Abuzul de tip GASLIGHTING – Când celălalt te face să crezi că ești nebun

Jurnal de cuplu

Gaslighting este o formă de abuz psihologic prin manipulare, prin care agresorul își deziluzionează victima făcând-o să se simtă instabilă, nesigură de propria realitate sau chiar nebună. Termenul „gaslighting” vine de la filmul cu același nume „Gas Lighting” din 1940 și chiar așa este folosit și în literatura clinică și de specialitate.

Această tehnică de manipulare psihologică este practicată de către abuzator asupra victimei pe o perioadă îndelungată de timp, având ca efect pierderea încrederii victimei asupra propriei capacități de a distinge ce e real de iluzie. În acest mod, abuzatorul („gaslighter” în termeni de specialitate) dobândește putere și control total asupra victimei, deoarece aceasta își pune toată încrederea numai în percepția lui.

În majoritatea cazurilor, victima își pierde stima de sine, încrederea în sine, iar în cele mai grave dintre cazuri, victima își pierde cu totul sănătatea mentală.

Acest proces de spălare a creierului se realizează treptat, astfel că…

Vezi articolul original 1.142 de cuvinte mai mult

Nu ma inteleg cu copilul

Cu toate curentele de parenting neconditionat si iubire asemenea , cu o experienta de copii crescuti “ cu cheia de gat” , parintii de acum par a deveni un fel de sclavi ai odraslelor. Adica sa nu mai facem la fel, ca nu ne-a placut, sa facem opusul.

Dar copiii, pentru a se simti in siguranta si protejati, au nevoie de autoritatea parinteasca. Au nevoie de reguli si limite. Unele reguli pot fi transformate in ritualuri , precum spalatul pe dinti inainte de culcare, spalatul pe maini si schimbatul hainelor la venirea de la scoala, mersul la biserica in fiecare duminica dimineata . Poate fi organizat si ca reflex conditionat: am vazut intr-o gradinita cum se canta acelasi cantecel cand se strang jucariile pentru a merge la masa si asta inseamna ca nu tipa nimeni la copii sa stranga jucariile , ci ei canta in timp ce strang singuri, de bunavoie.

Intrebarile corecte pe care sa ti le pui sunt

-cum vreau sa arate viata noastra ? Vreau ordine si disciplina ? Cat de multa? Ce este cel mai important pentru mine?

-cum pot face asta ca sa obtin maximum din ceea ce cer cu minimum de rezistenta?

Cand raspunzi la aceste intrebari (s-ar putea ca raspunsul sa se lase asteptat o vreme, caci nu este la indemana sa faci o schimbare), iti va mai ramane doar sa perseverezi cu implementarea, ceea ce, deasemenea cere efort, insa este posibil.

Stiutul dinainte face diferenta

Poate ca tie iti plac surprizele daca partenerul de viata te duce la Paris de ziua ta, dar cum ti se pare cand vine cineva , iti ia din mana telefonul la care aveai o conversatie importanta si striga “ surprizaaa, am trecut sa te vad, hai cu mine la cafea !” ?

Cand ii spui dinainte copilului ce urmeaza sa se intample, el are timp sa se obisnuiasca cu ideea. Nu te lasa amagit de “ nu” -ul pe care il spune, “ nu”- ul reprezinta “ nu imi convine” si nu “ nu voi face” .Si ghici ce ? Are voie sa nu ii convina !

Exemplu:

Copilul se joaca pe tableta dimineata, inainte de gradi/scoala . Ii spui ca are 10 minute sa se joace , in ultimele 2 minute ii spui “ cand se termina runda asta, inchizi si plecam “ ,stai langa el sa fii vigilent , spui “ gata “ cand s-a terminat si il lasi pe el sa inchida jocul. Este important sa simta ca are si el o parte a controlului ( dar ii lasi partea care iti convine tie :)) .

