Mit / realitate in psihoterapie

„In deriva” este un serial difuzat de postul  HBO care prezinta sedintele de psihoterapie si conflictele interioare ale unui terapeut interpretat de Marcel Iures.  Datorita notorietatii  actorului si a respectului pe care il insufla publicului, am luat in serios serialul. Dar un episod m-a intrigat in asa masura, incat nu mi-am dorit sa vad mai departe. In acest episod o clienta refuza sa isi faca un test pentru o boala grava si se concentreaza asupra nuntii ei, care urmeaza. Terapeutul incearca sa o convinga sa mearga la doctor. Neavand mare succes, o intreaba pe doamna in casa careia sta cu chirie, ce ar face ea daca ar avea o cunostinta care refuza sa isi faca un test medical important. Doamna ii raspunde: „depinde de relatia pe care as avea-o cu persoana repectiva”, apoi adauga :” sunt sigura ca oricum ar fi, vei reusi sa ii bagi in cap persoanei respective ideile tale si sa plece de la tine cu convingerea ca sunt ideile ei”.

In primul rand, orice relatie are cineva cu altcineva (persoane adulte si responsabile), este imoral sa insisti sa faca ceva ce nu doreste. Se numeste incalcarea liberului arbitru.

In al doilea rand, a baga niste idei in capul cuiva si acesta sa nu-si dea seama de tot procesul (cu ce scop? ca sa faci pe atotputenicul si sa iti creasca stima de sine?) se numeste spalare de creier.

In alt episod aceeasi clienta se internase totusi in spital fara sa isi anunte logodnicul. Terapeutul a gasit de cuviinta sa il anunte el. Asta se numeste incalcarea codului deontologic. Cand clienta se intoarce in cabinetul lui sa ii ceara socoteala si sa ii spuna ca nu avea nici un drept, el se justifica: „sunt terapeutul tau!”. M-am surprins  aplecata in fata pe canapea intr-o pozitie de lupta. O parte din mine se identifica cu clienta si traia furia ei, o alta se intreba  cum ar putea un privitor- potential client – sa isi doreasca sa mearga in terapie cu inima deschisa.

Pornind de la cele scrise mai sus, imi doresc sa clarific cateva reguli de baza pe care le-am invatat eu ca terapeut.

Atitudinea terapeutica este cea  de „curios si greu de cap”, dornic sa afli cat mai multe fara sa faci interpretari, fara sa umpli spatiile goale cu propriile proiectii.

De asemenea, este foarte important sa fii nonjudicativ. Un terapeut lucreaza cu perceptiile clientului, nu cu ceea ce i se pare lui normal. Daca o fata vine in terapie ca se considera urata si asta o deprima, iar terapeutul o vede cel putin normala, daca nu chiar frumoasa, o va lua in serios, nu ii va spune : „dar esti frumoasa”.

Obiectivele terapiei se stabilesc de catre terapeut impreuna cu clientul , terapeutul nu are o agenda ascunsa  si nu are o implicare personala asa incat sa isi doreasca un anumit rezultat. In ultimii ani, in terapia de cuplu nu se mai considera un esec divortul partenerilor.

In plus, in forma de terapie pe care o practic eu (terapia sistemica de familie si cuplu), nu este importanta cauza care a dus la problema, nu se cauta vinovati, ci se cauta ce se poate face pentru a interveni schimbarea dorita.

Anunțuri

Un gând despre “Mit / realitate in psihoterapie

  1. E clar că în cadrul serialului nu se urmărește prezentarea codului deontologic al breslei 🙂 .
    Este absolut clar! Ceea ce se vrea e tensiunea și scoaterea la iveală a unor probleme – și o formă, o imagine a ceea ce ar putea fi (să fim serioși, de multe ori, terapeuții depășesc atribuțiile – poate nu tu! Îți și doresc să fii un terapeut perfect! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s