Cum sa comunic cu copilul meu adult

Se intampla adesea ca parintii de copii adulti sa fie nemultumiti de calitatea si cantitatea comunicarii cu copiii lor. “ Nu vorbeste cu mine”, “ nu spune nimic”, “ e mut”  sunt cateva dintre replicile leit-motiv  pe care le aud cu aceasta ocazie.

Dar copilul nu e nici mut, nici tampit, se descura foarte bine sa comunice cu alte persoane. Si atunci despre ce e vorba? E despre relatia dintre cei doi, parinte si copil, nimic mai mult.

Am avut de curand o discutie cu un asemenea parinte, care intreba cu deschidere ce ar trebui sa faca sa schimbe situatia. Imi relateaza:

“ Imi dau acum seama ca am gresit cand era mic, l-am presat prea mult pentru rezultate, din dorinta mea de a reusi.”

Il opresc si ii raspund:

“ Sa stii ca e grozav ca iti dai seama. Cei mai multi copii asteapta sa iti dai seama  si sa iti ceri scuze ca asta e tot ce ai stiut sa faci la momentul respectiv. Daca ii spui lui ceea ce tocmai mi-ai spus mie, este un bun inceput pentru reconectare!”

“ Da, ai dreptate, chiar vreau sa fac asta, invata-ma cum!”

“ Hai sa facem o incercare, inchipuie-ti ca eu sunt copilul tau si adreseaza-mi-te ca si cum as fi el. Incepe prin a-i repeta ce mi-ai spus mie la ineputul discutiei si vedem mai departe.”

“ Uite, draga M, voiam sa iti spun ca imi pare rau ca te-am presat in copilarie, imi doresc  sa avem o relatie apropiata. Mi-ar placea sa imi spui ce se intampla in viata ta, sa faci sport in fiecare saptmana, sa muncesti mai putin cu mai multe rezultate, sa te casatoresti cu o fata vesela care sa te sustina ! Doar asa, cand comunicam, putem fi mai puternici si putem  avea rezultate mai bune!”

“ Ok, ce ai facut adineauri?”

“…???…”

“ Tocmai i-ai tinut un discurs despre ce ai vrea tu, despre asteptarile tale si ai numit asta comunicare.”

“ Inteleg. Si ce ar trebui sa fac?”

“ Sa pui mai multe intrebari si sa asculti cu adevarat . Asculta doar curios, fara sa vrei sa influentezi lucrurile. Hai sa te pui putin in pantofii copilului tau devenit adult: cum ti-ar pica sa vina la tine cineva care iti spune mereu ce trebuie sa faci? Cum te-ai simti? Eu una m-as simti pisalogita. Ce inseamna asta? Ca parca nimic din ceea ce fac nu e suficient de bine, ca sunt inadecvata.”

“ Stii, ieri mi-a spus ca lucreaza pana tarziu si eu i-am zis ca nu e bine, ca ii afecteaza sanatatea , ca ar trebui sa se hraneasca mai bine.”

“ Tinand cont de ceea ce tocmai am discutat, de faptul ca sfaturi a primit destule si mai multe sfaturi inseamna ca ceea ce face nu e bine, tinand cont de asemenea de faptul ca si el stie cu siguranta ce ar trebui sa faca, ce ai fi putut sa ii spui in schimb  pentru a va conecta ?”

“ Sa ii spun poate ca imi pare rau ca asa stau lucrurile? Sa il intreb pe cand o speranta de relaxare? Sa il intreb cat e de obosit ? Daca considera ca beneficiul e pe masura muncii? “

“ Ai inceput sa intelegi ideea! Spor la practicarea intrebarilor si nu uita sa astepti si raspuns dupa fiecare !”

 

Copilul tau adult nu vrea sa il tratezi ca pe un tampit doar pentru ca tu nu esti de acord cu alegerile lui, cu stilul lui de viata. Il tratezi ca pe un tampit atunci cand ii spui lucruri pe care cu siguranta le stie : “ ar trebui sa faci sport”, “ ar trebui sa iti gasesti o fata draguta, care sa te sustina” . In loc sa ii spui ce ar trebui sa faca, poti sa pui intrebari, sa asculti curios raspunsul, fara sa iti inchipui ca il stii deja. Doar fii acolo sa ii oferi un umar atunci cand ii e greu si asigura-te ca a inteles asta. Dar fii autentic! Am auzit si replici precum “ du-te la doctor, ia medicamentul cutare, ca se poate agrava, asculta-ma pe mine; eu nu-ti spun ce sa faci, e treaba ta “ sau “ eu nu te oblig sa faci asta “ (?? De parca ar avea cum !!).