Daca sunt lucruri mai importante pe care vrei sa le schimbi, se poate face adunare de familie, negociere de noi reguli, copilul participa la discutie , ii dai de ales intre doua variante care iti convin tie si scrieti impreuna regulile pe care le lipiti pe frigider ( sau pe o tabla de pluta, oricum, intr-un loc vizibil). Copiii mici pot desena un décor colorat pe foaia de reguli, copiii mai mari de 12 ani pot propune ei reguli rezonabile .

Am vazut de curand o animatie in care o mama singura apelase la ajutor specializat pentru a se putea intelege cu copilul ei adolescent, care era si obez. Specialistul a lucrat la interventie, copilul a fost “ purificat “ ( a avut el singur niste constientizari electrizante) si a venit timpul ca specialistul sa mearga in treaba lui. Mama singura il invita pe specialist la spectacol, iar acesta o refuza; ea spune “ dar credeam ca incepem sa ne imprietenim “ si I se raspunde “ nu doamna, sunteti doar o clienta “ . Ce face mama atunci ? Isi invita copilul . Copilul refuza, ca are ceva proiect pentru scoala ( pentru care nu invata singur pana la interventie, iar mama isi dorise asta ) . Mama insista, mituindu-l ( pe copilul obez, pe care voia sa il slabeasca) cu un meniu dublu la fast food. Copilul cere doua si mama accepta !!!

Morala ? Cand stii sigur ce vrei, ai grija sa nu iti autosabotezi dorintele !

Relatia simbiotica- dezirabila sau nu?

Am incercat sa descriu pentru un cuplu ce inseamna o relatie simbiotica si am dat exemplul unei femei de 50 de ani care isi suna zilnic mama , sa ii spuna ce program are. Parea o relatie obositoare si intruziva. Cand am vazut ca doamna considera ca nu isi doreste acest tip de relatie si nu considera ca se afla in aceasta situatie – in care era, de fapt, am redescris relatia simbiotica in termenii “ calda si apropiata” . In acel moment, doamna m-a tras la raspundere, ca de ce ii spun mai intai ceva si apoi ma razgandesc.

Si a fost o tema de meditatie pentru mine: cum este de fapt o relatie simbiotica ? Este ceva placut, dezirabil sau ceva obositor si intruziv?

Sunt momente din viata cand acest tip de relatie este sanatos, firesc, necesar, cum este de exemplu cazul unei  proaspete mamici care are un bebelus- bebelusul depinde in totalitate de ea.

Sunt alte momente cand acest tip de relatie devine o alegere.

Prima data cand a fost o alegere si am fost intr-o astfel de relatie era in scoala gimnaziala si inceputul liceului. Prietena mea suferea de o lipsa de afectiune in familie si avea nevoie sa si-o suplineasca din relatia cu mine. In regula pana aici, ne luam fiecare ce avem nevoie de pe unde putem. Doar ca ea era tipul extravertit, persoana care doreste sa impartaseasca toate gandurile, sentimentele si sa fie permanent in compania cuiva, fara sa oboseasca, persoana care detesta sa ramana singura, iar eu eram tipul introvertit, care aveam nevoie de timp cu mine sa imi adun energiile, somn de amiaza si poate sa imi si cumpar cate o bluza de una singura, aspecte pe care prietena mea le interpreta ca respingeri, iar rana ei era zgandarita. Si atunci ce am facut? Am incercat sa ii fiu aproape  sa nu o supar, sa nu se simta respinsa si sa nu ma certe, am facut lucrurile pe care le voia, cand voia , cu siguranta nu pe toate, dar suficiente cat sa nu ma simt confortabil. Parea pentru mine ca dorintele si nevoile ei conteaza si as fi renuntat bucuroasa la relatie doar ca sa fiu linistita.

