Miracol in lumea emotiilor

-O poveste despre imprietenirea cu furia pt copii de 6-10 ani-

Ursuletul Miracol dormea in camera sa , ghemuit, foindu-se in pat. Dormea si visa ca se certa din nou cu un coleg de scoala, ursuletul Puf.Se certau si parca isi auzeau gandurile unul altuia:

“Vreau sa fim prieteni”

“ Si eu”, gandi Puf.

“ Dar nu stiu cum sa ma port…”

“Nici eu”.

“ Ce ciudat…”, gandi Miracol. “ Vrem sa fim prieteni si totusi parca o forta nevazuta ne face sa ne certam “.

“Da…Si mie mi se pare ciudat…” se auzira si gandurile lui Puf.” Hei, oare de ce nu se pot intelege si prietenii mei cu mine?”, striga Miracol in gand. “ As vrea sa am puteri magice si sa fiu si eu un super-erou iubit de toata lumea, cu multi-multi prieteni” .

Deodata se facu intuneric si Miracol ramase singur cateva momente. O nava spatiala aparu luminata in roz si verde. Oaaaau !

“ Haide sa facem o calatorie magica in lumea ta interioara, pe planeta emotiilor “ , se auzi o voce care venea dinspre nava.

“ Maaamaaaa, vorbeste nava !”

“ NU este nava, sunt eu, Zana Simtirea , ai auzit de mine?”

“ Paaai…nu chiar, dar ma bucur de cunostinta “

“ Urca alaturi de mine. Vom face o calatorie fulger si vom ajunge iute ca gandul “

Si, intr-adevar, ca prin magie, intr-o clipita de ochi, ajunsera pe o planeta cu mai multi locuitori, cu totii erau variante ale lui Miracol colorate in diferite culori. Adica era el , ca si cum s-ar privi in oglinda, dar colorat in rosu, roz, verde, galben, albastru”

Zana ii spuse: fa cunostinta cu emotiile tale: cea galbena este frica, cea rosie este furia, cea verde este bucuria, tristetea este albastra, iar roz este increderea.

Buimacit, Miracol incepu sa isi imbratiseze emotiile.

Furia incepu sa vorbeasca:” Ce bine e sa fiu si eu imbratisata! Oamenii nu prea fac asta, ba chiar mai deloc…Ce bine ma simt! Multumesc!”

“ Eu iti multumesc pentru ca m-ai ajutat ieri in parc sa nu arat ca un papa lapte si sa ii iau apararea surorii mele in fata acelui bataus care voia sa ii strice jucariile “

“ Tu ai facut totul. Eu doar ti-am trimis super-puterea mea- super puterea de a te apara si de a-i apara pe ceilalti “

“ Si eu care credeam ca furia e rea …”

“Totul fals…Daca vrei, putem fi o echipa si putem lucra impreuna “

“Echipa cu furia? Oare nu e rau sa ne certam cu colegii, prietenii sau parintii? Nu e rau sa ne certam , asa , in general ?”

“ Cateodata iti mai trimit din greseala super puterea de a te apara . Cand se intampla sa fie asa, imi poti spune cu dragoste ca nu ai nevoie de ea. Atunci, impreuna, o vom transforma in super-puerea de a iubi.”

“ Dar cum sa fac? Mereu ma iei prin surprindere .Mereu ma trezesc certandu-ma cu cineva si abia apoi imi dau seama ca am gresit.”

Uite, iti daruiesc aceste imagini, ca sa ma poti recunoaste.Si atunci vom putea decide impreuna ce e mai bine pentru tine: sa aperi sau sa iubesti”

IMG-2873

Miracol privi imaginile si vazu oameni care simteau furie.

“ Cu timpul, vei vedea ca in spatele meu se pot ascunde si alte emotii, precum Frica sau Tristetea “ , spuse Furia.

“ In spatele Furiei se poate ascunde Frica sau Tristetea?” se minuna Miracol.

“ De multe ori in spatele meu se ascund alte emotii “ incuviinta Furia.

“ Si de ce nu am aflat asta pana acum?”

“ Cu cat ma accepti mai mult, cu atat vei afla mai multe despre mine. Cand simti o emotie, poti alege cum sa te porti. Emotia o simti. Dar cum te porti…poti alege”.

“ Da, doar ca imi vine mereu sa tip cand simt furie” .

“ Stiu, draga Miracol. Dar cum se simt ceilalti cand tu tipi?”

“ Nu se simt bine si apoi nici eu nu ma simt bine pentru ca…cei la care am tipat…ma ocolesc. Si ma simt si vinovat dupa.”

