De ce nu-mi spui ca ma iubesti?

“-Draga, ma iubesti?

-Stii bine , de ce ma tot intrebi?”

Este un dialog clasic menit sa aduca nervi si frustrare, insingurare si tristete de ambele parti.

Imi vine sa rad cand citesc sfaturile unor cunoscatori, oameni de bine : “ Dar ati discutat despre asta? Discutati si rezolvati problema  “ . In cabinet ajung cupluri care au discutat si au tot discutat, de fiecare data acelasi lucru, din categoria “ vorbim impreuna si ne intelegem separat” .

Cand nu reusesc sa ajunga unul la celalalt, cei doi vad lucrurile superficiale : ea este cicalitoare , iar el nu comunica, se retrage in barlogul lui. Cand ii intrebi au fiecare o mie de argumente care sa le motiveze pozitia si care arata in acelasi timp ca vina e a celuilalt. Si mai si asteapta validare, asteapta pe cineva care sa fie de partea lor. Nivelul tensiunii este atat de ridicat, incat validarea sentimentelor unuia este preluata automat de celalalt ca o invalidare a lui.

Dar sa intram mai in detaliu, sa intelegem in context ce se intampla, fara sa ne raportam la vina.

Sa luam un cuplu la intamplare, Dan si Dana , sa le spunem. Ei formeaza un cuplu de, sa zicem, 10 ani si au un copil de 5 ani.Dan este un barbat responsabil , care munceste de la 9 la 6 sa isi intretina familia. Dana are o mica afacere, are grija de casa si de copil. Conflictul lor principal se refera la viata intima, care nu e tocmai la un nivel ridicat ( mai precis are trei viteze: incet, incetisor sau deloc).

Acum sa privim o scena obisnuita dintr-o zi obisnuita din viata lor. Dana il roaga pe Dan sa treaca sa ia paine in drum spre casa . El face un ocol de jumatate de ora si vine cu alt tip de paine decat cel solicitat. Dana e nervoasa : “ nici o paine ca lumea nu esti in stare sa iei “ . Dan pleaca sa faca un dus si apoi deschide computerul. Dana se enerveaza si mai tare si mananca singura cu copilul, fara sa il mai invite si pe Dan.

 

Ce s-a intamplat aici?

Ea simtea nevoia sprijinului partenerului ei , a cerut ajutorul si, cand nu a venit in timpul si in forma solicitate, si-a exprimat dezamagirea prin furie / cicaleala . El, la randul lui obosit dupa o zi lunga, ar fi avut nevoie de intelegere si caldura si a primit o replica usturatoare, la care a reactionat cum stie cel mai bine, plecand pentru a reduce conflictul. Dan nu e constient de faptul ca plecarea sa inseamna in realitate  o intarire a lipsei sprijinului partenerei sale, adica are efectul opus celui scontat: creste conflictul. Inflamata mai mult, Dana il pedepseste ignorandu-l la randul ei ( pana peste o ora-doua, cand il cearta in continuare si este evident pentru toata lumea ca aceasta seara nu va aduce imbunatatirea intimitatii in cuplu).

Schimbarea macazului

Ce putea Dana sa faca diferit? Putea sa isi exprime dezamagirea drept ceea ce este, o dezamagire: “ Speram sa ajungi mai repede si sa tii minte ce te-am rugat” .

Ce putea Dan sa faca diferit, chiar daca Dana a fost agresiva ? Putea sa ramana si sa aiba un punct de vedere : “ Imi pare rau ca am intarziat si nu am cumparat fix ce voiai, sunt obosit si nu functionez la capacitate maxima” .

Oricare din cei doi parteneri poate, in orice moment, sa faca ceva diferit, care sa arate ca ii pasa.Partenerul tau nu este cel mai aprig dusman al tau, este acea persoana pe care candva ai ales-o de bunavoie. La fel ca si tine, are nevoie de caldura , intelegere, acceptare, validare, respect, iubire.

In episodul urmator Dan si Dana se vor certa din cauza viziunilor diferite in ceea ce priveste cresterea copilului.

 

sursa foto: https://www.keepcalm-o-matic.co.uk

 

Relatia simbiotica- dezirabila sau nu?