Este o provocare pentru parinti sa nu isi proiecteze credintele si asteptarile asupra copiilor. Daca simti ca rolul de parinte te acapareaza prea mult, intreaba-te ce ai crede si ce ai spune daca propriul tau copil ar fi doar un coleg de serviciu mai tanar.

 

sursa foto: http://www.ziare.com

 

 

Anunțuri

Parinti permisivi, parinti autoritari si cautarea caii de mijloc

Sunt parinti permisivi , care ar face orice pentru fericirea copilului lor. Ma refer aici la parintii care isi servesc copilul si ii ofera totul pe tava. Poate sa fie pentru ca ei nu au avut toate acele lucruri si comportamente in copilaria lor si vor sa fie parinti mai buni, poate sa fie pentru ca se grabesc dimineata la serviciu si e mai usor sa imbrace ei copilul de 5 ani decat sa intarzie fiindca piciul se misca in reluare, poate ca cedeaza pe motiv ca nu au chef sa asiste la o criza de isterie a copilului.

Lucrurile pe care le-am insirat sunt umane si de inteles. Dar cand copilul este imbracat de parinte si la 9 ani, cand poate face asta singur, are un dublu efect negativ, o data asupra parintelui, care devine sclav, si a doua oara asupra copilului, care isi poate dori sa fie servit ulterior in viata de cineva sau poate primi mesajul ca el nu e in stare si avem o problema ulterioara cu increderea in sine.

Cand creste , un copil care a fost obisnuit sa fie servit, se intoarce impotriva parintelui cu reprosuri. Un dialog dintr-un film cu Adam Sandler in rolul unui obez suna in felul urmator:

-(el ii reproseaza tatalui) Mi-ai dat sa mananc o gramada de dulciuri cand eram copil !

-Tipai daca nu iti dadeam !

-Dar tu erai parintele !

In cabinet cineva imi spune: “ mama m-a iubit si mi-a dat totul; eu consider ca a gresit, daca ma lasa pe mine sa fac lucrurile as fi invatat sa ma descurc in viata.”

 

La antipod sunt parinti care ridica prea mult stacheta. Isi doresc un copil performant, care sa se descurce in viata si sa aiba o viata buna, usoara, eventual ceea ce ei nu au avut. O intentie laudabila, dealtfel.

“ Insa asteptarile pot avea uneori efectul contrar atunci cand parintii ridica atat de mult stacheta in viata, incat nici un copil de pe Pamant n-o poate sari fara sa cada cu nasul in nisip sau noroi.Poti recunoaste un parinte exigent dupa replici precum:

-A, ai facut curat in camera ta.Da, se vede. Dar poate data viitoare…

-Ce-i cu nota asta de 9?(atunci cand restul notelor sunt doar de 10)

-Ai fi putut si mai bine.Cand aveam vartsa ta…

-Daca ai repeta mai mult, poate ai avea mai multe sanse sa obtii o bursa

Ce crezi ca transmite un asemenea parinte? Ti-am pus in fata o stacheta inalta si ma astept sa sari peste ea . Si, dupa ce vei sari, o s-o mai ridic putin, asa cum se ridica obstacolele la cursele de cai. Apoi, cand vei da gres, voi fi foarte dezamagit si ma voi asigura ca intelegi acest lucru.” (Dr.Kevin Leman, “ Cum sa-ti schimbi adolescentul pana vineri”)

Copiii de la care se cere prea mult au sentimentul ca orice ar face, nu e suficient, ca ei nu sunt suficient, ca parintii lor nu vor fi niciodata pe deplin multumiti si sunt disperati dupa aprobare. In fapt, se pare ca tinerii prefera laudele in locul sexului si al banilor (studiu realizat pe 282 de studenti, Sharon Jayson, “ Young people prefer praise to sex , money” USAToday.com, 10 ianuarie 2011).

 

Bine, bine, nici o extrema nu e buna, dar cum gasesti calea de mijloc?

1. Indruma copilul si permite-i sa faca lucruri pe care le poate face singur, conform varstei sale. El poate face lucruri pentru el, cum ar fi sa se imbrace, sa manance, sau poate face lucruri simple pentru casa : sa duca gunoiul, sa cumpere o paine. Va invata ca si el trebuie sa dea ajutor, nu doar sa primeasca si va mai invata ca e capabil sa faca aceste lucruri.
2. Daca trebuie sa mergeti impreuna la cumparaturi, spune-i dinainte ce poti sa cumperi pentru el si ce nu, eventual lasa-l sa aleaga singur un obiect care se incadreaza in buget.

