Clişee în terapie

1.Femeia care este puternică şi le face pe toate

Cândva în decursul istoriei contemporane femeia şi-a căpătat independenţa, dreptul la vot şi a plecat la muncă cot la cot cu bărbatul. Dar treburile casei şi îngrijitul copiilor nu se face cot la cot cu bărbatul (vezi punctul 2) , motiv de adâncă frustrare pentru urmaşa Evei, care aşteaptă ajutorul, însă fără să îl ceară. Nu cere, asteaptă, nu primeşte şi la urmă se înrăieşte.

Pentru ea pare un scop in viaţă să le facă pe toate. Toate trebuie făcute! Mai puţin odihna, relaxarea, bucurat de un apus şi de o păpădie, de un cocktail alături doar de partenerul ei, făcând nimic altceva.

Dupa ce se sacrifică şi le face pe toate, cade leşinată, în cel mai bun caz. Dacă nu, intră într-o stare de hiperexcitabilitate – e aia cand nu te poţi odihni de prea multa oboseală- şi în toată lumea care îi stă în cale.

strong

Femeia nu înţelege că asta nu e viaţa minunată la care a visat când şi-a luat bărbat, nu înţelege  că preţul pentru ca “toate să fie făcute” (de către ea) este transformarea ei într-o leoaica din calea căreia fug toţi. La ce bun, măi femeie, să munceşti atâta, dacă nimeni nu se mai bucură în final de rezultatul muncii tale?

2.Bărbatul care tace si nu ia poziţie

Bărbatul ăsta e unul care şi-a luat nevastă şi serviciu, apoi a făcut copii, dar s-a concentrat pe carieră. Că deh, cineva trebuie să aducă bani în casă. Sau uneori doar s-a concentrat pe carieră şi atât.

Aducând bani sau nu, bărbatul nu are păreri despre creşterea copiilor- nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-, nu ştie unde stau lucrurile prin casă –nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-şi se abţine de la a emite orice părere, ca să nu intre în vreun conflict.

Nu vede că femeia aia de lânga el pe care zice că o iubeşte ( sau măcar a iubit-o când a luat-o) se topeşte pe picioare de neiubire si nebăgare în seamă, de singurătate.

Alo, domnu’! Nu sunteţi o fiinţă neputincioasă , părerea dvs contează! Măi nene, măi! Ieşi din starea asta vegetativă, rezervă două nopţi undeva şi fă-i o surpriză femeii ăleia de lângă tine! Uită-te în ochii ei şi îndrăzneşte să emiţi o părere din suflet!

3.Copilul care crede că e lansat dacă face opusul faţă de mama/tata

A, eu nu semăn deloc cu mama, eu fac exact pe dos.

Pentru acest punct voi apela la “ expertul din afara oraşului” şi voi reproduce întocmai câteva rânduri din cartea “ Exerciţii practice de psihogenealogie”  a lui Anne Angelin Schutzenberger, apărută la Editura Trei.(pg. 34)

“ Majoritatea oamenilor acţionează după cum au fost învaţaţi, alţii fac exact pe dos.

În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm.

Dar ce se întamplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinţii mei, care au făcut ei înşişi contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinţi? Ei bine, mă pomenesc că fac acelaşi lucru pe care îl făceau bunicii mei! Şi nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinţii mei opunându-mă lor, am creat cu ei, pur şi simplu, o legătură de opoziţie.

Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal si nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care îţi permite tăierea cordonului ombilical şi în consecinţă să fii adult, este cea a propriei alegeri.”

clisee

4.Copilul căruia i-a fost refuzată afecţiunea

Nu că nu a primit deloc, dar nu a primit ce a vrut el (i-a trebuit lui). Acum este adult cronologic, dar nu şi emoţional. Este prins în dilema de a vrea afecţiune şi recunoaştere de la părintele dominant, pe de o parte, şi de a şti că acel părinte este la fel ca în urma cu 30 de ani, fără multe şanse de schimbare, pe cealaltă parte. Îi place să toace întruna despre nefericirea lui, ceea ce doar îi amplifică starea proastă.