“ A tipa sau alte purtari agresive, precum a imbranci, nu sunt usor de acceptat de catre ceilalti . De aceea multi nu vor sa ma cunoasca.”, spuse Furia.

“ Cum asa ?”

“ Confundand furia cu purtarea violenta, fiintele ma evita. Evitandu-ma pe mine, Furia, ei se gandesc ca evita purtarea agresiva, ofta Furia.”

“ Da. Pentru ca de multe ori imi vine atat de tare sa tip si…cateodata chiar asa si fac. Este bine cand am nevoie sa ma apar, dar cateodata iese tare dureros pentru mine.”

“ Daca ma vei recunoaste atunci cand apar si nu ma vei alunga, vom putea invata impreuna.”

“ Asa usor este? Uraaa!”

“Usor nu este. Insa dupa un timp vei vedea ce bine este sa poti sa alegi cum te porti atunci cand simti o emotie” .

“ Si daca te alung? Pare mai simplu asa .”

“ Daca ma alungi…Eu iti trimit super-puterea mea oricum.”

“ Da? De ce ?”

“ Pentru ca poti avea nevoie sa te aperi si nu vreau sa te ranesti sau sa te simti rau . Asa sunt eu. Nu am ce sa fac sau unde sa dispar” .

“ Asta cam asa e. Unde sa te duci? Zise Miracol dand din umeri “.

“ Sunt aici, in lumea ta interioara. Unde sa ma duc? Ce sa fac? Trimit super-puterea fara sa stiu daca ai nevoie de ea.”

“ Acum macar stiu de ce tip si pot sa cer scuze fara sa cred ca sunt rau . In plus, pot sa invat sa ma port din ce in ce mai bine cand simt furie. Dar chiar, cum pot sa ma port cand simt furie? “ intreba Miracol dintr-o data .

“ Ai putea sa spui ca simti furie si ca doresti…ce iti doresti cand simti furie.”

“ De exemplu, atunci cand parintii imi cer sa invat, iar eu nu vreau sa fac asta, ci sa ies afara, as putea sa spun Simt furie pentru ca acum imi doresc altceva decat ce vreti voi sa fac” .

“Ar fi super .”

“ E mult mai bine decat sa tip .”

“ Si eu cred la fel “ , incuviinta Furia.

“ Ce altceva as mai putea sa fac?”

“ Mai poti sa :

-iti schimbi pozitia corpului, te poti ridica de pe scaun/pat si sa faci cativa pasi

-alergi pe afara

-sari coarda

– desenezi /scrii pe o hartie ce te supara

-vorbesti cu parintii tai despre ceea ce te-a infuriat

-numeri in gand de la 1 la 10 , fiind atent la respiratia ta

-te intrebi: “ De ce m-am infuriat?” “ Ce imi doream de fapt sa se implineasca si nu s-a realizat ?”

Multumesc, ma simt mult mai bine acum, am invatat o multime de lucruri noi! Tu ce ai invatat ?

 

Adaptare dupa cartea ” Miracol in lumea emotiilor”, de Dragos Iulian Matei, Bianca Nita, Paula Steluta Dobrinoiu, editata la editura Aramis

Reclame

Povestea baietelului ratacit (pentru copiii care refuza toaletarea)

A fost odata o mamica tare fericita ca avea un baietel. Il botezase Codru, caci ii placea tare mult padurea si plimbarile lungi prin aerul racoros.

Mamica lui Codru il iubea foarte mult si avea multa grija de el: ii dadea sa manance, il schimba, ii canta sa adoarma mai usor , se ocupa sa fie mereu curat si ingrijit, ii taia unghiutele de la maini si picioare, il pieptana ca sa ii stea parul intr-un anumit fel in care el arata cel mai dragut.

Zilele treceau si Codru crestea frumos inconjurat de iubirea mamei sale.

Insa intr-o zi, la plimbarea obisnuita in padure, Codru, un baietel zdravan de 3 ani, a inceput sa alerge plin de energie si s-a departat cam mult de mama lui, care nu mai reusea sa il prinda din urma. Deodata i-a iesit in cale un porc mistret, care este asa, un fel de arici mai mare. Porcul mistret era fermecat si a inceput sa ii vorbeasca:

– Codru, vrei sa vii cu mine sa imi vezi puii?

– Daaa, zise Codru, caruia ii placeau toate vietuitoarele padurii, dar mai ales puiutii.

S-a dus si s-a jucat cu puii porcului mistret si a ramas cu ei, uitand complet de mama lui. Zilele treceau si Codru traia in padure.Manca fructe din padure , se juca cu animalele si facea ce voia toata ziulica.

