Puterea inconstientului si cum sa ni-l facem aliat

De ce, din sutele de posibili parteneri, esti atras de unul anume? Cum se face ca sotia ta seamana leit cu mama ta cand era tanara? Sau de ce te-ai casatorit „in gluma”si ai ramas 30 de ani in relatie? Crezi ca a fost o decizie libera, constienta, sau nu suntem atat de liberi pe cat ne imaginam noi c-am fi?

Suntem condusi de un fel de loialitate fata de strabunii nostri. Inconstientul nostru ne impinge sa le acordam respectul cuvenit prin mijloace surprinzatoare: se repeta misiuni intrerupte,neincheiate, dolii netinute dupa traume insuportabile ies la suprafata.

strabuni

In anii 70, o tanara suedeza de 35 de ani era bolnava de cancer  in stadiu terminal, medicii tocmai ii amputasera din nou, pentru a 4a oara, o parte a piciorului si se pregateau, neputinciosi, sa continue. Terapeuta care o sprijinea la domiciliu, vazand pe perete o poza cu o tanara femeie, afla ca aceasta este mama pacientei, decedata de cancer. Intreband la ce varsta s-a intamplat tragedia, afla ca exact la varsta pacientei din acel moment, 35 de ani. Gandindu-se ca aceasta s-a autoprogramat din loialitate inconstienta printr-o depresie care i-a scazut sistemul imunitar, face observatia ca, in cazul in care moare, nu va mai avea cine sa duca flori la mormantul mamei. Rezultatul a fost o schimbare radicala, i-a revenit dorinta de a trai, metastazele au disparut, si-a recapatat energia si a luat in greutate, s-a intors la serviciu si a inceput sa aiba o viata normala.

Un alt exemplu este cel al unei copile de 4 ani care avea cosmaruri in care o urmareau tot felul de monstri. Se trezea noaptea tusind, urland si sufocandu-se. In fiecare an, la aceeasi data, tusea devenea o criza de astm. Era nascuta in noaptea de 25 spre 26 aprilie si, cautand in genosociograma, s-a aflat ca fratele bunicului fetitei a fost unul dintre soldatii care au murit prin asfixiere cu gaze in noaptea de 25 spre 26 aprilie 1915. Cand fetita a fost rugata sa deseneze monstrul din cosmarurile sale, schiteaza ceea ce ea numeste „un cap de scufundator cu o trompa de elefant”. Era o masca de gaze din perioada primului razboi mondial, asa cum o stim cu totii.

La primul meu contact mai aprofundat cu subiectul transmiterii inconstiente transgenerationale am studiat un caz in care o  doamna dintr-un cuplu divorteaza de sotul sau alcoolic si se recasatoreste, avand copii si in a doua casatorie. Acesti copii trebuiau sa il recunoasca pe primul sot al mamei ca facand parte din familia lor si sa ii multumeasca pentru ca s-a dat la o parte, ca ei sa poata exista. In caz contrar, urmau sa aiba copii care sa devina alcoolici pentru a-i recunoaste in felul acesta existenta celui uitat. Reactia mea a fost una vehementa, spunand ca e prea mult, cum ,„copiii mei sa devina alcoolici pentru ca maica-mea s-a casatorit prima data cu un alcoolic. Adica, si ma rog frumos, ce are una cu alta?” Atunci profesoara mea m-a trimis la bibliografia cu pricina, insa eu eram in continuare nemultumita: „pot sa citesc ce vrei, dar tot o sa mi se para prea mult”. Se uita ea intr-un fel la mine si zice: „auzi, tu copil din a cata casatorie esti?” „Din a doua”, raspund eu prompt , iar apoi discutia deviaza. In acea noapte mi-am dat seama ca primul sot al mamei era alcoolic si eu eram exact in pozitia copilului care trebuie sa ii recunoasca existenta, astfel incat sa nu fie obligati copiii mei sa ii fie loiali prin alcoolism.

Pana in momentul asta sunt sigura ca toata lumea a inteles ce vreau sa spun si ca acum apar intrebarile: de unde stiu ca nu este decat o coincidenta? Cum explica stiinta lucrurile acestea? Ce este de facut ? Cum sa nu transmit mai departe?