Consideră că responsabilitatea construirii relaţiei îi aparţine exclusiv părintelui , datorită rolului său ( dar tu erai parintele, tu trebuia să şti să îmi oferi afecţiune, fără să o cer eu!). Fix în opoziţie cu această afirmaţie, am întâlnit părinţi care se simt respinşi de copiii lor când ăstia micii sunt supăraţi şi , temători, pleacă de lânga ei chiar dacă nu şi-ar dori asta.

 

sursa foto: http://www.dindragoste.unica.ro

 

 

 

Viata e frumoasa- despre clisee si asteptari nerealiste

„Viata este frumoasa. Nu a ta, a ta e de cacat. Dar asa, in general, e frumoasa”.

M-am simtit validata cand am citit asta si m-am pus pe ras. Cred ca lumea este plina de clisee, iar asta cu viata care e frumoasa ma enerveaza maxim.Ori ca oamenii se plang -de orice, ca n-au timp, ca n-au bani, ca seful pune presiune, – ori ca nu se plang, dar asteapta mereu un ceva pentru a fi fericiti si pana atunci sunt incordati.

Dupa capul meu, daca spui ca viata e frumoasa, ar trebui sa te vad zburdand asa, ca pe Alinutza, cu cozile in vant, sa ai un zambet tamp pe fata si o oarece relaxare existentiala.

clisee

Din aceeasi categorie cliseistica mega-enervanta este venirea pe lume a unui copil, ah, ce bucurie, ce binecuvantare, sa va traiasca, sa fiti fericiti! Lasa noptile nedormite, a , astea trec, nu-i nimic, copii mici, griji mici, copii mari, griji mari, sa vezi tu mai incolo! Aa, o sa fie si mai rau? Mai bine imi pun streangul de gat de pe acum!

Si ce il mai iubeste bunicul pe mititel! Si bunica, si tusica! Alo, bunicul, bunica, tusica, vreau si eu o zi de la Dzeu sa ma odihnesc, luati la voi acasa pentru o zi pe lumina ochilor nostri? Aaa, sigur, l-as lua cu placere, dar nu pot maine, am ora la dentist, iar tusica merge cu bunica la inmormantarea lui vecinu’, il stii pe vecinu’, s-a mutat in locul lui domnu Istrate, bietul domnu Istrate, ca de treaba mai era, stii ca iti dadea martisor in fiecare an? Si deci acuma cine a murit, domn Istrate sau cine s-a mutat in locul lui? Pai acum a murit domnul Paturca, s-a mutat in locul lui domn Istrate acum vreo doi ani.

Asa, carevasazica, sa ne lamurim oleaca: iubirea asta de nepot presupune eliberarea de dopamina cand privesti pozele puse de ma-sa pe Facebook si cand te lauzi cu ele pe la vecinii inca ramasi in viata. Doamna mama, nu te astepta ca iubirea sa vina musai la pachet cu preluarea pe termen nedeterminat a micii minuni. Si cand totusi se intampla, caci lumea e diversa, sa stii ca bunica stie intotdeauna mai bine, doar ea te-a crescut si pe tine -sau pe husband-deci stie mai bine. Lucrurile au ramas la fel ca acum 35 de ani si ea are o memorie perfecta!( Alzheimerul afecteaza ultimile amintiri, insa cele de demult sunt din ce in ce mai clare!)

Alta treaba pe care trebuie sa o intelegi tu, cea care beneficiezi de ajutor gratuit de la bunici, este ca nu poti sa pui conditii. Vezi sa nu ii dai ciocolata, sa nu il iei in brate, sa nu il legani pe picioare, bla, bla. Adica poti sa le pui, daca vrei sa te simti o mama responsabila, dar e culmea sa te si enervezi ca nu sunt respectate.

Am si o veste buna pe final, daca ai rezistat pana acum, ca m-am mai racorit si eu putin: nu se bulverseaza copilul ca are alte reguli la bunici  fata de regulile impuse de tine acasa, copilul e versatil, se adapteaza, stie exact ce si cu cine ii merge.

 

sursa foto: http://www.a1.ro

 

Mama perfecta-antrenament pentru dezamagire

 

Stiti vorba aia “ intentia conteaza”? Are si un antidot : “ drumul spre iad e pavat cu intentii pozitive” . Ce-o mai insemna si asta?

