată la destinaţie, adică în gură, ci mai ajungea şi pe alături , iar Rica, grăbită, se ştergea cu dosul palmei.

Ce foame îţi este, îi spuse mama. Foloseşte şi un şervet, te rog !

Bine , mama , am să folosesc, dar acum m-am săturat, mă duc la prietena mea caracatiţa .

Te-a invitat ?

Păi când să mă invite , dacă nu ne-am văzut?

Poate vrei mai bine să o inviţi tu la tine?

Dar Rica nu mai auzi. Trecu pe lângă mama , o lovi din greşeală şi îşi continuă drumul la prietena ei .

Bună, Tiţa, am venit să ne jucăm împreună. Ce făceai ?

Bine, coloram o planşă pentru şcoală .

Şi pot să colorez şi eu?

Nu, am doar una şi e pentru şcoală .

Bine, şi Rica plecă mai departe fără să îşi ia rămas bun.

Seara , la culcare , mama alese să vorbească cu Rica în loc de povestea de seară.

Draga mea, hai să recapitulăm regulile bunelor maniere. Şi apoi să vedem ce ai făcut tu şi cum trebuia să faci de fapt:

1.La şcoală ai întrerupt conversaţia mea cu Doamna.

Nu trebuie să întrerupi conversaţia unor adulţi decât dacă este o urgenţă. Altfel, trebuie să aştepţi până când adulţii termină de vorbit.Iar dacă este o urgenţă, întotdeauna să întrerupi discuţia cu “ vă rog să mă scuzaţi că vă întrerup “

2. Pe stradă ai strigat tare despre acel peşte că este gras. Nu trebuie să comentăm aspectul fizic al altcuiva , decât dacă este un compliment şi ne adresăm direct, nu vorbim despre cineva ca şi cum nu ar fi de faţă.

3. Ai băgat labuţa în nas. Nasul trebuie suflat în batistă sau în şerveţel.

4.Ai intrat în camera mea fără să baţi la uşă. Când vrei să intri în camera cuiva , baţi la uşă şi aştepţi răspunsul înainte de a intra.

5.Ai mâncat fără şerveţel în poală şi te-ai şters cu labuţa la gură. La masă ţinem un şerveţel în poală şi îl folosim la nevoie, să ştergem gura sau mâinile.

6.Te-ai autoinvitat la prietena ta. E politicos să îi invităm la noi pe ceilalţi , nu să ne invităm pe noi la ei, am putea să îi deranjăm.

7.Te-ai lovit de mine din greşeală şi ai uitat să îţi ceri scuze.

8.Când ai întrebat-o ce face, ea a răspuns şi a întrebat ce mai faci şi tu ? Căci aşa este politicos, când cineva te întreabă ce mai faci, după ce răspunzi, să îl întrebi şi tu pe el ce mai face !

9.Când ai plecat de la ea , ai ţinut minte să spui “ la revedere ?”

Reclame

Căsătorie fără s_x (Intro)

O relaţie împlinită este responsabilă, reciprocă şi plină de respect. Doi oameni care sunt într-o relaţie împlinită pot face schimb de roluri , adică nu este acelaşi partener mereu în nevoie şi celălalt să îl salveze. Într-o relaţie de cuplu , la aceste ingrediente se adaugă şi sexul. Relaţia sexuală face diferenţa dintre o relaţie şi o relaţie de cuplu. Doar că …nu neapărat.

Nu puţine sunt cuplurile în care , după primii ani, viaţa sexuală se reduce drastic , până la dispariţia totală. “ Parcă i-a făcut cineva o vrajă după ce au apărut copiii” , zice cineva.

Energia sexuală este susţinută de noutate, mister, nesiguranţă, chiar şi de pericol, elemente pe care le ai din plin la începutul relaţiei. Cu timpul stabilitatea, siguranţa, previzibilitatea , experienţele-ancoră preiau controlul , ele fiind inhibitori ai erosului . Cât de excitant poţi să găseşti pe cineva pe care îl vezi zilnic cum face pipi timp de mai mulţi ani ?

