O relaţie împlinită este responsabilă, reciprocă şi plină de respect. Doi oameni care sunt într-o relaţie împlinită pot face schimb de roluri , adică nu este acelaşi partener mereu în nevoie şi celălalt să îl salveze. Într-o relaţie de cuplu , la aceste ingrediente se adaugă şi sexul. Relaţia sexuală face diferenţa dintre o relaţie şi o relaţie de cuplu. Doar că …nu neapărat.
Nu puţine sunt cuplurile în care , după primii ani, viaţa sexuală se reduce drastic , până la dispariţia totală. “ Parcă i-a făcut cineva o vrajă după ce au apărut copiii” , zice cineva.
Energia sexuală este susţinută de noutate, mister, nesiguranţă, chiar şi de pericol, elemente pe care le ai din plin la începutul relaţiei. Cu timpul stabilitatea, siguranţa, previzibilitatea , experienţele-ancoră preiau controlul , ele fiind inhibitori ai erosului . Cât de excitant poţi să găseşti pe cineva pe care îl vezi zilnic cum face pipi timp de mai mulţi ani ?
“ În cercul strâmt al verighetei sunt înghesuite idealuri profund contradictorii.(…) Dă-mi confort şi dă-mi tot ce-i mai bun .Dă-mi lucruri pe care le ştiu şi dă-mi noutate .Dă-mi continuitate şi dă-mi surprize.
Îndrăgostiţii din ziua de azi caută să aducă sub acelaşi acoperiş dorinţe care s-au aflat dintotdeauna în zone diferite .” , spune Esther Perel în “ Regândirea infidelităţii “ .
Ritmuri diferite
Este o realitate faptul că unii parteneri au nevoie să facă sex mai des decât partenerii lor. Un cuplu căsătorit de mai bine de 20 de ani s-a prezentat în terapie din acest motiv. Când terapeutul i-a întrebat cât de des fac sex, soţul a răspuns “ o dată la doua săptămâni”, iar soţia a răspuns “ de două ori pe săptămână “ . Sigur, realitatea era una singură, doar percepţiile erau diferite.
Ce poate face partenerul care vrea mai mult ?
Poate să îşi inhibe dorinţa şi să se concentreze pe alte lucruri . Dar chiar poate ? Tata Freud n-ar fi de acord.Pulsiunea sexuală se numeşte “ pulsiune” tocmai pentru că nu răspunde vocii raţiunii, ea îşi are propriul ritm. Persoana care încearcă să o controleze şi nu reuşeşte sfârşeşte prin a se simţi vinovată , murdară , inadecvată.
Într-un studiu exhaustiv pe un eşantion mai mare de 100.000 de cupluri din mai multe ţări referitor la comportamentul sexual, psihologii au ajuns la concluzia că partenerul care îşi doreste mai puţin va trebui să accepte şi să satisfacă nevoia celuilalt. Din iubire şi pentru a nu-l forţa pe celălalt să apeleze la o a treia persoană ( externalizarea serviciilor ).
Negocierea
Personal , consider optim ca cei doi să discute deschis pe marginea subiectului şi să cedeze cu rândul, nu doar unul să impună ritmul în funcţie de nevoia lui. Atunci când un partener îşi strigă nevoia, iar celălalt nu o aude şi îi tot explică(verbal sau nonverbal) să renunţe să mai ceară , eşecul e garantat.
Dacă cere în continuare , e enervant, dacă se opreşte din cerut pentru că a primit din altă parte, este un nemernic care trebuie să dea socoteală (nu doar bărbaţii se află în această situaţie ).
Acasă mieluşel, taur în afară
Literatura de specialitate prezintă cazuri în care un partener este lipsit de dorinţă acasă , în timp ce viaţa sexuală se desfăşoară în altă parte.Aici trebuie investigat cu cine identifică partenerul în aşa fel că nu îl poate vedea ca pe un partener sexual ( adică bărbatul care vede în soţie pe mama sa , ori invers, soţia care vede în soţ pe tatăl său ). Întrebarea esenţială este : cum pot aduce acea pasiune acasă ?
Într-un studiu de caz un bărbat a divorţat de soţie pentru a se căsători cu amanta; după ce aceasta i-a devenit soţie legitimă, nu au mai avut relaţii intime şi el a continuat ceea ce făcea şi până atunci, dar cu o altă persoană. În această situaţie , bărbatul ar trebui să facă terapie individuală pentru a înţelege şi vindeca ce anume îl împiedică să poată face sex cu soţia , oricare este aceasta .