Imi amintesc un episod in care , indragostita fiind, imi cerea sa pretind ca vine iubitul din spatele ei. De trei ori in jumatate de ora, la comanda. Mi se parea pueril si ma enerva sa fac lucruri la comanda, precum o maimuta la circ. O faceam, impotriva a ceea ce imi doream cu adevarat.

Facea si ea lucruri pentru mine, insa de regula erau lucruri despre care credea ea ca imi fac placere, fara sa verifice, sa intrebe si, cum eram diferite, nu se potriveau mereu. Un exemplu ar fi cand a cumparat doua inghetate si a venit la mine sa imi faca o surpriza, insa eu dormeam si mama nu m-a trezit, iar ea s-a suparat. Probabil ca, invers, ea s-ar fi trezit cu placere pentru a petrece timp impreuna, insa mama a stiut ca in acel moment somnul este mai important pentru mine.

A doua oara cand am fost intr-o relatie simbiotica a fost in prima facultate. Faceam extrem de multe lucruri impreuna cu prietena mea, ziua eram impreuna la facultate, noptile dormeam fie la ea, fie la mine. Colegii de facultate ajunsesera sa fie obisnuiti cu imaginea noastra impreuna in asa fel incat, atunci cand am mers singura la facultate intr-o dimineata, au intrebat unde este ea in loc de buna dimineata. De aceasta data ne intrebam una pe cealalta ce avem chef sa facem fiecare si ne respectam dorintele (mai ales ea imi respecta somnul de frumusete!). Am simtit ca pot sa fac ce vreau, sa fiu eu insami, fara sa se supere, fara sa o ia ca pe o respingere si mi-a fost confortabil.

Deci cum este o relatie simbiotica, buna sau rea?

Este buna in masura in care ambele persoane se simt confortabil, simt ca nevoile si dorintele lor sunt implinite, fara a fi judecate pentru ele, fara ca cealalta persoana sa se simta ranita.

In termenii teoriei atasamentului, este ideal ca ambele persoane sa aiba un stil de  atasament securizant.Sau macar ambele sa il aiba anxios, vor vorbi aceeasi limba. Cand un anxios se intalneste cu cineva cu un stil securizant, il va seca de energie pe acesta din urma. Cand un anxios se intalneste cu un evitant, se lasa cu mare suferinta pentru primul, care nu primeste de nici un fel dovezile de atasament de care are nevoie ca de aer.

 

sursa foto: http://www.damaideparte.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Viata e frumoasa- despre clisee si asteptari nerealiste

„Viata este frumoasa. Nu a ta, a ta e de cacat. Dar asa, in general, e frumoasa”.

M-am simtit validata cand am citit asta si m-am pus pe ras. Cred ca lumea este plina de clisee, iar asta cu viata care e frumoasa ma enerveaza maxim.Ori ca oamenii se plang -de orice, ca n-au timp, ca n-au bani, ca seful pune presiune, – ori ca nu se plang, dar asteapta mereu un ceva pentru a fi fericiti si pana atunci sunt incordati.

Dupa capul meu, daca spui ca viata e frumoasa, ar trebui sa te vad zburdand asa, ca pe Alinutza, cu cozile in vant, sa ai un zambet tamp pe fata si o oarece relaxare existentiala.

Din aceeasi categorie cliseistica mega-enervanta este venirea pe lume a unui copil, ah, ce bucurie, ce binecuvantare, sa va traiasca, sa fiti fericiti! Lasa noptile nedormite, a , astea trec, nu-i nimic, copii mici, griji mici, copii mari, griji mari, sa vezi tu mai incolo! Aa, o sa fie si mai rau? Mai bine imi pun streangul de gat de pe acum!