Cand fiica-mea a pus 5 lucruri in cos, intr-un exces de independenta, i-am spus simplu ca 5 sunt prea multe si trebuie sa pastreze doar 2, sa aleaga 2 care raman si sa scoata afara 3.

In alta zi, alt exces de independenta combinata cu ajutor, s-a gandit ca ar fi bine sa cumpere oua, a luat o cutie de 6, i-am zis ca e o idee buna, dar vreau o cutie de 10. S-a dus inapoi si nu a gasit cutia ceruta, doar oua varsate, pe care le punea unul cate unul , alandala, peste celelalte cumparaturi, nelasandu-ma sa verific ce face. Cand am vazut , am avut o reactie instantanee de lasat tot din mana ca sa indrept lucrurile, reactie pe care a simtit-o din plin :” nu-I asa ca nu ma mai iei cu tine la cumparaturi, ca nu fac nimic bine?” . “ Te mai iau si faci bine foarte multe lucruri, doar ca ouale varsate trebuie puse intr-o punga” .

3. Crizele de furie sunt inevitabile, in public il scoti de acolo urgent, acasa ii dai o pauza in alta camera, pana se calmeaza si discuti situatia ulterior. E ineficient sa devii agresiv sau sa incerci sa ii explici ceva pe moment.
4. Este bine sa petreci timp de calitate cu copilul, dar cu cat ii oferi mai mult, cu atat mai mult isi doreste ; la fel este si cu obiectele , si cu distractiile, cand sunt la discretie, nu mai apreciaza bucuriile simple. Este treaba ta de parinte sa dozezi toate aceste lucruri echilibrat.

Cunosc cel putin doua cazuri particulare in care mama nu s-a mai intors la serviciu dupa ce a avut copilul , iar acesta, devenit adolescent, nu o respecta, considerand ca este moale.

5. Cand ai spus “ nu”, “ nu” sa ramana . Nu permite santajului emotional (inseamna ca nu ma iubesti) sau oricaror  alte  tanguieli si linguseli sa te faca sa te razgandesti, caci asta ii intareste comportamentul , intelege ca functioneaza si le va folosi de cate ori va dori sa obtina ceva.
6. Vorbeste-i despre bani si despre cat costa lucrurile, cand mai creste poate participa si la organizarea bugetului familiei, nu lua asupra ta toata povara organizarii financiare pe motiv ca este copil, tie iti usureaza stresul, iar el va fi pregatit sa se autoorganizeze cand vine vremea sa paraseasca cuibul.
7. Invata-l valorile si credintele tale, mantre existentiale precum “ in viata e bine sa fii un om drept” , “ numai cine nu munceste nu greseste” , “ ceea ce nu te omoara te face mai puternic” , dar nu astepta sa le puna in practica exact cum iti imaginezi tu, aminteste-ti ca este o alta persoana, cu alte dorinte si nevoi, chiar daca e copilul tau.
8. Cere-i parerea, permite-i sa se simta important, dar ia tu decizia (tu, adica voi, parintii; este o problema cand parintii nu se pun de acord si transmit mesaje duale copilului).

 

surse foto: http://www.adevarul.com

http://www.psychologies.ro

 

 

De la esec la succes (motivational)

Ariana Huffington a primit 36 de refuzuri inainte de a i se publica cea de-a doua carte. Nici Huffington Post nu a fost un succes imediat, la lansare inregistrand duzini de comentarii negative referitoare la calitatea si la potentialul sau.

Acum numele ei este unul dintre cele mai recunoscute in domeniul publicatiilor online.In 2009 s-a clasat pe locul 12 in topul Forbes al celor mai influente femei din media, iar in 2014 a obtinut locul 54 in topul Forbes al celor mai puternice femei din lume.

 

Sylvester Stallone si-a dorit dintotdeauna sa fie star de cinema, insa faptul ca la nastere a fost extras cu forcepsul si a suferit o paralizie faciala nu prea il ajuta. A fost refuzat de peste 1500 de ori la castinguri si a ajuns intr-o asemenea saracie , ca nu avea bani de caldura, a trebuit sa vanda bijuteriile sotiei si, intr-un final si-a vandut si cainele, singura fiinta care ii mai ramasese alaturi.