Sa le luam pe rand: de unde stim ca nu este doar o intamplare: dupa reactia emotionala.  Cu cat reactia emotionala, oricare ar fi ea, este mai puternica, cu atat substratul este mai profund.

Stiinta:

Neurostiintele arata ca exista o memorie a genelor si ca ce au experimentat inaintasii nostri regasim in viata noastra.

Biologul Rupert Sheldrake  a descoperit asa numitele „unde morfogenetice”, adica fiecare forma genereaza un camp specific care persista in timp. Experimentul a fost facut pe niste soareci care, plasati intr-un labirint, au descoperit dupa un timp calea de iesire. Urmatoarea generatie de soareci a descoperit drumul mult mai repede, iar a treia generatie si mai repede.

Ce este de facut: de cele mai multe ori simpla constientizare a fidelitatii fata de familia de origine, este eliberatoare. Daca se intampla sa nu fie, se poate lucra in sedinte de terapie prin tehnici specifice pentru acceptare si  iertare .

Cum sa nu transmit mai departe? Ei, asta nu se poate: atata timp cat existam , comunicam. Daca dorim sa ne responsabilizam, putem sa ne facem viata cat mai frumoasa, pentru a transmite mai departe scenarii de viata frumoase. Si, atentie, daca nu exista descendenti directi, se deviaza prin nepoti, deci nu ati scapat de responsabilitate!

In cazul meu, doi ani si jumatate mai tarziu, fiul meu se naste fix de ziua tatalui fratelui meu, a celui care trebuia recunoscut ca facand parte din familie si eu consider ca este un omagiu suficient!

 

sursa foto: http://www.almeea.ro

Visele de noapte si interpretarea lor

Stii cum e sa te trezesti din somn si pana te conectezi la realitate sa ai doar niste sentimente amestecate, pe care nu stii caror evenimente sa le atribui? Sa te intrebi ” dar oare de ce ma simt asa?” .

In somn mintea noastra umbla libera, descatusata, ajunge in cotloane carora nu le dam atentie de buna voie. Si elaboreaza vise.Psihanalistii spun ca prin vise se intorc in constiinta continuturi refulate ( refulat inseamna ascuns, si nu dat pe dinafara, asa cum multi il folosesc).

Uneori ma trezesc dupa un cosmar suparata tare si cu oarece frica sa adorm inapoi, ca sa nu continue. Alteori ma trezesc fericita ca a fost doar un vis, ma simt eliberata de o povara. Nu am descoperit inca ce face diferenta intre cele doua stari.

images (1)

Cum se interpreteaza visele?

” Am visat cutare lucru. Ce-o fi insemnand?” .Iti este familiara formularea? De cele mai multe ori cel care pune intrebarea ar vrea un raspuns scurt, sablon, din care sa traga o concluzie cu ce are de facut in continuare, ca urmare a pretioasei informatii aparute in vis.

Visele se interpreteaza pornind de la felul in care te-ai simtit si mutand sentimentul in realitate. Care era sentimentul principal pe care l-ai avut visand cutare lucru? Pai…ma simteam amenintat. Si ai vreun motiv pentru care sa te simti amenintat in realitate?

Al doilea element este reprezentat de asocieri. Ai visat var alb? Si ce reprezinta pentru tine varul alb, cu ce il asociezi? Vezi, nu ma intrebi tu pe mine ce inseamna, te intreb eu pe tine! (You tell me!)

Cartile cu interpretari de vise arata cele mai frecvente asocieri pe care oamenii le fac si studii de caz. Ti se poate potrivi sau -mai degraba- nu.

La cursul de Shiatsu pe care l-am facut cu un profesor american care era si clinician, lucra 12 ore pe zi, colegii l-au intrebat de cel putin doua ori care este punctul pentru dureri de cap si pentru…nu mai stiu ce. Omul a spus clar si in introducere si apoi, din ce in ce mai exasperat, ca nu exista un asemenea  ” punct pentru ceva” , ca daca s-ar fi descoperit, ar fi fost pe CNN. Sigur, exista acele meridiane energetice care corespund diverselor organe, punctele reflexogene in talpi, dar toate trebuie puse intr-un context individual.