Si ce il mai iubeste bunicul pe mititel! Si bunica, si tusica! Alo, bunicul, bunica, tusica, vreau si eu o zi de la Dzeu sa ma odihnesc, luati la voi acasa pentru o zi pe lumina ochilor nostri? Aaa, sigur, l-as lua cu placere, dar nu pot maine, am ora la dentist, iar tusica merge cu bunica la inmormantarea lui vecinu’, il stii pe vecinu’, s-a mutat in locul lui domnu Istrate, bietul domnu Istrate, ca de treaba mai era, stii ca iti dadea martisor in fiecare an? Si deci acuma cine a murit, domn Istrate sau cine s-a mutat in locul lui? Pai acum a murit domnul Paturca, s-a mutat in locul lui domn Istrate acum vreo doi ani.

Asa, carevasazica, sa ne lamurim oleaca: iubirea asta de nepot presupune eliberarea de dopamina cand privesti pozele puse de ma-sa pe Facebook si cand te lauzi cu ele pe la vecinii inca ramasi in viata. Doamna mama, nu te astepta ca iubirea sa vina musai la pachet cu preluarea pe termen nedeterminat a micii minuni. Si cand totusi se intampla, caci lumea e diversa, sa stii ca bunica stie intotdeauna mai bine, doar ea te-a crescut si pe tine -sau pe husband-deci stie mai bine. Lucrurile au ramas la fel ca acum 35 de ani si ea are o memorie perfecta!( Alzheimerul afecteaza ultimile amintiri, insa cele de demult sunt din ce in ce mai clare!)

Alta treaba pe care trebuie sa o intelegi tu, cea care beneficiezi de ajutor gratuit de la bunici, este ca nu poti sa pui conditii. Vezi sa nu ii dai ciocolata, sa nu il iei in brate, sa nu il legani pe picioare, bla, bla. Adica poti sa le pui, daca vrei sa te simti o mama responsabila, dar e culmea sa te si enervezi ca nu sunt respectate.

Am si o veste buna pe final, daca ai rezistat pana acum, ca m-am mai racorit si eu putin: nu se bulverseaza copilul ca are alte reguli la bunici  fata de regulile impuse de tine acasa, copilul e versatil, se adapteaza, stie exact ce si cu cine ii merge.

 

sursa foto: http://www.a1.ro

 

Supraponderalitate si anorexie, doua fatete, aceeasi tulburare

Citeam declaratia unei anorectice anonime : ” Doar un mic sfat-daca credeti ca cineva este supraponderal, tineti-o pentru voi.Poate nu ii afecteaza pe unii oameni, dar altii nu pot trece  peste asta, asa ca vedeti-va de treaba voastra!”. Declaratia se referea la faptul ca un supraponderal poate fi atat de afectat de vreo observatie mai dura a cuiva, incat sa devina anorectic.

Avand in vedere ca 76% din cazuri au debutul in intervalul 11-20 ani si intre 90 si 95% din pacienti sunt femei, ne putem gandi ca labilitatea emotionala a tinerelor la varsta pubertatii si a adolescentei joaca un rol important ca factor favorizant in debutul bolii.

Stim ca standardele sociale sunt si ele importante, dar sa aflam din cifre/studii cat de importante:

” Idealul de a avea un corp subtire este specific tarilor industrializate, in care exista mancare din abundenta, pe cand in tari sarace idealul de frumusete este altul. Astfel, in Mauritania, o tara din Africa, saraca, arida, inconjurata de desert, majoritatea oamenilor considera ca o femeie frumoasa este o femeie grasa. (Chivu, 2011) (…)

Cel putin in America, pentru care Shepphird (2010) precizeaza procentele, se pare ca in urma cu 20 de ani modelul feminin obisnuit cantarea cu 8% mai putin decat femeia obisnuita americana. Astazi modelul cantareste cu 23% mai putin decat femeia obisnuita si este mai slaba decat 98% dintre femeile americane. Se creeaza astfel o discrepanta intre idealul promovat in societate si posibilitatea oamenilor obisnuiti de a-l atinge, generand o imagine de sine proasta si insatisfactie fata de propriul corp( Shepphird,2010). (…)