Am incercat sa descriu pentru un cuplu ce inseamna o relatie simbiotica si am dat exemplul unei femei de 50 de ani care isi suna zilnic mama , sa ii spuna ce program are. Parea o relatie obositoare si intruziva. Cand am vazut ca doamna considera ca nu isi doreste acest tip de relatie si nu considera ca se afla in aceasta situatie – in care era, de fapt, am redescris relatia simbiotica in termenii “ calda si apropiata” . In acel moment, doamna m-a tras la raspundere, ca de ce ii spun mai intai ceva si apoi ma razgandesc.

Si a fost o tema de meditatie pentru mine: cum este de fapt o relatie simbiotica ? Este ceva placut, dezirabil sau ceva obositor si intruziv?

Sunt momente din viata cand acest tip de relatie este sanatos, firesc, necesar, cum este de exemplu cazul unei  proaspete mamici care are un bebelus- bebelusul depinde in totalitate de ea.

Sunt alte momente cand acest tip de relatie devine o alegere.

Prima data cand a fost o alegere si am fost intr-o astfel de relatie era in scoala gimnaziala si inceputul liceului. Prietena mea suferea de o lipsa de afectiune in familie si avea nevoie sa si-o suplineasca din relatia cu mine. In regula pana aici, ne luam fiecare ce avem nevoie de pe unde putem. Doar ca ea era tipul extravertit, persoana care doreste sa impartaseasca toate gandurile, sentimentele si sa fie permanent in compania cuiva, fara sa oboseasca, persoana care detesta sa ramana singura, iar eu eram tipul introvertit, care aveam nevoie de timp cu mine sa imi adun energiile, somn de amiaza si poate sa imi si cumpar cate o bluza de una singura, aspecte pe care prietena mea le interpreta ca respingeri, iar rana ei era zgandarita. Si atunci ce am facut? Am incercat sa ii fiu aproape  sa nu o supar, sa nu se simta respinsa si sa nu ma certe, am facut lucrurile pe care le voia, cand voia , cu siguranta nu pe toate, dar suficiente cat sa nu ma simt confortabil. Parea pentru mine ca dorintele si nevoile ei conteaza si as fi renuntat bucuroasa la relatie doar ca sa fiu linistita.

Imi amintesc un episod in care , indragostita fiind, imi cerea sa pretind ca vine iubitul din spatele ei. De trei ori in jumatate de ora, la comanda. Mi se parea pueril si ma enerva sa fac lucruri la comanda, precum o maimuta la circ. O faceam, impotriva a ceea ce imi doream cu adevarat.

Facea si ea lucruri pentru mine, insa de regula erau lucruri despre care credea ea ca imi fac placere, fara sa verifice, sa intrebe si, cum eram diferite, nu se potriveau mereu. Un exemplu ar fi cand a cumparat doua inghetate si a venit la mine sa imi faca o surpriza, insa eu dormeam si mama nu m-a trezit, iar ea s-a suparat. Probabil ca, invers, ea s-ar fi trezit cu placere pentru a petrece timp impreuna, insa mama a stiut ca in acel moment somnul este mai important pentru mine.

A doua oara cand am fost intr-o relatie simbiotica a fost in prima facultate. Faceam extrem de multe lucruri impreuna cu prietena mea, ziua eram impreuna la facultate, noptile dormeam fie la ea, fie la mine. Colegii de facultate ajunsesera sa fie obisnuiti cu imaginea noastra impreuna in asa fel incat, atunci cand am mers singura la facultate intr-o dimineata, au intrebat unde este ea in loc de buna dimineata. De aceasta data ne intrebam una pe cealalta ce avem chef sa facem fiecare si ne respectam dorintele (mai ales ea imi respecta somnul de frumusete!). Am simtit ca pot sa fac ce vreau, sa fiu eu insami, fara sa se supere, fara sa o ia ca pe o respingere si mi-a fost confortabil.

Deci cum este o relatie simbiotica, buna sau rea?

Este buna in masura in care ambele persoane se simt confortabil, simt ca nevoile si dorintele lor sunt implinite, fara a fi judecate pentru ele, fara ca cealalta persoana sa se simta ranita.

In termenii teoriei atasamentului, este ideal ca ambele persoane sa aiba un stil de  atasament securizant.Sau macar ambele sa il aiba anxios, vor vorbi aceeasi limba. Cand un anxios se intalneste cu cineva cu un stil securizant, il va seca de energie pe acesta din urma. Cand un anxios se intalneste cu un evitant, se lasa cu mare suferinta pentru primul, care nu primeste de nici un fel dovezile de atasament de care are nevoie ca de aer.

