Agresivitatea si influentarea ei prin mass-media

In ceea ce priveste rolul mass-mediei in transmiterea agresivitatii, am vazut un experiment in care unui grup i se aratau imagini linistitoare insotite de o muzica relaxanta si altui grup i se aratau imagini agresive, de lupta si cu un fond sonor alert. Apoi toti participantii erau pusi sa umfle cu o pompa un balon, spunandu-li-se ca li se dubleaza suma de bani pe care o castiga cu fiecare pompare suplimentara. Cei din echipa care a privit imaginile agresive s-au grabit si au reusit cu totii sa sparga balonul,ceilalti au fost linistiti, rationali si au castigat concursul.  Cercetatorii au ajuns astfel la concluzia ca, in mod evident, suntem influentati de agresivitatea din mass-media.

Din cartea „Efectele televiziunii asupra mintii umane” aflam ca „intre 5 si 15% din violenta reala este cauzata de efectele pe termen scurt ale violentei de pe micul ecran”. In acelasi capitol se mentioneaza ca „ cercetarile intreprinse de  Centerwall demonstreaza ca expunerea pe termen lung la televiziune este un factor care cauzeaza aproape jumatate din omucideri in SUA; astfel, circa 10000 de omoruri ar putea fi prevenite anual daca televiziunea ar transmite emisiuni cu mai putina violenta”.

In 1963 Leonard Eron a realizat un studiu cu 875 de participanti care examina relatia dintre comportamentele agresive ale unor baieti de clasa a IIIa si preferintele lor TV. Comportamentele agresive erau evaluate de colegi, in timp ce date despre emisiuni erau preluate de la parinti.Concluzia a fost urmatoarea:in randul baietilor, cu cat erau mai accentuate preferintele pentru emisiuni violente, cu atat era mai agresiv  comportamentul lor in clasa si la joaca. Desigur, in acest studiu corelativ nu putem sti care e cauza si care efectul, altfel spus, nu stim daca expunerea la emisiuni violente duce la cresterea nivelului de agresivitate in randul baietilor sau daca , cu cat este mai agresiv un baiat, cu atat va prefera emisiuni TV mai violente.

Puterea de penetrare in cele mai diverse medii face din media un mijloc foarte important de promovare a agresivitatii. Este un proverb care spune ca „ce nu stii, nu-ti poate face rau”. Agresivitatea poate sa para mai mare – nu neaparat sa si fie- cand este larg raspandita. Poate era la fel de mare si in urma cu 50 de ani, in vremea regimului comunist, dar nu avem de unde sti, caci aceste stiri erau interzise. In fond si la urma urmei, fratii se omorau intre ei de pe vremea lui Cain si Abel.

Posturile TV se intrec in stiri care de care mai morbide, cu accidente, crime, violuri, pe motiv ca asta face rating, deci asta se cere. Adica este un cerc vicios, intretinut de apetitul oamenilor pentru stirile negative si de dorinta trusturilor media de a castiga cat mai mult.

Violenta verbala a jurnalistilor si a politicienilor este un fenomen normal, pe care putini o remarca si nimeni  nu o sanctioneaza. Domnul profesor George Pruteanu mentioneaza cateva asemenea exemple:un sef de partid face” politica cu fundul”, trei doamne au ajuns sa faca politica” trecand mai intai prin patul sefilor”,” mai animalule”,” prostanac”, in gasca lui „criteriul de promovare era homosexualitatea si infractionismul”.

Tot profesorul Pruteanu extrage de pe o singura pagina a unei gazete din 2002 urmatoarele expresii si evenimente:

„talhari mascati

Profesor agresat de elev

Copil violat de taica-sau

Talharit de un tanar de 19 ani pentru 77000 lei

Octogenara violata de nepot

Prahoveanca strangulata de concubinul de 31 de ani”

Ipoteza catharsisului spune ca actiuni substitutive ale agresivitatii- cum ar fi sporturile- ar infrana pornirile agresive ale oamenilor indreptate impotriva semenilor lor. Acum intrebarea mea este cum pot ei sa fie convinsi sa se apuce de sporturi? Tot prin mass-media? Adica in loc de 60 de minute zilnic de stiri violente, 10 minute sa promoveze un alt fel de stil de viata si 50 de minute sa prezinte accidente, crime si violuri pentru rating?

Anunțuri

Un gând despre “Agresivitatea si influentarea ei prin mass-media

  1. Ironia ultimei intrebari exprima foarte bine cercul vicios in care ne invartim, cand vine vorba de televiziune. Dupa parerea mea, atat timp cat televiziunile dau vina pe preferintele publicului in alegerea subiectelor, iar publicul da vina pe televiziuni in alegerea continutului vizionat, nu vom iesi din acest cerc.
    Acum sapte ani, cand am studiat fenomenul pentru lucrarea de dizertatie, eram foarte transanta: copiii nu au ce cauta la televizor. Dupa ce am nascut, mi-am schimbat sensibil parerea, dar am supravegheat cantitatea si continutul vizionarilor. Si tin sa multumesc pe aceasta cale canalului Minimax si lui Mickey Mouse pentru ca mi-au invatat copilul culorile, numerele, formele si multe comportamente corecte in viata, mai bine decat as fi facut-o eu cu predici plicticoase 🙂
    Inca doua precizari (nu pot fi scurta pe tema asta…):
    Apropo de vocabularul media, in 2008, cuvantul a carui frecventa la TV m-a uimit si ingrijorat era „scandal”.
    Iar studiul care mi s-a parut foarte relevant privitor la subiectul acesta a fost unul din 1973, cand s-a introdus televiziunea intr-un orasel canadian oarecum izolat. Dupa doi ani, rata de agresivitate a copiilor din oras crescuse cu 160 %. No comment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s