Keel (2006) citeaza o cercetare care a analizat modul in care televiziunea afecteaza credintele, valorile si comportamentele fetelor din Fiji. Evaluarile s-au realizat la o luna dupa ce fetele au avut acces la televizor, iar evaluarile follow-up au fost realizate 3 ani mai tarziu pe un grup nou de fete. La inceputul studiului, credintele fetelor erau in acord cu valorile culturale din Fiji, iar acestea nu considerau ca e important sa ai un corp subtire, nu tineau dieta si raportau foarte putina nemultumire fata de corpul lor. Trei ani mai tarziu, noul grup de fete a raportat credinta ca succesul, sanatatea si independenta erau relationate cu  faptul de a fi gracil si isi doreau sa fie slabe. Varsaturile autoinduse pentru a controla greutatea au crescut de la 0% dintre fete la inceputul studiului la 11% dintre ele trei ani mai tarziu.”  – ” Anorexia nervoasa, Teorie,evaluare si tratament” – Violeta Enea, Ion Dafinoiu

In Romania anului 2014 avem, conform OMS, 57% supraponderali adulti (peste 18 ani), din care 62% barbati si 52% femei.

Supraponderalitatea si anorexia sunt extreme opuse ale tulburarii de alimentatie, grave prin consecintele lor.

 Obezitatea este asociata cu peste 30 de afectiuni, iar evidentele stiintifice au stabilit o relatie stransa intre cel putin 10 dintre acestea.

• Diabet zaharat
• Hipertensiune arteriala
• Apnee de somn, hipoventilatie
• Atac cerebral acut
• Infarct miocardic acut
• Afectiuni ginecologice
• Cresterea incidentei cancerelor
• Afectiuni degenerative articulare : osteoartroza, guta
• Boli ale tractului digestiv: esofagita de reflux,litiaza biliara, steatoza hepatica
• Afectiuni endocrine

Persoanele cu anorexie sufera de insomnie, ritm cardiac lent, tensiune arteriala scazuta, probleme de termoreglare, pierderea parului, amenoree la femei, tendinte puternice de asociere cu depresie  si tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva.

Ar fi frumos sa luam de la unii surplusul sa il dam celorlalti , dar nu merge asa.Cred ca cei care sufera de asemenea tulburari de alimentatie sunt norocosi prin prisma faptului ca primul efect-ingrasatul/slabitul masiv- este vizibil cu ochiul liber si familia, prietenii pot interveni rapid.Din pacate, interventia nu este usoara, cei in cauza fiind rezistenti la ajutorul oferit, deci este nevoie de mult tact pentru a trage un semnal de alarma care sa fie auzit.

 

sursa foto: http://www.curademiere.ro

 

 

Nu m-am iubit pe mine vreo 30 și ceva de ani.

O alta viziune despre iubirea de sine

LOREDANA BĂDILEANU (VLĂDĂREANU)

Totul, dar absolut totul în viața noastră este despre cât de mult ne iubim pe noi înșine. Este temelia. Este baza. Este chintesența a tot ce trăim.

Când nu te iubești pe tine însuți… eziți, te îndoiești, te întrebi, întrebi pe ceilalți, vrei de la ei răspunsuri sau confirmări sau validări, analizezi, te gândești, te răzgândești (și iar te îndoiești), vrei, nu vrei, vrei altceva, nu-ți place, nu e perfect, eziți din nou, ești nesigur, n-ai încredere, azi nu e bine, ieri n-a fost bine, mâine poate că o să fie, poate că asta sau ailaltă, poate că nu, mai bine lasă… ehe… și tot așa… și viața trece-n întrebări și gânduri si tu tot stai în ne-starea ta.

