De ce nu-mi spui ca ma iubesti?

“-Draga, ma iubesti?

-Stii bine , de ce ma tot intrebi?”

Este un dialog clasic menit sa aduca nervi si frustrare, insingurare si tristete de ambele parti.

Imi vine sa rad cand citesc sfaturile unor cunoscatori, oameni de bine : “ Dar ati discutat despre asta? Discutati si rezolvati problema  “ . In cabinet ajung cupluri care au discutat si au tot discutat, de fiecare data acelasi lucru, din categoria “ vorbim impreuna si ne intelegem separat” .

Cand nu reusesc sa ajunga unul la celalalt, cei doi vad lucrurile superficiale : ea este cicalitoare , iar el nu comunica, se retrage in barlogul lui. Cand ii intrebi au fiecare o mie de argumente care sa le motiveze pozitia si care arata in acelasi timp ca vina e a celuilalt. Si mai si asteapta validare, asteapta pe cineva care sa fie de partea lor. Nivelul tensiunii este atat de ridicat, incat validarea sentimentelor unuia este preluata automat de celalalt ca o invalidare a lui.

Dar sa intram mai in detaliu, sa intelegem in context ce se intampla, fara sa ne raportam la vina.

Sa luam un cuplu la intamplare, Dan si Dana , sa le spunem. Ei formeaza un cuplu de, sa zicem, 10 ani si au un copil de 5 ani.Dan este un barbat responsabil , care munceste de la 9 la 6 sa isi intretina familia. Dana are o mica afacere, are grija de casa si de copil. Conflictul lor principal se refera la viata intima, care nu e tocmai la un nivel ridicat ( mai precis are trei viteze: incet, incetisor sau deloc).

Acum sa privim o scena obisnuita dintr-o zi obisnuita din viata lor. Dana il roaga pe Dan sa treaca sa ia paine in drum spre casa . El face un ocol de jumatate de ora si vine cu alt tip de paine decat cel solicitat. Dana e nervoasa : “ nici o paine ca lumea nu esti in stare sa iei “ . Dan pleaca sa faca un dus si apoi deschide computerul. Dana se enerveaza si mai tare si mananca singura cu copilul, fara sa il mai invite si pe Dan.

stai-calma-treci-aici-iubeste-ma

 

Ce s-a intamplat aici?

Ea simtea nevoia sprijinului partenerului ei , a cerut ajutorul si, cand nu a venit in timpul si in forma solicitate, si-a exprimat dezamagirea prin furie / cicaleala . El, la randul lui obosit dupa o zi lunga, ar fi avut nevoie de intelegere si caldura si a primit o replica usturatoare, la care a reactionat cum stie cel mai bine, plecand pentru a reduce conflictul. Dan nu e constient de faptul ca plecarea sa inseamna in realitate  o intarire a lipsei sprijinului partenerei sale, adica are efectul opus celui scontat: creste conflictul. Inflamata mai mult, Dana il pedepseste ignorandu-l la randul ei ( pana peste o ora-doua, cand il cearta in continuare si este evident pentru toata lumea ca aceasta seara nu va aduce imbunatatirea intimitatii in cuplu).

Schimbarea macazului

Ce putea Dana sa faca diferit? Putea sa isi exprime dezamagirea drept ceea ce este, o dezamagire: “ Speram sa ajungi mai repede si sa tii minte ce te-am rugat” .

Ce putea Dan sa faca diferit, chiar daca Dana a fost agresiva ? Putea sa ramana si sa aiba un punct de vedere : “ Imi pare rau ca am intarziat si nu am cumparat fix ce voiai, sunt obosit si nu functionez la capacitate maxima” .

Oricare din cei doi parteneri poate, in orice moment, sa faca ceva diferit, care sa arate ca ii pasa.Partenerul tau nu este cel mai aprig dusman al tau, este acea persoana pe care candva ai ales-o de bunavoie. La fel ca si tine, are nevoie de caldura , intelegere, acceptare, validare, respect, iubire.

In episodul urmator Dan si Dana se vor certa din cauza viziunilor diferite in ceea ce priveste cresterea copilului.

 

sursa foto: https://www.keepcalm-o-matic.co.uk

 

Anunțuri

Copilul neiubit de parinti

Un copil neiubit de parinti poarta cu sine aceasta povara toata viata. El va fi suparat, furios, se va zbate intre dorinta profunda de acceptare din partea parintilor si revolta impotriva lor. De fiecare data cand nu performeaza la cotele pe care si le-ar dori, gandul lui automat este „Daca m-ar fi iubit ai mei, alt start as fi avut in viata”- asta e un tipar in care altul poarta vina, acest copil, acum adult, are nevoie de un tap ispasitor.

copil neiubit

Uneori adultul intelege, cu mintea lui de acum, ce s-a intamplat, le da circumstante parintilor si are o relatie buna cu ei.Dar copilul din el a ramas nevindecat si ori de cate ori se intoarce la acele amintiri se intristeaza.

Unii copii neiubiti se angreneaza in profesii care implica lucrul cu copiii sau fac ei insisi copii pe care sa ii iubeasca. Poate uneori confunda iubirea cu educatia si ii iubesc atat de mult, incat nu le mai impun limite.