Cel mai adesea visele sunt uitate dupa ce ne dam jos din pat si ne spalam pe fata si de aceea multi au senzatia ca ei nu viseaza. Daca ai curiozitatea viselor tale, tine un carnetel si un pix pe noptiera, sa poti nota imediat ce ai deschis ochii.Si daca vrei mai mult, poti sa intri pe http://www.mesajuldinvis.ro, primesti materiale gratuite cand iti dai adresa de mail.

Nici visele cu ochii deschisi nu sunt mai putin importante, dar despre ele- cu alta ocazie.

 

sursa foto: http://www.demoiselle.ro

Fiul meu s-a nascut de ziua tatalui fratelui meu. Simpla coincidenta?

Vi s-a intamplat sa constatati ca se repeta prenume in familia voastra sau date aniversare (nasteri, decese, date de casatorie)? Daca nu v-a atras asa ceva atentia, sunt sigura ca veti gasi! Trebuie doar sa va uitati putin mai atent.

La primul meu contact mai aprofundat cu subiectul transmiterii inconstiente transgenerationale am studiat un caz in care o  doamna dintr-un cuplu divorteaza de sotul sau alcoolic si se recasatoreste, avand copii si in a doua casatorie. Acesti copii trebuiau sa il recunoasca pe primul sot al mamei ca facand parte din familia lor si sa ii multumeasca pentru ca s-a dat la o parte, ca ei sa poata exista. In caz contrar, urmau sa aiba copii care sa devina alcoolici pentru a-i recunoaste in felul acesta existenta celui uitat. Reactia mea a fost una vehementa, spunand ca e prea mult pentru mine, cum  „copiii mei sa devina alcoolici pentru ca maica-mea s-a casatorit prima data cu un alcoolic. Adica, si ma rog frumos, ce are una cu alta?” Atunci profesoara mea m-a trimis la bibliografia cu pricina, insa eu eram in continuare nemultumita: „pot sa citesc ce vrei, dar tot o sa mi se para prea mult”. Se uita ea intr-un fel la mine si zice: „auzi, tu copil din a cata casatorie esti?” „Din a doua”, raspund eu prompt , iar apoi discutia deviaza.

In acea noapte mi-am dat seama ca primul sot al mamei era alcoolic si eu eram exact in pozitia copilului care trebuie sa ii recunoasca existenta, astfel incat sa nu fie obligati copiii mei sa ii fie loiali prin alcoolism.

psihogenealogie

Un an jumatate mai tarziu, fiul meu se naste de ziua primului sot al mamei.

Familia de origine are o influenta inconstienta asupra modului de alegere a partenerului de cuplu. Prietena mea imi spune ca e nascuta in aceeasi zi cu bunica sotului sau, zi in care erau nascute si precedentele doua partenere ale lui.

In alta familie bunica moare de ziua de nastere a nepotului.

Sau o fiica se naste de ziua de nastere a tatalui biologic, secret pastrat in mare taina. Apoi isi boteaza la randul ei fiica dupa tatal biologic, fara sa stie acest lucru.

Deci coincidentele pot fi la vedere sau ascunse. Dar in tot cazul, se gasesc in toate familiile.

O carte care vorbeste despre asta este „Cuplul in psihogenealogie”, de Mireille si Herve Scala.  Ei spun ca aceste coincidente sunt fidelitati fata de familia de origine, care,  o data constientizate reprezinta invitatia la impacarea cu sine si la trezirea constiintei.

Transmitere transgenerationala

Unele obiceiuri se transmit din generatie in generatie fara a fi chestionate daca mai sunt valabile sau nu. Am doua povesti ilustrative ca sa intelegeti derspre ce vorbesc.

Alcoolul si antibioticele.

antibioticealcool

Majoritatea oamenilor in ziua de astazi evita consumul de alcool in timpul tratamentului  cu  antibiotice .