Știi cât de cunoscute îmi sunt si mie toate astea? De multe ori, oamenii îmi spun că mă văd cu totul altfel. Și culmea este că au dreptate. Doar că ei…

Vezi articolul original 942 de cuvinte mai mult

Cum sa scap de tristetea asta de moarte

Desi nu urmaresc stirile la TV, era imposibil sa nu aud ce se intampla in lume: terorism, moarte, , nesiguranta, frica. Moartea celor pe care candva i-am cunoscut, a celor apropiati sau evenimente in care mor multi oameni nevinovati deodata trezesc in noi tristetea si anxietatea propriei morti.

Irvin D. Yalom, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford si psihoterapeut de orientare existentiala isi dedica o parte insemnata a muncii sale anxietatii mortii. Scrie „Privind soarele in fata” cu convingerea ca numai infruntandu-ne cele mai mari frici vom putea gasi sensuri noi ale existentei.

El insusi se declara ateu si considera ca viata dupa moarte ( Raiul din perspectiva crestina sau reinacarnarea intr-o viata viitoare) este o simpla amagire menita sa scada anxietatea mortii pe de o parte, si pe de alta parte  il poate face pe adeptul unei asemenea credinte sa nu traiasca in prezent, ci asteptand o viitoare viata mai implinita.

Ideile pe care le imbratiseaza pentru a se simti mai bine sunt preluate de la Epicur, filosoful grec, al carui adept este:

1.Mortalitatea sufletului: daca suntem muritori si sufletele noastre nu supravietuiesc, atunci nu avem de ce sa ne temem, caci nu vom avea constiinta si nici regrete

2.Nimicnicia absoluta a mortii: sufletul fiind muritor, se disperseaza in momentul mortii si atunci noi nu vom putea percepe moartea

3.Argumentul simetriei: starea de nonfiinta de dupa moarte este aceeasi cu cea de dinainte de a ne fi nascut

O alta idee pe care o foloseste mult este transmiterea prin reverberatie, adica ceva din fiinta ta care merge mai departe si dupa ce tu nu vei mai fi, cum ar fi copiii si nepotii tai, o carte pe care ai scris-o sau pur si simplu oameni pe care la un moment dat in viata i-ai influentat cu ceva pe care l-ai spus/facut.

In grupurile de terapie pe care Yalom le-a constituit cu bolnavi in stadiul terminal a intalnit si cazul in care cineva a avut revelatia ca mai are inca ceva de oferit, si anume un exemplu despre cum se poate muri cu demnitate.

Viktor Frankl considera ca important este a gasi sensul, atat in viata, cat si in moarte. Pe un pacient in varsta deprimat de moartea sotiei mult iubite a reusit sa il consoleze intrebandu-l : „Ce s-ar fi intamplat daca sotia dumitale ti-ar fi supravietuit?”. Raspunsul „O, ar fi suferit enorm” i-a adus acestuia consolarea prin faptul ca suferinta lui a scutit fiinta iubita de suferinta.

Revenind la Yalom, el considera, prin prisma perspectivei sale atee, ca , o data ce privesti moartea in fata, iti atenuezi groaza si revii la viata intr-o maniera mai bogata, mai calda, mai empatica.

Sper ca e ceva mai usor pentru cei ce cred ca exista o continuare in spirit sa gaseasca sensuri si consolare.

 

sursa foto: http://www.descopera.ro

 

 

Atitudinea face toti banii- studiu practic pe emisiunea „Vocea Romaniei”

Ma uitam aseara la Vocea Romaniei, cu gandurile ratacind aiurea, cand vad un duel compus dintr-o pereche de tineri, un el si-o ea. El cuceritor, stapan pe situatie, hotarat sa invinga. Ea emotiva si cam atat, preocuparea cea mai mare fiind ca i se va inrosi fata. Intre celelalte ganduri care imi alergau atunci prin cap il prind pe cel care spune :”e clar ca el va merge mai departe, bazat strict pe atitudine, pisicuta aia nu are cum sa arate prea mult”. Gandul mi se confirma si incepe sa devina interesant.