Inspirat de un meci de box, s-a asezat la masa de scris si, timp de 20 de ore a scris scenariul pentru Rocky Balboa, in care dorea sa joace rolul principal. A refuzat o oferta de 350.000 $ , caci conditia era sa joace altcineva rolul principal si a acceptat doar 35.000 $plus dividende. Incasarile au fost de peste 220 mil. $.

Jack Ma, fondatorul Alibaba s-a nascut in China in plina dictatura comunista. A fost respins de doua ori la admiterea la facultate, a fost respins la angajarea in politie si chiar de catre lantul de restaurante KFC, singurul respins din 24 de candidati.

In 1998 a convins 17 prieteni sa investeasca intr-un produs de comert electronic pe care l-a numit “ Alibaba” .Timp de 3 ani afacerea nu afost profitabila ; una din marile provacari era legata de plati, bancile nedorind sa colaboreze cu o firma necunoscuta. Atunci Ma a infiintat propriul sistem electronic de plati, “ Alipay” .

“ Mi-au zis ca este cea mai idioata idee pe care am avut-o.Nu mi-a pasat ca este stupida, atat timp cat oamenii o puteau folosi”.

In prezent, numarul clientilor care folosesc sistemul de plata online trece de 800  de milioane.

In 2014 compania a fost evaluata pe bursa din New York la 150 miliarde de dolari, cea mai mare oferta publica initiala, lucru care i-a adus lui Ma o avere estimata in prezent la 22,4 miliarde de dolari.

J.K.Rowling, autoarea seriei de succes Harry Potter, si-a dorit dintotdeauna sa devina autoare, scriind prima poveste la varsta de 6 ani. Inainte de a cunoaste succesul a trait o adolescenta nefericita, marcata de scleroza multipla a mamei ei, care a si murit pe cand ea avea 25 de ani.

In vremea in care scria primul manuscris al Harry Potter era divortata, parinte singur al unui copil mai mic de doi ani  si traia din ajutorul de somaj, considerandu-se “ un esec dupa toate standardele”. A fost in depresie , luand in calcul ideea sinuciderii.

Manuscrisul a fost respins de la publicare de nenumarate ori pana a vazut lumina tiparului.

De atunci, seria de carti s-a vandut in mai mult de 450 milioane de exemplare, a castigat numeroase premii si s-a transformat in film.

Dr.Kevin Leman este un psiholog cunoscut la nivel international datorita celor peste 45 de carti scrise in domeniul parentingului, casatoriei si a vietii de familie. De asemenea, este o personalitate de radio, televiziune, educator si speaker.

Dintre lucrurile pe care el insusi le spune despre el, fac parte urmatoarele: la absolvirea liceului am avut cea mai mica medie din clasa, am fost dat afara din echipa Club Scouts si din facultate, am fost dat afara din echipa de rezerve de la baschet.

Walt Disney a abandonat liceul la varsta de 16 ani pentru a se alatura Crucii Rosii.Prima lui companie de arta comerciala a dat faliment. Apoi, impreuna cu un animator pe nume Ubbe Iwerks, a mai fondat o companie fara succes, care a sfarsit prin a fi cumparata. Disney s-a indreptat catre Los Angeles, cu valiza si cativa dolari in buzunar. La inceput a vrut sa abandoneze animatia, gandindu-se ca nu va putea concura cu marile studiouri consacrate.Unul din ziarele pentru care lucra l-a concediat pentru ca “ ii lipseste imaginatia si nu are idei bune”.

Acum Walt Disney detine recordul de premii Oscar, 22, numele sau fiind cunoscut de copiii din toata lumea.A fost un pionier al televiziunii, iar primul Disney Park l-a deschis in 1955.

 

 Dr.Joe Dispenza a suferit la 23 de ani un grav accident de bicicleta , in urma caruia coloana a suferit multiple fracturi prin compresie in zona toracica. Indicatia de tratament era operatia, tije Harrington de 20,5-30, 5 cm atasate cu suruburi si        clame de fiecare parte a coloanei sau 50% sanse sa nu mai poata merge vreodata.Medicul i-a spus ca, daca refuza operatia,ar fi trebuit sa fie imobilizat la pat, cu fata in jos, intre 3 si 6 luni, apoi un corset pe care sa il poarte permanent intre 6 luni si un an, iar daca ar incerca sa se ridice , fara operatie, ar paraliza imediat.

Joe a refuzat operatia si a decis sa se vindece singur; s-a externat  si si-a facut un plan de vindecare, bazat pe utilizarea inteligentei naturale a corpului: a hotarat sa manance doar alimente crude in cantitati mici, 3 ore pe zi a practicat meditatia si autohipnoza, apoi a folosit puterea apei, inotand in piscina si a mai folosit un catalizator, o carte despre puterea subconstientului. Dupa 9 saptamani si jumatate s-a ridicat din pat, iar dupa 10 saptamani s-a reintors la serviciu.

