Parinti permisivi, parinti autoritari si cautarea caii de mijloc

Sunt parinti permisivi , care ar face orice pentru fericirea copilului lor. Ma refer aici la parintii care isi servesc copilul si ii ofera totul pe tava. Poate sa fie pentru ca ei nu au avut toate acele lucruri si comportamente in copilaria lor si vor sa fie parinti mai buni, poate sa fie pentru ca se grabesc dimineata la serviciu si e mai usor sa imbrace ei copilul de 5 ani decat sa intarzie fiindca piciul se misca in reluare, poate ca cedeaza pe motiv ca nu au chef sa asiste la o criza de isterie a copilului.

Lucrurile pe care le-am insirat sunt umane si de inteles. Dar cand copilul este imbracat de parinte si la 9 ani, cand poate face asta singur, are un dublu efect negativ, o data asupra parintelui, care devine sclav, si a doua oara asupra copilului, care isi poate dori sa fie servit ulterior in viata de cineva sau poate primi mesajul ca el nu e in stare si avem o problema ulterioara cu increderea in sine.

download

Cand creste , un copil care a fost obisnuit sa fie servit, se intoarce impotriva parintelui cu reprosuri. Un dialog dintr-un film cu Adam Sandler in rolul unui obez suna in felul urmator:

-(el ii reproseaza tatalui) Mi-ai dat sa mananc o gramada de dulciuri cand eram copil !

-Tipai daca nu iti dadeam !

-Dar tu erai parintele !

In cabinet cineva imi spune: “ mama m-a iubit si mi-a dat totul; eu consider ca a gresit, daca ma lasa pe mine sa fac lucrurile as fi invatat sa ma descurc in viata.”

 

La antipod sunt parinti care ridica prea mult stacheta. Isi doresc un copil performant, care sa se descurce in viata si sa aiba o viata buna, usoara, eventual ceea ce ei nu au avut. O intentie laudabila, dealtfel.

“ Insa asteptarile pot avea uneori efectul contrar atunci cand parintii ridica atat de mult stacheta in viata, incat nici un copil de pe Pamant n-o poate sari fara sa cada cu nasul in nisip sau noroi.Poti recunoaste un parinte exigent dupa replici precum:

-A, ai facut curat in camera ta.Da, se vede. Dar poate data viitoare…

-Ce-i cu nota asta de 9?(atunci cand restul notelor sunt doar de 10)

-Ai fi putut si mai bine.Cand aveam vartsa ta…

-Daca ai repeta mai mult, poate ai avea mai multe sanse sa obtii o bursa

Ce crezi ca transmite un asemenea parinte? Ti-am pus in fata o stacheta inalta si ma astept sa sari peste ea . Si, dupa ce vei sari, o s-o mai ridic putin, asa cum se ridica obstacolele la cursele de cai. Apoi, cand vei da gres, voi fi foarte dezamagit si ma voi asigura ca intelegi acest lucru.” (Dr.Kevin Leman, “ Cum sa-ti schimbi adolescentul pana vineri”)

download (1)

Copiii de la care se cere prea mult au sentimentul ca orice ar face, nu e suficient, ca ei nu sunt suficient, ca parintii lor nu vor fi niciodata pe deplin multumiti si sunt disperati dupa aprobare. In fapt, se pare ca tinerii prefera laudele in locul sexului si al banilor (studiu realizat pe 282 de studenti, Sharon Jayson, “ Young people prefer praise to sex , money” USAToday.com, 10 ianuarie 2011).

 

Bine, bine, nici o extrema nu e buna, dar cum gasesti calea de mijloc?

  1. Indruma copilul si permite-i sa faca lucruri pe care le poate face singur, conform varstei sale. El poate face lucruri pentru el, cum ar fi sa se imbrace, sa manance, sau poate face lucruri simple pentru casa : sa duca gunoiul, sa cumpere o paine. Va invata ca si el trebuie sa dea ajutor, nu doar sa primeasca si va mai invata ca e capabil sa faca aceste lucruri.
  2. Daca trebuie sa mergeti impreuna la cumparaturi, spune-i dinainte ce poti sa cumperi pentru el si ce nu, eventual lasa-l sa aleaga singur un obiect care se incadreaza in buget.

Cand fiica-mea a pus 5 lucruri in cos, intr-un exces de independenta, i-am spus simplu ca 5 sunt prea multe si trebuie sa pastreze doar 2, sa aleaga 2 care raman si sa scoata afara 3.

In alta zi, alt exces de independenta combinata cu ajutor, s-a gandit ca ar fi bine sa cumpere oua, a luat o cutie de 6, i-am zis ca e o idee buna, dar vreau o cutie de 10. S-a dus inapoi si nu a gasit cutia ceruta, doar oua varsate, pe care le punea unul cate unul , alandala, peste celelalte cumparaturi, nelasandu-ma sa verific ce face. Cand am vazut , am avut o reactie instantanee de lasat tot din mana ca sa indrept lucrurile, reactie pe care a simtit-o din plin :” nu-I asa ca nu ma mai iei cu tine la cumparaturi, ca nu fac nimic bine?” . “ Te mai iau si faci bine foarte multe lucruri, doar ca ouale varsate trebuie puse intr-o punga” .

  1. Crizele de furie sunt inevitabile, in public il scoti de acolo urgent, acasa ii dai o pauza in alta camera, pana se calmeaza si discuti situatia ulterior. E ineficient sa devii agresiv sau sa incerci sa ii explici ceva pe moment.
  2. Este bine sa petreci timp de calitate cu copilul, dar cu cat ii oferi mai mult, cu atat mai mult isi doreste ; la fel este si cu obiectele , si cu distractiile, cand sunt la discretie, nu mai apreciaza bucuriile simple. Este treaba ta de parinte sa dozezi toate aceste lucruri echilibrat.