“ În cercul strâmt al verighetei sunt înghesuite idealuri profund contradictorii.(…) Dă-mi confort şi dă-mi tot ce-i mai bun .Dă-mi lucruri pe care le ştiu şi dă-mi noutate .Dă-mi continuitate şi dă-mi surprize.

Îndrăgostiţii din ziua de azi caută să aducă sub acelaşi acoperiş dorinţe care s-au aflat dintotdeauna în zone diferite .” , spune Esther Perel în “ Regândirea infidelităţii “ .

Ritmuri diferite

Este o realitate faptul că unii parteneri au nevoie să facă sex mai des decât partenerii lor. Un cuplu căsătorit de mai bine de 20 de ani s-a prezentat în terapie din acest motiv. Când terapeutul i-a întrebat cât de des fac sex, soţul a răspuns “ o dată la doua săptămâni”, iar soţia a răspuns “ de două ori pe săptămână “ . Sigur, realitatea era una singură, doar percepţiile erau diferite.

Ce poate face partenerul care vrea mai mult ?

Poate să îşi inhibe dorinţa şi să se concentreze pe alte lucruri . Dar chiar poate ? Tata Freud n-ar fi de acord.Pulsiunea sexuală se numeşte “ pulsiune” tocmai pentru că nu răspunde vocii raţiunii, ea îşi are propriul ritm. Persoana care încearcă să o controleze şi nu reuşeşte sfârşeşte prin a se simţi vinovată , murdară , inadecvată.

Într-un studiu exhaustiv pe un eşantion mai mare de 100.000 de cupluri din mai multe ţări referitor la comportamentul sexual, psihologii au ajuns la concluzia că partenerul care îşi doreste mai puţin va trebui să accepte şi să satisfacă nevoia celuilalt. Din iubire şi pentru a nu-l forţa pe celălalt să apeleze la o a treia persoană ( externalizarea serviciilor ).

Negocierea

Personal , consider optim ca cei doi să discute deschis pe marginea subiectului şi să cedeze cu rândul, nu doar unul să impună ritmul în funcţie de nevoia lui. Atunci când un partener îşi strigă nevoia, iar celălalt nu o aude şi îi tot explică(verbal sau nonverbal) să renunţe să mai ceară , eşecul e garantat.

Dacă cere în continuare , e enervant, dacă se opreşte din cerut pentru că a primit din altă parte, este un nemernic care trebuie să dea socoteală (nu doar bărbaţii se află în această situaţie ).

Acasă mieluşel, taur în afară

Literatura de specialitate prezintă cazuri în care un partener este lipsit de dorinţă acasă , în timp ce viaţa sexuală se desfăşoară în altă parte.Aici trebuie investigat cu cine identifică partenerul în aşa fel că nu îl poate vedea ca pe un partener sexual ( adică bărbatul care vede în soţie pe mama sa , ori invers, soţia care vede în soţ pe tatăl său ). Întrebarea esenţială este : cum pot aduce acea pasiune acasă ?

Într-un studiu de caz un bărbat a divorţat de soţie pentru a se căsători cu amanta; după ce aceasta i-a devenit soţie legitimă, nu au mai avut relaţii intime şi el a continuat ceea ce făcea şi până atunci, dar cu o altă persoană. În această situaţie , bărbatul ar trebui să facă terapie individuală pentru a înţelege şi vindeca ce anume îl împiedică să poată face sex cu soţia , oricare este aceasta .

Abuzul de tip GASLIGHTING – Când celălalt te face să crezi că ești nebun

Jurnal de cuplu

Gaslighting este o formă de abuz psihologic prin manipulare, prin care agresorul își deziluzionează victima făcând-o să se simtă instabilă, nesigură de propria realitate sau chiar nebună. Termenul „gaslighting” vine de la filmul cu același nume „Gas Lighting” din 1940 și chiar așa este folosit și în literatura clinică și de specialitate.