In prezent Joe Dispenza este autor de carte si lector international care a fost invitat sa vorbeasca in peste 32 de tari din 5 continente .

 

Am adunat povestile de viata de mai sus pentru inspiratie, nu pentru comparatie.

Nu iti foloseste la ceva sa vezi ce a avut fiecare diferit de tine , asta fiind motivul pentru care tie nu o sa iti iasa.

Daca ai un vis si crezi in el, mergi la capatul Pamantului si implineste-l ! Daca nu ai, fa rost de unul!

Nu este cineva mai bun, mai destept, mai capabil decat tine, fiecare are povestea lui si drumul lui.

Iar daca te concentrezi pe faptul ca nu te-ai nascut sub cea mai buna stea, cu cele mai bune auspicii, cu cei mai destepti si mai iubitori parinti, afla ca asta iti ocupa timpul si iti mananca energia cu care ai putea construi ceva.

Si acum e timpul sa devii creativ! La treaba cu tine!

 

surse foto: http://www.damaideparte.ro

http://www.huffingtonpost.com

 

De ce nu-mi spui ca ma iubesti?

“-Draga, ma iubesti?

-Stii bine , de ce ma tot intrebi?”

Este un dialog clasic menit sa aduca nervi si frustrare, insingurare si tristete de ambele parti.

Imi vine sa rad cand citesc sfaturile unor cunoscatori, oameni de bine : “ Dar ati discutat despre asta? Discutati si rezolvati problema  “ . In cabinet ajung cupluri care au discutat si au tot discutat, de fiecare data acelasi lucru, din categoria “ vorbim impreuna si ne intelegem separat” .

Cand nu reusesc sa ajunga unul la celalalt, cei doi vad lucrurile superficiale : ea este cicalitoare , iar el nu comunica, se retrage in barlogul lui. Cand ii intrebi au fiecare o mie de argumente care sa le motiveze pozitia si care arata in acelasi timp ca vina e a celuilalt. Si mai si asteapta validare, asteapta pe cineva care sa fie de partea lor. Nivelul tensiunii este atat de ridicat, incat validarea sentimentelor unuia este preluata automat de celalalt ca o invalidare a lui.

Dar sa intram mai in detaliu, sa intelegem in context ce se intampla, fara sa ne raportam la vina.

Sa luam un cuplu la intamplare, Dan si Dana , sa le spunem. Ei formeaza un cuplu de, sa zicem, 10 ani si au un copil de 5 ani.Dan este un barbat responsabil , care munceste de la 9 la 6 sa isi intretina familia. Dana are o mica afacere, are grija de casa si de copil. Conflictul lor principal se refera la viata intima, care nu e tocmai la un nivel ridicat ( mai precis are trei viteze: incet, incetisor sau deloc).

Acum sa privim o scena obisnuita dintr-o zi obisnuita din viata lor. Dana il roaga pe Dan sa treaca sa ia paine in drum spre casa . El face un ocol de jumatate de ora si vine cu alt tip de paine decat cel solicitat. Dana e nervoasa : “ nici o paine ca lumea nu esti in stare sa iei “ . Dan pleaca sa faca un dus si apoi deschide computerul. Dana se enerveaza si mai tare si mananca singura cu copilul, fara sa il mai invite si pe Dan.

 

Ce s-a intamplat aici?

Ea simtea nevoia sprijinului partenerului ei , a cerut ajutorul si, cand nu a venit in timpul si in forma solicitate, si-a exprimat dezamagirea prin furie / cicaleala . El, la randul lui obosit dupa o zi lunga, ar fi avut nevoie de intelegere si caldura si a primit o replica usturatoare, la care a reactionat cum stie cel mai bine, plecand pentru a reduce conflictul. Dan nu e constient de faptul ca plecarea sa inseamna in realitate  o intarire a lipsei sprijinului partenerei sale, adica are efectul opus celui scontat: creste conflictul. Inflamata mai mult, Dana il pedepseste ignorandu-l la randul ei ( pana peste o ora-doua, cand il cearta in continuare si este evident pentru toata lumea ca aceasta seara nu va aduce imbunatatirea intimitatii in cuplu).

Schimbarea macazului

Ce putea Dana sa faca diferit? Putea sa isi exprime dezamagirea drept ceea ce este, o dezamagire: “ Speram sa ajungi mai repede si sa tii minte ce te-am rugat” .

