Priveste-ma dincolo de lacrimile mele

Ma intrebi :” Cum iti merge?”

Si, dupa cum vezi, ochii mi se umplu de lacrimi.

Iar tu, stanjenit, privesti in alta parte

Si te grabesti sa vorbesti despre vreme.

Iar eu simt ca interesul pe care mi l-ai aratat pret de cateva clipe

S-a spulberat…

” Cum imi merge?”

Imi merge mai bine cand sunt ascultata

Chiar daca imi mai scapa o lacrima sau doua,

Pentru ca durerea mea e adanca si indescriptibila.

N-o poti intelege decat daca ai cunoscut-o ssi tu.

Cu toate astea am nevoie de tine…

Pentru ca, de cate ori privesti pe langa mine si vorbesti despre vreme

Ma simt iarasi singura…singura cu durerea mea.

Nu vei sti niciodata cat de mult inseamna pentru mine atentia ta…

Si stii ceva? Lacrimile nu sunt un semn rau!

Asa pot eu sa ma vindec,

Asa pot eu sa eliberez durerea din mine…

plans

Stiu ca, purtandu-te asa, incerci sa ma protejezi de durere,

Dar te inseli, caci amintirea mortii celui drag

E mereu cu mine, la distanta de numai un gand…

Durerea mea devine vizibila prin lacrimi,

Dar e o durere de care n-ai cum sa ma protejezi,

Ea e acolo, cu mine…

Oare cand plang, te simti neputincios si nu stii ce sa faci?

Nu esti neputincios…

Si nu-ti cer nimic altceva decat sa fii langa mine.

Cand imi permiti sa plang langa tine…ma ajuti.

Nu trebuie sa spui nimic, pentru ca eu am nevoie de tacerea ta…

Am nevoie sa fii rabdator si sa nu te temi de mine,

De lacrimile mele…

Am nevoie sa intrebi cu inima :” Cum iti merge?”

Ca sa-mi pot lasa durerea sa iasa in voie…

Caci atunci cand lacrimile mele sunt libere,

Ma simt mai usoara…

Ele curata spatiul dintre noi

Facand loc, usor, unor stari mai bune.

Poate voi plange un minut sau doua.

Apoi imi voi sterge lacrimile

Poate chiar voi zambi.

Stii ca de cate ori inchid lacrimile in mine,

Ele se aduna intr-un nod in gat,

Imi umplu pieptul de durere

Si-mi fac stomacul sa tremure?

Tot corpul meu e prins intr-un efort enorm:

Efortul de a te proteja pe tine de lacrimile mele!

Si astfel si eu, si tu suferim:

Eu…pentru ca imi tin durerea in interior,

Ca un scut fata de intimitatea dintre noi.

Tu…pentru ca nu stii ce sa faci si-ti vine sa fugi.

Asa ca, te rog, ia-mi mana si priveste-ma dincolo de lacrimi

Caci asa ne putem regasi intimitatea.

Poem de Kelly Osmont

sursa foto http://www.bzc.ro

Reguli de a-ti lauda copilul ca sa-i fii de folos

Miercuri, 4 martie 2015 a avut loc la Institutul Cervantes o conferinta cu titlul ” Impactul laudelor si stima de sine la copii”. Patru vorbitori s-au straduit sa inghesuie in 2 ore subiecte pentru 3 zile si 3 nopti: adaptarea copilului la gradinita, stima de sine, laude, programul Sleep Talk- un program prin care il asiguri pe copil de dragostea ta neconditionata in timpul somnului-, tipuri de atasament.

Din discursul cald al Angelei Nutu am extras pentru voi regulile de lauda a copilului, astfel incat sa-i fie de folos.

1.Lauda efortul depus si nu nivelul de inteligenta sau alta calitate imuabila. Copiii laudati pentru inteligenta isi asuma aproape intotdeauna sarcini despre care stiu sigur ca le pot duce la indeplinire si nu incerca  sa isi depaseasca posibilitatile din momentul respectiv de teama esecului. Daca cumva vor demonstra ca nu sunt chiar atat de inteligenti si nu vor mai primi laudele, vor dezamagi? In schimb, copiii laudati pentru efort se vor stradui sa-si depaseasca conditia.

2.Aprecierea trebuie sa fie specifica si la obiect, descriptiva: mi-a placut astazi ca l-ai lasat si pe baiatul din parc sa se dea in leagan, chiar daca tu ai mai fi vrut sa te dai.Regula asta este valabila si daca vrei sa spui ceva ce nu ti-a placut.

3. Lauda faptele imediat ce s-au petrecut, cat sunt inca proaspete in mintea copilului. Va retine mai bine care sunt comportamentele dezirabile atunci cand nu intervin factori de distorsiune.

4. Vorbeste cu verbe referindu-te la actiuni in loc de substantive. Mi-a placut ca ai impartit bomboanele cu colegii tai in loc de mi-a placut ca ai fost darnic. Actiunea este supusa schimbarii, deci sub controlul copilului, substantivul este ceva fix, acea eticheta de care ne tot ferim.

5.Fii sincer cand acorzi o lauda, nu o face ca pe o strategie de a obtine ceva. Copilul are senzori care ii spun daca esti fals si isi pierde increderea in tine.

