Oamenii pretind sinceritate si se supara cand le-o oferi. Rolul feed-back-ului

Am citit o postare a lui Pera Novacovici, psihologul din spatele site-ului Personalitate Alfa.El zicea ca oamenii pretind sinceritate si apoi se supara cand le-o oferi. Eu am comentat ca depinde in ce fel le-o oferi, cat de abrupt sau de impachetat si el a fost de acord.

Feed back-ul s-a inventat ca sa te ajute sa cresti, sa evoluezi, sa-ti imbunatatesti activitatea.

La fel ca in orice comunicare, exista un emitator, cel care il ofera, si un receptor, cel care il primeste.Ambii au contributia lor la reusita feed back-ului.

images

Cel care il ofera ar putea fi suficient de amabil sa exprime lucrurile mai putin placute pe un ton neutru, fara jigniri ,etichetari sau interpretari si lucrurile placute pe un ton de lauda.Daca nu e suficient de amabil sa faca asta, ar putea sa le exprime pe toate pe un ton neutru.

De exemplu, un lucru neplacut, exprimat sa nu aduca jigniri ar fi

„Nu mi-a placut ca nu am apucat sa stam de vorba la petrecerea ta”, in loc de

„Ai fost distant”- etichetare

„Nu m-ai bagat in seama deloc”-exagerare

„Ai avut ochi doar pentru altii, ca ceilalti sunt mai importanti decat mine”- interpretare

Primul exemplu, fiind intr-o cheie neutra, ofera interlocutorului posibilitatea sa exprime cum au fost lucrurile din punctul lui de vedere : „Nici nu mi-am dat seama ca s-a intamplat asta, acum abia realizez”. Celelalte, fiind spuse pe un ton acuzator, il obliga sa se apere „Nu e adevarat” – si incep discutiile neproductive in contradictoriu- sau sa atace la randul lui „De parca tu imi acorzi mai multa atentie cand sunt invitatul tau!”.

Un lucru pozitiv pe un ton neutru s-ar exprima „Toaleta ta s-a potrivit evenimentului”. Ai putea plusa daca intr-adevar ti-a placut: „Ai facut o alegere minunata, ti-a venit excelent , te-a pus in valoare si s-a potrivit perfect evenimentului”.

La randul lui, receptorul, cel care pretinde feed-back-ul este responsabil sa nu il ia personal, ca un atac la persoana si nici sa nu ceara feed-back pe post de lauda. Adica te intreb cum ti s-a parut, dar ma lezez daca nu ti s-a parut extraordinar. O capcana in care cad multi este sa inceapa sa se scuze, sa se justifice. Intrebarile corecte sa ti le pui in asemenea situatii sunt: Acel lucru a mai deranjat si pe altcineva? Este important pentru mine sa ii multumesc pe acesti oameni  intr-o ocazie viitoare? As putea sa fac asta? Vreau sa o fac (raportul costuri / beneficii ma multumeste)?

Depasind putin sfera feed-back-ului, mi s-a intamplat sa nu fiu hotarata in luarea unor decizii si sa cer explicit pareri. Mi s-a raspuns : „cum crezi tu”. Bun, daca as fi crezut ceva, nu te mai intrebam. Apoi, luam cumva decizia. O anuntam, nu neaparat acelorasi persoane. Brusc, se trezeau cateva glasuri sa mi-o conteste. Unde erai, domnule, cand aveam nevoie de tine? Banuiesc ca psihologia de grup in aceste situatii este, pe de o parte, fuga de responsabilitate, si pe de alta Gica-contra.