Această tehnică de manipulare psihologică este practicată de către abuzator asupra victimei pe o perioadă îndelungată de timp, având ca efect pierderea încrederii victimei asupra propriei capacități de a distinge ce e real de iluzie. În acest mod, abuzatorul („gaslighter” în termeni de specialitate) dobândește putere și control total asupra victimei, deoarece aceasta își pune toată încrederea numai în percepția lui.

În majoritatea cazurilor, victima își pierde stima de sine, încrederea în sine, iar în cele mai grave dintre cazuri, victima își pierde cu totul sănătatea mentală.

Acest proces de spălare a creierului se realizează treptat, astfel că…

Vezi articolul original 1.142 de cuvinte mai mult

Miracol in lumea emotiilor

-O poveste despre imprietenirea cu furia pt copii de 6-10 ani-

Ursuletul Miracol dormea in camera sa , ghemuit, foindu-se in pat. Dormea si visa ca se certa din nou cu un coleg de scoala, ursuletul Puf.Se certau si parca isi auzeau gandurile unul altuia:

“Vreau sa fim prieteni”

“ Si eu”, gandi Puf.

“ Dar nu stiu cum sa ma port…”

“Nici eu”.

“ Ce ciudat…”, gandi Miracol. “ Vrem sa fim prieteni si totusi parca o forta nevazuta ne face sa ne certam “.

“Da…Si mie mi se pare ciudat…” se auzira si gandurile lui Puf.” Hei, oare de ce nu se pot intelege si prietenii mei cu mine?”, striga Miracol in gand. “ As vrea sa am puteri magice si sa fiu si eu un super-erou iubit de toata lumea, cu multi-multi prieteni” .

Deodata se facu intuneric si Miracol ramase singur cateva momente. O nava spatiala aparu luminata in roz si verde. Oaaaau !

“ Haide sa facem o calatorie magica in lumea ta interioara, pe planeta emotiilor “ , se auzi o voce care venea dinspre nava.

“ Maaamaaaa, vorbeste nava !”

“ NU este nava, sunt eu, Zana Simtirea , ai auzit de mine?”

“ Paaai…nu chiar, dar ma bucur de cunostinta “

“ Urca alaturi de mine. Vom face o calatorie fulger si vom ajunge iute ca gandul “

Si, intr-adevar, ca prin magie, intr-o clipita de ochi, ajunsera pe o planeta cu mai multi locuitori, cu totii erau variante ale lui Miracol colorate in diferite culori. Adica era el , ca si cum s-ar privi in oglinda, dar colorat in rosu, roz, verde, galben, albastru”

Zana ii spuse: fa cunostinta cu emotiile tale: cea galbena este frica, cea rosie este furia, cea verde este bucuria, tristetea este albastra, iar roz este increderea.

Buimacit, Miracol incepu sa isi imbratiseze emotiile.

Furia incepu sa vorbeasca:” Ce bine e sa fiu si eu imbratisata! Oamenii nu prea fac asta, ba chiar mai deloc…Ce bine ma simt! Multumesc!”

“ Eu iti multumesc pentru ca m-ai ajutat ieri in parc sa nu arat ca un papa lapte si sa ii iau apararea surorii mele in fata acelui bataus care voia sa ii strice jucariile “

“ Tu ai facut totul. Eu doar ti-am trimis super-puterea mea- super puterea de a te apara si de a-i apara pe ceilalti “

“ Si eu care credeam ca furia e rea …”

“Totul fals…Daca vrei, putem fi o echipa si putem lucra impreuna “

“Echipa cu furia? Oare nu e rau sa ne certam cu colegii, prietenii sau parintii? Nu e rau sa ne certam , asa , in general ?”

“ Cateodata iti mai trimit din greseala super puterea de a te apara . Cand se intampla sa fie asa, imi poti spune cu dragoste ca nu ai nevoie de ea. Atunci, impreuna, o vom transforma in super-puerea de a iubi.”

“ Dar cum sa fac? Mereu ma iei prin surprindere .Mereu ma trezesc certandu-ma cu cineva si abia apoi imi dau seama ca am gresit.”