Astazi mi-a povestit cineva cum a fost un copil dorit, iubit si rasfatat. Si din prea multa grija tatal ei insista ca, pe timp de iarna, sa fie foarte bine infofolita, cu atatea haine incat nu isi putea apropia mainile de corp, arata mai degraba ca o sperietoare de ciori, avea fular care ii acoperea nasul, iar caciula era foarte bine asezata pe frunte, cat sa i se vada doar ochii.Cumva organismul nu a fost pus in situatia de a-si dezvolta optim imunitatea si- poate si de la aerul rece si umed inspirat-a dezvoltat o bronsita astmatiforma, pe care s-au straduit sa o trateze apoi cu toate leacurile lumesti si babesti, dar care a lasat niste pui de sechele (nu poate face efort fizic tip exercitii cardio).

Nu stiu daca parintii din exemplul de mai sus si-au propus sa fie niste parinti perfecti sau doar si-au iubit copilul si s-au purtat  ca atare. Insa stiu multi parinti, si mai degraba mame, care isi doresc perfectiunea in acest rol.

perfectiune-300x225

Este o moda cu parentingul, sunt multe bloguri de mamici care ne invata ce si cum trebuie sau e bine.Multe din ele stabilesc niste standarde foarte inalte, pe care muritoarele de rand nu le pot respecta.

Sa nu spui niciodata “ nu” copilului, ca si cum ai timp de fiecare data sa faci discutii pe marginea a ceea ce se intampla intr-o clipita; adica asta micu’ tocmai e pe cale sa pocneasca cu jucaria lui de plastic tare ecranul LCD-ului  si tu il iei la un biberon de lapte sa ii explici cum stau lucrurile si sa ii validezi dorinta de a testa.

Sau sa nu ii dai zahar, ca zaharul nu e bun, imbatraneste prematur si ii da mai multa energie decat trebuie ca sa se mai poata culca la ora opt-lasa ca atunci cand au extras oamenii zaharul prima data il foloseau impreuna cu toate mancarurile, si pe friptura, si in ciorba, dar chiar crezi ca o sa il poti tine legat de tine in globul de cristal si nu o sa devoreze pe furis pe sistemul deprivarii si al stapanului care invata sluga hoata?

Sau nu il lasa deloc cu ecrane de nici un fel. Pai nu il lasa, dar scapa si tu de ele din casa. Adio orice tehnologie! Da, am auzit de un exemplu in care tatal folosea computerul doar la serviciu si ce aveau nevoie copiii de descarcat/printat facea el si aducea tiparit acasa.Foarte frumos! Tu poti face asta? Ca eu nu. Dar ma mai gandesc la o treaba: daca poti face o intelegere cu copiii pentru doar o ora de televizor , reusesti sa negociezi treaba asta, nu este o provocare pe care tu, ca parinte, ai depasit-o, in loc sa fugi de ea?

Modelele astea noi  reusesc sa induca mamelor obisnuite sentimente de inadecvare si vinovatie : “ aoleu, cum de am fost asa de proasta de nu m-am gandit la treaba asta?” Ce sa zic, nu te poti gandi si tu chiar la toate, bine ca ai aflat acum, dar trece-le  prin filtrele gandirii si intuitiei proprii, poate ca tie nu ti se potriveste si este un pret prea mare de platit ca sa respecti norma. Copilul tau are nevoie de tine sa fii in forma, sa fii vesela, sa petreci timp doar cu el, sa il intrebi cum se mai simte si ce isi doreste, sa il tii in brate atunci cand plange. Daca esti chinuita de vinovatii inutile, iti ramane mai putina energie pentru lucrurile constructive.

In afara de modelele cele noi de parenting, te mai poate sabota raportarea la propria experienta, lucrurile pe care le-au facut cu tine parintii tai si care tie nu ti-au convenit vrei sa le faci pe dos si atunci va fi perfect. Nu va fi, caci te concentrezi exclusiv pe acele lucruri si uiti altele din vedere. Ia-ti gandul de la Doamna Perfectiune, propune-ti alte obiective, mai pamantesti.

Eu mi-am propus sa imi incurajez copiii ca pot fi tot ceea ce isi doresc ei sa fie si ca pot face orice daca muncesc pentru asta, fara sa am anumite asteptari de la ei. Mi-ar placea sa fie independenti, increzatori si sa isi gaseasca bucurie in fiecare zi, viata are alt gust cand o traiesti pur si simplu. Nu ma intereseaza sa manance toate legumele la masa, nu vreau sa scrie si sa socoteasca perfect si de fapt nu vreau sa fie de nota 10 plus decat in domeniul vocatiei lor ( alo, a lor, nu a ceea ce consider eu ca li s-ar potrivi sau ca da bine in lume!).

