Povestea baietelului ratacit (pentru copiii care refuza toaletarea)

A fost odata o mamica tare fericita ca avea un baietel. Il botezase Codru, caci ii placea tare mult padurea si plimbarile lungi prin aerul racoros.

Mamica lui Codru il iubea foarte mult si avea multa grija de el: ii dadea sa manance, il schimba, ii canta sa adoarma mai usor , se ocupa sa fie mereu curat si ingrijit, ii taia unghiutele de la maini si picioare, il pieptana ca sa ii stea parul intr-un anumit fel in care el arata cel mai dragut.

Zilele treceau si Codru crestea frumos inconjurat de iubirea mamei sale.

Insa intr-o zi, la plimbarea obisnuita in padure, Codru, un baietel zdravan de 3 ani, a inceput sa alerge plin de energie si s-a departat cam mult de mama lui, care nu mai reusea sa il prinda din urma. Deodata i-a iesit in cale un porc mistret, care este asa, un fel de arici mai mare. Porcul mistret era fermecat si a inceput sa ii vorbeasca:

– Codru, vrei sa vii cu mine sa imi vezi puii?

– Daaa, zise Codru, caruia ii placeau toate vietuitoarele padurii, dar mai ales puiutii.

S-a dus si s-a jucat cu puii porcului mistret si a ramas cu ei, uitand complet de mama lui. Zilele treceau si Codru traia in padure.Manca fructe din padure , se juca cu animalele si facea ce voia toata ziulica.

Dupa un timp a inceput sa exploreze si zone mai indepartate si a gasit un lac. Si-a privit chipul in apa si nu s-a recunoscut: parul ii crescuse neingrijit,parca ar fi avut crengi in cap in loc de par,  iar  unghiile aratau ca niste gherute;  hainele erau foarte murdare si stateau tepene pe el, ca si cum ar fi fost coaja unui copac. Pentru prima data, I s-a facut dor de casa lui si de mama lui cea iubitoare.

copil-murdar

S-a intors la porcul mistret si i-a spus “ vleau la mama mea” . Porcului I s-a facut mila de baietel, l-a suit in spinare si l-a dus la marginea padurii, unde se intalnisera prima data. Acolo mama plangea trista pe un bustean. El a alergat catre ea si ea l-a luat in brate, plangand fericita.

-Codru, ce bine ca te-am regasit! Sunt foarte fericita! Acum trebuie sa am grija sa arati din nou ca un baietel, nu ca un animalut.

Au mers impreuna acasa , mama i-a facut gris cu lapte, apoi l-a bagat in cada, i-a facut o baie cu multa spuma si  i-a taiat unghiile  si parul. I-a dat haine curate, si chiar un pic de parfum, ca de bun-venit.

Acum Codru arata din nou ca un baietel.

 

sursa foto: http://www.one.ro

 

Anunțuri

Vrajitoarea Winnie (poveste pentru parintii care isi vor copilul intr-un anumit fel)

Povestea asta este pentru toti aceia care vor sa transforme pe altcineva, ori ca e vorba de copil, ori de mama, sot sau chiar pentru terapeutii care sufera de „boala terapeutului”, aceea de a face bine cu de-a sila.

Colectia povestirilor despre Winnie este disponibila in limba engleza, editata de Oxford University Press.

20160307_193208

Asadar traducerea :

„Vrajitoarea Winnie locuia intr-o casa neagra in padure. Casa era neagra si pe dinafara si pe dinauntru.Covoarele erau negre. Scaunele erau negre. Patul era negru si avea cearsafuri negre si paturi negre.Chiar si baia era neagra.

Winnie locuia in casa ei neagra cu motanul ei, Wilbur. Si el era tot negru. Si asa au inceput problemele.

Cand Wilbur statea pe un scaun cu ochii deschisi, Winnie putea sa il vada. Ii putea vedea ochii. Dar cand Wilbur inchidea ochii si se culca, Winnie nu mai putea sa-l vada, asa ca se aseza pe el.

Cand Wilbur statea pe covor cu ochii deschisi, Winnie putea sa-l vada. Ii putea vedea ochii.Dar cand Wilbur inchidea ochii si se culca, Winnie nu putea sa il vada deloc, asa ca s-a impiedicat de el.

Intr-o zi, dupa o cazatura urata , Winnie a decis ca e timpul sa faca ceva. Si-a luat bagheta magica, a fluturat-o o data si… Abracadabra! Wilbur nu mai era o pisica neagra. Era verde deschis.

Acum, cand Wilbur statea pe un scaun, Winnie putea sa-l vada. Cand statea pe podea, Winnie putea sa-l vada. Si putea sa-l vada cand dormea pe pat. Dar Wilbur nu avea voie sa doarma in pat…asa ca Winnie l-a scos afara. Afara in iarba.

Cand Wilbur era asezat afara in iarba, Winnie nu putea sa-l vada, nici cand avea ochii larg deschisi.

Winnie a venit grabita afara , s-a impiedicat de Wilbur, a facut trei salturi si a cazut intr-o tufa de trandafiri.

20160307_193254 (3)

De data asta, Winnie era furioasa. Si-a luat bagheta magica, a fluturat-o de cinci ori si…abracadabra! Wilbur avea capul rosu, corpul galben, coada roz, mustatile albastre si patru picioare mov. Dar ochii ii erau verzi in continuare.