Uite, iti daruiesc aceste imagini, ca sa ma poti recunoaste.Si atunci vom putea decide impreuna ce e mai bine pentru tine: sa aperi sau sa iubesti”

Miracol privi imaginile si vazu oameni care simteau furie.

“ Cu timpul, vei vedea ca in spatele meu se pot ascunde si alte emotii, precum Frica sau Tristetea “ , spuse Furia.

“ In spatele Furiei se poate ascunde Frica sau Tristetea?” se minuna Miracol.

“ De multe ori in spatele meu se ascund alte emotii “ incuviinta Furia.

“ Si de ce nu am aflat asta pana acum?”

“ Cu cat ma accepti mai mult, cu atat vei afla mai multe despre mine. Cand simti o emotie, poti alege cum sa te porti. Emotia o simti. Dar cum te porti…poti alege”.

“ Da, doar ca imi vine mereu sa tip cand simt furie” .

“ Stiu, draga Miracol. Dar cum se simt ceilalti cand tu tipi?”

“ Nu se simt bine si apoi nici eu nu ma simt bine pentru ca…cei la care am tipat…ma ocolesc. Si ma simt si vinovat dupa.”

“ A tipa sau alte purtari agresive, precum a imbranci, nu sunt usor de acceptat de catre ceilalti . De aceea multi nu vor sa ma cunoasca.”, spuse Furia.

“ Cum asa ?”

“ Confundand furia cu purtarea violenta, fiintele ma evita. Evitandu-ma pe mine, Furia, ei se gandesc ca evita purtarea agresiva, ofta Furia.”

“ Da. Pentru ca de multe ori imi vine atat de tare sa tip si…cateodata chiar asa si fac. Este bine cand am nevoie sa ma apar, dar cateodata iese tare dureros pentru mine.”

“ Daca ma vei recunoaste atunci cand apar si nu ma vei alunga, vom putea invata impreuna.”

“ Asa usor este? Uraaa!”

“Usor nu este. Insa dupa un timp vei vedea ce bine este sa poti sa alegi cum te porti atunci cand simti o emotie” .

“ Si daca te alung? Pare mai simplu asa .”

“ Daca ma alungi…Eu iti trimit super-puterea mea oricum.”

“ Da? De ce ?”

“ Pentru ca poti avea nevoie sa te aperi si nu vreau sa te ranesti sau sa te simti rau . Asa sunt eu. Nu am ce sa fac sau unde sa dispar” .

“ Asta cam asa e. Unde sa te duci? Zise Miracol dand din umeri “.

“ Sunt aici, in lumea ta interioara. Unde sa ma duc? Ce sa fac? Trimit super-puterea fara sa stiu daca ai nevoie de ea.”

“ Acum macar stiu de ce tip si pot sa cer scuze fara sa cred ca sunt rau . In plus, pot sa invat sa ma port din ce in ce mai bine cand simt furie. Dar chiar, cum pot sa ma port cand simt furie? “ intreba Miracol dintr-o data .

“ Ai putea sa spui ca simti furie si ca doresti…ce iti doresti cand simti furie.”

“ De exemplu, atunci cand parintii imi cer sa invat, iar eu nu vreau sa fac asta, ci sa ies afara, as putea sa spun Simt furie pentru ca acum imi doresc altceva decat ce vreti voi sa fac” .

“Ar fi super .”

“ E mult mai bine decat sa tip .”

“ Si eu cred la fel “ , incuviinta Furia.

“ Ce altceva as mai putea sa fac?”

“ Mai poti sa :

-iti schimbi pozitia corpului, te poti ridica de pe scaun/pat si sa faci cativa pasi

-alergi pe afara

-sari coarda

– desenezi /scrii pe o hartie ce te supara

-vorbesti cu parintii tai despre ceea ce te-a infuriat

-numeri in gand de la 1 la 10 , fiind atent la respiratia ta

-te intrebi: “ De ce m-am infuriat?” “ Ce imi doream de fapt sa se implineasca si nu s-a realizat ?”