Ca sa iti faci ordine in idei poti face acest exercitiu: ia-ti un timp doar cu tine si noteaza ce ai mostenit de la tatal tau, ce ai mostenit de la mama ta si ce vrei sa transmiti mai departe copilului tau, cateva idei pe care sa le ai ca ancora atunci cand iti pierzi busola.

 

sursa foto: tipsfortoday.net

 

Ce zice bine Alfie Kohn – rezumat din cartea „Parenting neconditionat”

„Nimic din aceasta carte nu ar trebui interpretat drept o invitatie de a ne relaxa total si a-i lasa pe copii sa se creasca ei singuri. Am putea spune ca este de datoria noastra sa detinem controlul, si anume sa cream un mediu sanatos si sigur, sa oferim indrumare si sa stabilim limite; dar nu este nicidecum datoria noastra sa controlam, adica sa solicitam obedienta absoluta, sa ne bazam pe exercitarea unei presiuni sau sa reglam toate detaliile vietii copiilor. De fapt, desi pare paradoxal, datoria noastra este sa controlam modul in care ii ajutam pe copii sa preia ei insisi controlul asupra propriei vieti. Scopul este sa-i inzestram cu abilitati, nu sa-i determinam sa se conformeze, iar metodele sunt bazate mai degraba pe respect, decat pe constrangere”.(Parenting neconditionat, pg.58)

Idei extrase de mine din prima jumatate a cartii

1.Parentingul conditionat considera iubirea parinteasca un privilegiu care trebuie castigat. Parentingul neconditionat considera iubirea parinteasca „dar”.

Eu ma afiliez conceptiei ca orice fiinta are dreptul prin nastere la iubire si respect, adica iubirea parinteasca este dintotdeauna si pentru totdeauna, indiferent daca progenitura implineste sau nu cerintele si asteptarile parintelui.

2.Copilul este privit ca intreg, nu prin prisma comportamentului sau. Daca ai un copil energic (neastamparat) te-ai putea concentra pe aceasta latura a lui si sa pierzi din vedere cine este el, restul calitatilor, abilitatilor.

3.Sa nu invete pentru note (competitie)- se refera la faptul ca notele , in calitate de recompense, deturneaza adevaratul motiv al studiului. Astfel, copilul nu mai invata pentru a sti, ci pentru nota, si gaseste variante creative de a obtine o nota fara a sti ( studiaza exclusiv ce se cere la examen, copiaza).

4.Parintii pot obliga copiii sa faca performanta in domenii de care nu sunt ( sau nu au fost macar intrebati daca sunt) interesati.

5.Modelul parental este preluat din familia de origine; cu cat constientizam mai putin procesul de preluare, cu atat suntem mai inclinati de a reproduce tiparele.Ciudat, ilogic, tragic, multi oameni care isi critica parintii sfarsesc prin a crea familii neobisnuit de asemanatoare cu cele din care au plecat.

6.Copiii nu devin rasfatati daca sunt luati in brate imediat ce incep sa planga.

Copiii trebuie intrebati in legatura cu decizii care ii privesc si pe ei ( asta nu inseamna ca isi joaca parintii pe degete, ci ca parintii isi respecta copilul in calitate de fiinta umana si nu il trateaza ca pe o leguma).

7.Nu ne putem astepta de la copiii de o anumita varsta sa manance frumos in public sau sa taca in public.(sau sa multumeasca pentru cadou la ziua lor, sa nu planga de oboseala si sa socializeze).

ree9786069356302

Metode concrete alternative oferite de Alfie Kohn

Principiile parentingului neconditionat

1.Reflectati- insusirile copilului vostru care va scot din sarite sunt de multe ori o reflexie a propriilor insusiri neplacute. Fiti sinceri cu voi insiva in legatura cu motivele pentru care faceti anumite lucruri.

