Iubirea-i lupta grea

” Când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. Dacă la început, pasiunea este cea care însuflețește relația, în cele din urmă acest sentiment se transformă în respect reciproc și apreciere pentru simplul fapt că celalalt există și se află lângă tine. Atunci când nu ești capabil de asta, ba mai mult, nu poți vedea decât așchia din ochiul celuilalt, fără să vezi bârna din ochiul tău, ajungi să te simți prizonier în relația respectivă și încerci să o părăsești mișelește. Vei reuși, pentru că cel de lângă tine are încredere în tine și speră că pasul făcut este spre binele amândurora. Tu însă arăți, prin cele ce urmează, că decizia este doar în favoarea ta, iar tot timpul petrecut împreună a avut sens atât timp cât ai avut ce „culege”. Când ai cules toate roadele, uiți cu câtă dragoste și cu cât efort au fost ele sădite. Încerci să te descotorosești de trecut, ascunzând sub preș tot ce a fost, bun sau rău și îți vezi de viață ca și cum ai fi trecut printr-o bătălie în care ai fost silit să lupți. Vezi în trecutul tău un război cu un pseudoinamic, îți reproșezi că nu ai anticipat mai demult deznodământul, când defapt, tu ai fost dintotdeauna propriul și singurul tău inamic. Vei realiza într-un târziu asta, dar va fi prea târziu.
Reluând cele spuse la începutul pledoariei, când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. De multe ori însă, aceste valori și aspirații comune au fost de la început o utopie…”

Paragraful de mai sus reprezinta o postare a unui prieten.Nu e nici psiholog, nici scriitor.

Cand 2 oameni se cunosc de mult timp si aleg sa petreaca timpul impreuna, sfarsesc prin a imparti aceleasi valori si a avea aceleasi aspiratii. N-ai cum sa nu fi de acord  cu aceasta afirmatie, e simpla, intuitiva, de bun simt, dovedita experimental.Insa am fost martora si la viceversa, cand doi oameni care aveau aceleasi aspiratii si imparteau aceleasi valori au mers de mana pe un drum o perioada de timp, apoi au hotarat, de comun acord, sa isi separe drumurile si sa ramana prieteni.Au evoluat diferit desi au facut acelasi lucru- deocamdata un mister pentru mine.

La inceput e pasiune, apoi respect pentru simplul fapt ca celalalt exista si se afla langa tine. Asta suna bine, poate prea bine chiar. Prea bine sa fie adevarat. Fac oamenii intr-un fel ca se obisnuiesc cu ce e bine si se concentreaza pe ce nu merge. Si apoi amplifica ” defectele” relatiei, in cautarea perfectiunii.Satui sa tot indure o insusire a partenerului, pe urmatorul il cauta sa fie opus din acel punct de vedere si cam atat.

Iar cand incerci sa te descotorosesti de trecut, sa ascunzi sub pres tot ce a fost, bun sau rau, nu chiar iti poti vedea linistit de viata. Poti construi o viata implinita atunci cand esti impacat cu trecutul, cand poti sa-i faci o vizita placuta din cand in cand.

Amicul meu pomeneste despre batalia in care un partener a fost silit sa lupte si asta ma duce cu gandul la versurile formatiei „Vama” :

” Iubirea-i lupta grea

Dar o cam luasesi razna

Luptai doar contra mea”

Intr-o relatie lupta este constructiva si de dorit atunci cand este a amandurora pentru relatie.

Imi pare rau cand vad ca oamnenii isi fac singuri rau atunci cand incearca sa fie fericiti.Imi imaginez doua inimi care se apropie la inceputul relatiei, apoi fuzioneaza treptat si la sfarsit fiecare isi smulge partea lui, ramanand cu marginile zdrentuite. Inima sfasiata este inima comuna, din care fiecare vrea sa isi ia inapoi ce i-a apartinut, dar ce i-a apartinut nu mai este in forma initiala.

Anunțuri