Ce putea Dan sa faca diferit, chiar daca Dana a fost agresiva ? Putea sa ramana si sa aiba un punct de vedere : “ Imi pare rau ca am intarziat si nu am cumparat fix ce voiai, sunt obosit si nu functionez la capacitate maxima” .

Oricare din cei doi parteneri poate, in orice moment, sa faca ceva diferit, care sa arate ca ii pasa.Partenerul tau nu este cel mai aprig dusman al tau, este acea persoana pe care candva ai ales-o de bunavoie. La fel ca si tine, are nevoie de caldura , intelegere, acceptare, validare, respect, iubire.

In episodul urmator Dan si Dana se vor certa din cauza viziunilor diferite in ceea ce priveste cresterea copilului.

 

sursa foto: https://www.keepcalm-o-matic.co.uk

 

Relatia simbiotica- dezirabila sau nu?

Am incercat sa descriu pentru un cuplu ce inseamna o relatie simbiotica si am dat exemplul unei femei de 50 de ani care isi suna zilnic mama , sa ii spuna ce program are. Parea o relatie obositoare si intruziva. Cand am vazut ca doamna considera ca nu isi doreste acest tip de relatie si nu considera ca se afla in aceasta situatie – in care era, de fapt, am redescris relatia simbiotica in termenii “ calda si apropiata” . In acel moment, doamna m-a tras la raspundere, ca de ce ii spun mai intai ceva si apoi ma razgandesc.

Si a fost o tema de meditatie pentru mine: cum este de fapt o relatie simbiotica ? Este ceva placut, dezirabil sau ceva obositor si intruziv?

Sunt momente din viata cand acest tip de relatie este sanatos, firesc, necesar, cum este de exemplu cazul unei  proaspete mamici care are un bebelus- bebelusul depinde in totalitate de ea.

Sunt alte momente cand acest tip de relatie devine o alegere.

Prima data cand a fost o alegere si am fost intr-o astfel de relatie era in scoala gimnaziala si inceputul liceului. Prietena mea suferea de o lipsa de afectiune in familie si avea nevoie sa si-o suplineasca din relatia cu mine. In regula pana aici, ne luam fiecare ce avem nevoie de pe unde putem. Doar ca ea era tipul extravertit, persoana care doreste sa impartaseasca toate gandurile, sentimentele si sa fie permanent in compania cuiva, fara sa oboseasca, persoana care detesta sa ramana singura, iar eu eram tipul introvertit, care aveam nevoie de timp cu mine sa imi adun energiile, somn de amiaza si poate sa imi si cumpar cate o bluza de una singura, aspecte pe care prietena mea le interpreta ca respingeri, iar rana ei era zgandarita. Si atunci ce am facut? Am incercat sa ii fiu aproape  sa nu o supar, sa nu se simta respinsa si sa nu ma certe, am facut lucrurile pe care le voia, cand voia , cu siguranta nu pe toate, dar suficiente cat sa nu ma simt confortabil. Parea pentru mine ca dorintele si nevoile ei conteaza si as fi renuntat bucuroasa la relatie doar ca sa fiu linistita.

Imi amintesc un episod in care , indragostita fiind, imi cerea sa pretind ca vine iubitul din spatele ei. De trei ori in jumatate de ora, la comanda. Mi se parea pueril si ma enerva sa fac lucruri la comanda, precum o maimuta la circ. O faceam, impotriva a ceea ce imi doream cu adevarat.

Facea si ea lucruri pentru mine, insa de regula erau lucruri despre care credea ea ca imi fac placere, fara sa verifice, sa intrebe si, cum eram diferite, nu se potriveau mereu. Un exemplu ar fi cand a cumparat doua inghetate si a venit la mine sa imi faca o surpriza, insa eu dormeam si mama nu m-a trezit, iar ea s-a suparat. Probabil ca, invers, ea s-ar fi trezit cu placere pentru a petrece timp impreuna, insa mama a stiut ca in acel moment somnul este mai important pentru mine.

A doua oara cand am fost intr-o relatie simbiotica a fost in prima facultate. Faceam extrem de multe lucruri impreuna cu prietena mea, ziua eram impreuna la facultate, noptile dormeam fie la ea, fie la mine. Colegii de facultate ajunsesera sa fie obisnuiti cu imaginea noastra impreuna in asa fel incat, atunci cand am mers singura la facultate intr-o dimineata, au intrebat unde este ea in loc de buna dimineata. De aceasta data ne intrebam una pe cealalta ce avem chef sa facem fiecare si ne respectam dorintele (mai ales ea imi respecta somnul de frumusete!). Am simtit ca pot sa fac ce vreau, sa fiu eu insami, fara sa se supere, fara sa o ia ca pe o respingere si mi-a fost confortabil.