2.Reganditi-va solicitarile- poate sunt prea mari pentru varsta respectiva sau poate miza nu e asa importanta (cum ar fi patul care trebuie facut neaparat)

3.Concentrati-va asupra obiectivelor pe termen lung: fie ca cel mic varsa laptele cu cacao, face o criza de furie sau uita de teme, nu conteaza atat de mult in comparatie cu ce faceti voi pentru a-l ajuta sa devina o persoana verticala, responsabila, plina de compasiune.

4.Puneti relatia pe primul loc- comportamentele neadecvate sunt mai simplu de gestionat si problemele mai usor de rezolvat cand copiii se simt suficient de in siguranta cu noi ca sa ne explice motivele pentru care au facut ceva gresit

5.Schimbati-va perspectiva, nu doar actiunile- parintii care iubesc neconditionat privesc un comportament neadecvat drept o oportunitate de a-l invata ceva pe copil si nu ca pe o infractiune.

6.RESPECT – nu-i minimalizati sentimentele de manie, nu-i trivializati fricile, nu-l umiliti vorbind despre el cu alti adulti ca si cum nu ar fi de fata, nu incercati sa il pacaliti spunandu-i ca radeti cu el atunci cand radeti de el

7.Fiti autentic- nu ar trebui sa pretindem ca suntem mai competenti decat suntem; daca o dati in bara, recunoasteti si cereti-va scuze.

8.Vorbiti mai putin, intrebati mai mult.

9.Tineti cont de varsta copilului- schimbati strategiile pe masura ce creste.

10.Cand copilul face ceva, ganditi-va intotdeauna la cel mai intemeiat motiv- convingerile noastre  in legatura cu motivele respective pot genera o profetie auto implinita.

Constelatii familiale- o tehnica fara fundament stiintific, dar de mare efect!

Prima data cand am auzit acest termen era la inceputul formarii mele ca psihoterapeut. Cineva vorbea cu mine- nici nu imi amintesc cine- ca si cum era de la sine inteles ca stiu despre ce e vorba si chiar ca am participat la o asemenea adunare.

Intre timp am inteles ca e doar o tehnica de psihoterapie, o felie foarte ingusta, poate necunoscuta chiar si psihologilor, cu atat mai mult necunoscuta celor care nu sunt in domeniu.

In ce consta : intr-o adunare de oameni necunoscuti se pune in scena familia celui care are o problema. Se aleg din sala oameni la intamplare care sa reprezinte membri familiei. Acestia, odata ce sunt investiti cu rolurile respective, preiau simptomele, tonul vocii, trecutul personal al celui pe care il reprezinta. Usor inexplicabil stiintific si foarte emotionant. Daca ar fi sa incercam explicatii, am putea sa ne referim la inconstientul colectiv al lui Jung sau la teoria campului morfogenetic a biologului Rupert Sheldrake, care afirma ca fiecare forma genereaza un camp specific care persista in timp.

Terapeutul care conduce sedinta face unele modificari  in amplasarea in scena pe baza intuitiei si a experientei, astfel incat, la final fiecare membru al familiei sa fie relaxat si echilibrat in pozitia sa, aceasta fiind solutia. O sesiune dureaza in medie jumatate de ora si nu este obligatoriu sa fie gasita pozitia de echilibru, uneori aparand blocaje.

Doua persoane au descoperit aceasta metoda, aproape simultan si nestiind una de cealalta: Alexandro Jodorowsky, dramaturg si regizor care ulterior s-a orientat catre jocul de tarot si psihomagie si Bert Hellinger, un preot misonar in Africa de Sud, devenit psihoterapeut, considerat parintele Constelatiilor familiale.

Image

Caz exemplu:  Paul, un baiat de 14 ani are dificultati la scoala si o tendinta de suicid. In cadrul Constelatiei reprezentantul lui sta in picioare , alaturi ce cel care il interpreteaza pe profesorul lui si in fata „parintilor”. Baiatul pare trist, terapeutul ii spune acest lucru. Lacrimile incep sa-i curga, urmate la scurta vreme de cele ale persoanei care o reprezinta pe mama sa. Terapeutul simte ca el nu-si manifesta propria tristete, ci pe cea a mamei sale. O intreaba pe mama ce eveniment in viata familiei ei a intristat-o. Ea raspunde ca sora ei geamana a murit la nastere. Un eveniment despre care nu se discutase niciodata in familie ( si care corespunde cu povestea mamei reale; intelegerea modului in care o asemenea informatie a putut aparea in constiinta persoanei care o reprezenta pe mama in Constelatie este o provocare pentru stiinta). Aceasta sora fusese uitata si toata lumea se comporta ca si cum drama nu ar fi avut loc niciodata, ca si cum aceasta fetita nu ar fi existat. Cand are loc o asemenea tragedie, sub presiunea constiintei clanului, cineva va fi ales pentru a reprezenta, in viata, aceasta persoana disparuta. Si in majoritatea timpului, excluderea va fi compensata de catre unul dintre copii. Paul se identifica cu persoana exclusa.