 

sursa foto: http://www.damaideparte.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre presiunea sociala-ai idee cat te influenteaza?

Cat din ceea ce faci este o alegere proprie si cat este ” pentru ca asa se face”? 

La pensiunea la care am fost in minivacanta de 1 decembrie era si un cuplu cu o fetita sub un an. Cum cuplul facea parte dintr-un grup mai mare, fetita era trecuta din brate in brate si ingrijita de mai multe doici. La un moment dat am luat-o si eu in brate din bratele unei asemenea prietene a familiei. Fiica-mea, venind langa mine, alinta si ea bebelusa. Eu o intreb daca ar trebui sa mai avem si noi una. Atunci prietena familiei o intreaba pe fiica-mea daca ar dori un fratior si ea ii raspunde ca are deja. Reactia mi s-a parut fabuloasa :

” Aaaa, ai un fratior, si este baiat! Nu mai, gata, ajunge, doi sunt de ajuns.” 

Am observat mai demult ca in Romania numarul maxim de copii acceptati in familiile cu un nivel educational de minimum 12 clase este de DOI. Sigur ca am intalnit personal si exceptii, dar acele mame considera ca au facut un efort.Ma distrez  sa presupun despre cei pe care ii vad in public cu cate trei copii ca nu sunt romani.

Am dreptate?  Cate familii de romani (care traiesc in Romania) cunosti sa aiba cel putin trei copii?

Si pentru ca subiectul nu este despre polemica ” statul nu acorda suficienta sustinere pentru cresterea copiilor” , ci despre presiunea/influenta  sociala, voi continua cu alte argumente, din alte sfere.

Prietenii mei care s-au apucat de alergat au remarcat ca este plin de alergatori in Herastrau, in timp ce, in urma cu 8 ani, daca treceai pe langa cineva care alerga, nu vorbea romaneste.Ma bucur ca oamenii s-au apucat sa faca miscare, dar nu pot sa nu ma intreb ce ii retinea in urma cu 10-15 ani.

Un alt exemplu care m-a marcat este felul in care erau invatate tinerele femei sa se raporteze la viata sexuala in urma cu mai bine de 100 de ani. Redau o parte a unei asemenea invataturi , despre care nu stiu cat este de autentica, insa inclin sa cred ca asa au stat lucrurile:

„Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.

Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total.

                                                        

Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii.

Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise. Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.” (Instructiuni si sfaturi pentru tanara mireasa din ziarul     ” Ghid de spiritualitate ” -1894)

Revenind in zilele noastre si in aceasta perioada a anului, toata lumea face cadouri, se doneaza bani si hainute pentru copiii nevoiasi, in Carrefour o armata de voluntari stangeau bani pentru Unicef. Am sentimentul ca nu pot face un pas fara sa imi ceara cineva ceva. Si problema este ca ma simt o persoana rea daca nu ma aliniez, dar in realitate nu am chef sa o fac. Am sustinut tot anul diverse cauze si acum am oricum multe cheltuieli, nu am pofta sa fiu generoasa.Dar daca nu sunt, se uita lumea stramb. Intelegi presiunea?

La fel in restaurant, se lasa ciubuc. Inca nu am reusit sa plec fara sa las, desi imi promit mereu sa nu o mai fac daca nu am fost servita dragut si repede.

Intrebarea mea este : iti dai seama in ce situatii societatea pune presiune pe tine?

sursa foto: http://www.jenant.ro

                      http://www.elephantjournal.com

Clişee în terapie

1.Femeia care este puternică şi le face pe toate

Cândva în decursul istoriei contemporane femeia şi-a căpătat independenţa, dreptul la vot şi a plecat la muncă cot la cot cu bărbatul. Dar treburile casei şi îngrijitul copiilor nu se face cot la cot cu bărbatul (vezi punctul 2) , motiv de adâncă frustrare pentru urmaşa Evei, care aşteaptă ajutorul, însă fără să îl ceară. Nu cere, asteaptă, nu primeşte şi la urmă se înrăieşte.

Pentru ea pare un scop in viaţă să le facă pe toate. Toate trebuie făcute! Mai puţin odihna, relaxarea, bucurat de un apus şi de o păpădie, de un cocktail alături doar de partenerul ei, făcând nimic altceva.

