O mama de doi se mobilizeaza sa slabeasca- interviu

La pachet cu bucuria de a fi mama vine si frustrarea de a nu mai avea timp pentru tine. Dupa 6 ani de mamiceala si 2 copii, Elena a reusit sa se mobilizeze si sa faca ceva pentru ea.

mother and children

1.Stiu ca ai avut peste 80 de kg. Care crezi ca au fost factorii cei mai importanti care au concurat impotriva vointei tale, astfel incat sa mananci peste necesitati?

Cred ca neconstientizarea efectiva a cantitatii.Adica mancam fara sa ma gandesc ca e prea mult, sau ca e hipercaloric. Mancam ca intr-un automatism.Plus statul acasa. Plus depresia de dupa nastere, care ma facea sa fiu foarte neinteresata de lucrurile din jur.

2. Ai inceput sa te ingrasi dupa ce ai nascut primul copil?

In timpul sarcinii.

3.Si apoi ai continuat dupa ce ai nascut sau ai ramas cu greutatea de la nastere, pe care nu ai mai putut sa o dai jos?

Am continuat sa pun kilograme. Mancam multe dulciuri.Cred ca de stres.Dupa nasterea primului copil am fost foarte hormonala.

4.Cate kg aveai la o luna de la nastere si cate la un an?

In jur de 70 la nastere si 80 la un an :).

5.Si maximul?

83 la 5 ani.

6.Inainte de a fi insarcinata, ai mai avut istoric de luat in greutate?

Da, dar doar cateva kg in plus, pe care le dadeam jos ulterior. Mi-am schimbat si stilul de viata, de la multa miscare, la stat acasa, fara preocupare si fara activitate.

7.Aveai o munca ce implica miscare?

Nu neaparat, dar ma mobilizam sa merg mult pe jos. In facultate alergam tot centrul pe jos.

8.Care era greutatea ta in copilarie?

Putin peste medie, cu 4-5 kg in plus.

9.Care a fost momentul in care ai constientizat ca trebuie sa faci ceva?

Cand am terminat cu alaptatul celui de-al doilea copil.

10.Te-ai gandit cumva si in timpul cat erau ei mici ca vei face ceva  dupa ce termini cu bebeliceala? Ca o parte a reluarii „vietii normale” inseamna si o greutate mai mica?

Da!

11.Dar totusi au fost cativa ani de compromis.Cum ai rezistat? De unde iti luai energia pentru activitatile zilnice si, mai ales, pentru speranta?

Din pauzele de la copii, cand ramaneau cu buni si ieseam din casa. :)) Ti-am zis eu ca eram hormonala – ma sufoca statul in casa/parc.

12.Momentul de constientizare a fost si momentul in care ai inceput sa faci ceva efectiv sau ai mai amanat?

Cand am constientizat, am si actionat imediat, si asta m-a incurajat.

13. Cat a durat cu totul pana ai ajuns la greutatea ta dinainte de sarcina? Cat a durat de ai avut kg in plus si cat procesul de slabire?

In 6 ani am tot pus, un an a durat sa slabesc.

14. Ce ai facut efectiv pentru a slabi?

Abonament la sala si dieta. Si ma uitam la o emisiune care pentru mine era motivationala: „Extreme weight loss”, oameni care prin miscare si dieta, cu ajutorul unui specialistst, slabeau intr-un an cateva zeci bune de kg.

15. Ce fel de dieta si cum ai perceput-o? A fost greu/usor?

O dieta conceputa de mine pe baza sfaturilor pe care le primeau si oamenii din emisiune, si anume ceva ce as putea sa SUSTIN PENTRU TOT RESTUL VIETII, NU UN HEIRUP GEN DIETA CU CIORBA DE VARZA. Am micsorat portiile si am aruncat dulciurile din casa. De atunci nu mai tin dulciuri in casa, le-am inlocuit cu fructe. Nu mai mananc grasimi. Am inlocuit carnea de porc cu peste si snacksurile cu nuts. In rest mananc orice, dar in cantitati mai mici. Am bratara fitness astfel incat sa pot vedea cate calorii ard, in zilele cu efort mare imi permit o inghetata de ciocolata. :))

Nu a fost greu.

