Suportul de grup pentru persoane supraponderale( si nu numai)

Incepand din 22 septembrie, in cadrul Asociatiei Supra (www.asociatia-supra.ro) voi porni un grup de suport pentru persoane supraponderale. Intalnirile vor fi saptamanale, in fiecare joi , in intervalul 18-19.30, in Bucuresti, vis-a-vis de Plaza Mall Drumul Taberei.

Intrarea si iesirea sunt libere, fiecare participa dupa cum simte nevoia, iar costul unei sedinte este de 45 de lei.

De ce un grup de suport? Consider ca in acest moment sunt destule informatii disponibile despre  CE ar trebui sa faci , insa totusi ceva nu functioeaza pana la capat. Cred ca energia grupului si acceptarea pe care le vei gasi aici ar putea fi  un ultim ingredient care sa te impinga mai departe.

img-20160916-wa0002

Vorbind despre acceptare, sunt binevenite si persoanele care nu vor sa faca ceva in directia slabirii in acest moment al vietii lor, insa se confrunta cu discriminare si sfaturi din partea celorlalti, iar pentru asta se simt furioase. De asemenea, sunt binevenite persoanele care , conform normelor medicale si parerilor celorlalti , sunt normoponderale, insa ele sunt nemultumite de aspectul lor.

Ce vom face?

-vom asculta cu atentie povestea fiecaruia si ce nevoi are

-vom explora cauzele emotionale ale surplusului de greutate

– vom cauta impreuna modalitati alternative , usor aplicabile

-vom dezbate studii stiintifice, ce e mit si ce este realitate

-vom accepta in mod practic ca fiecare este diferit

Ce nu vom face?

-nu vom da sfaturi

-nu vom judeca

Pentru inscriere, intra pe linkul de mai jos:

http://www.asociatia-supra.ro/grupul-de-suport-supra

 

 

 

Trece vreodata aceasta durere sfasietoare? -despre moarte si a muri

„La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi Datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit.” (Dan Puric)

moarte

Se spune ca moartea este singurul lucru cert al existentei noastre. Si unul dintre marile tabuuri, as adauga eu. Oamenii au emotii puternice in preajma experientei mortii, fie ca e vorba de cineva apropiat lor, de cineva caruia i se adreseaza pentru a-i oferi condoleante sau chiar se gandesc  la propria moarte iminenta.

In decursul ultimei luni eu insami am participat la doua exercitii terapeutice care au implicat subiectul moarte. Intr-unul trebuia sa ma adresez unei persoane despre care nu stiam daca este inca in viata.Daca ar fi, cu siguranta starea ei fizica ar fi foarte deteriorata, caci cu ceva ani in urma abia mai reuseam sa ne intelegem. Am fost intrebata daca prefer sa ma adresez in exercitiu unei persoane presupusa in viata sau unui spirit. Am ales varianta a 2a, cu convingerea ca cineva chiar ma aude si ma intelege, ca mesajul meu ajunge unde trebuie si in forma in care vreau eu sa il transmit. Mi s-a parut mai trist sa vorbesc cu o leguma, o carcasa, o umbra a ceea ce a fost persoana candva.  Dar aici e vorba despre mine. Asistenta nu a fost intru totul de acord. Colegele mele ar fi ales sa se adreseze persoanei inca in viata, pentru ca nu credeau in viata de dincolo.  Este o chestiune de paradigma, de viziune, care insa regleaza intreaga raportare la subiect si cu intregul set de emotii atasat.

Sunt oameni care cred ca totul se termina odata cu moartea. Eu ii intreb pe acestia care cred ei ca e rostul vietii. Unii imi raspund ca se bucura pur si simplu de proces, de calatorie. Oare? Nu am vazut atat de multi oameni bucurosi in jurul meu…sau cel putin nu din cei care cred ca nu exista viata de dincolo.

Cineva ma intreaba: ai vreo dovada? Da, am, daca alegi sa o privesti. Sunt carti intregi scrise cu oameni care au fost in moarte clinica (vezi lucrarile prof. Dumitru Constantin Dulcan ori filmul documentar „Falsa plecare”) si relateaza experiente la limita mortii, sunt cazuri de copii de pana in 7 ani care povestesc cu lux de amanunte despre oameni si locuri reale pe care nu le-au vazut nicicand in aceasta viata.

Am observat ca si cei care isi declara necredinta privesc cu interes, placere sau entuziasm filme artistice pe aceasta tema. La adapostul filmului artistic mintea este suntata si oamenii isi pot hrani credintele sufletului.

Atunci cand suferi o pierdere a cuiva drag este normal sa te simti devastat, este normal sa suferi gandindu-te ca nu il mai poti vedea langa tine pe omul drag, ca nu il mai poti imbratisa niciodata. Suferinta se estompeaza cu trecerea timpului daca alegi sa ii dai drumul si sa iti continui viata.

Pentru a incheia travaliul de pierdere, pentru a depasi etapele de negare, furie, negociere, depresie si a ajunge la acceptare e posibil sa ai nevoie de ajutor. Poti sa iti gasesti sprijin in alta persoana draga, ce va fi langa tine pur si simplu sau sa apelezi la un terapeut.

Cum stii ca ai ajuns la acceptare?  Cognitiv, gandesti ca totul e platit, echilibrat si te poti uita la toate momentele placute din trecut fara jale ca nu mai poti face asta. Emotional, simti o stare de relaxare vis a vis de persoana respectiva. Comportamental, onorezi acel om, ii recunosti pozitia in viata ta.