Dupa un timp a inceput sa exploreze si zone mai indepartate si a gasit un lac. Si-a privit chipul in apa si nu s-a recunoscut: parul ii crescuse neingrijit,parca ar fi avut crengi in cap in loc de par,  iar  unghiile aratau ca niste gherute;  hainele erau foarte murdare si stateau tepene pe el, ca si cum ar fi fost coaja unui copac. Pentru prima data, I s-a facut dor de casa lui si de mama lui cea iubitoare.

copil-murdar

S-a intors la porcul mistret si i-a spus “ vleau la mama mea” . Porcului I s-a facut mila de baietel, l-a suit in spinare si l-a dus la marginea padurii, unde se intalnisera prima data. Acolo mama plangea trista pe un bustean. El a alergat catre ea si ea l-a luat in brate, plangand fericita.

-Codru, ce bine ca te-am regasit! Sunt foarte fericita! Acum trebuie sa am grija sa arati din nou ca un baietel, nu ca un animalut.

Au mers impreuna acasa , mama i-a facut gris cu lapte, apoi l-a bagat in cada, i-a facut o baie cu multa spuma si  i-a taiat unghiile  si parul. I-a dat haine curate, si chiar un pic de parfum, ca de bun-venit.

Acum Codru arata din nou ca un baietel.

 

sursa foto: http://www.one.ro

 

Vrajitoarea Winnie (poveste pentru parintii care isi vor copilul intr-un anumit fel)

Povestea asta este pentru toti aceia care vor sa transforme pe altcineva, ori ca e vorba de copil, ori de mama, sot sau chiar pentru terapeutii care sufera de „boala terapeutului”, aceea de a face bine cu de-a sila.

Colectia povestirilor despre Winnie este disponibila in limba engleza, editata de Oxford University Press.

20160307_193208

Asadar traducerea :

„Vrajitoarea Winnie locuia intr-o casa neagra in padure. Casa era neagra si pe dinafara si pe dinauntru.Covoarele erau negre. Scaunele erau negre. Patul era negru si avea cearsafuri negre si paturi negre.Chiar si baia era neagra.

Winnie locuia in casa ei neagra cu motanul ei, Wilbur. Si el era tot negru. Si asa au inceput problemele.

Cand Wilbur statea pe un scaun cu ochii deschisi, Winnie putea sa il vada. Ii putea vedea ochii. Dar cand Wilbur inchidea ochii si se culca, Winnie nu mai putea sa-l vada, asa ca se aseza pe el.

Cand Wilbur statea pe covor cu ochii deschisi, Winnie putea sa-l vada. Ii putea vedea ochii.Dar cand Wilbur inchidea ochii si se culca, Winnie nu putea sa il vada deloc, asa ca s-a impiedicat de el.

Intr-o zi, dupa o cazatura urata , Winnie a decis ca e timpul sa faca ceva. Si-a luat bagheta magica, a fluturat-o o data si… Abracadabra! Wilbur nu mai era o pisica neagra. Era verde deschis.

Acum, cand Wilbur statea pe un scaun, Winnie putea sa-l vada. Cand statea pe podea, Winnie putea sa-l vada. Si putea sa-l vada cand dormea pe pat. Dar Wilbur nu avea voie sa doarma in pat…asa ca Winnie l-a scos afara. Afara in iarba.

Cand Wilbur era asezat afara in iarba, Winnie nu putea sa-l vada, nici cand avea ochii larg deschisi.

Winnie a venit grabita afara , s-a impiedicat de Wilbur, a facut trei salturi si a cazut intr-o tufa de trandafiri.

20160307_193254 (3)

De data asta, Winnie era furioasa. Si-a luat bagheta magica, a fluturat-o de cinci ori si…abracadabra! Wilbur avea capul rosu, corpul galben, coada roz, mustatile albastre si patru picioare mov. Dar ochii ii erau verzi in continuare.

Acum Winnie putea sa-l vada pe Wilbur cand statea pe scaun, cand era intins pe covor sau cand se tara in iarba. Si chiar si cand era cocotat in varful celui mai inalt copac.

Wilbur s-a urcat in varful celui mai inalt copac sa se ascunda. Arata ridicol si o stia. Chiar si pasarile radeau de el.

Wilbur era nefericit. A stat in varful copacului toata ziua si toata noaptea.

A doua zi dimineata Wilbur era tot sus in copac.Winnie era ingrijorata.Ea il iubea pe Wilbur si nu-i placea ca el sa fie nefericit.

Apoi Winnie a avut o idee. Si-a fluturat bagheta magica si abracadabra! Wilbur era din nou o pisica neagra. A coborat din copac, torcand.