Urmatoarea pereche, doua fete, cantareata trupei Marfar si o tanara speranta de 16 ani. Cantareata consacrata are un discurs in care spera sa nu fie napadita de emotii, la fel ca prima data. Inconstienta tineretii vorbeste prin gura fetei : „ma simt grozav, am venit sa arat ce pot si sa trec mai departe”. Bun, aceeasi situatie, un concurent hotarat si unul ezitant, va castiga cel hotarat. Astept sa cante- nu ma pricep sa fac diferentele- si apoi astept votul cu interes crescand. Da, am avut dreptate, este aleasa fata hotarata ! Mai mult, fata emotiva de la Marfar spune ca doreste sa fie salvata pentru a capata incredere si, dupa ce nu a fost salvata, spune ca nu intelege cu ce a gresit. A gresit ca a venit sa ceara ceea ce trebuia sa aiba in buzunar de acasa- INCREDEREA ! Daca se uita la cum a cantat sa afle cu ce a gresit, ramane in ceata la nesfarsit, caci nu se uita unde trebuie.

Urmatoarea pereche: un muzician consacrat intr-un stil de muzica, pus sa cante altceva decat stie si o tanara abramburita care nu stie cum a ajuns pana acolo, fara miza.Vazand si cum merg repetitiile, ma gandesc: mult mai usor construiesti o casa de la zero decat sa repari una, mult mai usor inveti un novice decat recanalizezi pe cineva care are niste tipare. Ii spun sotului : ea va trece mai departe. Si, desigur, am avut dreptate.

Cand abia ma incalzisem s-a terminat emisiunea. O astept pe cea de vinerea urmatoare sa vad in cate cazuri atitudinea este cea care conteaza.

Tot despre atitudine la aceasta emisiune, dar in fata vietii in general, mi-a atras atentia o discutie infierbantata intre Loredana si Tudor Chirila. Tudor a pus in scena un moment depresiv, cu totul neapreciat de colegii lui antrenori. Totusi, sala s-a ridicat in picioare, si nu ca sa arunce cu oua. Loredana ii spune lui Tudor ca era prea depresiv momentul, acesta replica : „si depresia face parte din viata”, apoi Loredana isi afirma credintele ei :”noi trebuie sa distram oamenii, sa le dam speranta”, iar Tudor ii spune si repeta :”nu iti impune punctul de vedere”.

Ce vreau sa subliniez la discutia de mai sus

-da, depresia face parte din viata si optimismul exacerbat nu foloseste nimanui; imi povestea cineva despre o persoana extraordinar de placuta, mereu vesela, calda si pozitiva, care emana optimism, moment in care a sunat un clopotel de alarma in capul meu. Mai tarziu in conversatie imi spune ca „atunci cand pica, nu vrea sa vada pe nimeni si nu iese din casa 3 zile pana la o saptamana”. Adica nu este un super om persoana asta, doar face eforturi mai mult timp pentru a mentine o stare buna, eforturi pe care le compenseaza ulterior cu iesitul din circuit.

-imperativul „trebuie sa fie” este relativ, circumstantial. Poate cand esti suparat pe viata te ajuta sa asculti o muzica de taiat venele ca sa iti consumi mai repede supararea

A, da, era sa uit comentariul Loredanei despre cum stie ea ca Tudor este fericit, pentru ca are un copil si are motive sa fie fericit. Loredana nu a auzit ca nu exista o relatie de determinism intre realitatea fizica a unei persoane si felul in care se simte aceasta ( in ipoteza in care exista o viata dupa moarte si o va reintalni pe Madalina Manole, eu zic sa o certe ca s-a sinucis cand era asa fericita ca avea un copil!)

sursa foto: http://www.trilulilu.ro

Cum ma iubesc eu pe mine

Este un concept foarte popular „iubeste-te mai intai pe tine insuti”. Am auzit de cateva ori exemplul cu masca de oxigen in avion, acolo instructiunile sunt clare : adultii isi pun ei mai intai masca si apoi copiilor .Normal, daca lesina dupa ce ii aseaza masca copilului, acesta va sti ce sa faca?