Ce  efect are alcoolul asupra antibioticelor?

De obicei nici unul.

Ideea ca alcoolol „anihileaza efectele antibioticelor” a fost lansata in clinicile de boli venerice infiintate dupa cel de-al  doilea razboi mondial. Penicilina, identificata de Alexander Fleming in 1928, s-a dovedit  deosebit de eficienta in vindecarea infectiilor  cu transmitere sexuala si era prescrisa pacientilor cu indicatia stricta de a nu bea deloc alcool pe durata tratamentului. Motivul era mai degraba psihologic decat farmaceutic. Oamenii beti sunt mai predispusi la contacte sexuale intamplatoare. Speriindu-si pacientii si convingandu-i astfel sa nu bea, personalul medical oferea medicamentului sansa de a-si face efectul inainte ca boala sa poata fi transmisa mai departe.

Este adevarat ca nu este o idee buna sa beti cantitati mari de alcool cand luati antibiotice, fiindca alcoolul concureaza cu medicamentele pentru „timpul de procesare in ficat”, ceea ce inseamna ca acestea din urma isi vor face efectul mai lent. Dar in cele din urma si-l vor face.

Dintre cele peste o suta de tipuri de antibiotice disponibile pe piata, numai la cinci se precizeaza ca au efecte secundare grave daca pe durata administrarii lor se bea alcool. Iar dintre ele, singurul prescris in mod curent este metronidazolul, folosit in cazul anumitor infectii stomatologice  si ginecologice, dar si pentru tratarea unei infectii bacteriene contractate in mediul spitalicesc, cea cu Clostridium Difficile. Medicamentul impiedica organismul sa descompuna  alcoolul in mod adecvat , ceea ce duce la acumularea in sange a unui compus chimic toxic, acetaldehida-o „ruda” apropiata a formaldehidei, cunoscuta mai bine  ca lichid de imbalsamare. Efectele sunt similare cu cele ale unei mahmureli  foarte urate: voma, ritm cardiac accelerat si dureri de cap severe. (A doua carte a ignorantei- John Lloyd si John Mitchinson).

Copanele de pui

Intr-o seara sotul isi intreaba sotia care pregatea cina: „Draga mea, de ce tai copanele in doua jumatati?”. Aceasta ii raspunde : „Nu stiu, asa am vazut ca facea mama”.

„Pai hai sa o sunam sa o intrebam!”„Mama, de ce taiai in doua copanele de pui cand le puneai la prajit in tigaie?”

dsc01913

„ Nu stiu, asa am vazut ca facea mama!”

Atunci sotia isi suna bunica si o intreaba . Aceasta isi aminteste ca facea acel lucru pentru ca „Aveam  o tigaie mica in care nu incapeau intregi!”