16. Daca ar trebui sa oferi o recomandare persoanelor care acum trec prin aceeasi situatie, care ar fi ea?

Sa-si concentreze atentia si asupra lor, asupra a ceea ce simt si a ceea ce sunt. Si odata intrati in procesul asta, sa nu renunte.Rezultatele vor veni. Sa se documenteze temeinic, nu sa urmeze diete gata facute, sa citeasca despre nutritie si sport si sa aleaga doar ce li se potriveste pe termen lung.

 

sursa foto: http://www.pixabay.com

 

Anunțuri

De la 161 kg la 76, deci se poate (interviu)

1.Care crezi ca au fost factorii cei mai importanti care au concurat impotriva ta ( a vointei tale) astfel incat sa mananci mai mult decat aveai nevoie?

-Am mancat intr-adevar mai mult decat aveam nevoie si principalul factor a fost lipsa de educatie in domeniul nutritional, alimentar, nu am stiut CAT trebuie sa manace un om normal, la mine in familie se manca mult, nu am stiut CE trebuie sa manance un om normal, nu am stiut ca trebuie sa imi ALOC TIMP pentru chestia asta. De la inceput parintii mei m-au hranit intr-un mod gresit si am inceput sa iau proportii de mic- la 12 ani eu eram deja gras. Pe la 18, 19 ani, cand am devenit independent, am continuat la fel  din obisnuinta, lipsa de preocupare, pe scurt LIPSA DE EDUCATIE. Educatia este cea care iti spune ca traim in vremuri moderne, nu sunt taranul de acum 100 de ani care lucra campul cu plugul facand munca fizica si in concluzie nu trebuie sa mananc 4000 de kcalorii pe zi.

Am observat ca persoanele care sunt in mod natural slabe,mananca putin.Lucrurile pe care eu le citesc in carti, asemenea persoane le spun intr-un fel care arata ca pentru ele au fost transmise prin generatii, din gura-n gura.S-au creat cunostintele empiric, nu stiintific.

Un alt factor a fost nevoia de a avea energie pentru performanta intelectuala, nevoia de a face ceva in viata. Dulciurile ma ajutau sa am mai multa energie. Medicamentele pe care ulterior le-am luat pentru tulburarea de atentie au inlaturat nevoia de dulciuri.

Un alt treilea factor a fost tulburarile emotionale, nu stiam cum sa imi traiesc viata si atunci imi tratam anumite emotii prin mancare. Mancarea are multe efecte, poate sa ne faca sa fim euforici, ne poate linisti cand suntem agitati. In zilele de acum imi gasesc alte preocupari din care sa obtin placere, cum ar fi un curs de improvizatie, ma duc la film/ teatru, ma intalnesc cu o prietena.

Un al 4 lea factor ar fi cercul vicios nenorocit in care am intrat din cauza acestor lucruri.Eu am ajuns sa am 161 kg, greutate la care faci apnee de somn- pentru ca nu ma odihneam ma trezeam simtindu-ma ingrozitor si pentru a ma simti mai bine mancam dulciuri si beam cafea. Apoi ma simteam foarte complexat fata de altii, nu aveam prietena, sexualitatea era inexistenta , lucruri care ma faceau sa ma simt rau si iarasi sa bag mancare.

2.Inteleg ca toata viata ta a fost un cerc vicios si nu a existat un moment declansator  ?

Da. Prima data cand am constientizat ca sunt gras a fost la 12 ani, cand mi-au spus ai mei ca sunt gras si au inceput regimurile. Dar regimul nu are efect fara rezolvarea problemelor de fond pe care tocmai le-am enumerat.

Pe la 20 si ceva de ani aveam peste 100 de kg, am slabit la un moment dat la 85 cu un regim slab in carohidrati, dar nici asta nu e o solutie pe termen lung. Apoi am continuat sa iau pana la 161 de kg, cand ma simteam groaznic, desi regimuri tineam in continuu, niciodata nu am renuntat la ideea de a slabi.

3.Care a fost momentul de cotitura si ce a dat rezultate?

Am inceput sa ma educ cu ajutorul cartilor si am facut psihoterapie timp de 3 ani cu un psihoterapeut foarte bun, asa incat am reusit sa schimb cursul razboiului.Am slabit pana la 135 de kg si ma mentineam.Acum aproximativ un an mi-am facut operatie de micsorare a stomacului si a urmat o perioada foarte grea in care am suferit foarte mult pentru ca eram mereu in hipoglicemii. Nu a fost doar operatia cea care m-a slabit, ci si faptul ca eu am facut efort, am pus maximum de presiune asupra organismului: am tinut o dieta mai severa decat imi cereau medicii, acceptand sa fiu ametit, acceptand sa sufar. Consider o minciunica sloganul “ slabeste fara infometare” . Ca sa slabesti trebuie sa fii in restrictie calorica, asta inseamna ca ti-e foame. Foamea inseamna suferinta.

