Jocuri de comunicare in familie

Pentru ca parintii isi doresc sa petreaca „un timp de calitate” cu copiii lor si in egala masura acestia sa fie inteligenti emotional, va propun unul din jocurile de comunicare ale Virginiei Satir, una dintre pionierele terapiei de familie.
Pentru inceput formati o triada- mama, tatal si primul copil, ceilalti membri din familie urmaresc ca specatori si ofera feed-back la final. Copiii se pot implica activ daca au minim 3 ani. Daca aveti un echipament de inregistrare audio-video, folositi-l.
Actorii isi aleg nume si prenume de scena, pe care le anunta celorlalti.
Fiecare alege un mod de comunicare:
-impaciuitor – cuvintele exprima acord, corpul este linistit
-acuzator- cuvintele exprima dezacord, corpul acuza, pozitia este de sef
-evaluator- cuvinte extrem de rationale, corp echilibrat, exprima liniste,relaxare
-confuz- cuvinte lipsite de relevanta, fara inteles sau legatura cu ce se discuta,
corp crispat
Modurile de comunicare nu trebuie sa fie neaparat diferite, fiecare isi alege ce doreste pentru sine, apoi le comunica si celorlalti alegerea.
Setati alarma unui ceas sa sune peste 5 minute, cand va veti intrerupe chiar daca sunteti in mijlocul unei propozitii.
Incepeti prin a lua pozitia fizica adecvata tipului de comunicare ales. Pastrati-va pozitiile timp de un minut. In timp ce faceti asta,fiti constient de ceea ce simtiti despre voi insiva si despre ceilalti. Apoi incepeti conversatia. Daca in familia voastra exista in prezent un conflict care mocneste, folositi-l in exercitiu. Daca nu, planuiti ceva impreuna: o zi de duminica, o excursie, o intalnire cu prietenii. In timpul jocului, nu va temeti sa exagerati modul in care comunicati.
Cand suna alarma,relaxati-va, inchideti ochii, deveniti constienti de respiratie, de ganduri, sentimente, ce simtiti la nivelul corpului, ce simtiti in legatura cu ceilalti parteneri de joc. Incercati sa va imaginati cum ar fi daca in familia voastra s-ar trai asa tot timpul. Apoi iesiti din pielea personajului, spunandu-va numele real . Deschideti ochii incet si schimbati-va locul in incapere.
Acum povestiti celorlalti ce experiente ati trait. Ce gandeati si ce simteati, ce parti din trecut si prezent au iesit la iveala. Spuneti ce ati simtit fata de ceilalti membri ai grupului in timp ce interpretati rolul.
Incercati din nou, cu o serie diferita de pozitii de comunicare. Puteti, de asemenea, sa schimbati rolurile intre voi. De exemplu, barbatul care a jucat rolul tatalui, poate acum juca rolul fiului sau al fiicei.
La sfarsitul fiecarui joc, acordati-va destul timp pentru a le povesti partenerilor experienta pe care ati trait-o.
Jocurile va pot aminti de cum era viata voastra in familia de origine sau va pot provoca durere. Orice descoperire faceti, folositi-o drept punct de pornire intr-o alta etapa de dezvoltare si nu ca pe o nuia cu care sa va biciuiti.
Sper ca veti fi curiosi sa aplicati acest exercitiu. Va doresc sa descoperiti noi valente ale voastre, ale relatiilor voastre si noi moduri de comunicare.Daca vi se intampla sa aveti o experienta aparte si doriti sa mi-o impartasiti, va incurajez sa o faceti.