Multumesc, ma simt mult mai bine acum, am invatat o multime de lucruri noi! Tu ce ai invatat ?

 

Adaptare dupa cartea ” Miracol in lumea emotiilor”, de Dragos Iulian Matei, Bianca Nita, Paula Steluta Dobrinoiu, editata la editura Aramis

Despre provocarea internarii in Caminul de Batrani

Cand batranul traieste singur sau cand ceilalti din casa sunt plecati la serviciu mai toata ziua ,la un moment dat, devine periculos pentru el sa ramana singur si se pune problema angajarii unui ingrijitor. Doar ca este greu sa gasesti pe cineva de incredere dispus sa faca aceasta munca, iar uneori , avand nevoie de asistenta 24/24 , ar trebui gasite doua astfel de persoane. Si atunci apare in discutie posibilitatea internarii in caminul de batrani.

Principala problema a celor care isi interneaza parintii este vinovatia. Desi au toate argumentele rationale pentru care aceasta este cea mai buna solutie, se simt groaznic de vinovati, iar ca treaba sa fie treaba, se gasesc si cunoscuti care sa puna decizia sub semnul intrebarii, iar cel internat intreaba cu ochii inlacrimati “ De ce m-ai adus aici ?” “ Cand ma iei acasa ?” .

O alta intrebare frecventa a apartinatorilor este “ Oare cat de mult stie ? Pare ca doar face pe prostul, uneori stie niste lucruri la care nu m-as fi gandit ca ar mai putea sa le stie.”

Raspunsul este ca sunt zile si zile, momente si momente , uneori cu mai multa luciditate, alteori cu mai putina. Iar notiunile invatate demult si foarte des repetate de-a lungul vietii sunt mult mai bine fixate decat ce a facut de dimineata.

Sunt persoane cu care pot discuta politica, literatura, geografie sau istorie, dar nu isi aduc aminte ca am trecut cu fiica-mea in vizita pe la ei cu 4 zile in urma. “ Adevarul este ca am inceput sa uit, de ce sa o dau cotita ? Am inceput sa uit, varsta…”

Principala problema a persoanei care se interneaza este, in mod previzibil, adaptarea . Dar adaptarea la o asemenea schimbare pune oricui probleme, nu doar unui varstnic . Unii dintre ei poate ca au trait toata viata lor de adult intr-o singura casa , unde sperau ca isi vor gasi sfarsitul si dintr-o data, tot ce au crezut este dat peste cap. De aceea, proaspat internatii vorbesc ca si cum au venit pentru o zi, o saptamana sau un sezon, dupa care urmeaza sa se intoarca acasa . Deunazi un proaspat internat mi-a spus “ Nu ma simt deloc bine, tusesc si nu ma pot odihni noaptea, maine ma voi intoarce acasa “ . Cand l-am intrebat “ Si credeti ca acasa veti tusi mai putin ?” , mi-a raspuns “ Ei, nu, ziceam si eu asa, ca ma intorc, dar nu ma intorc” . Este mai degraba o ultima incercare de a pastra controlul.

Unii dintre ei sunt atasati de casa si ar dori sa o viziteze, ca au “ o splendoare de apartament de 3 camere , cu tot ce-i trebuie in el, care sta gol “. Pare ca le pare rau pentru apartament. Altcineva mi-a spus ca are convingerea ca ar mai fi putut merge in picioare , daca ar fi ramas acasa, probabil si simtindu-se mai confortabil, dar si cu motivatia treburilor gospodaresti. Dar doar unii sunt nostalgici dupa casa, sunt si persoane care apreciaza ca sunt ingrijite si nu trebuie sa faca nimic.

Parerea mea : la camin au un program riguros de masa, sunt schimbati, imbaiati ,primesc medicatia la ore fixe si pot socializa ( pot sau sunt obligati de imprejurari ), au asistenta nonstop, fiecare dintre aceste aspecte fiind cu dificultate obtinute acasa. Sigur ca tanjesc dupa contactul cu cei dragi, dar daca acestia vin in vizita des, cred ca este cea mai buna varianta pentru o persoana care nu se mai poate ingriji singura.

