Nu pot sa…-despre neputinta autoimpusa

 

 

Am avut o discutie interesanta cu un tanar de 22 de ani pe holul unei policlinici. Era genul de baiat destupat si lipicios. A deschis conversatia, interactionand cu bebelusul meu.M-a intrebat daca e racit si mi-a spus ca el este racit, a venit pentru o scutire. Apoi mi-a spus contextul in care s-a nascut –fusese ceva mai mult decat providential ca a supravietuit. Eu am raspuns ca inseamna ca ii era dat sa traiasca, moment in care s-a laudat cu inca doua situatii din care a scapat, un accident de bicicleta si o cursa de masini cu 200 km/h.

– Pai eu zic sa te potolesti, sa nu iti mai provoci soarta chiar asa.

-Pai nu aveam ce sa fac, trebuia sa castig cursa!!

-Dar ti-a pus cineva pistolul la tampla ca sa te intreci??

-Da, corect, nu mi-a pus nimeni pistolul, eu am vrut.

 

Cand oamenii imi explica motivele pentru care nu pot sa faca aia sau aialalta, ei pot sa faca acest lucru cu lux de amanunte: nu pot sa slabesc pentru ca am un program incarcat, munca de birou, mese oficiale, nu am timp sa fac miscare. Tot explica MOTIVELE DIN CAUZA CARORA NU POT. Ca si cum cineva trebuie sa fie acolo, sa asculte si sa convinga vocea lor interioara care le spune ca nu e in regula, ca totusi ar fi in regula si asa. Merge si asa.

neputinta

 

Ce pot eu, ca terapeut, sa fac in situatia asta? Pot sa ascult si sa le spun ca scenariul pe care L-AU ALES este una dintre variante, pentru mine nici mai buna, nici mai proasta decat alta. Nu trebuie sa imi dea nici o explicatie pentru asta.

Esti multumit cu situatia? Pai nu, eu AS VREA, DAR NU POT, din cauza ca a, b, c,…x,y,z.

Si pe a, b, c,…x,y,z cine i-a plantat acolo?

Cred ca lor li se pare ca lucrurile s-au intamplat pur si simplu, asa a fost sa fie, soarta, bat-o vina.

Nu, ai gandit intr-un anumit fel, care te-a determinat sa actionezi intr-un anumit fel si sa ajungi aici. Contextul vietii tale este creat de tine.

Nu-ti convine job-ul ca te tine cu fundul pe scaun? De ce nu-l schimbi? Aaaa, nu stii sa faci altceva? De ce nu inveti? Pai e greu acuma, la varsta mea, sa mai invat, sa o iau de la capat. De ce nu iti deschizi o afacere? Pai nu am cu ce. Motive, motive. Vorba aia: “ Cine vrea sa faca, gaseste o cale/ Cine nu vrea sa faca, gaseste un motiv”

Si uite asa vin la terapie ca sa demonstreze ca NICI ASTA NU MERGE.

Te pot invata CUM sa faci o schimbare, dar IA si tu DECIZIA aia odata! Ce decizie? Cea de a coopera!

Mi-a amintit prietena mea de un filmulet cu un mesaj foarte puternic : un preot merge la frizer si frizerul ii spune ca nu exista Dumnezeu pentru ca nu l-a vazut nimeni niciodata.Iesind din frizerie, preotul da peste un barbat cu parul foarte lung, il duce frizerului si ii spune: nu exista frizeri! Pai cum sa nu existe? Uite-ma aici pe mine! Nu exista frizeri, uite ca sunt oameni cu parul netuns! Ba exista frizeri, dar oamenii acestia nu vin la frizeri!

In concluzie, avem urmatoarele variante:

-oameni cu o problema care fac ceva singuri sa scape de ea

-oameni cu o problema care doar se vaita despre ea

-oameni cu o problema care cer ajutor, dar au rezistente ( nu coopereaza)

-oameni cu o problema care cer ajutor si muncesc cu terapeutul sa o rezolve

Sunt sigura ca te-ai gandit deja in ce categorie te inscrii, nu-i asa?

Neputintele astea pot fi simptom al unei suferinte mai vechi si mai mari si atunci terapeutul trebuie sa sape, sa afle si sa vindece.

 

sursa foto: www.util21.ro

 

 

 

Anunțuri

Mama perfecta-antrenament pentru dezamagire

 

Stiti vorba aia “ intentia conteaza”? Are si un antidot : “ drumul spre iad e pavat cu intentii pozitive” . Ce-o mai insemna si asta?

Astazi mi-a povestit cineva cum a fost un copil dorit, iubit si rasfatat. Si din prea multa grija tatal ei insista ca, pe timp de iarna, sa fie foarte bine infofolita, cu atatea haine incat nu isi putea apropia mainile de corp, arata mai degraba ca o sperietoare de ciori, avea fular care ii acoperea nasul, iar caciula era foarte bine asezata pe frunte, cat sa i se vada doar ochii.Cumva organismul nu a fost pus in situatia de a-si dezvolta optim imunitatea si- poate si de la aerul rece si umed inspirat-a dezvoltat o bronsita astmatiforma, pe care s-au straduit sa o trateze apoi cu toate leacurile lumesti si babesti, dar care a lasat niste pui de sechele (nu poate face efort fizic tip exercitii cardio).