Terapeutul hotaraste sa reintroduca in schema persoana lipsa si alege o persoana pentru a o reprezenta. O aseaza cu spatele la restul familiei, pentru a marca faptul ca nu face parte din ea in acel moment. Mama s-a deplasat atunci pentru a merge in spatele surorii ei gemene. Simbolic, aceasta atitudine se traduce prin dorinta mamei de a-si urma sora in moarte.

Aici intervine din nou terapeutul si o inlocuieste pe mama cu personajul lui Paul, care afirma ca se simte mai bine. Acest lucru se traduce prin „mor eu pentru tine”sau  „sa fiu mai degraba eu in locul tau”.

Solutia terapeutica: surorile sunt asezate una langa alta, asadar sora disparuta este reprimita in familie. Facea din nou parte din clan. Paul este deplasat in fata parintilor sai. Mama sa ii spune :”Acum  eu raman”. Prin urmare, el nu mai avea nevoie sa faca ceva pentru mama lui sau, mai degraba, in locul ei.

Obiectivul unei Constelatii este acela de a restabili ordinea in sistemul familial, reasezand fiecare individ la locul sau in raport cu ceilalti.

Acest articol are la baza cartea „Ma dor stramosii”, de Patrice Van Eersel si Catherine Maillard, ed. Philobia, 2011

Ce inseamna de fapt sa-ti respecti copilul?

Toti oamenii au prin nastere dreptul la iubire si respect-  este ceea ce promoveaza una dintre scolile de psihoterapie.

O alta spune ca sistemul familiei este impartit in subsistemul adultilor si subsistemul copiilor, iar intre cele doua exista o granita.

Ca si notiuni teoretice, suna bine sau confuz, dar ce inseamna de fapt? Ce inseamna ca un parinte sa isi respecte copilul, pastrandu-si in acelasi timp rolul de parinte? Ma gandesc la o situatie in care parintele minte copilul pentru propria lui comoditate: copilul este dus la gradinita, nu ar vrea sa ramana acolo,parintele ii spune ca ramane si el, copilul se relaxeaza si apoi constata ca a ramas singur, persoana in care are incredere si pe care o iubeste l-a pacalit.  Pe aceste mici minciuni inofensive eu le consider lipsa de respect.

Intr-o seara cand am ajuns acasa fiica mea, aproape adormita, a auzit usa. Isi intreaba bunica : „ce am auzit eu?” „Ce ai auzit? E zgomot pe strada”, vine raspunsul menit sa o culce inapoi. Ea isi raspunde singura: „A venit mama”. Daca bunica ar fi continuat sa ii spuna ca i s-a parut, poate ca ar fi acceptat pana la urma, dar senzatia ei ar fi ramas. Si astfel de situatii repetate formeaza un copil, viitor adult, care nu are incredere in ceea ce simte/vede/crede pentru ca in mod constant i se spune altceva.

Alta forma de lipsa de respect mi se pare sa il fortezi pe copil sa manance, atunci cand iti spune clar ca nu ii este foame. Stiu ca sunt multi copii sclifositi  pe lume si ca ne nastem cu apetit pentru gustul dulce, ca o alimentatie sanatoasa se cultiva, insa cred ca trebuie negociat si asta pentru ca e vorba de corpul lui si de nevoile lui.