Dau tema asta clientilor in terapie ca tema de casa. Cer o pagina ca raspuns si vin 3-4 randuri inapoi.Am zis sa scriu si eu cum ma iubesc pe mine, sa dau un exemplu, ca nu vreau sa fiu ca popa – sa faci ce zice, nu ce face.

In primul rand nu ma iubesc tot timpul. Nu ma iubesc atunci cand las gandurile negre sa ma invadeze, cand sufar de scenarita (negativa) si caut vinovati pentru ce nu imi convine in scenariul meu de viata. Pot sa fiu suparata si pe mine insami, ca am luat acele decizii care m-au adus aici. Atunci caut solutii drastice, urgente, care sa schimbe peste noapte (quick fix) realitatea urata.

Dar cand ma iubesc…

Sunt atenta la nevoile corpului meu : mananc atunci cand mi-e foame, chiar daca asta inseamna sa aman sau sa renunt la o treaba importanta si urgenta. Fac exercitii fizice, insa nu reusesc sa ma extenuez in clase de aerobic, unde sa strige cineva la mine ca nu fac destul de bine/ mult/repede. Dorm atunci cand mi-e somn- adevarul este ca ma doare capul daca nu sunt odihnita si imi vine sa latru la oricine intra in raza mea vizuala. Ma imbrac ingrijit si ma machez pentru ca asta e imaginea pe care imi place sa o vad in oglinda, imi da o stare buna si cand ploua afara sau eu nu sunt neaparat pe un nivel energetic ridicat. Ma duc la cosmetica pentru mine, sa ma simt bine si nu neaparat de Paste, Craciun si Concediu.

Sunt atenta la nevoile sufletului meu: ma bat cordial pe spate si imi trimit un pupic in oglinda atunci cand reusesc ceva pentru care am fost concentrata si a necesitat efort, apoi imi iau un timp sa celebrez inainte de a trece la urmatoarele treburi de pe lista de „to do”. Imi iau timp doar pentru mine, in care sa imi adun gandurile, fie ca stau singura, hoinaresc prin magazine -windows shopping- sau fac o baie calda.Practic recunostinta si multumesc pentru lucrurile bune din viata mea.

In plan mental imi aleg lecturi care ma ajuta sa evoluez, ma ajuta profesional si ma calibreaza pe acea frecventa in care „se poate”. Petrec timp in compania persoanelor care au aceleasi valori ca mine si aceeasi lentila prin care privesc lumea ( nu ma intereseaza barfele, discutiile marunte de trecut vremea, caci consider timpul cea mai pretioasa resursa, nu ma intereseaza ce merge prost decat daca ai si un plan concret pentru schimbare in bine). Aleg sa nu primesc adevarul altcuiva daca nu corespunde cu al meu, cu alte cuvinte nu las voci exterioare sa o acopere pe a mea. Primesc cu bucurie un feed back bine intentionat – bine intentionat nu inseamna ca ma lauda neaparat, ci ca persoana incearca sa fie cat mai obiectiva in a spune ce a fost bine si ce a fost mai putin bine.

Cam asa…sunt convinsa ca nu am scris tot.

Tu cum te iubesti pe tine?

sursa foto: http://www.psychologies.ro

Sotul ideal – fabula

Şiraguri de gânduri

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată
Cu avere şi trusou,
Îi respinge, îngâmfată :
-Cum să mă mărit c-un bou ?

E un cal prin curţi vecine,
Care, pătimaş, mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sânge !

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul.
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

– Ah, ce şansă pe mireasă !
Comenta în pom o cioară,
El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.

Dar, curând, ce tragedie!
Vaca se certă cu calul,
Pân’ departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba, făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba…

Vezi articolul original 210 cuvinte mai mult