Nu stiu daca parintii din exemplul de mai sus si-au propus sa fie niste parinti perfecti sau doar si-au iubit copilul si s-au purtat  ca atare. Insa stiu multi parinti, si mai degraba mame, care isi doresc perfectiunea in acest rol.

perfectiune-300x225

Este o moda cu parentingul, sunt multe bloguri de mamici care ne invata ce si cum trebuie sau e bine.Multe din ele stabilesc niste standarde foarte inalte, pe care muritoarele de rand nu le pot respecta.

Sa nu spui niciodata “ nu” copilului, ca si cum ai timp de fiecare data sa faci discutii pe marginea a ceea ce se intampla intr-o clipita; adica asta micu’ tocmai e pe cale sa pocneasca cu jucaria lui de plastic tare ecranul LCD-ului  si tu il iei la un biberon de lapte sa ii explici cum stau lucrurile si sa ii validezi dorinta de a testa.

Sau sa nu ii dai zahar, ca zaharul nu e bun, imbatraneste prematur si ii da mai multa energie decat trebuie ca sa se mai poata culca la ora opt-lasa ca atunci cand au extras oamenii zaharul prima data il foloseau impreuna cu toate mancarurile, si pe friptura, si in ciorba, dar chiar crezi ca o sa il poti tine legat de tine in globul de cristal si nu o sa devoreze pe furis pe sistemul deprivarii si al stapanului care invata sluga hoata?

Sau nu il lasa deloc cu ecrane de nici un fel. Pai nu il lasa, dar scapa si tu de ele din casa. Adio orice tehnologie! Da, am auzit de un exemplu in care tatal folosea computerul doar la serviciu si ce aveau nevoie copiii de descarcat/printat facea el si aducea tiparit acasa.Foarte frumos! Tu poti face asta? Ca eu nu. Dar ma mai gandesc la o treaba: daca poti face o intelegere cu copiii pentru doar o ora de televizor , reusesti sa negociezi treaba asta, nu este o provocare pe care tu, ca parinte, ai depasit-o, in loc sa fugi de ea?

Modelele astea noi  reusesc sa induca mamelor obisnuite sentimente de inadecvare si vinovatie : “ aoleu, cum de am fost asa de proasta de nu m-am gandit la treaba asta?” Ce sa zic, nu te poti gandi si tu chiar la toate, bine ca ai aflat acum, dar trece-le  prin filtrele gandirii si intuitiei proprii, poate ca tie nu ti se potriveste si este un pret prea mare de platit ca sa respecti norma. Copilul tau are nevoie de tine sa fii in forma, sa fii vesela, sa petreci timp doar cu el, sa il intrebi cum se mai simte si ce isi doreste, sa il tii in brate atunci cand plange. Daca esti chinuita de vinovatii inutile, iti ramane mai putina energie pentru lucrurile constructive.

In afara de modelele cele noi de parenting, te mai poate sabota raportarea la propria experienta, lucrurile pe care le-au facut cu tine parintii tai si care tie nu ti-au convenit vrei sa le faci pe dos si atunci va fi perfect. Nu va fi, caci te concentrezi exclusiv pe acele lucruri si uiti altele din vedere. Ia-ti gandul de la Doamna Perfectiune, propune-ti alte obiective, mai pamantesti.

Eu mi-am propus sa imi incurajez copiii ca pot fi tot ceea ce isi doresc ei sa fie si ca pot face orice daca muncesc pentru asta, fara sa am anumite asteptari de la ei. Mi-ar placea sa fie independenti, increzatori si sa isi gaseasca bucurie in fiecare zi, viata are alt gust cand o traiesti pur si simplu. Nu ma intereseaza sa manance toate legumele la masa, nu vreau sa scrie si sa socoteasca perfect si de fapt nu vreau sa fie de nota 10 plus decat in domeniul vocatiei lor ( alo, a lor, nu a ceea ce consider eu ca li s-ar potrivi sau ca da bine in lume!).

Ca sa iti faci ordine in idei poti face acest exercitiu: ia-ti un timp doar cu tine si noteaza ce ai mostenit de la tatal tau, ce ai mostenit de la mama ta si ce vrei sa transmiti mai departe copilului tau, cateva idei pe care sa le ai ca ancora atunci cand iti pierzi busola.

 

sursa foto: tipsfortoday.net

 

Puterea inconstientului si cum sa ni-l facem aliat

De ce, din sutele de posibili parteneri, esti atras de unul anume? Cum se face ca sotia ta seamana leit cu mama ta cand era tanara? Sau de ce te-ai casatorit „in gluma”si ai ramas 30 de ani in relatie? Crezi ca a fost o decizie libera, constienta, sau nu suntem atat de liberi pe cat ne imaginam noi c-am fi?