Puterea mintii asupra materiei

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????? Gandirea obisnuita- gandurile cotidiene nu solicita nici un efort. Gandurile se repeta zi dupa zi pentru ca activam aceleasi retele nervoase, conform acelorasi tipare, combinatii si succesiuni. Prin repetitie, conexiunile nervoase se consolideaza.
Pana acum 20 de ani se stia ca in creier exista conexiuni rigide, iar neuronii sunt singurele celule din corp care nu se refac. Ultimele cercetari vorbesc despre „neuroplasticitate”, capacitatea creierului de a se remodela, reforma si reorganiza la varste avansate.
Joe Dispenza, in cartea lui „Antreneaza-ti creierul!” ne prezinta concluziile studiului pe care l-a facut in urma autovindecarii coloanei sale vertebrale fracturate. El si-a spus ca daca a putut face asta, probabil exista si alti oameni care s-au autovindecat de boli grave, poate chiar incurabile. I-a gasit, intervievat si a strans laolalta ceea ce aveau acesti oameni in comun.
Inainte de a enumera ce aveau in comun, sa mentionez ce aveau diferit: religia era diferita sau chiar nu aveau vreo afiliere religioasa , nu aderasera cu totii la miscarea New Age, erau barbati si femei de varste, rase, credinte si culturi diferite, cu meserii felurite si variate niveluri de educatie si de trai. Numai unii faceau exercitii fizice in fiecare zi. Aveau obisnuinte diverse in ceea ce priveste consumul de bauturi, fumatul, privitul la televizor si celelalte medii de informare. Nu erau cu totii heterosexuali, iar unii erau inactivi din punct de vedere sexual.
Cele 4 puncte pe care le aveau in comun:
1. Credinta intr-o ordine sau o inteligenta superioara
Fie ca o numeau scanteie divina, spiritualitate sau subconstient, ei recunosteau existenta unei forte interioare care le dadea viata clipa de clipa si care stia mai multe decat puteau ei cunoaste ca fiinte umane. Mai mult, daca s-ar fi putut racorda la aceasta inteligenta, ar fi putut s-o determine sa actioneze in favoarea lor.
Aceasta inteligenta superioara nu are nimic mistic, ci este acelasi spirit care organizeza si regleaza toate functiile corpului. Aceasta este forta care face inima sa bata neintrerupt de peste 100.000 de ori pe zi, fara sa se opreasca vreodata ca sa se gandeasca ce face. Asta inseamna peste 40 milioane de batai pe an, aproape 3 miliarde de pulsatii pe parcursul unei vieti de 70-80 de ani. Si toate acestea se petrec automat, fara pauze de intretinere, curatenie, reparatii sau inlocuire. O constiinta superioara care da dovada de o vointa care o depaseste cu mult pe a noastra.
2. Gandurile sunt reale – gandurile ne influenteaza in mod direct corpul
Este deja confirmat stiintific ca fiecare gand produce o reactie biochimica la nivelul creierului. Gandurile pozitive, de fericire, inspiratie , produc dopamina, cele de suparare, ura, autodepreciative, produc neuropeptide. Astfel, prin intermediul acestor neurotransmitatori, corpul va simti senzatii de placere, respectiv neplacere, ceea ce inseamna ca gandurile devin neintarziat materie.
3. Ne putem reinventa pe noi insine
Este vorba despre un proces caruia i se va aloca un timp special, intr-o stare de reflectie. Intrebarile de genul „Ce-ar fi daca. . . ?” sunt vitale pentru acest proces: ce-ar fi daca n-as mai fi nefericit, daca n-as mai suferi si daca m-as putea schimba? Ce-ar fi daca nu mi-as mai face griji, nu m-as mai simti vinovat sau n-as mai purta ranchiuna? Ce-ar fi daca as incepe sa recunosc cum stau lucrurile si fata de mine, si fata de ceilalti ?
Este de mare ajutor gasirea unor persoane – exemplu de urmat: pe cine cunosc eu si e mereu fericit? Cum se poarta? Ce-as putea face sa fiu si eu asa? Ce-ar trebui sa spun, sa fac, cum ar trebui sa gandesc si sa ma port ca lumea sa ma vada altfel? Ce anume vreau sa schimb la mine?
4. Ne putem concentra atat de bine, incat pierdem notiunea de timp si spatiu
Este vorba de exersarea observarii obiective a gandurilor deja consacrate, lucru care necesita efort. Daca ceri de la 3 cunoscuti diferiti ai unei persoane sa iti spuna despre ce vorbeste aceasta persoana cel mai adesea, probabil ca laitmotivul vietii ei va iesi curand la iveala. Nu este la fel de usor atunci cand este vorba despre propria persoana. Chiar daca ai descoperit care e problema, mai mult ca sigur ca nu vei recunoaste spontan toate formele de manifestare ale acesteia . Este nevoie sa invingi indoiala de sine, teama, vocile celor din afara, vechile obisnuinte – care sunt ca sleaurile pe care le formeaza masinile iarna in zapada – pentru a atinge un nou nivel de constiinta.
Atunci cand se concentreaza in interior, prin autocontemplare, cand exerseaza mental noi posibilitati de a deveni altcineva, oamenii sunt in stare sa se cufunde atat de adanc in propriile ganduri, incat, cateodata, atentia li se detaseaza complet de corp si de cele din jur, care par a se topi sau disparea. Dispare chiar si conceptul de timp.