Constelatii familiale- o tehnica fara fundament stiintific, dar de mare efect!

Prima data cand am auzit acest termen era la inceputul formarii mele ca psihoterapeut. Cineva vorbea cu mine- nici nu imi amintesc cine- ca si cum era de la sine inteles ca stiu despre ce e vorba si chiar ca am participat la o asemenea adunare.

Intre timp am inteles ca e doar o tehnica de psihoterapie, o felie foarte ingusta, poate necunoscuta chiar si psihologilor, cu atat mai mult necunoscuta celor care nu sunt in domeniu.

In ce consta : intr-o adunare de oameni necunoscuti se pune in scena familia celui care are o problema. Se aleg din sala oameni la intamplare care sa reprezinte membri familiei. Acestia, odata ce sunt investiti cu rolurile respective, preiau simptomele, tonul vocii, trecutul personal al celui pe care il reprezinta. Usor inexplicabil stiintific si foarte emotionant. Daca ar fi sa incercam explicatii, am putea sa ne referim la inconstientul colectiv al lui Jung sau la teoria campului morfogenetic a biologului Rupert Sheldrake, care afirma ca fiecare forma genereaza un camp specific care persista in timp.

Terapeutul care conduce sedinta face unele modificari  in amplasarea in scena pe baza intuitiei si a experientei, astfel incat, la final fiecare membru al familiei sa fie relaxat si echilibrat in pozitia sa, aceasta fiind solutia. O sesiune dureaza in medie jumatate de ora si nu este obligatoriu sa fie gasita pozitia de echilibru, uneori aparand blocaje.

Doua persoane au descoperit aceasta metoda, aproape simultan si nestiind una de cealalta: Alexandro Jodorowsky, dramaturg si regizor care ulterior s-a orientat catre jocul de tarot si psihomagie si Bert Hellinger, un preot misonar in Africa de Sud, devenit psihoterapeut, considerat parintele Constelatiilor familiale.

Image

Caz exemplu:  Paul, un baiat de 14 ani are dificultati la scoala si o tendinta de suicid. In cadrul Constelatiei reprezentantul lui sta in picioare , alaturi ce cel care il interpreteaza pe profesorul lui si in fata „parintilor”. Baiatul pare trist, terapeutul ii spune acest lucru. Lacrimile incep sa-i curga, urmate la scurta vreme de cele ale persoanei care o reprezinta pe mama sa. Terapeutul simte ca el nu-si manifesta propria tristete, ci pe cea a mamei sale. O intreaba pe mama ce eveniment in viata familiei ei a intristat-o. Ea raspunde ca sora ei geamana a murit la nastere. Un eveniment despre care nu se discutase niciodata in familie ( si care corespunde cu povestea mamei reale; intelegerea modului in care o asemenea informatie a putut aparea in constiinta persoanei care o reprezenta pe mama in Constelatie este o provocare pentru stiinta). Aceasta sora fusese uitata si toata lumea se comporta ca si cum drama nu ar fi avut loc niciodata, ca si cum aceasta fetita nu ar fi existat. Cand are loc o asemenea tragedie, sub presiunea constiintei clanului, cineva va fi ales pentru a reprezenta, in viata, aceasta persoana disparuta. Si in majoritatea timpului, excluderea va fi compensata de catre unul dintre copii. Paul se identifica cu persoana exclusa.

Terapeutul hotaraste sa reintroduca in schema persoana lipsa si alege o persoana pentru a o reprezenta. O aseaza cu spatele la restul familiei, pentru a marca faptul ca nu face parte din ea in acel moment. Mama s-a deplasat atunci pentru a merge in spatele surorii ei gemene. Simbolic, aceasta atitudine se traduce prin dorinta mamei de a-si urma sora in moarte.

Aici intervine din nou terapeutul si o inlocuieste pe mama cu personajul lui Paul, care afirma ca se simte mai bine. Acest lucru se traduce prin „mor eu pentru tine”sau  „sa fiu mai degraba eu in locul tau”.

Solutia terapeutica: surorile sunt asezate una langa alta, asadar sora disparuta este reprimita in familie. Facea din nou parte din clan. Paul este deplasat in fata parintilor sai. Mama sa ii spune :”Acum  eu raman”. Prin urmare, el nu mai avea nevoie sa faca ceva pentru mama lui sau, mai degraba, in locul ei.

Obiectivul unei Constelatii este acela de a restabili ordinea in sistemul familial, reasezand fiecare individ la locul sau in raport cu ceilalti.

Acest articol are la baza cartea „Ma dor stramosii”, de Patrice Van Eersel si Catherine Maillard, ed. Philobia, 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s