Dupa ce se sacrifică şi le face pe toate, cade leşinată, în cel mai bun caz. Dacă nu, intră într-o stare de hiperexcitabilitate – e aia cand nu te poţi odihni de prea multa oboseală- şi în toată lumea care îi stă în cale.

Femeia nu înţelege că asta nu e viaţa minunată la care a visat când şi-a luat bărbat, nu înţelege  că preţul pentru ca “toate să fie făcute” (de către ea) este transformarea ei într-o leoaica din calea căreia fug toţi. La ce bun, măi femeie, să munceşti atâta, dacă nimeni nu se mai bucură în final de rezultatul muncii tale?

2.Bărbatul care tace si nu ia poziţie

Bărbatul ăsta e unul care şi-a luat nevastă şi serviciu, apoi a făcut copii, dar s-a concentrat pe carieră. Că deh, cineva trebuie să aducă bani în casă. Sau uneori doar s-a concentrat pe carieră şi atât.

Aducând bani sau nu, bărbatul nu are păreri despre creşterea copiilor- nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-, nu ştie unde stau lucrurile prin casă –nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-şi se abţine de la a emite orice părere, ca să nu intre în vreun conflict.

Nu vede că femeia aia de lânga el pe care zice că o iubeşte ( sau măcar a iubit-o când a luat-o) se topeşte pe picioare de neiubire si nebăgare în seamă, de singurătate.

Alo, domnu’! Nu sunteţi o fiinţă neputincioasă , părerea dvs contează! Măi nene, măi! Ieşi din starea asta vegetativă, rezervă două nopţi undeva şi fă-i o surpriză femeii ăleia de lângă tine! Uită-te în ochii ei şi îndrăzneşte să emiţi o părere din suflet!

3.Copilul care crede că e lansat dacă face opusul faţă de mama/tata

A, eu nu semăn deloc cu mama, eu fac exact pe dos.

Pentru acest punct voi apela la “ expertul din afara oraşului” şi voi reproduce întocmai câteva rânduri din cartea “ Exerciţii practice de psihogenealogie”  a lui Anne Angelin Schutzenberger, apărută la Editura Trei.(pg. 34)

“ Majoritatea oamenilor acţionează după cum au fost învaţaţi, alţii fac exact pe dos.

În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm.

Dar ce se întamplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinţii mei, care au făcut ei înşişi contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinţi? Ei bine, mă pomenesc că fac acelaşi lucru pe care îl făceau bunicii mei! Şi nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinţii mei opunându-mă lor, am creat cu ei, pur şi simplu, o legătură de opoziţie.

Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal si nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care îţi permite tăierea cordonului ombilical şi în consecinţă să fii adult, este cea a propriei alegeri.”

4.Copilul căruia i-a fost refuzată afecţiunea

Nu că nu a primit deloc, dar nu a primit ce a vrut el (i-a trebuit lui). Acum este adult cronologic, dar nu şi emoţional. Este prins în dilema de a vrea afecţiune şi recunoaştere de la părintele dominant, pe de o parte, şi de a şti că acel părinte este la fel ca în urma cu 30 de ani, fără multe şanse de schimbare, pe cealaltă parte. Îi place să toace întruna despre nefericirea lui, ceea ce doar îi amplifică starea proastă.

Consideră că responsabilitatea construirii relaţiei îi aparţine exclusiv părintelui , datorită rolului său ( dar tu erai parintele, tu trebuia să şti să îmi oferi afecţiune, fără să o cer eu!). Fix în opoziţie cu această afirmaţie, am întâlnit părinţi care se simt respinşi de copiii lor când ăstia micii sunt supăraţi şi , temători, pleacă de lânga ei chiar dacă nu şi-ar dori asta.

 

sursa foto: http://www.dindragoste.unica.ro

 

 

 

Suportul de grup pentru persoane supraponderale( si nu numai)

Incepand din 22 septembrie, in cadrul Asociatiei Supra (www.asociatia-supra.ro) voi porni un grup de suport pentru persoane supraponderale. Intalnirile vor fi saptamanale, in fiecare joi , in intervalul 18-19.30, in Bucuresti, vis-a-vis de Plaza Mall Drumul Taberei.

Intrarea si iesirea sunt libere, fiecare participa dupa cum simte nevoia, iar costul unei sedinte este de 45 de lei.

