Trece vreodata aceasta durere sfasietoare? -despre moarte si a muri

„La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi Datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit.” (Dan Puric)

moarte

Se spune ca moartea este singurul lucru cert al existentei noastre. Si unul dintre marile tabuuri, as adauga eu. Oamenii au emotii puternice in preajma experientei mortii, fie ca e vorba de cineva apropiat lor, de cineva caruia i se adreseaza pentru a-i oferi condoleante sau chiar se gandesc  la propria moarte iminenta.

In decursul ultimei luni eu insami am participat la doua exercitii terapeutice care au implicat subiectul moarte. Intr-unul trebuia sa ma adresez unei persoane despre care nu stiam daca este inca in viata.Daca ar fi, cu siguranta starea ei fizica ar fi foarte deteriorata, caci cu ceva ani in urma abia mai reuseam sa ne intelegem. Am fost intrebata daca prefer sa ma adresez in exercitiu unei persoane presupusa in viata sau unui spirit. Am ales varianta a 2a, cu convingerea ca cineva chiar ma aude si ma intelege, ca mesajul meu ajunge unde trebuie si in forma in care vreau eu sa il transmit. Mi s-a parut mai trist sa vorbesc cu o leguma, o carcasa, o umbra a ceea ce a fost persoana candva.  Dar aici e vorba despre mine. Asistenta nu a fost intru totul de acord. Colegele mele ar fi ales sa se adreseze persoanei inca in viata, pentru ca nu credeau in viata de dincolo.  Este o chestiune de paradigma, de viziune, care insa regleaza intreaga raportare la subiect si cu intregul set de emotii atasat.

Sunt oameni care cred ca totul se termina odata cu moartea. Eu ii intreb pe acestia care cred ei ca e rostul vietii. Unii imi raspund ca se bucura pur si simplu de proces, de calatorie. Oare? Nu am vazut atat de multi oameni bucurosi in jurul meu…sau cel putin nu din cei care cred ca nu exista viata de dincolo.

Cineva ma intreaba: ai vreo dovada? Da, am, daca alegi sa o privesti. Sunt carti intregi scrise cu oameni care au fost in moarte clinica (vezi lucrarile prof. Dumitru Constantin Dulcan ori filmul documentar „Falsa plecare”) si relateaza experiente la limita mortii, sunt cazuri de copii de pana in 7 ani care povestesc cu lux de amanunte despre oameni si locuri reale pe care nu le-au vazut nicicand in aceasta viata.

Am observat ca si cei care isi declara necredinta privesc cu interes, placere sau entuziasm filme artistice pe aceasta tema. La adapostul filmului artistic mintea este suntata si oamenii isi pot hrani credintele sufletului.

Atunci cand suferi o pierdere a cuiva drag este normal sa te simti devastat, este normal sa suferi gandindu-te ca nu il mai poti vedea langa tine pe omul drag, ca nu il mai poti imbratisa niciodata. Suferinta se estompeaza cu trecerea timpului daca alegi sa ii dai drumul si sa iti continui viata.

Pentru a incheia travaliul de pierdere, pentru a depasi etapele de negare, furie, negociere, depresie si a ajunge la acceptare e posibil sa ai nevoie de ajutor. Poti sa iti gasesti sprijin in alta persoana draga, ce va fi langa tine pur si simplu sau sa apelezi la un terapeut.

Cum stii ca ai ajuns la acceptare?  Cognitiv, gandesti ca totul e platit, echilibrat si te poti uita la toate momentele placute din trecut fara jale ca nu mai poti face asta. Emotional, simti o stare de relaxare vis a vis de persoana respectiva. Comportamental, onorezi acel om, ii recunosti pozitia in viata ta.

Anunțuri

3 gânduri despre “Trece vreodata aceasta durere sfasietoare? -despre moarte si a muri

  1. Eu cred ca exista acel ,dincolo, si ca legatura dintre noi si partea de DINCOLO se face prin vis,Mi-a murit o sora la 40 de ani intr-un accident,,si lacrimile au curs siroaie zile intregi,,,Dar a m visat-o ca m-a rugat sa nu mai plang,,,,,,,,,,,ca a zis ca-i fac ei rau,,,,DINCOLO,,,E o legatura a noastra cu Lumea de DINCOLO,,,,,,cred cu tarie!

  2. Desi ma declar ca fiind o persoana credincioasa si simt ca am o legatura personala cu Dumnezeu, in ultima vreme, din ce in ce mai mult, mi se intareste convingerea ca nu exista viata dupa moarte. Imi este teama de acest gand, pe care nu am vrut sa il recunosc pana de curand nici fata de mine, dar asa simt acum. Am impresia ca este o contradictie undeva in mintea mea…. Cat despre povestirile celor in moarte clinica despre “lumea de dincolo”, as merge cu gandul mai mult catre halucinatii si alte anormalitati mentale cauzate de cine stie ce reactii chimice prin creier, acesta fiind “mort”. Poate ca este o parere superficiala, avand in vedere ca nu am aprofundat studiile in acest sens, dar am simtit nevoia sa o exprim. Iti multumesc pentru ca mi-ai oferit ocazia.
    Toate bune!

    • Cred ca e mai important sa faci pace cu tine si sa nu fii in contradictie decat sa te afiliezi la ce cred altii despre asta. Ma bucur ca am fost eu cea care ti-a oferit ocazia sa exprimi ceva care nu-ti dadea pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s