De ce nu-mi spui ca ma iubesti?

“-Draga, ma iubesti?

-Stii bine , de ce ma tot intrebi?”

Este un dialog clasic menit sa aduca nervi si frustrare, insingurare si tristete de ambele parti.

Imi vine sa rad cand citesc sfaturile unor cunoscatori, oameni de bine : “ Dar ati discutat despre asta? Discutati si rezolvati problema  “ . In cabinet ajung cupluri care au discutat si au tot discutat, de fiecare data acelasi lucru, din categoria “ vorbim impreuna si ne intelegem separat” .

Cand nu reusesc sa ajunga unul la celalalt, cei doi vad lucrurile superficiale : ea este cicalitoare , iar el nu comunica, se retrage in barlogul lui. Cand ii intrebi au fiecare o mie de argumente care sa le motiveze pozitia si care arata in acelasi timp ca vina e a celuilalt. Si mai si asteapta validare, asteapta pe cineva care sa fie de partea lor. Nivelul tensiunii este atat de ridicat, incat validarea sentimentelor unuia este preluata automat de celalalt ca o invalidare a lui.

Dar sa intram mai in detaliu, sa intelegem in context ce se intampla, fara sa ne raportam la vina.

Sa luam un cuplu la intamplare, Dan si Dana , sa le spunem. Ei formeaza un cuplu de, sa zicem, 10 ani si au un copil de 5 ani.Dan este un barbat responsabil , care munceste de la 9 la 6 sa isi intretina familia. Dana are o mica afacere, are grija de casa si de copil. Conflictul lor principal se refera la viata intima, care nu e tocmai la un nivel ridicat ( mai precis are trei viteze: incet, incetisor sau deloc).

Acum sa privim o scena obisnuita dintr-o zi obisnuita din viata lor. Dana il roaga pe Dan sa treaca sa ia paine in drum spre casa . El face un ocol de jumatate de ora si vine cu alt tip de paine decat cel solicitat. Dana e nervoasa : “ nici o paine ca lumea nu esti in stare sa iei “ . Dan pleaca sa faca un dus si apoi deschide computerul. Dana se enerveaza si mai tare si mananca singura cu copilul, fara sa il mai invite si pe Dan.

stai-calma-treci-aici-iubeste-ma

 

Ce s-a intamplat aici?

Ea simtea nevoia sprijinului partenerului ei , a cerut ajutorul si, cand nu a venit in timpul si in forma solicitate, si-a exprimat dezamagirea prin furie / cicaleala . El, la randul lui obosit dupa o zi lunga, ar fi avut nevoie de intelegere si caldura si a primit o replica usturatoare, la care a reactionat cum stie cel mai bine, plecand pentru a reduce conflictul. Dan nu e constient de faptul ca plecarea sa inseamna in realitate  o intarire a lipsei sprijinului partenerei sale, adica are efectul opus celui scontat: creste conflictul. Inflamata mai mult, Dana il pedepseste ignorandu-l la randul ei ( pana peste o ora-doua, cand il cearta in continuare si este evident pentru toata lumea ca aceasta seara nu va aduce imbunatatirea intimitatii in cuplu).

Schimbarea macazului

Ce putea Dana sa faca diferit? Putea sa isi exprime dezamagirea drept ceea ce este, o dezamagire: “ Speram sa ajungi mai repede si sa tii minte ce te-am rugat” .

Ce putea Dan sa faca diferit, chiar daca Dana a fost agresiva ? Putea sa ramana si sa aiba un punct de vedere : “ Imi pare rau ca am intarziat si nu am cumparat fix ce voiai, sunt obosit si nu functionez la capacitate maxima” .

Oricare din cei doi parteneri poate, in orice moment, sa faca ceva diferit, care sa arate ca ii pasa.Partenerul tau nu este cel mai aprig dusman al tau, este acea persoana pe care candva ai ales-o de bunavoie. La fel ca si tine, are nevoie de caldura , intelegere, acceptare, validare, respect, iubire.

In episodul urmator Dan si Dana se vor certa din cauza viziunilor diferite in ceea ce priveste cresterea copilului.

 

sursa foto: https://www.keepcalm-o-matic.co.uk

 

Anunțuri

Priveste-ma dincolo de lacrimile mele

Ma intrebi :” Cum iti merge?”

Si, dupa cum vezi, ochii mi se umplu de lacrimi.

Iar tu, stanjenit, privesti in alta parte

Si te grabesti sa vorbesti despre vreme.

Iar eu simt ca interesul pe care mi l-ai aratat pret de cateva clipe

S-a spulberat…

” Cum imi merge?”

Imi merge mai bine cand sunt ascultata

Chiar daca imi mai scapa o lacrima sau doua,

Pentru ca durerea mea e adanca si indescriptibila.

N-o poti intelege decat daca ai cunoscut-o ssi tu.

Cu toate astea am nevoie de tine…

Pentru ca, de cate ori privesti pe langa mine si vorbesti despre vreme

Ma simt iarasi singura…singura cu durerea mea.

Nu vei sti niciodata cat de mult inseamna pentru mine atentia ta…

Si stii ceva? Lacrimile nu sunt un semn rau!