O alta confuzie frecventa este intre distanta fizica si cea emotionala. Observ pe fetele interlocutorilor mila si compatimire cand, intr-o discutie oarecare, le povestesc cum am stat la bona pana la 5 ani si ai mei ma vizitau miercurea, luandu-ma acasa pentru sfarsitul de saptamana. Discutia este intrerupta pentru ca ei vor sa isi exprime regretul. Eu le spun ca nu am nici o problema, ca am fost foarte fericita in acea perioada, am crescut frumos alaturi de niste oameni de care am fost foarte atasata, simtindu-ma iubita in acelasi timp si de parintii mei. De regula nu sunt crezuta.

Am intalnit un copil neiubit perfect impacat cu ideea. O persoana calda, iubitoare, onesta, deschisa. Am intrebat-o cum a facut, mai ales ca are si frati, care au fost iubiti.Mi-a raspuns ca e simplu, ea transforma neiubirea in iubire si ca viata o compenseaza pe alte parti.

Ceea ce pentru ea e simplu, pentru altii e greu.Un prim pas este sa isi recunoasca sentimentele: isi urasc mama, dar nu este voie sa iti urasti mama si atunci ascund adanc-adanc ura si o acopera cu furie sau tristete.Pai da-ti voie sa simti ceea ce simti deja! Elibereaza-te, iarta-te, iubeste-te! Macar iubeste-te tu, daca maica-ta nu o face!

Apoi  trebuie sa faca cumva sa inteleaga perspectiva parintilor si faptul ca au facut tot ce au putut ei mai bine cu instrumentele pe care le aveau atunci. Apoi sa ii ierte. Si sa o ia de la inceput cand recidiveaza.

La un alt nivel, cel spiritual, oamenii astia, parintii, sunt tot niste oameni care doar s-au nascut inaintea copiilor lor, iar copiii s-au folosit de trupurile lor ca sa vina pe lume.Nu iti datoreaza nimic, opreste-te sa mai pretinzi!

sursa foto: http://www.sfatulparintilor.ro

Trece vreodata aceasta durere sfasietoare? -despre moarte si a muri

„La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi Datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit.” (Dan Puric)

moarte

Se spune ca moartea este singurul lucru cert al existentei noastre. Si unul dintre marile tabuuri, as adauga eu. Oamenii au emotii puternice in preajma experientei mortii, fie ca e vorba de cineva apropiat lor, de cineva caruia i se adreseaza pentru a-i oferi condoleante sau chiar se gandesc  la propria moarte iminenta.

In decursul ultimei luni eu insami am participat la doua exercitii terapeutice care au implicat subiectul moarte. Intr-unul trebuia sa ma adresez unei persoane despre care nu stiam daca este inca in viata.Daca ar fi, cu siguranta starea ei fizica ar fi foarte deteriorata, caci cu ceva ani in urma abia mai reuseam sa ne intelegem. Am fost intrebata daca prefer sa ma adresez in exercitiu unei persoane presupusa in viata sau unui spirit. Am ales varianta a 2a, cu convingerea ca cineva chiar ma aude si ma intelege, ca mesajul meu ajunge unde trebuie si in forma in care vreau eu sa il transmit. Mi s-a parut mai trist sa vorbesc cu o leguma, o carcasa, o umbra a ceea ce a fost persoana candva.  Dar aici e vorba despre mine. Asistenta nu a fost intru totul de acord. Colegele mele ar fi ales sa se adreseze persoanei inca in viata, pentru ca nu credeau in viata de dincolo.  Este o chestiune de paradigma, de viziune, care insa regleaza intreaga raportare la subiect si cu intregul set de emotii atasat.

Sunt oameni care cred ca totul se termina odata cu moartea. Eu ii intreb pe acestia care cred ei ca e rostul vietii. Unii imi raspund ca se bucura pur si simplu de proces, de calatorie. Oare? Nu am vazut atat de multi oameni bucurosi in jurul meu…sau cel putin nu din cei care cred ca nu exista viata de dincolo.

Cineva ma intreaba: ai vreo dovada? Da, am, daca alegi sa o privesti. Sunt carti intregi scrise cu oameni care au fost in moarte clinica (vezi lucrarile prof. Dumitru Constantin Dulcan ori filmul documentar „Falsa plecare”) si relateaza experiente la limita mortii, sunt cazuri de copii de pana in 7 ani care povestesc cu lux de amanunte despre oameni si locuri reale pe care nu le-au vazut nicicand in aceasta viata.

Am observat ca si cei care isi declara necredinta privesc cu interes, placere sau entuziasm filme artistice pe aceasta tema. La adapostul filmului artistic mintea este suntata si oamenii isi pot hrani credintele sufletului.

Atunci cand suferi o pierdere a cuiva drag este normal sa te simti devastat, este normal sa suferi gandindu-te ca nu il mai poti vedea langa tine pe omul drag, ca nu il mai poti imbratisa niciodata. Suferinta se estompeaza cu trecerea timpului daca alegi sa ii dai drumul si sa iti continui viata.

Pentru a incheia travaliul de pierdere, pentru a depasi etapele de negare, furie, negociere, depresie si a ajunge la acceptare e posibil sa ai nevoie de ajutor. Poti sa iti gasesti sprijin in alta persoana draga, ce va fi langa tine pur si simplu sau sa apelezi la un terapeut.

Cum stii ca ai ajuns la acceptare?  Cognitiv, gandesti ca totul e platit, echilibrat si te poti uita la toate momentele placute din trecut fara jale ca nu mai poti face asta. Emotional, simti o stare de relaxare vis a vis de persoana respectiva. Comportamental, onorezi acel om, ii recunosti pozitia in viata ta.