 

surse foto: http://www.antena3.ro

 

Standarde duble

Standardele duble reprezinta o lege pe care o aplicam preferential, atunci cand ne convine.

De exemplu, vecinii de la etajul 3 discuta cu vecinul care le este prieten prin pereti si spun asta in sedinta de bloc: da, noi discutam intre noi prin pereti, nu ne mai ducem unii la altii. Acceasi vecini se simt lezati de faptul ca vecina de la 2 are invitati cu care asculta muzica si cheama Politia.

Peretii sunt subtiri, asta e clar, dar faptul ca cel de la 3 le este prieten , iar cea de la 2 le este nesuferita , ii face pe cei doi sa considere si sa actioneze diferit.

Alt exemplu pe care multa lume il intelege cu usurinta este referitor la locurile de parcare: daca noi ne grabim, putem sa lasam masina pe avarie sa blocheze o alta masina, iar cand noi suntem blocati, ce ne mai enervam si ce il mai certam pe vinovat (in gand sau cu voce tare !).

Facem rapid judecati de valoare referitoare la erorile altor persoane : “ Dar cum a gresit un calcul atat de simplu ? E tampit , clar, ce sa mai ?” ( Fara sa ne mai gandim ca poate a fost doar neatent, poate obosit, sau poate nu e punctul lui forte si are alte calitati in alte domenii ce noua ne sunt complet straine ) . Cand este vorba sa fim noi judecati rapid, dupa aparente, ne simtim nedreptatiti, raniti sau…ceilalti sunt tampiti , nu sunt in stare sa ajunga la adevaratul nostru Sine !

Baga de seama cand gandesti despre altii ca sunt rai, lenesi, necinstiti, prosti sau urati. Oare de ce o faci? Simti nevoia sa te compari ca sa ai o parere mai buna despre tine ?

Cum imi spunea o clienta in cabinet nevoia ei : “ vreau sa imi spui ca voi fi bine “ . “ Ok, iti spun, dar tu nu poti sa iti spui? Ai nevoie de mine ? “ . “ Pai pe mine nu ma cred” . “ Nu te crezi pe tine si pe mine ma crezi ?” , se pare ca avem nevoie de altii sa ne confirme pe noi, direct sau indirect.

Tu esti singura persoana care face regulile, tu hotarasti cat de bine este ceea ce ai facut, cat de bine este ceea ce faci, pentru ca tu esti singura care ai decis Cine si Ce esti cu adevarat si Cine vrei sa fii; daca nu iti place Cine esti acum, schimba pur si simplu, alege altceva. Nu mai astepta confirmari de la altii, nu te mai compara – I-am spus tatalui meu ca este mai bine decat multe alte persoane de varsta lui si mi-a replicat ca nu e buna comparatia, ca fiecare a trait in conditii diferite de viata , si a trebuit sa ii dau dreptate-fiecare persoana are lupta ei, Crucea ei de dus.

Revenind la subiectul din titlu, gasesc ca standardele duble reprezinta o lipsa de integritate menita sa ii nauceasca pe cei din jur , si aici ma gandesc in special la copii si la partenerul de viata. Imi si imaginez o mama care se declara vegetariana , dar gusta din cremvurstii de casa a unei prietene pe care o place si cu care isi doreste sa fie in relatii. Mesajul pentru copii? Regulile sunt facute ca sa fie incalcate !

Sau o sotie care prefera fructele si legumele bio (netratate, deci cam mici ), iar cand sotul ii aduce de la piata 20 kg de prune mici pentru gem se supara ca are mult de curatat. Mesajul pe care il intelege sotul ? O, nu, nu va intelege ca trebuie discutat in prealabil “ scopul si durata vizitei “ , va intelege ca orice face nu e bine si deci mai bine nu mai face nimic !