De ce un grup de suport? Consider ca in acest moment sunt destule informatii disponibile despre  CE ar trebui sa faci , insa totusi ceva nu functioeaza pana la capat. Cred ca energia grupului si acceptarea pe care le vei gasi aici ar putea fi  un ultim ingredient care sa te impinga mai departe.

Vorbind despre acceptare, sunt binevenite si persoanele care nu vor sa faca ceva in directia slabirii in acest moment al vietii lor, insa se confrunta cu discriminare si sfaturi din partea celorlalti, iar pentru asta se simt furioase. De asemenea, sunt binevenite persoanele care , conform normelor medicale si parerilor celorlalti , sunt normoponderale, insa ele sunt nemultumite de aspectul lor.

Ce vom face?

-vom asculta cu atentie povestea fiecaruia si ce nevoi are

-vom explora cauzele emotionale ale surplusului de greutate

– vom cauta impreuna modalitati alternative , usor aplicabile

-vom dezbate studii stiintifice, ce e mit si ce este realitate

-vom accepta in mod practic ca fiecare este diferit

Ce nu vom face?

-nu vom da sfaturi

-nu vom judeca

Pentru inscriere, intra pe linkul de mai jos:

http://www.asociatia-supra.ro/grupul-de-suport-supra

 

 

 

Povestea baietelului ratacit (pentru copiii care refuza toaletarea)

A fost odata o mamica tare fericita ca avea un baietel. Il botezase Codru, caci ii placea tare mult padurea si plimbarile lungi prin aerul racoros.

Mamica lui Codru il iubea foarte mult si avea multa grija de el: ii dadea sa manance, il schimba, ii canta sa adoarma mai usor , se ocupa sa fie mereu curat si ingrijit, ii taia unghiutele de la maini si picioare, il pieptana ca sa ii stea parul intr-un anumit fel in care el arata cel mai dragut.

Zilele treceau si Codru crestea frumos inconjurat de iubirea mamei sale.

Insa intr-o zi, la plimbarea obisnuita in padure, Codru, un baietel zdravan de 3 ani, a inceput sa alerge plin de energie si s-a departat cam mult de mama lui, care nu mai reusea sa il prinda din urma. Deodata i-a iesit in cale un porc mistret, care este asa, un fel de arici mai mare. Porcul mistret era fermecat si a inceput sa ii vorbeasca:

– Codru, vrei sa vii cu mine sa imi vezi puii?

– Daaa, zise Codru, caruia ii placeau toate vietuitoarele padurii, dar mai ales puiutii.

S-a dus si s-a jucat cu puii porcului mistret si a ramas cu ei, uitand complet de mama lui. Zilele treceau si Codru traia in padure.Manca fructe din padure , se juca cu animalele si facea ce voia toata ziulica.

Dupa un timp a inceput sa exploreze si zone mai indepartate si a gasit un lac. Si-a privit chipul in apa si nu s-a recunoscut: parul ii crescuse neingrijit,parca ar fi avut crengi in cap in loc de par,  iar  unghiile aratau ca niste gherute;  hainele erau foarte murdare si stateau tepene pe el, ca si cum ar fi fost coaja unui copac. Pentru prima data, I s-a facut dor de casa lui si de mama lui cea iubitoare.

S-a intors la porcul mistret si i-a spus “ vleau la mama mea” . Porcului I s-a facut mila de baietel, l-a suit in spinare si l-a dus la marginea padurii, unde se intalnisera prima data. Acolo mama plangea trista pe un bustean. El a alergat catre ea si ea l-a luat in brate, plangand fericita.

-Codru, ce bine ca te-am regasit! Sunt foarte fericita! Acum trebuie sa am grija sa arati din nou ca un baietel, nu ca un animalut.

Au mers impreuna acasa , mama i-a facut gris cu lapte, apoi l-a bagat in cada, i-a facut o baie cu multa spuma si  i-a taiat unghiile  si parul. I-a dat haine curate, si chiar un pic de parfum, ca de bun-venit.

Acum Codru arata din nou ca un baietel.

 

sursa foto: http://www.one.ro

 

O mama de doi se mobilizeaza sa slabeasca- interviu

La pachet cu bucuria de a fi mama vine si frustrarea de a nu mai avea timp pentru tine. Dupa 6 ani de mamiceala si 2 copii, Elena a reusit sa se mobilizeze si sa faca ceva pentru ea.