Deci cum este o relatie simbiotica, buna sau rea?

Este buna in masura in care ambele persoane se simt confortabil, simt ca nevoile si dorintele lor sunt implinite, fara a fi judecate pentru ele, fara ca cealalta persoana sa se simta ranita.

In termenii teoriei atasamentului, este ideal ca ambele persoane sa aiba un stil de  atasament securizant.Sau macar ambele sa il aiba anxios, vor vorbi aceeasi limba. Cand un anxios se intalneste cu cineva cu un stil securizant, il va seca de energie pe acesta din urma. Cand un anxios se intalneste cu un evitant, se lasa cu mare suferinta pentru primul, care nu primeste de nici un fel dovezile de atasament de care are nevoie ca de aer.

 

sursa foto: http://www.damaideparte.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre presiunea sociala-ai idee cat te influenteaza?

Cat din ceea ce faci este o alegere proprie si cat este ” pentru ca asa se face”? 

La pensiunea la care am fost in minivacanta de 1 decembrie era si un cuplu cu o fetita sub un an. Cum cuplul facea parte dintr-un grup mai mare, fetita era trecuta din brate in brate si ingrijita de mai multe doici. La un moment dat am luat-o si eu in brate din bratele unei asemenea prietene a familiei. Fiica-mea, venind langa mine, alinta si ea bebelusa. Eu o intreb daca ar trebui sa mai avem si noi una. Atunci prietena familiei o intreaba pe fiica-mea daca ar dori un fratior si ea ii raspunde ca are deja. Reactia mi s-a parut fabuloasa :

” Aaaa, ai un fratior, si este baiat! Nu mai, gata, ajunge, doi sunt de ajuns.” 

Am observat mai demult ca in Romania numarul maxim de copii acceptati in familiile cu un nivel educational de minimum 12 clase este de DOI. Sigur ca am intalnit personal si exceptii, dar acele mame considera ca au facut un efort.Ma distrez  sa presupun despre cei pe care ii vad in public cu cate trei copii ca nu sunt romani.

Am dreptate?  Cate familii de romani (care traiesc in Romania) cunosti sa aiba cel putin trei copii?

Si pentru ca subiectul nu este despre polemica ” statul nu acorda suficienta sustinere pentru cresterea copiilor” , ci despre presiunea/influenta  sociala, voi continua cu alte argumente, din alte sfere.

Prietenii mei care s-au apucat de alergat au remarcat ca este plin de alergatori in Herastrau, in timp ce, in urma cu 8 ani, daca treceai pe langa cineva care alerga, nu vorbea romaneste.Ma bucur ca oamenii s-au apucat sa faca miscare, dar nu pot sa nu ma intreb ce ii retinea in urma cu 10-15 ani.

Un alt exemplu care m-a marcat este felul in care erau invatate tinerele femei sa se raporteze la viata sexuala in urma cu mai bine de 100 de ani. Redau o parte a unei asemenea invataturi , despre care nu stiu cat este de autentica, insa inclin sa cred ca asa au stat lucrurile:

„Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.

Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total.

                                                        

Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii.

Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise. Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.” (Instructiuni si sfaturi pentru tanara mireasa din ziarul     ” Ghid de spiritualitate ” -1894)

Revenind in zilele noastre si in aceasta perioada a anului, toata lumea face cadouri, se doneaza bani si hainute pentru copiii nevoiasi, in Carrefour o armata de voluntari stangeau bani pentru Unicef. Am sentimentul ca nu pot face un pas fara sa imi ceara cineva ceva. Si problema este ca ma simt o persoana rea daca nu ma aliniez, dar in realitate nu am chef sa o fac. Am sustinut tot anul diverse cauze si acum am oricum multe cheltuieli, nu am pofta sa fiu generoasa.Dar daca nu sunt, se uita lumea stramb. Intelegi presiunea?

La fel in restaurant, se lasa ciubuc. Inca nu am reusit sa plec fara sa las, desi imi promit mereu sa nu o mai fac daca nu am fost servita dragut si repede.