Nu ma inteleg cu copilul

Cu toate curentele de parenting neconditionat si iubire asemenea , cu o experienta de copii crescuti “ cu cheia de gat” , parintii de acum par a deveni un fel de sclavi ai odraslelor. Adica sa nu mai facem la fel, ca nu ne-a placut, sa facem opusul.

Dar copiii, pentru a se simti in siguranta si protejati, au nevoie de autoritatea parinteasca. Au nevoie de reguli si limite. Unele reguli pot fi transformate in ritualuri , precum spalatul pe dinti inainte de culcare, spalatul pe maini si schimbatul hainelor la venirea de la scoala, mersul la biserica in fiecare duminica dimineata . Poate fi organizat si ca reflex conditionat: am vazut intr-o gradinita cum se canta acelasi cantecel cand se strang jucariile pentru a merge la masa si asta inseamna ca nu tipa nimeni la copii sa stranga jucariile , ci ei canta in timp ce strang singuri, de bunavoie.

Intrebarile corecte pe care sa ti le pui sunt

-cum vreau sa arate viata noastra ? Vreau ordine si disciplina ? Cat de multa? Ce este cel mai important pentru mine?

-cum pot face asta ca sa obtin maximum din ceea ce cer cu minimum de rezistenta?

Cand raspunzi la aceste intrebari (s-ar putea ca raspunsul sa se lase asteptat o vreme, caci nu este la indemana sa faci o schimbare), iti va mai ramane doar sa perseverezi cu implementarea, ceea ce, deasemenea cere efort, insa este posibil.

Stiutul dinainte face diferenta

Poate ca tie iti plac surprizele daca partenerul de viata te duce la Paris de ziua ta, dar cum ti se pare cand vine cineva , iti ia din mana telefonul la care aveai o conversatie importanta si striga “ surprizaaa, am trecut sa te vad, hai cu mine la cafea !” ?

Cand ii spui dinainte copilului ce urmeaza sa se intample, el are timp sa se obisnuiasca cu ideea. Nu te lasa amagit de “ nu” -ul pe care il spune, “ nu”- ul reprezinta “ nu imi convine” si nu “ nu voi face” .Si ghici ce ? Are voie sa nu ii convina !

Exemplu:

Copilul se joaca pe tableta dimineata, inainte de gradi/scoala . Ii spui ca are 10 minute sa se joace , in ultimele 2 minute ii spui “ cand se termina runda asta, inchizi si plecam “ ,stai langa el sa fii vigilent , spui “ gata “ cand s-a terminat si il lasi pe el sa inchida jocul. Este important sa simta ca are si el o parte a controlului ( dar ii lasi partea care iti convine tie :)) .

Daca sunt lucruri mai importante pe care vrei sa le schimbi, se poate face adunare de familie, negociere de noi reguli, copilul participa la discutie , ii dai de ales intre doua variante care iti convin tie si scrieti impreuna regulile pe care le lipiti pe frigider ( sau pe o tabla de pluta, oricum, intr-un loc vizibil). Copiii mici pot desena un décor colorat pe foaia de reguli, copiii mai mari de 12 ani pot propune ei reguli rezonabile .

Am vazut de curand o animatie in care o mama singura apelase la ajutor specializat pentru a se putea intelege cu copilul ei adolescent, care era si obez. Specialistul a lucrat la interventie, copilul a fost “ purificat “ ( a avut el singur niste constientizari electrizante) si a venit timpul ca specialistul sa mearga in treaba lui. Mama singura il invita pe specialist la spectacol, iar acesta o refuza; ea spune “ dar credeam ca incepem sa ne imprietenim “ si I se raspunde “ nu doamna, sunteti doar o clienta “ . Ce face mama atunci ? Isi invita copilul . Copilul refuza, ca are ceva proiect pentru scoala ( pentru care nu invata singur pana la interventie, iar mama isi dorise asta ) . Mama insista, mituindu-l ( pe copilul obez, pe care voia sa il slabeasca) cu un meniu dublu la fast food. Copilul cere doua si mama accepta !!!

Morala ? Cand stii sigur ce vrei, ai grija sa nu iti autosabotezi dorintele !