Povestea canutei sau cum sa iti convingi copilul sa faca ce nu doreste

 Ce facem atunci cand vrem sa ii explicam copilului nostru de ce trebuie sa faca ceva acum, la momentul asta si ca ceea ce face ii va folosi pe mai tarziu.
Povestea canutei…

Un copil cu mama lui au intrat într-un magazin de antichităţi şi au zărit această magnifică, minunată cănuţă, au luat-o de pe raft şi în timp ce o admirau, cănuţa începu să vorbească:

“Stiţi, eu nu am arătat dintotdeauna astfel… A existat o vreme când nimeni nu m-ar fi dorit. A fost un timp când nu eram deloc atrăgătoare. A existat în viaţa mea o perioadă în care nu eram decât un bulgăre de lut vechi şi tare.”

Intr-o zi , însă, a venit Stăpânul Olar care m-a luat de jos, începând apoi să mă frământe în palme, remodelându-mă. I-am spus:“ Încetează! Ce faci? Mă doare! Nu face asta! Auu! Lasă-mă-n pace!”

                                                    Small Teapot

El m-a privit simplu, zicându-mi:

“Încă nu.”

A continuat să mă frământe, apoi a început să tragă, să întindă şi să mă strângă. Am strigat: “Auu! Opreşte-te! Te rog, încetează! Nu mai suport!”

Însă El, doar m-a privit în ochi, spunându-mi:

“Încă nu.”

Apoi, m-a pus pe această roată şi a început să mă învârtească, rotindu-mă mereu, încontinuu.

Ameţisem atât de tare, încât cu greu realizam încotro mergeam. Îmi pierdusem echilibrul. Totul se învârtea în jur, provocându-mi un gol în stomac. I-am spus: “Ia-mă de-aici!” Doar m-a privit, spunându-mi:

“Încă nu.”

Veni ziua când, în sfârşit, căpătesem o formă diferită. Toate frământările, modelările şi rotirile acelea îmi dăduseră o nouă formă. Dar apoi, dintr-o dată , m-a băgat în cuptorul Său. Este numit şi prima ardere. Era atât de cald înăuntru! Nu-mi venea să cred cât de încins putea să fie! M-am gândit:”Eu nu mai pot îndura asta! O sa mor aici, înăuntru! Am srigat: “Scoate-mă de aici! Tu nu mă iubeşti? De ce mă părăseşti aici?”

Cuptorul avea o ferăstruică prin care Stăpânul se uita la mine. Pe chipul său era întipărit un zâmbet larg şi o privire sigură. Dar nu m-a scos afara. Mi-a zâmbit doar, spunându-mi:

“Încă nu!”

În sfârşit, uşiţa cuptorului s-a deschis, iar El m-a scos afară. M-a aşezat pe un raft şi mă gândeam:”Uf! Slavă Domnului că s-a sfârşit!”

Peste tot în jur era linişte. Camera era cufundată în întuneric. Am strigat, dar… nici un răspuns!

Şi clipele goneau, în timp ce mă odihneam acolo, pe acel raft. Stăteam şi iar stăteam… Nici măcar o urmă din toată “atenţia” de care avusesem parte. Devenisem indignată: “Oare aceasta să fie mulţumirea primită după chinul pe care l-am îndurat?! Neglijare? Oare chiar nu-I pasă deloc de mine? Să fi îndurat totul în zadar? Pentru ce m-a adus aici?”

Când deja nu mai puteam suferi singurătatea, o lumină puternică inundă încăperea. Venise!

M-a luat în mână şi începu apoi să lucreze ceva la mine. Luând o pensulă, începu să mă picteze peste tot cu această vopsea urât mirositoare. Acum îmi schimbă şi culoarea! I-am spus:

“Chestia asta miroase îngrozitor! Simt că mă sufoc! Gata! Încetează!”

Dar El doar îmi zâmbi, spunându-mi:

“Încă nu.”

Şi de parcă nu mi-ar fi fost de-ajuns, mă băgă într-un al doilea cuptor, de două ori mai încins decât primul. “Aici voi sfârşi cu siguranţă. Până aici mi-a fost! Asta mă va nimici!”

Am strigat:”Hei, scoate-mă de-aici! Nu mai suport! Eu chiar nu mai pot! Asta mă v-a ucide. Dă-mi drumul!”

El doar şi-a aruncat privirea înăuntru, zicând:

“Încă nu.”

Într-un târziu, uşiţa cuptorului s-a deschis şi-am fost scoasă afară. Am fost aşezată pe un raft ca să mă răcesc. Iată-mă din nou, acolo. Nu după mult timp însă, apăru şi El înmânându-mi o oglindă. M-am privit în ea. Nu mi-a venit să cred cât de minunat arătam!
Nu-mi venea să cred cât de mult mă schimbasem! Nu mai semănam deloc cu acel bulgare de lut urât şi vechi care fusesem odinioară. Acum am devenit această minunată şi delicată canuţă.
Altădată nu m-ar fi vrut nimeni. Nimeni nu mă plăcea. Poate doar m-ar fi azvârlit cât colo şi as fi fost călcată in picioare…
Acum … sunt specială. Dar nu am fost aşa dintotdeauna!
Concluzia: 
Chiar daca incercarile prin care treci ti se par prea grele, trebuie sa treci prin ele pentru a atinge un nou stadiu de evolutie.

Consideratii personale:

Povestea canutei este frumoasa si de efect. Si mult mai eficienta in a explica copilului sa faca ce vrem noi sa faca, pentru ca „noi stim mai bine”, decat a-i spune sec „pentru ca asa trebuie”.

Acum vreau sa iau putin in considerare si mesajul pe care il transmite povestea , ce intelege fiecare si care este credinta adanca ce i se va intipari in subconstient. Pentru ca mie mi-a spus tata, plin de bune intentii, desigur, „fara munca nu se poate”. Adevarat. Si eu am inteles ca pentru fiecare reusita in viata trebuie sa ma iau la tranta cu mine, cu ceilalti, cu tot ce misca in general. Ca trebuie sa muncesti zile si nopti si sa asuzi ca sa meriti o rasplata. Iar povestea asta imi starneste o reactivitate personala: as vrea ca lucrurile uneori sa fie mai simple, sa ma mai si bucur de proces- se spune ca daca faci din pasiune ceea ce faci, nici nu o vei considera munca!

Acuma, de transmis ceva copiilor nostri, tot le vom transmite, fie ca e constient sau inconstient. Cand m-a intrebat cineva cum se va numi viitorul meu copil i-am spus numele cu tot cu semnificatie si atunci m-a intrebat inapoi daca nu imi este teama ca ii setez astfel destinul. Sigur ca i-l setez, doar ca o fac constient. Nu e ca si cum as putea sa il las fara nume, sa si-l aleaga el mai tarziu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s