Acum am 76 de kg, sunt aproape normoponderal  ( ar trebui sa am maximum 74).

extreme makeover

4.Au existat momente in care te-ai descurajat?

Da, au fost multe momente in care m-am descurajat. Am suferit si de depresie, am luat antidepresive, pe care le consider foarte bune. E adevarat ca au efecte secundare, dar macar iti arata cum este sa nu fii depresiv si daca vezi cum e sa nu fii depresiv macar o luna- doua, incepi sa tinzi spre starea aia si fara antidepresive.

Da, am fost si la psihiatru, unde mi-a fost greu sa ma autoconving sa merg pentru ca treaba asta poarta in societatea noastra o stigma.

Citind noaptea studii pe care uneori nu le intelegeam si tot documentandu-ma, am inteles ca problema slabitului este una foarte complexa, careia nimeni nu i-a dat de cap inca, dar am mai inteles in acelasi timp ca exista speranta, poate urmatorul studiu ma va invata.

La psihiatru am mers pentru ca am inteles ca exista “ binge eating” (mancatul in exces ca urmare a unor stimuli emotionali), care se poate trata. Psihiatrul mi-a dat un dopaminergic dimineata si un antiepileptic seara. Acum continuu , cu aprobarea medicului, sa iau dopaminergicul cu o luna inainte de Paste si Craciun, astfel incat, atunci cand zboara prin fata mea sarmalele, eu am o vointa mult crescuta.Sarbatoresc si cu mancare, dar nu mai fac excese.

Slabitul este o treaba foarte complicata si trebuie sa folosim toate mijloacele care ne stau la dispozitie, sau macar sa le incercam.Evident, as putea sa trec sarbatorile si fara Bupropion si fara sa ma ingras, dar e bine sa stiu ca exista si il pot folosi atunci cand simt nevoia.

  1. Ai putea spune despre cei care au fost grasi o buna perioada din viata si au slabit ca sunt “ grasi in remisie”, la fel cum stau lucrurile pentru alcoolici sau fumatori?

Da, cred ca este foarte adevarat. Instictul de a manca prea mult ca raspuns la anumiti stimuli inca exista in mine, exista amintirea unor euforii date de mancare.Pe masura ce invat noi modalitati de a-mi crea o stare de bine, cum ar fi cumparatul unei haine intr-un mod care imi face placere, putin sport intr-un mod care sa imi faca placere, chiar si iesitul la restaurant pentru experienta, nu pentru mancare, creierul se obisnuieste cu acestea si riscul se diminueaza.

Medicul meu mi-a spus ca 20% din cei care se opereaza de stomac se ingrasa inapoi.

6.De unde ti-ai luat energia pentru lupta pe care dus-o?

Este o intrebare grea, pentru ca trebuie sa recunosc deschis ca nu stiu.Pur si simplu detin trasatura asta de caracter de a nu renunta niciodata. Chiar daca intr-o anumita perioada nu pot sa fac ceva, nu renunt.Ce-as fi putut sa fac?  Tatal meu mi-a spus sa ma gandesc cum ar fi sa am 60 de ani , sa fiu la fel de gras ca acum si sa ma intreb cum ar fi fost daca as fi facut operatia.

Energia mi-am luat-o din psihoterapie, din reusitele partiale, din faptul ca i-am vazut pe altii care au reusit.

Am invatat sa traiesc viata asta cu bucurie si atunci cand iti place viata, automat ai si energie pentru a face ceva mai greu cum este slabitul. Si slabitul este intr-adevar foarte greu de facut cand ai mai mult de slabit.

  1. Ce ai recomanda persoanelor care vor si ele sa se apuce de slabit?

-Se poate,nu renuntati niciodata, folositi toate mijloacele care va stau la dispozitie, de la nutritionist, la sport, la studiu, la psihoterapie, operatii. Inamicul poate fi combatut, dar printr-o combinatie de tehnici, folositi tot ceea ce este validat stiintific.

 

sursa foto: http://www.sidereel.com