Anunțuri

Agresivitatea si influentarea ei prin mass-media

In ceea ce priveste rolul mass-mediei in transmiterea agresivitatii, am vazut un experiment in care unui grup i se aratau imagini linistitoare insotite de o muzica relaxanta si altui grup i se aratau imagini agresive, de lupta si cu un fond sonor alert. Apoi toti participantii erau pusi sa umfle cu o pompa un balon, spunandu-li-se ca li se dubleaza suma de bani pe care o castiga cu fiecare pompare suplimentara. Cei din echipa care a privit imaginile agresive s-au grabit si au reusit cu totii sa sparga balonul,ceilalti au fost linistiti, rationali si au castigat concursul.  Cercetatorii au ajuns astfel la concluzia ca, in mod evident, suntem influentati de agresivitatea din mass-media.

Din cartea „Efectele televiziunii asupra mintii umane” aflam ca „intre 5 si 15% din violenta reala este cauzata de efectele pe termen scurt ale violentei de pe micul ecran”. In acelasi capitol se mentioneaza ca „ cercetarile intreprinse de  Centerwall demonstreaza ca expunerea pe termen lung la televiziune este un factor care cauzeaza aproape jumatate din omucideri in SUA; astfel, circa 10000 de omoruri ar putea fi prevenite anual daca televiziunea ar transmite emisiuni cu mai putina violenta”.

In 1963 Leonard Eron a realizat un studiu cu 875 de participanti care examina relatia dintre comportamentele agresive ale unor baieti de clasa a IIIa si preferintele lor TV. Comportamentele agresive erau evaluate de colegi, in timp ce date despre emisiuni erau preluate de la parinti.Concluzia a fost urmatoarea:in randul baietilor, cu cat erau mai accentuate preferintele pentru emisiuni violente, cu atat era mai agresiv  comportamentul lor in clasa si la joaca. Desigur, in acest studiu corelativ nu putem sti care e cauza si care efectul, altfel spus, nu stim daca expunerea la emisiuni violente duce la cresterea nivelului de agresivitate in randul baietilor sau daca , cu cat este mai agresiv un baiat, cu atat va prefera emisiuni TV mai violente.

Puterea de penetrare in cele mai diverse medii face din media un mijloc foarte important de promovare a agresivitatii. Este un proverb care spune ca „ce nu stii, nu-ti poate face rau”. Agresivitatea poate sa para mai mare – nu neaparat sa si fie- cand este larg raspandita. Poate era la fel de mare si in urma cu 50 de ani, in vremea regimului comunist, dar nu avem de unde sti, caci aceste stiri erau interzise. In fond si la urma urmei, fratii se omorau intre ei de pe vremea lui Cain si Abel.

Posturile TV se intrec in stiri care de care mai morbide, cu accidente, crime, violuri, pe motiv ca asta face rating, deci asta se cere. Adica este un cerc vicios, intretinut de apetitul oamenilor pentru stirile negative si de dorinta trusturilor media de a castiga cat mai mult.

Violenta verbala a jurnalistilor si a politicienilor este un fenomen normal, pe care putini o remarca si nimeni  nu o sanctioneaza. Domnul profesor George Pruteanu mentioneaza cateva asemenea exemple:un sef de partid face” politica cu fundul”, trei doamne au ajuns sa faca politica” trecand mai intai prin patul sefilor”,” mai animalule”,” prostanac”, in gasca lui „criteriul de promovare era homosexualitatea si infractionismul”.

Tot profesorul Pruteanu extrage de pe o singura pagina a unei gazete din 2002 urmatoarele expresii si evenimente:

„talhari mascati

Profesor agresat de elev

Copil violat de taica-sau

Talharit de un tanar de 19 ani pentru 77000 lei

Octogenara violata de nepot

Prahoveanca strangulata de concubinul de 31 de ani”

Ipoteza catharsisului spune ca actiuni substitutive ale agresivitatii- cum ar fi sporturile- ar infrana pornirile agresive ale oamenilor indreptate impotriva semenilor lor. Acum intrebarea mea este cum pot ei sa fie convinsi sa se apuce de sporturi? Tot prin mass-media? Adica in loc de 60 de minute zilnic de stiri violente, 10 minute sa promoveze un alt fel de stil de viata si 50 de minute sa prezinte accidente, crime si violuri pentru rating?