Depresia in cuplu

Cand un membru dintr-un cuplu dezvolta depresie, aceasta are un efect profund asupra relatiei, membrii cuplului putand dezvolta tipare de interactiune si sisteme de credinte care mentin depresia.
Probabilitatea unei depresii majore de-a lungul vietii este de 10-25% pentru femei si 5-12% pentru barbati (Asociatia Americana de Psihiatrie, 2000). Pana la 15% din cei cu depresie majora se sinucid.
Durata medie a unui episod depresiv este de 9 luni, iar jumatate din persoanele deprimate dezvolta mai mult de un singur episod.
Depresia majora este o boala episodica recurenta care implica :
– dispozitie proasta
– atentie selectiva la trasaturile negative ale mediului
– un sistem pesimist de credinte
– tipare comportamentale autodistructive, in special in cadrul relatiilor intime
– tulburare de somn si apetit
Pierderea este adesea tema centrala conectata cu aceste simptome clinice – pierderea unei relatii importante, a sanatatii sau a statutului, prin somaj.
In cadrul casatoriilor in care un partener este deprimat, cuplul se poate angaja in tipare comportamentale distructive cu roluri definite rigid, care mentin depresia. In unele cazuri, aceste tipare comportamentale induc depresie si alte dispozitii negative partenerului initial non-simptomatic.
Intr-un tipar comportamental care mentine problema, partenerul deprimat se poarta din ce in ce mai neajutorat, iar ca raspuns partenerul sau se angajeaza in tot mai multa ingrijire, astfel incat intreaga relatie se defineste in termenii acestor doua pozitii complementare rigide. Partenerul deprimat ofera si primeste putin sprijin si implinire sexuala in cadrul casatoriei, de aceea partenerul non-simptomatic sufera o pierdere majora a sprijinului. Partenerul deprimat este mai putin capabil sa se angajeze in rezolvarea problemelor, lucru frustrant pentru celalalt, care le va lasa nerezolvate sau le va rezolva nesatisfacator. Partenerul deprimat cauta continuu reasigurari si confirmari ale viziunilor negative despre sine, un set de pretentii conflictuale care sunt iritante pentru celalalt si pot duce la distantare.
Dezvoltarea acestor tipare comportamentale complementare compromit in mare masura capacitatea cuplului de a-si implini unul altuia nevoia de intimitate si autonomie.
Persoanele deprimate cred ca nu isi pot schimba situatia pentru ca sunt lipsite de putere intrinsec.
In mod curent, nici unul dinrtre parteneri nu considera adecvat sa-si exprime furia. Cu toate acestea, periodic fiecare dintre ei poate deveni atat de frustrat incat sa-si exprime furia intensa asupra partenerului.
Tratamentul este centrat pe ajutorarea cuplului sa provoace credintele depresive si sa dezvolte noi tipare comportamentale: sa faca mai multe lucruri placute impreuna, sa isi vorbeasca clar,sa rezolve problemele impreuna sistematic. Fiecare cuplu care lupta impotriva depresiei este o echipa care lupta impotriva unui dusman comun.
In cadrul sedintelor partenerii pot fi invitati sa faca schimb de roluri pentru a intelege impactul depresiei asupra partenerului.
Partenerul non-simptomatic poate avea nevoie de ajutor pentru a-si aminti cat de buna era pe vremuri relatia lor, cat de mult au pierdut si cat de profund ii raneste asta.
Tiparul rigid de interactiune poate fi intrerupt instruind partenerul non-simptomatic sa deschida calea pentru recuperarea partenerului sau depresiv prin a nu-l mai ajuta pe acesta.
Complimentele si declaratiile de afectiune: partenerul non-simptomatic este instruit sa refuze reasigurarea sau comentariile evaluative la adresa declaratiilor auto-critice, de vreme ce orice raspuns la o asemenea cerere va fi considerat nesincer si superior. In schimb, isi poate complimenta partenerul pentru ca a facut ceva bine si poate conecta aceste complimente la declaratii de afectiune.
Scrierea cererilor pozitive pentru viitor: fiecare partener noteaza intr-o agenda toate comportamentele celuilalt care nu i-au facut placere si le formuleaza in termeni de „cum ar vrea sa fie”pentru viitor, apoi i le comunica.
Planificarea unor evenimente regulate care sa le faca placere amandurora ( de ex. un film si o plimbare in parc saptamanal).
Provocarea credintelor negative ale persoanei deprimate si inlocuirea lor treptata cu constructe pozitive: persoana deprimata isi inlocuieste un gand negativ cu unul pozitiv, apoi cauta probe care sa-i sustina noua credinta si se autorecompenseaza pentru reusita.
O terapie de cuplu eficienta incurajeaza partenerii sa-si renegocieze rolurile in relatie si asta poate conduce la o distributie mai echitabila a puterii in cadrul relatiei.

FAMILY THERAPY, ALAN CARR