Pe de alta parte sunt unii parinti care negociaza tot cu copiii lor, de la egal la egal.De la egal la egal in drepturi, desigur, nu si in responsabilitati.  Ba uneori copiii decid  ei daca se merge cu masina sau pe jos, unde se face vacanta , daca mai raman sau nu in vizita, o decizie la care parintii se supun fara sa le convina pentru ca „nu se pot intelege cu vorba buna”. Sunt si eu mama si inteleg ca e greu spre imposibil sa fii mereu cu garda sus, sa explici tot timpul ca sa inteleaga, sa stabilesti reguli pe care sa le respecti mereu orbeste. Insa daca nu iti este clar care e locul tau si care e locul lui este foarte usor sa aluneci in aceasta situatie in care subsistemele si rolurile nu mai sunt clar definite, granitele sunt difuze, copiii decid.

Si am ajuns si la iubire. Copiii sunt lasati sa ia decizii pentru ca parintii lor ii iubesc.Si tot din iubire nu sunt pedepsiti. Iar dupa ce cresc si isi formeaza o familie, parasind casa parintesca, trebuie sa se intoarca in vizita, cu chef sau fara, pentru a-si demonstra iubirea.  Dati-mi voie sa va spun ceva: iubirea se simte. Un copil poate fi iubit si pedepsit in acelasi timp: te iubesc foarte mult, dar tot trebuie sa stai la tine in camera  pentru ca mi-ai aruncat telefonul pe jos.Sau invers : mama, te iubesc  foarte mult, dar sunt lesinata de oboseala, ce-ar fi sa vii tu la mine de Craciunul asta?

 

 

Cancerul de san- o perspectiva mai larga

Am urmarit de curand  un eveniment bine organizat in care mai multe vedete/ persoane publice autohtone, precum Camelia Sucu, Mihaela Geoana, Andreea Esca spuneau ca e timpul pentru preventie. In cadrul acestei campanii pentru preventia cancerului la san, copiii fusesera instruiti sa isi trimita mamele la doctor.

Realitatea.net posteaza:

Ambasadorul Fundaţiei Renaşterea, Andreea Esca, a declarat, în deschiderea evenimentului ”Iluminare în roz – simbol al luptei împotriva cancerului de sân”, că deşi vremea a fost neprietenoasă, ziua de 1 octombrie trebuie să fie ziua în care Fundaţia transmite tuturor femeilor că sănătatea este foarte importantă, iar primul lucru pentru a fi sănătoase este prevenţia.

Printre invitatele evenimentului au fost Laura Cosoi şi mama sa, Ligia Grozdan, care au împărtăşit celor prezenţi gândurile lor legate de momentele în care au aflat diagnosticul cancer de sân.

995181_667733896592721_1436265827_n

”A fost o lecţie de viaţă pe care mi-am însuşit-o foarte bine, am înţeles că se putea întâmpla oricui, că e foarte important controlul medical periodic pentru a preveni astfel de situaţii. Eu am avut şansa să am alături nu doar familia – cele două fiice şi soţul – ci şi un colectiv de medici foarte buni, care m-au ajutat să mă vindec, iar acum înţeleg mai bine cât de importantă e sănătatea, că nu trebuie să ne facem griji pentru lucruri mărunte din viaţa noastră, ci doar pentru sănătate”, a declarat pentru AGERPRES Ligia Grozdan.

Evident, este un subiect de larg interes, atat prin numarul mare de persoane afectate, cat si prin gravitatea bolii.Si, in mod sigur, aforismul „e mai bine sa previi decat sa tratezi” se aplica si in acest caz.

Ce spune stiinta despre asta:

In anul 2000 s-au evaluat primele rezultate ale unui studiu clinic controlat, desfasurat pe o perioada de 11 ani, pe un numar de 266.064 paciente. Acestea  au fost distribuite la intamplare in doua grupuri: unul care era invatat sa faca autoexaminarea sanilor si grupul de control, fara nici o procedura. Link la un articol in engleza despre acest subiect: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16117898

S-a observat ca mortalitatea prin cancerul de san a fost identica in cele doua grupuri ! In plus, in grupul care practica autoexaminarea sanilor au crescut costurile medicale prin faptul ca s-au efectuat mai multe mamografii si biopsii si s-au identificat mai multe tumori benigne.

Autorii studiului (Thomas si colab)  au sugerat ca atunci cand se recomanda aceasta tehnica  pacientii trebuie informati ca eficienta acesteia nu este demonstrata stiintific  si ca ea poate duce la un numar mai mare de biopsii  (si stres asociat acestora !), fara ca aceasta sa scada mortalitatea prin cancer de san.

(Daniel David, Castele de Nisip)