Acum Winnie putea sa-l vada pe Wilbur cand statea pe scaun, cand era intins pe covor sau cand se tara in iarba. Si chiar si cand era cocotat in varful celui mai inalt copac.

Wilbur s-a urcat in varful celui mai inalt copac sa se ascunda. Arata ridicol si o stia. Chiar si pasarile radeau de el.

Wilbur era nefericit. A stat in varful copacului toata ziua si toata noaptea.

A doua zi dimineata Wilbur era tot sus in copac.Winnie era ingrijorata.Ea il iubea pe Wilbur si nu-i placea ca el sa fie nefericit.

Apoi Winnie a avut o idee. Si-a fluturat bagheta magica si abracadabra! Wilbur era din nou o pisica neagra. A coborat din copac, torcand.

Apoi Winnie si-a fluturat bagheta ei magica din nou, din nou si din nou.Abracadabra! Acum , in loc de o casa neagra, ea avea o casa galbena, cu acoperisul rosu si cu usa rosie. Scaunele erau albe cu perne alb cu rosu. Covorul era verde cu trandafiri roz.Patul era albastru , cu cearsafuri alb cu roz si paturi roz. Baia era de un alb stralucitor.

Acum Winnie putea sa-l vada pe Wilbur oriunde statea.”

 

In terapie metaforele nu se explica clientilor, asa incat fiecare sa isi gaseasca propria interpretare. Cand un client enervat si-a intrebat terapeutul de ce nu ii explica niciodata metaforele, acesta i-a raspuns ca ar fi ca si cum i-ar da mancarea mestecata de el mai intai.

Dar acum nu suntem in terapie, asa ca imi permit sa-ti spun morala pe care am gasit-o eu:

-daca incerci sa il schimbi artificial -pentru ca asa iti serveste intereselor tale- pe cel pe care il iubesti, tot ce vei reusi va fi sa il faci nefericit

-iubirea este salvatoare: din iubire pentru o fiinta, personajul nostru a iesit din „doliu”- totul negru- si si-a colorat viata

 

Povestea broscutei- sau cum sa-ti tii ochii atintiti pe scopul tau

Intr-o buna zi animalele din padure, plictisite, s-au gandit sa organizeze un concurs inedit: un concurs al broscutelor. Ele nu trebuiau sa sara , ci sa urce pe un stalp alunecos de 100 de metri inaltime.

Foarte multe broscute s-au inscris la concurs, de curiozitate sau motivate de faima pe care ar putea sa o castige.

La start, multa agitatie in jurul lor, prietenii faceau galerie, privighetorile au organizat un concert, maimutele un numar special de tumbe.S-au facut si pariuri, elefantul a pariat pe broscuta cea mai mare, ghepardul pe cea mai rapida, vulpea pe cea mai verde, iar iepurele pe cea mai tanara.

Lupul a fost desemnat de catre leu sa dea marele start, in timp ce o comisie formata din randunele si ciocanitori survola stalpul pentru a valida broscuta care ajunge prima in varf.

3, 2, 1, start, pocni lupul din pistol. Dupa primul salt, jumatate din broscute cazura la pamant si se retrasera din concurs. Celelalte sareau unele peste altele si se dezechilibrau, asa incat la 25 de metri au mai ramas doar vreo 10 broscute. Animalele au inceput sa freamate, sa le incurajeze, dar si sa faca pronosticuri. Pe la jumatatea stalpului au mai ajuns doar 3 broscute, nici una dintre cele pe care se pariase. De acum, unii priveau muti de uimire, altii, suparati ca nu castiga pariul , tipau destul de tare catre broscute ca nici ele nu vor putea ajunge in varf:

„Nu ai cum, nu vezi, e prea greu, aluneci” „Nici o broscuta nu poate sa se catare asa de sus””Daca broscuta cea mai rapida nu a reusit, voi nu veti putea nicicum” si uite asa au mai cazut doua broscute.

Ultima, ochelarista, sarea in ritmul ei: sarea, se prindea bine, isi mai aduna puterile, apoi iar si iar. Celor de jos nu le venea a crede. Cei mai rai si mai guralivi strigau vorbe de descurajare.

Dar iata ca…ultimul salt si broscuta ajunse in varf, singura care a terminat competitia. Randunelele o declarara castigatoare si o adusera la sol intr-o batista. Dupa ce ii fu inmanata medalia, reporterul greiere veni sa ii ia un interviu:

„Toate animalele sunt uimite de performanta ta, spune-ne cum ai reusit?”

„Vorbeste mai rar, eu sunt surda si trebuie sa iti citesc pe buze!”

broscuta

Poate sa fie rea vointa, nestiinta sau propriile tipare negative , propriile experiente de viata ale celor dragi care vorbesc prin gura lor atunci cand ne descurajeaza in a face ceva maret. Poate se gandesc ca ne vor feri de suferinta nereusitei. Adica sa nu cumva sa ne facem sperante si sa  fim dezamagiti, mai bine stam in banca noastra si nici nu mai incercam.

Ma tot intreb cum se face ca vocea celorlalti devine mai puternica decat propria noastra voce.Poate pentru ca sunt mai multi si doar stim cu totii proverbul „Cand doi iti spun ca esti beat, te duci sa te culci”.

Remediul? Dopuri de urechi! Poti cauta compania oamenilor cu teluri inalte si lectura biografiei unor caposi care au esuat de o mie de ori pana sa reuseasca o data.

sursa foto: http://www.libertatea.ro