6.Evita lauda exagerata, nejustificata, pentru lucruri foarte simple: nu il lauda ca a tras o linie dreapta cand el deja deseneaza case si oameni. Tulburi etalonul si il faci sa fie confuz.

7.Daca vrei sa folosesti comparatia ca sa fii mai elocvent, compara-l cu el insusi in alta situatie: azi ai fost chiar mai bun decat ieri. Nu il compara cu Gigel, care e mai bun, mai frumos, mai hazos decat el. Ai vazut Gigel ce cuminte sta? Tu de ce nu poti sta asa? Pai nu ma intereseaza cum sta Gigel, sa-l ia naiba, eu m-am plictisit, de-aia nu stau cuminte, mai fii si tu atent la nevoile mele! Prin comparatie cu altul ii transmiti copilului ca il iubesti conditionat ( l-ai cam schimba cu Gigel) si-l mai determini sa-l si urasca pe bietul Gigel.

8.Copiii care cer singuri sa fie laudati la tot pasul: mama, nu-i asa ca e frumos ce am facut? de 5 ori pe ora nu au suficienta incredere in ei. E posibil ca nu au primit mesajul iubirii neconditionate. Asigura-te ca ii transmiti copilului tau acest mesaj si in paralel fa o discutie cu el despre ce a facut: dar tie cum iti place? e cel mai frumos lucru pe care l-ai facut vreodata? ai putea si mai frumos?

Iubirea-i lupta grea

” Când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. Dacă la început, pasiunea este cea care însuflețește relația, în cele din urmă acest sentiment se transformă în respect reciproc și apreciere pentru simplul fapt că celalalt există și se află lângă tine. Atunci când nu ești capabil de asta, ba mai mult, nu poți vedea decât așchia din ochiul celuilalt, fără să vezi bârna din ochiul tău, ajungi să te simți prizonier în relația respectivă și încerci să o părăsești mișelește. Vei reuși, pentru că cel de lângă tine are încredere în tine și speră că pasul făcut este spre binele amândurora. Tu însă arăți, prin cele ce urmează, că decizia este doar în favoarea ta, iar tot timpul petrecut împreună a avut sens atât timp cât ai avut ce „culege”. Când ai cules toate roadele, uiți cu câtă dragoste și cu cât efort au fost ele sădite. Încerci să te descotorosești de trecut, ascunzând sub preș tot ce a fost, bun sau rău și îți vezi de viață ca și cum ai fi trecut printr-o bătălie în care ai fost silit să lupți. Vezi în trecutul tău un război cu un pseudoinamic, îți reproșezi că nu ai anticipat mai demult deznodământul, când defapt, tu ai fost dintotdeauna propriul și singurul tău inamic. Vei realiza într-un târziu asta, dar va fi prea târziu.
Reluând cele spuse la începutul pledoariei, când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. De multe ori însă, aceste valori și aspirații comune au fost de la început o utopie…”

Paragraful de mai sus reprezinta o postare a unui prieten.Nu e nici psiholog, nici scriitor.

Cand 2 oameni se cunosc de mult timp si aleg sa petreaca timpul impreuna, sfarsesc prin a imparti aceleasi valori si a avea aceleasi aspiratii. N-ai cum sa nu fi de acord  cu aceasta afirmatie, e simpla, intuitiva, de bun simt, dovedita experimental.Insa am fost martora si la viceversa, cand doi oameni care aveau aceleasi aspiratii si imparteau aceleasi valori au mers de mana pe un drum o perioada de timp, apoi au hotarat, de comun acord, sa isi separe drumurile si sa ramana prieteni.Au evoluat diferit desi au facut acelasi lucru- deocamdata un mister pentru mine.

La inceput e pasiune, apoi respect pentru simplul fapt ca celalalt exista si se afla langa tine. Asta suna bine, poate prea bine chiar. Prea bine sa fie adevarat. Fac oamenii intr-un fel ca se obisnuiesc cu ce e bine si se concentreaza pe ce nu merge. Si apoi amplifica ” defectele” relatiei, in cautarea perfectiunii.Satui sa tot indure o insusire a partenerului, pe urmatorul il cauta sa fie opus din acel punct de vedere si cam atat.

Iar cand incerci sa te descotorosesti de trecut, sa ascunzi sub pres tot ce a fost, bun sau rau, nu chiar iti poti vedea linistit de viata. Poti construi o viata implinita atunci cand esti impacat cu trecutul, cand poti sa-i faci o vizita placuta din cand in cand.

Amicul meu pomeneste despre batalia in care un partener a fost silit sa lupte si asta ma duce cu gandul la versurile formatiei „Vama” :

” Iubirea-i lupta grea

Dar o cam luasesi razna

Luptai doar contra mea”

Intr-o relatie lupta este constructiva si de dorit atunci cand este a amandurora pentru relatie.

Imi pare rau cand vad ca oamnenii isi fac singuri rau atunci cand incearca sa fie fericiti.Imi imaginez doua inimi care se apropie la inceputul relatiei, apoi fuzioneaza treptat si la sfarsit fiecare isi smulge partea lui, ramanand cu marginile zdrentuite. Inima sfasiata este inima comuna, din care fiecare vrea sa isi ia inapoi ce i-a apartinut, dar ce i-a apartinut nu mai este in forma initiala.