Apoi Winnie si-a fluturat bagheta ei magica din nou, din nou si din nou.Abracadabra! Acum , in loc de o casa neagra, ea avea o casa galbena, cu acoperisul rosu si cu usa rosie. Scaunele erau albe cu perne alb cu rosu. Covorul era verde cu trandafiri roz.Patul era albastru , cu cearsafuri alb cu roz si paturi roz. Baia era de un alb stralucitor.

Acum Winnie putea sa-l vada pe Wilbur oriunde statea.”

 

In terapie metaforele nu se explica clientilor, asa incat fiecare sa isi gaseasca propria interpretare. Cand un client enervat si-a intrebat terapeutul de ce nu ii explica niciodata metaforele, acesta i-a raspuns ca ar fi ca si cum i-ar da mancarea mestecata de el mai intai.

Dar acum nu suntem in terapie, asa ca imi permit sa-ti spun morala pe care am gasit-o eu:

-daca incerci sa il schimbi artificial -pentru ca asa iti serveste intereselor tale- pe cel pe care il iubesti, tot ce vei reusi va fi sa il faci nefericit

-iubirea este salvatoare: din iubire pentru o fiinta, personajul nostru a iesit din „doliu”- totul negru- si si-a colorat viata

 

Povestea broscutei- sau cum sa-ti tii ochii atintiti pe scopul tau

Intr-o buna zi animalele din padure, plictisite, s-au gandit sa organizeze un concurs inedit: un concurs al broscutelor. Ele nu trebuiau sa sara , ci sa urce pe un stalp alunecos de 100 de metri inaltime.

Foarte multe broscute s-au inscris la concurs, de curiozitate sau motivate de faima pe care ar putea sa o castige.

La start, multa agitatie in jurul lor, prietenii faceau galerie, privighetorile au organizat un concert, maimutele un numar special de tumbe.S-au facut si pariuri, elefantul a pariat pe broscuta cea mai mare, ghepardul pe cea mai rapida, vulpea pe cea mai verde, iar iepurele pe cea mai tanara.

Lupul a fost desemnat de catre leu sa dea marele start, in timp ce o comisie formata din randunele si ciocanitori survola stalpul pentru a valida broscuta care ajunge prima in varf.

3, 2, 1, start, pocni lupul din pistol. Dupa primul salt, jumatate din broscute cazura la pamant si se retrasera din concurs. Celelalte sareau unele peste altele si se dezechilibrau, asa incat la 25 de metri au mai ramas doar vreo 10 broscute. Animalele au inceput sa freamate, sa le incurajeze, dar si sa faca pronosticuri. Pe la jumatatea stalpului au mai ajuns doar 3 broscute, nici una dintre cele pe care se pariase. De acum, unii priveau muti de uimire, altii, suparati ca nu castiga pariul , tipau destul de tare catre broscute ca nici ele nu vor putea ajunge in varf:

„Nu ai cum, nu vezi, e prea greu, aluneci” „Nici o broscuta nu poate sa se catare asa de sus””Daca broscuta cea mai rapida nu a reusit, voi nu veti putea nicicum” si uite asa au mai cazut doua broscute.

Ultima, ochelarista, sarea in ritmul ei: sarea, se prindea bine, isi mai aduna puterile, apoi iar si iar. Celor de jos nu le venea a crede. Cei mai rai si mai guralivi strigau vorbe de descurajare.

Dar iata ca…ultimul salt si broscuta ajunse in varf, singura care a terminat competitia. Randunelele o declarara castigatoare si o adusera la sol intr-o batista. Dupa ce ii fu inmanata medalia, reporterul greiere veni sa ii ia un interviu:

„Toate animalele sunt uimite de performanta ta, spune-ne cum ai reusit?”

„Vorbeste mai rar, eu sunt surda si trebuie sa iti citesc pe buze!”

broscuta

Poate sa fie rea vointa, nestiinta sau propriile tipare negative , propriile experiente de viata ale celor dragi care vorbesc prin gura lor atunci cand ne descurajeaza in a face ceva maret. Poate se gandesc ca ne vor feri de suferinta nereusitei. Adica sa nu cumva sa ne facem sperante si sa  fim dezamagiti, mai bine stam in banca noastra si nici nu mai incercam.

Ma tot intreb cum se face ca vocea celorlalti devine mai puternica decat propria noastra voce.Poate pentru ca sunt mai multi si doar stim cu totii proverbul „Cand doi iti spun ca esti beat, te duci sa te culci”.

Remediul? Dopuri de urechi! Poti cauta compania oamenilor cu teluri inalte si lectura biografiei unor caposi care au esuat de o mie de ori pana sa reuseasca o data.

sursa foto: http://www.libertatea.ro