Asa pot eu sa ma vindec,

Asa pot eu sa eliberez durerea din mine…

plans

Stiu ca, purtandu-te asa, incerci sa ma protejezi de durere,

Dar te inseli, caci amintirea mortii celui drag

E mereu cu mine, la distanta de numai un gand…

Durerea mea devine vizibila prin lacrimi,

Dar e o durere de care n-ai cum sa ma protejezi,

Ea e acolo, cu mine…

Oare cand plang, te simti neputincios si nu stii ce sa faci?

Nu esti neputincios…

Si nu-ti cer nimic altceva decat sa fii langa mine.

Cand imi permiti sa plang langa tine…ma ajuti.

Nu trebuie sa spui nimic, pentru ca eu am nevoie de tacerea ta…

Am nevoie sa fii rabdator si sa nu te temi de mine,

De lacrimile mele…

Am nevoie sa intrebi cu inima :” Cum iti merge?”

Ca sa-mi pot lasa durerea sa iasa in voie…

Caci atunci cand lacrimile mele sunt libere,

Ma simt mai usoara…

Ele curata spatiul dintre noi

Facand loc, usor, unor stari mai bune.

Poate voi plange un minut sau doua.

Apoi imi voi sterge lacrimile

Poate chiar voi zambi.

Stii ca de cate ori inchid lacrimile in mine,

Ele se aduna intr-un nod in gat,

Imi umplu pieptul de durere

Si-mi fac stomacul sa tremure?

Tot corpul meu e prins intr-un efort enorm:

Efortul de a te proteja pe tine de lacrimile mele!

Si astfel si eu, si tu suferim:

Eu…pentru ca imi tin durerea in interior,

Ca un scut fata de intimitatea dintre noi.

Tu…pentru ca nu stii ce sa faci si-ti vine sa fugi.

Asa ca, te rog, ia-mi mana si priveste-ma dincolo de lacrimi

Caci asa ne putem regasi intimitatea.

Poem de Kelly Osmont

sursa foto http://www.bzc.ro

„Mi-am daruit sotul amantei lui”- despre suferinta si supraresponsabilizare

Citesc pe fileviatasicarti.wordpress.com o poveste care incepe asa:

„Am trăit 18 ani cu soțul meu, iar acum el a plecat la alta. Eu sunt de vină. O viață întreagă am fost casnică, soțul era umărul meu, serviciu și prietenă. În ultimii ani am început să-i simt indiferența. Tot mai des se reținea până târziu la servici, sta tot mai rar pe-acasă… Acest lucru mă supăra tare. Am încetat să ieșim împreună. Eu, sincer vorbind, am devenit o isterică.”

Este o poveste ca multe altele, dar care are iesit din comun atitudinea de supraresponsabilizare a protagonistei. Ne-am obisnuit sa il vedem pe cel parasit cum, in suferinta lui, se dezbraca de caracter si arunca cu tot felul de injurii la adresa fostului partener sau a celui care a intervenit intre ei.

Ei bine, intr-un cuplu fiecare este egal responsabil. Adica, atunci cand cineva alege sa plece, 50% i se datoreaza lui si 50 % partenerului. Si atunci, ce procent ii mai ramane celui de-al treilea? Sa luam cate 10% de la fiecare partener de cuplu ca sa ii putem da ceva si lui?

Unul dintre comentariile postarii suna cam asa: „am trecut si eu prin asta, dar am depasit situatia luptand impreuna impotriva celei care a intrat in viata noastra”. Adica ei au luptat „impotriva a ceva”, in loc sa lupte „pentru ceva”, pentru reconstruirea relatiei, reconectivitatate.

Un al treilea are loc sa intre atunci cand exista un vid!  

                                                                            depositphotos_14068780-woman-cheating-on-boyfriend-by-sea-shore

Un al treilea poate intra cand unul din cei trei stalpi ai relatiei – Intimitate, Romantism sau Atasament- a fost erodat.

Biologic vorbind, romantismul se termina primul prin fenomenul de habituare, in schimb atasamentul fata de partener functioneaza folosind alte circuite neuronale si ramane constant, cu alte cuvinte iti vine sa inseli, dar nu vrei sa parasesti.

„ Atractia sexuala si atasamentul sunt controlate de zone diferite din creier. Habituarea are loc in zona sexuala, nu si a atasamentului. De aceea, prima trece, dar a doua ramane. Rezultatul este ca avem aventuri, dar nu dorim sa renuntam la vechiul partener.”(Dragos Carneci, pentru revista”Psychologies” )

Ce e de facut? Nu putem schimba biologia ca sa avem fluturi in stomac o viata intreaga, dar poate ca stiind aceste lucruri, nici nu ii mai asteptam. Si ne responsabilizam sa ii inlocuim cu „timp de calitate”  petrecut impreuna , un mic dar, o atingere, o sticla de vin,reamintirea unor momente de la inceputul relatiei.

Sau alegem monogamie in serie, schimbam partenerul la fiecare 2-3 ani si avem sanse la fluturi in stomac o viata intreaga!