Cunosc cel putin doua cazuri particulare in care mama nu s-a mai intors la serviciu dupa ce a avut copilul , iar acesta, devenit adolescent, nu o respecta, considerand ca este moale.

  1. Cand ai spus “ nu”, “ nu” sa ramana . Nu permite santajului emotional (inseamna ca nu ma iubesti) sau oricaror  alte  tanguieli si linguseli sa te faca sa te razgandesti, caci asta ii intareste comportamentul , intelege ca functioneaza si le va folosi de cate ori va dori sa obtina ceva.
  2. Vorbeste-i despre bani si despre cat costa lucrurile, cand mai creste poate participa si la organizarea bugetului familiei, nu lua asupra ta toata povara organizarii financiare pe motiv ca este copil, tie iti usureaza stresul, iar el va fi pregatit sa se autoorganizeze cand vine vremea sa paraseasca cuibul.
  3. Invata-l valorile si credintele tale, mantre existentiale precum “ in viata e bine sa fii un om drept” , “ numai cine nu munceste nu greseste” , “ ceea ce nu te omoara te face mai puternic” , dar nu astepta sa le puna in practica exact cum iti imaginezi tu, aminteste-ti ca este o alta persoana, cu alte dorinte si nevoi, chiar daca e copilul tau.
  4. Cere-i parerea, permite-i sa se simta important, dar ia tu decizia (tu, adica voi, parintii; este o problema cand parintii nu se pun de acord si transmit mesaje duale copilului).

 

surse foto: http://www.adevarul.com

http://www.psychologies.ro

 

 

Anunțuri

Iubirea-i lupta grea

” Când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. Dacă la început, pasiunea este cea care însuflețește relația, în cele din urmă acest sentiment se transformă în respect reciproc și apreciere pentru simplul fapt că celalalt există și se află lângă tine. Atunci când nu ești capabil de asta, ba mai mult, nu poți vedea decât așchia din ochiul celuilalt, fără să vezi bârna din ochiul tău, ajungi să te simți prizonier în relația respectivă și încerci să o părăsești mișelește. Vei reuși, pentru că cel de lângă tine are încredere în tine și speră că pasul făcut este spre binele amândurora. Tu însă arăți, prin cele ce urmează, că decizia este doar în favoarea ta, iar tot timpul petrecut împreună a avut sens atât timp cât ai avut ce „culege”. Când ai cules toate roadele, uiți cu câtă dragoste și cu cât efort au fost ele sădite. Încerci să te descotorosești de trecut, ascunzând sub preș tot ce a fost, bun sau rău și îți vezi de viață ca și cum ai fi trecut printr-o bătălie în care ai fost silit să lupți. Vezi în trecutul tău un război cu un pseudoinamic, îți reproșezi că nu ai anticipat mai demult deznodământul, când defapt, tu ai fost dintotdeauna propriul și singurul tău inamic. Vei realiza într-un târziu asta, dar va fi prea târziu.
Reluând cele spuse la începutul pledoariei, când 2 oameni se cunosc de mult timp și aleg să petreacă timpul împreună, sfârșesc prin a împărți aceleași valori și a avea aceleași aspirații. De multe ori însă, aceste valori și aspirații comune au fost de la început o utopie…”

Paragraful de mai sus reprezinta o postare a unui prieten.Nu e nici psiholog, nici scriitor.

Cand 2 oameni se cunosc de mult timp si aleg sa petreaca timpul impreuna, sfarsesc prin a imparti aceleasi valori si a avea aceleasi aspiratii. N-ai cum sa nu fi de acord  cu aceasta afirmatie, e simpla, intuitiva, de bun simt, dovedita experimental.Insa am fost martora si la viceversa, cand doi oameni care aveau aceleasi aspiratii si imparteau aceleasi valori au mers de mana pe un drum o perioada de timp, apoi au hotarat, de comun acord, sa isi separe drumurile si sa ramana prieteni.Au evoluat diferit desi au facut acelasi lucru- deocamdata un mister pentru mine.

La inceput e pasiune, apoi respect pentru simplul fapt ca celalalt exista si se afla langa tine. Asta suna bine, poate prea bine chiar. Prea bine sa fie adevarat. Fac oamenii intr-un fel ca se obisnuiesc cu ce e bine si se concentreaza pe ce nu merge. Si apoi amplifica ” defectele” relatiei, in cautarea perfectiunii.Satui sa tot indure o insusire a partenerului, pe urmatorul il cauta sa fie opus din acel punct de vedere si cam atat.

Iar cand incerci sa te descotorosesti de trecut, sa ascunzi sub pres tot ce a fost, bun sau rau, nu chiar iti poti vedea linistit de viata. Poti construi o viata implinita atunci cand esti impacat cu trecutul, cand poti sa-i faci o vizita placuta din cand in cand.

Amicul meu pomeneste despre batalia in care un partener a fost silit sa lupte si asta ma duce cu gandul la versurile formatiei „Vama” :

” Iubirea-i lupta grea

Dar o cam luasesi razna

Luptai doar contra mea”

Intr-o relatie lupta este constructiva si de dorit atunci cand este a amandurora pentru relatie.

Imi pare rau cand vad ca oamnenii isi fac singuri rau atunci cand incearca sa fie fericiti.Imi imaginez doua inimi care se apropie la inceputul relatiei, apoi fuzioneaza treptat si la sfarsit fiecare isi smulge partea lui, ramanand cu marginile zdrentuite. Inima sfasiata este inima comuna, din care fiecare vrea sa isi ia inapoi ce i-a apartinut, dar ce i-a apartinut nu mai este in forma initiala.