Intrebarea mea este : iti dai seama in ce situatii societatea pune presiune pe tine?

sursa foto: http://www.jenant.ro

                      http://www.elephantjournal.com

Clişee în terapie

1.Femeia care este puternică şi le face pe toate

Cândva în decursul istoriei contemporane femeia şi-a căpătat independenţa, dreptul la vot şi a plecat la muncă cot la cot cu bărbatul. Dar treburile casei şi îngrijitul copiilor nu se face cot la cot cu bărbatul (vezi punctul 2) , motiv de adâncă frustrare pentru urmaşa Evei, care aşteaptă ajutorul, însă fără să îl ceară. Nu cere, asteaptă, nu primeşte şi la urmă se înrăieşte.

Pentru ea pare un scop in viaţă să le facă pe toate. Toate trebuie făcute! Mai puţin odihna, relaxarea, bucurat de un apus şi de o păpădie, de un cocktail alături doar de partenerul ei, făcând nimic altceva.

Dupa ce se sacrifică şi le face pe toate, cade leşinată, în cel mai bun caz. Dacă nu, intră într-o stare de hiperexcitabilitate – e aia cand nu te poţi odihni de prea multa oboseală- şi în toată lumea care îi stă în cale.

Femeia nu înţelege că asta nu e viaţa minunată la care a visat când şi-a luat bărbat, nu înţelege  că preţul pentru ca “toate să fie făcute” (de către ea) este transformarea ei într-o leoaica din calea căreia fug toţi. La ce bun, măi femeie, să munceşti atâta, dacă nimeni nu se mai bucură în final de rezultatul muncii tale?

2.Bărbatul care tace si nu ia poziţie

Bărbatul ăsta e unul care şi-a luat nevastă şi serviciu, apoi a făcut copii, dar s-a concentrat pe carieră. Că deh, cineva trebuie să aducă bani în casă. Sau uneori doar s-a concentrat pe carieră şi atât.

Aducând bani sau nu, bărbatul nu are păreri despre creşterea copiilor- nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-, nu ştie unde stau lucrurile prin casă –nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-şi se abţine de la a emite orice părere, ca să nu intre în vreun conflict.

Nu vede că femeia aia de lânga el pe care zice că o iubeşte ( sau măcar a iubit-o când a luat-o) se topeşte pe picioare de neiubire si nebăgare în seamă, de singurătate.

Alo, domnu’! Nu sunteţi o fiinţă neputincioasă , părerea dvs contează! Măi nene, măi! Ieşi din starea asta vegetativă, rezervă două nopţi undeva şi fă-i o surpriză femeii ăleia de lângă tine! Uită-te în ochii ei şi îndrăzneşte să emiţi o părere din suflet!

3.Copilul care crede că e lansat dacă face opusul faţă de mama/tata

A, eu nu semăn deloc cu mama, eu fac exact pe dos.

Pentru acest punct voi apela la “ expertul din afara oraşului” şi voi reproduce întocmai câteva rânduri din cartea “ Exerciţii practice de psihogenealogie”  a lui Anne Angelin Schutzenberger, apărută la Editura Trei.(pg. 34)

“ Majoritatea oamenilor acţionează după cum au fost învaţaţi, alţii fac exact pe dos.

În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm.

Dar ce se întamplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinţii mei, care au făcut ei înşişi contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinţi? Ei bine, mă pomenesc că fac acelaşi lucru pe care îl făceau bunicii mei! Şi nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinţii mei opunându-mă lor, am creat cu ei, pur şi simplu, o legătură de opoziţie.

Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal si nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care îţi permite tăierea cordonului ombilical şi în consecinţă să fii adult, este cea a propriei alegeri.”

4.Copilul căruia i-a fost refuzată afecţiunea

Nu că nu a primit deloc, dar nu a primit ce a vrut el (i-a trebuit lui). Acum este adult cronologic, dar nu şi emoţional. Este prins în dilema de a vrea afecţiune şi recunoaştere de la părintele dominant, pe de o parte, şi de a şti că acel părinte este la fel ca în urma cu 30 de ani, fără multe şanse de schimbare, pe cealaltă parte. Îi place să toace întruna despre nefericirea lui, ceea ce doar îi amplifică starea proastă.

Consideră că responsabilitatea construirii relaţiei îi aparţine exclusiv părintelui , datorită rolului său ( dar tu erai parintele, tu trebuia să şti să îmi oferi afecţiune, fără să o cer eu!). Fix în opoziţie cu această afirmaţie, am întâlnit părinţi care se simt respinşi de copiii lor când ăstia micii sunt supăraţi şi , temători, pleacă de lânga ei chiar dacă nu şi-ar dori asta.

 

sursa foto: http://www.dindragoste.unica.ro