1.Stiu ca ai avut peste 80 de kg. Care crezi ca au fost factorii cei mai importanti care au concurat impotriva vointei tale, astfel incat sa mananci peste necesitati?

Cred ca neconstientizarea efectiva a cantitatii.Adica mancam fara sa ma gandesc ca e prea mult, sau ca e hipercaloric. Mancam ca intr-un automatism.Plus statul acasa. Plus depresia de dupa nastere, care ma facea sa fiu foarte neinteresata de lucrurile din jur.

2. Ai inceput sa te ingrasi dupa ce ai nascut primul copil?

In timpul sarcinii.

3.Si apoi ai continuat dupa ce ai nascut sau ai ramas cu greutatea de la nastere, pe care nu ai mai putut sa o dai jos?

Am continuat sa pun kilograme. Mancam multe dulciuri.Cred ca de stres.Dupa nasterea primului copil am fost foarte hormonala.

4.Cate kg aveai la o luna de la nastere si cate la un an?

In jur de 70 la nastere si 80 la un an :).

5.Si maximul?

83 la 5 ani.

6.Inainte de a fi insarcinata, ai mai avut istoric de luat in greutate?

Da, dar doar cateva kg in plus, pe care le dadeam jos ulterior. Mi-am schimbat si stilul de viata, de la multa miscare, la stat acasa, fara preocupare si fara activitate.

7.Aveai o munca ce implica miscare?

Nu neaparat, dar ma mobilizam sa merg mult pe jos. In facultate alergam tot centrul pe jos.

8.Care era greutatea ta in copilarie?

Putin peste medie, cu 4-5 kg in plus.

9.Care a fost momentul in care ai constientizat ca trebuie sa faci ceva?

Cand am terminat cu alaptatul celui de-al doilea copil.

10.Te-ai gandit cumva si in timpul cat erau ei mici ca vei face ceva  dupa ce termini cu bebeliceala? Ca o parte a reluarii „vietii normale” inseamna si o greutate mai mica?

Da!

11.Dar totusi au fost cativa ani de compromis.Cum ai rezistat? De unde iti luai energia pentru activitatile zilnice si, mai ales, pentru speranta?

Din pauzele de la copii, cand ramaneau cu buni si ieseam din casa. :)) Ti-am zis eu ca eram hormonala – ma sufoca statul in casa/parc.

12.Momentul de constientizare a fost si momentul in care ai inceput sa faci ceva efectiv sau ai mai amanat?

Cand am constientizat, am si actionat imediat, si asta m-a incurajat.

13. Cat a durat cu totul pana ai ajuns la greutatea ta dinainte de sarcina? Cat a durat de ai avut kg in plus si cat procesul de slabire?

In 6 ani am tot pus, un an a durat sa slabesc.

14. Ce ai facut efectiv pentru a slabi?

Abonament la sala si dieta. Si ma uitam la o emisiune care pentru mine era motivationala: „Extreme weight loss”, oameni care prin miscare si dieta, cu ajutorul unui specialistst, slabeau intr-un an cateva zeci bune de kg.

15. Ce fel de dieta si cum ai perceput-o? A fost greu/usor?

O dieta conceputa de mine pe baza sfaturilor pe care le primeau si oamenii din emisiune, si anume ceva ce as putea sa SUSTIN PENTRU TOT RESTUL VIETII, NU UN HEIRUP GEN DIETA CU CIORBA DE VARZA. Am micsorat portiile si am aruncat dulciurile din casa. De atunci nu mai tin dulciuri in casa, le-am inlocuit cu fructe. Nu mai mananc grasimi. Am inlocuit carnea de porc cu peste si snacksurile cu nuts. In rest mananc orice, dar in cantitati mai mici. Am bratara fitness astfel incat sa pot vedea cate calorii ard, in zilele cu efort mare imi permit o inghetata de ciocolata. :))

Nu a fost greu.

16. Daca ar trebui sa oferi o recomandare persoanelor care acum trec prin aceeasi situatie, care ar fi ea?

Sa-si concentreze atentia si asupra lor, asupra a ceea ce simt si a ceea ce sunt. Si odata intrati in procesul asta, sa nu renunte.Rezultatele vor veni. Sa se documenteze temeinic, nu sa urmeze diete gata facute, sa citeasca despre nutritie si sport si sa aleaga doar ce li se potriveste pe termen lung.

 

sursa foto: http://www.pixabay.com