Suntem condusi de un fel de loialitate fata de strabunii nostri. Inconstientul nostru ne impinge sa le acordam respectul cuvenit prin mijloace surprinzatoare: se repeta misiuni intrerupte,neincheiate, dolii netinute dupa traume insuportabile ies la suprafata.

strabuni

In anii 70, o tanara suedeza de 35 de ani era bolnava de cancer  in stadiu terminal, medicii tocmai ii amputasera din nou, pentru a 4a oara, o parte a piciorului si se pregateau, neputinciosi, sa continue. Terapeuta care o sprijinea la domiciliu, vazand pe perete o poza cu o tanara femeie, afla ca aceasta este mama pacientei, decedata de cancer. Intreband la ce varsta s-a intamplat tragedia, afla ca exact la varsta pacientei din acel moment, 35 de ani. Gandindu-se ca aceasta s-a autoprogramat din loialitate inconstienta printr-o depresie care i-a scazut sistemul imunitar, face observatia ca, in cazul in care moare, nu va mai avea cine sa duca flori la mormantul mamei. Rezultatul a fost o schimbare radicala, i-a revenit dorinta de a trai, metastazele au disparut, si-a recapatat energia si a luat in greutate, s-a intors la serviciu si a inceput sa aiba o viata normala.

Un alt exemplu este cel al unei copile de 4 ani care avea cosmaruri in care o urmareau tot felul de monstri. Se trezea noaptea tusind, urland si sufocandu-se. In fiecare an, la aceeasi data, tusea devenea o criza de astm. Era nascuta in noaptea de 25 spre 26 aprilie si, cautand in genosociograma, s-a aflat ca fratele bunicului fetitei a fost unul dintre soldatii care au murit prin asfixiere cu gaze in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1915. Cand fetita a fost rugata sa deseneze monstrul din cosmarurile sale, schiteaza ceea ce ea numeste „un cap de scufundator cu o trompa de elefant”. Era o masca de gaze din perioada primului razboi mondial, asa cum o stim cu totii.

La primul meu contact mai aprofundat cu subiectul transmiterii inconstiente transgenerationale am studiat un caz in care o  doamna dintr-un cuplu divorteaza de sotul sau alcoolic si se recasatoreste, avand copii si in a doua casatorie. Acesti copii trebuiau sa il recunoasca pe primul sot al mamei ca facand parte din familia lor si sa ii multumeasca pentru ca s-a dat la o parte, ca ei sa poata exista. In caz contrar, urmau sa aiba copii care sa devina alcoolici pentru a-i recunoaste in felul acesta existenta celui uitat. Reactia mea a fost una vehementa, spunand ca e prea mult, cum ,„copiii mei sa devina alcoolici pentru ca maica-mea s-a casatorit prima data cu un alcoolic. Adica, si ma rog frumos, ce are una cu alta?” Atunci profesoara mea m-a trimis la bibliografia cu pricina, insa eu eram in continuare nemultumita: „pot sa citesc ce vrei, dar tot o sa mi se para prea mult”. Se uita ea intr-un fel la mine si zice: „auzi, tu copil din a cata casatorie esti?” „Din a doua”, raspund eu prompt , iar apoi discutia deviaza. In acea noapte mi-am dat seama ca primul sot al mamei era alcoolic si eu eram exact in pozitia copilului care trebuie sa ii recunoasca existenta, astfel incat sa nu fie obligati copiii mei sa ii fie loiali prin alcoolism.

Pana in momentul asta sunt sigura ca toata lumea a inteles ce vreau sa spun si ca acum apar intrebarile: de unde stiu ca nu este decat o coincidenta? Cum explica stiinta lucrurile acestea? Ce este de facut ? Cum sa nu transmit mai departe?

Sa le luam pe rand: de unde stim ca nu este doar o intamplare: dupa reactia emotionala.  Cu cat reactia emotionala, oricare ar fi ea, este mai puternica, cu atat substratul este mai profund.

Stiinta:

Neurostiintele arata ca exista o memorie a genelor si ca ce au experimentat inaintasii nostri regasim in viata noastra.

Biologul Rupert Sheldrake  a descoperit asa numitele „unde morfogenetice”, adica fiecare forma genereaza un camp specific care persista in timp. Experimentul a fost facut pe niste soareci care, plasati intr-un labirint, au descoperit dupa un timp calea de iesire. Urmatoarea generatie de soareci a descoperit drumul mult mai repede, iar a treia generatie si mai repede.

Ce este de facut: de cele mai multe ori simpla constientizare a fidelitatii fata de familia de origine, este eliberatoare. Daca se intampla sa nu fie, se poate lucra in sedinte de terapie prin tehnici specifice pentru acceptare si  iertare .

Cum sa nu transmit mai departe? Ei, asta nu se poate: atata timp cat existam , comunicam. Daca dorim sa ne responsabilizam, putem sa ne facem viata cat mai frumoasa, pentru a transmite mai departe scenarii de viata frumoase. Si, atentie, daca nu exista descendenti directi, se deviaza prin nepoti, deci nu ati scapat de responsabilitate!

In cazul meu, doi ani si jumatate mai tarziu, fiul meu se naste fix de ziua tatalui fratelui meu, a celui care trebuia recunoscut ca facand parte din familie si eu consider ca este un omagiu suficient!

 

sursa foto: http://www.almeea.ro