Fiul meu s-a nascut de ziua tatalui fratelui meu. Simpla coincidenta?

Vi s-a intamplat sa constatati ca se repeta prenume in familia voastra sau date aniversare (nasteri, decese, date de casatorie)? Daca nu v-a atras asa ceva atentia, sunt sigura ca veti gasi! Trebuie doar sa va uitati putin mai atent.

La primul meu contact mai aprofundat cu subiectul transmiterii inconstiente transgenerationale am studiat un caz in care o  doamna dintr-un cuplu divorteaza de sotul sau alcoolic si se recasatoreste, avand copii si in a doua casatorie. Acesti copii trebuiau sa il recunoasca pe primul sot al mamei ca facand parte din familia lor si sa ii multumeasca pentru ca s-a dat la o parte, ca ei sa poata exista. In caz contrar, urmau sa aiba copii care sa devina alcoolici pentru a-i recunoaste in felul acesta existenta celui uitat. Reactia mea a fost una vehementa, spunand ca e prea mult pentru mine, cum  „copiii mei sa devina alcoolici pentru ca maica-mea s-a casatorit prima data cu un alcoolic. Adica, si ma rog frumos, ce are una cu alta?” Atunci profesoara mea m-a trimis la bibliografia cu pricina, insa eu eram in continuare nemultumita: „pot sa citesc ce vrei, dar tot o sa mi se para prea mult”. Se uita ea intr-un fel la mine si zice: „auzi, tu copil din a cata casatorie esti?” „Din a doua”, raspund eu prompt , iar apoi discutia deviaza.

In acea noapte mi-am dat seama ca primul sot al mamei era alcoolic si eu eram exact in pozitia copilului care trebuie sa ii recunoasca existenta, astfel incat sa nu fie obligati copiii mei sa ii fie loiali prin alcoolism.

psihogenealogie

Un an jumatate mai tarziu, fiul meu se naste de ziua primului sot al mamei.

Familia de origine are o influenta inconstienta asupra modului de alegere a partenerului de cuplu. Prietena mea imi spune ca e nascuta in aceeasi zi cu bunica sotului sau, zi in care erau nascute si precedentele doua partenere ale lui.

In alta familie bunica moare de ziua de nastere a nepotului.

Sau o fiica se naste de ziua de nastere a tatalui biologic, secret pastrat in mare taina. Apoi isi boteaza la randul ei fiica dupa tatal biologic, fara sa stie acest lucru.

Deci coincidentele pot fi la vedere sau ascunse. Dar in tot cazul, se gasesc in toate familiile.

O carte care vorbeste despre asta este „Cuplul in psihogenealogie”, de Mireille si Herve Scala.  Ei spun ca aceste coincidente sunt fidelitati fata de familia de origine, care,  o data constientizate reprezinta invitatia la impacarea cu sine si la trezirea constiintei.

Anunțuri

Trece vreodata aceasta durere sfasietoare? -despre moarte si a muri

„La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi Datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit.” (Dan Puric)

moarte

Se spune ca moartea este singurul lucru cert al existentei noastre. Si unul dintre marile tabuuri, as adauga eu. Oamenii au emotii puternice in preajma experientei mortii, fie ca e vorba de cineva apropiat lor, de cineva caruia i se adreseaza pentru a-i oferi condoleante sau chiar se gandesc  la propria moarte iminenta.

In decursul ultimei luni eu insami am participat la doua exercitii terapeutice care au implicat subiectul moarte. Intr-unul trebuia sa ma adresez unei persoane despre care nu stiam daca este inca in viata.Daca ar fi, cu siguranta starea ei fizica ar fi foarte deteriorata, caci cu ceva ani in urma abia mai reuseam sa ne intelegem. Am fost intrebata daca prefer sa ma adresez in exercitiu unei persoane presupusa in viata sau unui spirit. Am ales varianta a 2a, cu convingerea ca cineva chiar ma aude si ma intelege, ca mesajul meu ajunge unde trebuie si in forma in care vreau eu sa il transmit. Mi s-a parut mai trist sa vorbesc cu o leguma, o carcasa, o umbra a ceea ce a fost persoana candva.  Dar aici e vorba despre mine. Asistenta nu a fost intru totul de acord. Colegele mele ar fi ales sa se adreseze persoanei inca in viata, pentru ca nu credeau in viata de dincolo.  Este o chestiune de paradigma, de viziune, care insa regleaza intreaga raportare la subiect si cu intregul set de emotii atasat.

Sunt oameni care cred ca totul se termina odata cu moartea. Eu ii intreb pe acestia care cred ei ca e rostul vietii. Unii imi raspund ca se bucura pur si simplu de proces, de calatorie. Oare? Nu am vazut atat de multi oameni bucurosi in jurul meu…sau cel putin nu din cei care cred ca nu exista viata de dincolo.

Cineva ma intreaba: ai vreo dovada? Da, am, daca alegi sa o privesti. Sunt carti intregi scrise cu oameni care au fost in moarte clinica (vezi lucrarile prof. Dumitru Constantin Dulcan ori filmul documentar „Falsa plecare”) si relateaza experiente la limita mortii, sunt cazuri de copii de pana in 7 ani care povestesc cu lux de amanunte despre oameni si locuri reale pe care nu le-au vazut nicicand in aceasta viata.

Am observat ca si cei care isi declara necredinta privesc cu interes, placere sau entuziasm filme artistice pe aceasta tema. La adapostul filmului artistic mintea este suntata si oamenii isi pot hrani credintele sufletului.

Atunci cand suferi o pierdere a cuiva drag este normal sa te simti devastat, este normal sa suferi gandindu-te ca nu il mai poti vedea langa tine pe omul drag, ca nu il mai poti imbratisa niciodata. Suferinta se estompeaza cu trecerea timpului daca alegi sa ii dai drumul si sa iti continui viata.

Pentru a incheia travaliul de pierdere, pentru a depasi etapele de negare, furie, negociere, depresie si a ajunge la acceptare e posibil sa ai nevoie de ajutor. Poti sa iti gasesti sprijin in alta persoana draga, ce va fi langa tine pur si simplu sau sa apelezi la un terapeut.

Cum stii ca ai ajuns la acceptare?  Cognitiv, gandesti ca totul e platit, echilibrat si te poti uita la toate momentele placute din trecut fara jale ca nu mai poti face asta. Emotional, simti o stare de relaxare vis a vis de persoana respectiva. Comportamental, onorezi acel om, ii recunosti pozitia in viata ta.