Clişee în terapie

1.Femeia care este puternică şi le face pe toate

Cândva în decursul istoriei contemporane femeia şi-a căpătat independenţa, dreptul la vot şi a plecat la muncă cot la cot cu bărbatul. Dar treburile casei şi îngrijitul copiilor nu se face cot la cot cu bărbatul (vezi punctul 2) , motiv de adâncă frustrare pentru urmaşa Evei, care aşteaptă ajutorul, însă fără să îl ceară. Nu cere, asteaptă, nu primeşte şi la urmă se înrăieşte.

Pentru ea pare un scop in viaţă să le facă pe toate. Toate trebuie făcute! Mai puţin odihna, relaxarea, bucurat de un apus şi de o păpădie, de un cocktail alături doar de partenerul ei, făcând nimic altceva.

Dupa ce se sacrifică şi le face pe toate, cade leşinată, în cel mai bun caz. Dacă nu, intră într-o stare de hiperexcitabilitate – e aia cand nu te poţi odihni de prea multa oboseală- şi în toată lumea care îi stă în cale.

strong

Femeia nu înţelege că asta nu e viaţa minunată la care a visat când şi-a luat bărbat, nu înţelege  că preţul pentru ca “toate să fie făcute” (de către ea) este transformarea ei într-o leoaica din calea căreia fug toţi. La ce bun, măi femeie, să munceşti atâta, dacă nimeni nu se mai bucură în final de rezultatul muncii tale?

2.Bărbatul care tace si nu ia poziţie

Bărbatul ăsta e unul care şi-a luat nevastă şi serviciu, apoi a făcut copii, dar s-a concentrat pe carieră. Că deh, cineva trebuie să aducă bani în casă. Sau uneori doar s-a concentrat pe carieră şi atât.

Aducând bani sau nu, bărbatul nu are păreri despre creşterea copiilor- nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-, nu ştie unde stau lucrurile prin casă –nevasta ştie mai bine, este jurisdicţia ei-şi se abţine de la a emite orice părere, ca să nu intre în vreun conflict.

Nu vede că femeia aia de lânga el pe care zice că o iubeşte ( sau măcar a iubit-o când a luat-o) se topeşte pe picioare de neiubire si nebăgare în seamă, de singurătate.

Alo, domnu’! Nu sunteţi o fiinţă neputincioasă , părerea dvs contează! Măi nene, măi! Ieşi din starea asta vegetativă, rezervă două nopţi undeva şi fă-i o surpriză femeii ăleia de lângă tine! Uită-te în ochii ei şi îndrăzneşte să emiţi o părere din suflet!

3.Copilul care crede că e lansat dacă face opusul faţă de mama/tata

A, eu nu semăn deloc cu mama, eu fac exact pe dos.

Pentru acest punct voi apela la “ expertul din afara oraşului” şi voi reproduce întocmai câteva rânduri din cartea “ Exerciţii practice de psihogenealogie”  a lui Anne Angelin Schutzenberger, apărută la Editura Trei.(pg. 34)

“ Majoritatea oamenilor acţionează după cum au fost învaţaţi, alţii fac exact pe dos.

În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm.

Dar ce se întamplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinţii mei, care au făcut ei înşişi contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinţi? Ei bine, mă pomenesc că fac acelaşi lucru pe care îl făceau bunicii mei! Şi nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinţii mei opunându-mă lor, am creat cu ei, pur şi simplu, o legătură de opoziţie.

Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal si nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care îţi permite tăierea cordonului ombilical şi în consecinţă să fii adult, este cea a propriei alegeri.”

clisee

4.Copilul căruia i-a fost refuzată afecţiunea

Nu că nu a primit deloc, dar nu a primit ce a vrut el (i-a trebuit lui). Acum este adult cronologic, dar nu şi emoţional. Este prins în dilema de a vrea afecţiune şi recunoaştere de la părintele dominant, pe de o parte, şi de a şti că acel părinte este la fel ca în urma cu 30 de ani, fără multe şanse de schimbare, pe cealaltă parte. Îi place să toace întruna despre nefericirea lui, ceea ce doar îi amplifică starea proastă.

Consideră că responsabilitatea construirii relaţiei îi aparţine exclusiv părintelui , datorită rolului său ( dar tu erai parintele, tu trebuia să şti să îmi oferi afecţiune, fără să o cer eu!). Fix în opoziţie cu această afirmaţie, am întâlnit părinţi care se simt respinşi de copiii lor când ăstia micii sunt supăraţi şi , temători, pleacă de lânga ei chiar dacă nu şi-ar dori asta.

 

sursa foto: http://www.dindragoste.unica.ro

 

 

 

Anunțuri